Şeful gărzii nu era un nătîng,
ci, dimpotrivă, un ins de o viclenie cum nu întîlneşti la orice pas.
„Omul acesta, calcula el în timp ce-l
însoţea pe Bananito către palatul regal, preţuieşte tot atîta aur cîtă greutate
are, ba poate chiar cîteva chintale peste. Şi întrucît casa mea de fier e
destul de încăpătoare, ce noimă ar avea ca atîtea kilograme de aur să nu nimerească
în ea? De-abia ar fi să stea la răcoare şi la adăpost de şoareci. Negreşit că
regele îmi va da o frumoasă răsplată pentru fapta mea."