Gelsomino in tara mincinosilor(16)

Bananito, ministrul regelui, în dizgraţie cade, dar ştiţi pentru care motive neroade?

Şeful gărzii nu era un nătîng, ci, dimpotrivă, un ins de o viclenie cum nu întîlneşti la orice pas.

„Omul acesta, calcula el în timp ce-l însoţea pe Bananito către palatul regal, preţuieşte tot atîta aur cîtă greutate are, ba poate chiar cîteva chintale peste. Şi întrucît casa mea de fier e destul de încăpătoare, ce noimă ar avea ca atîtea kilograme de aur să nu ni­merească în ea? De-abia ar fi să stea la răcoare şi la adăpost de şoareci. Negreşit că regele îmi va da o frumoasă răsplată pentru fapta mea."

Micul print (12)

Cea de-a patra planetă era locuită de un businessman. Omul acesta era atât de ocupat, încât nici nu-şi înălţă capul când sosi micul prinţ.

- Bună ziua, spuse micul prinţ. Vi s-a stins ţigara.

- Trei şi cu doi fac cinci. Cinci şi cu şapte, doisprezece. Doisprezece şi cu trei, cincisprezece. Bună ziua. Cincisprezece şi cu şapte, douăzeci şi doi. Douăzeci şi doi şi cu şase, douăzeci şi opt. N-am timp s-o aprind. Douăzeci şi şase şi cu cinci, treizeci şi unu. Uff! Face, deci, cinci sute unu milioane, şase sute douăzeci şi două de mii, şapte sute treizeci şi una.

Inalta aventură(1)

           In 1965 aparea in romana cartea lui Edmund Hillary intitulata "Inalta aventura". Scrisa in 1955, cartea relateaza ascensiunea lui Hillary din 1953 pe muntele Everest. Impreuna cu serpasul nepalez Tenzing Norgay, Edmuln Hillary a ajuns pe varf, fiind primul om care a reusit aceasta performanta.

            Prin 1975 am dat de "Inalta aventura" in biblioteca unei batrane la care locuiam in gazda. Am citit-o pe nerasuflate si, bineinteles, mi-am dorit sa urc si eu pe Everest. Visul meu nu s-a implinit, insa pasiunea mea pentru inaltimi a inflorit. Pana la sfarsitul studentiei, atacasem destule trasee nu chiar usoare din Bucegi si din Piatra Craiului. O sa povestesc despre ele, dar pana atunci, iata si povestea lui Edmund Hillary, scrisa de el insusi.

Faceti-va bine (295)

Sporiciul

Denumire ştiinţifică: Verbena officinalis.

Prezentare. Sporiciul este o erbacee mare, cu tulpina dreaptă, modelată de patru muchii, având o înălţime de circa un metru. Aparţine familiei verbenaceelor. Este o plantă medicinală comună, răspândită în zone părăsite, necultivate, pe marginea drumurilor de ţară, pe pârloage, pe terenuri înţelenite. Frunzele sunt peţiolate, opuse, cu forme diferite, în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. Florile, de mici dimensiuni, grupate în spic, au culoare roşie sau violetă, uneori albă. Sporiciul înfloreşte cinci luni pe an, din iunie şi până în octombrie. Pentru uz medicinal se foloseşte partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, extras, tinctură. 

O rețetă de la Maria

Lapte de pasăre

Mici intamplari cu animale (168)

In relatările vînătorilor de fiare mari din Africa se arată adeseori că puiul mic de elefant, sau de rinocer, rămîne încăpăţînat lîngă cadavrul mamei împuşcate şi uneori poate fi şi prins. Probabil că puiul nu-şi dă seama ce s-a întîmplat cu mama, de lîngă care nu e obişnuit să se îndepărteze. Şi vînătorii noştri povestesc despre iezi de căprioară care nu au plecat de lîngă mama lor nici cînd omul a fost lîngă victima sa. Aceşti pui însă au ţinută pasivă, rămîn lîngă mama lor moartă şi lucrul e uşor de înţeles. De gîndit îţi dau însă întîmplări ca aceea ce urmează, cu totul reală, oricît de ciudată ar părea.

Cateva clipe oprite de Elaine Mayes

Din povestile lui Haruki Murakami(4)

Omul de Gheaţă

Eu m-am căsătorit cu Omul de Gheaţă. L-am întâlnit într-un hotel de la o staţiune de schi - cel mai potrivit loc pentru a întâlni un Om de Gheaţă, aş putea spune. Stătea în holul hotelului plin de tineri gălăgioşi, retras într-un colţ, în locul cel mai depărtat de şemineu. Aşezat pe un scaun, citea liniştit o carte. Era aproape mijlo­cul zilei, însă lumina rece şi clară a dimineţii de iarnă părea că străluceşte numai asupra lui. „Uite, acela este Omul de Gheaţă", mi-a spus prietena mea cu o voce şoptită. Dar atunci habar n-aveam ce e acela un Om de Gheaţă. De fapt nici prietena mea nu ştia mai multe despre el. Ştiam doar că există o fiinţă care se numeşte Omul de Gheaţă. „Precis e făcut din gheaţă şi de aceea se numeşte Omul de Gheaţă", a spus ea cu o faţă foarte serioasă, parcă ar fi vorbit despre o fantomă sau un pacient cu o boală contagioasă. 

Marin Preda si arta abstracta

Sperietori de ciori

Am văzut zilele astea ceva foarte vesel în saloa­nele de toamnă „Apolo" de pe Calea Victoriei. Sculptură pop-art, dacă nu cumva mă înşel asupra denumirii. Era prezent mult tineret. Nu ştiu dacă aceste sperie­tori de ciori (fiindcă aşa îmi păreau acele producţiuni plastice expuse în salonul de jos, se puteau vedea şi din stradă) erau sau nu pe placul cuiva, dar mie mi-au descreţit fruntea. Groteşti, copilăresc sinistre, aceste întruchipări caraghioase, compuse din fier for­jat, măşti de gaze şi alte elemente constituind parcă probe ale unei civilizaţii arse de incendii uriaşe, ne înveselesc prin prezenţa imaginaţiei care contribuie la alcătuirea lor şi care pe această cale au, deci, ceva legătură cu arta cea mare, aşa cum a avut totdeauna caricatura în formele ei cele mai diverse. Cine nu e convins de această apropiere poate răsfoi şi găsi ase­menea viziuni într-un album de reproduceri de Bosch, Bruegel sau chiar Goya.

Faceti-va bine (294)

Splinuţa

Denumire ştiinţifică: Solidago virgaurea.

Prezentare. Splinuţa este o erbacee perenă. Face parte din familia compozitelor şi poate ajunge până la un metru înălţime. Tulpina este dreaptă şi păroasă, iar frunzele au forme diferite, cele mai multe fiind ovale. Florile, dispuse în ciorchine, sunt galbene. Din acest motiv, splinuţa se mai numeşte şi varga de aur. Splinuţa este o plantă meliferă. În cazul splinuţei, valoare medicinală au vârfurile înflorite. Se poate recolta şi planta întreagă. 

Gelsomino in tara mincinosilor(15)

Bananito merge la-nchisoare şi cu penelu-şi pregăteşte de mîncare

    După cum vă veţi aminti fără prea mare greutate, Bananito ieşise de dimineaţă în căutarea norocului. Nu avea niciun plan anume, ci doar o mare voinţă de a făptui ceva prin care să-şi arate bravura.

     Tocmai atunci oraşul se trezea încet-încet.

     Oamenii de la serviciul de salubritate spălau străzile cu furtunurile, glumind cu muncitorii care mergeau la lucru pe biciclete. Oricînd puteau să se aleagă, în orice clipă, cu un duş rece în spate. Era o oră veselă şi senină, iar Bananito, oprit pe trotuar, simţea cum îi înfloresc în minte  cele mai frumoase idei. Simţea pe aproape aer încărcat de miresme, ca şi cum împrejur răsăriseră pe neaşteptate, de printre pietrele oraşului, milioane de violete.

      

Raiul și Iadul ca locuri de pedeapsă

Supravieţuirea sufletului după moarte, dacă este reală, mi se pare cea mai mare pedeapsă imaginabilă, mai mare decât chinurile iadului. Nu cred că Dumnezeu ar putea inventa ceva mai înspăimântător. Pentru că nimic nu poate fi mai oribil decât să ştii că orice-ai face nu mai poţi schimba ceea ce ţi se întâmplă. De aceea este Iadul îngrozitor - nu pentru chinurile pe care le suporţi acolo, ci pentru că asta se va petrece la infinit. La fel stau lucrurile, însă, şi cu Raiul. Nu poţi trăi la infinit într-un loc unde nu există nici măcar puţin rău - o spaimă, o ameninţare, o durere, o remuşcare, ceva cât de mic care să-ţi tulbure plutirea şi fâlfăitul aripilor. Din acest punct de vedere, Raiul şi Iadul sunt totuna - două locuri unde eşti condamnat să rămâi pentru totdeauna.

Ziua cea mare(2)

Ora 8:40 - deschid compul si ma reped pe gmail. Am mai multe mesaje, dar unul singur mi se pare important: cel de la David, mailul in care ar trebui sa se afle traducerea corectata a Povestilor Mariei. Il deschid - afurisitul de comp se misca infernal de incet, si citesc:

Raul, thank you for your patience. I must apologize again and ask for a few more days. I've been drawn away from your project due to some family issues requiring me to travel. I will be back home and on track and have your edited manuscript to you over the coming weekend, by 10/21. My apologies once again.

Ziua cea mare

Astazi e ziua cea mare. Sau ar trebui sa fie. Ar trebui sa primesc un mail si in el sa se afle traducerea in engleza a Povestilor Mariei, cartea mea scumpa si draga. Ma lupt cu traducerea asta de cativa ani. Daca as fi fost un om hotarat, determinat, o aveam gata demult. Dar eu am tot lasat timpul sa treaca. Am tot amanat. M-am tot bizuit pe cunostinte, prieteni, amici si m-am ales cu praful de pe toba, ca sa zic asa. De-a lungul timpului, am scris pe blog despre toate aventurile povestilor mele. Aici se afla intreaga istorie, iar aici e ultimul capitol, petrecut in februarie. Recitesc si nu-mi vine sa cred cat pot sa fiu de naiv, de increzator in oameni.

Gândire comunistă

Zilele trecute umblam eu de colo până colo prin oceanul internetului, când, ce să vezi, am dat peste pagina de Facebook a unui primar de oraş mare. Întrucât pentru mine toţi primarii sunt acelaşi lucru, n-o să spun despre cine e vorba. În orice caz, respectivul scria pe-acolo că primăria pe care o conduce subvenţionează 50% din transportul în comun al studenţilor, cealaltă jumătate fiind suportată de facultăţi.

Micul print (11)

         Pe cea de-a doua planetă trăia un vanitos.

         - Aha! Aha! Iată că vine un admirator! strigă de departe vanitosul, de îndată ce-l zări pe micul prinţ.

         Căci, pentru vanitoşi, oamenii ceilalţi nu sunt decât nişte admiratori.

         - Bună ziua, zise micul prinţ. Nostimă pălărie mai aveţi!

         - Pentru salut, răspunse vanitosul. Salut cu ea când sunt aclamat. Din nefericire, pe aici nu trece nimeni niciodată.

      

Vreme este

Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.

Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.

Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.

Trei milenii de umor (29)

Cicero afirmase că Socrate a adus mult bine omenirii: el ar fi coborît filozofia din cer pe pămînt, răspîndind-o prin poli­suri şi case, şi ar fi îndemnat la meditaţie asupra vieţii şi moravurilor. Într-un singur loc însă, înţelepciunea filozofului nu găsea ecou: la Xantipa, nevasta acestuia. Iată şi o întîmplare care ilustrează afirmaţia de mai sus. Murind sora nevestei lui Socrate, filozoful plecase pe la cunoscuţi şi rubedenii ca să anunţe tristul eveniment. În seara aceea nu s-a culcat în pro­priul cămin, ci la o cunoştinţă. Noaptea a avut coşmaruri. Se făcea că în faţa lui a apărut stafia cumnatei. Spe­riat, el a murmurat, pe jumătate adormit: „Suflete sau strigoiule, orice ai fi, nu te atinge de mine. Dacă eşti acum un spirit, atunci să nu-mi faci nimic, căci n-ai voie, iar de te stăpînesc demonii în infern, nici atunci să nu-mi faci nimic, deoarece nu trebuie să uiţi că sunt însurat cu sora ta şi prin aceasta sunt pedepsit peste puteri"

Faceti-va bine (293)

Spânzul

Denumire ştiinţifică: Helleborus purpurascens.

Denumire populară: spânţ.

Prezentare. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor, fiind o plantă erbacee, perenă, toxică. Rizomul este gros, puternic, ramificat. Tulpina, de tip florifer, este dreaptă şi apare înainte de ivirea frunzelor. Frunzele sunt palmate, iar florile au culoare roşietică, uneori verzuie. Spânzul înfloreşte în martie şi aprilie. Creşte în zonele de deal şi munte, în flora spontană – în zonele mai libere din păduri, în tufărişuri, la marginea poienelor şi a pădurilor. Pentru uz medicinal uman se foloseşte rizomul, iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. Preparate medicinale din spânz: extracte, tincturi, pilule, făină. 

Mici intamplari cu animale (167)

Iepuroaica este o mamă ciudată. Nu-i vorbă, şi ea îşi apără puii de un duşman pe care l-ar putea abate, şi adeseori chiar cu multă vitejie, dar îi lasă cam singuri, şi abia sunt puii de cîteva zile si ei îi si stă gîndul din nou la peţitori. În cele vreo patru săptămîni cît alăptează, de multe ori poartă deja în ea o nouă generaţie. Dar de pui nu uită.