Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(15)

Regele se declară satisfăcut de învăţămintele cuprinse în poveste şi-l întrebă pe Trurl:

— Spune-mi, te rog, stimate constructor, maşina povesteşte oare ceea ce tu ai învăţat-o, sau izvoarele ştiinţei sale sunt în afara ta? Şi apoi, îndrăznesc să subliniez că istoria pe care am auzit-o, frumoasă şi instructivă, nu zic, nu mi se pare totuşi încheiată, pentru că n-am auzit nimic despre ce s-a întâmplat mai departe cu Numeroşii şi cu regele lor cel prostănac.

Hai că pe asta n-o știați (8)

Filigranul 

Filigranul este o urmă slabă care devine vizibilă pe o foaie de hâr­tie când aceasta este ţinută la lumină. Arată mai deschisă la culoare decât restul hârtiei, fiindcă acolo coala este mai subţire.

Cel mai vechi filigran a fost creat din întâmplare la fabrica de hârtie Fabriano din Italia, unde se fabrica hârtie încă din 1260. Pentru scoaterea apei din hârtia umedă se folosea o matriţă, şi din aceasta ieşea o sârmu­liţă. 

Din capturile lui Elliott Erwitt (3)

Invrednicire (6)

Dimineata devreme

Am atatea de facut in dimineata asta si tu

ma tot strigi sa vin inapoi langa tine

in asternutul nesomnului

ca sa mi te cuibaresti la piept

si eu sa-ti mangai parul mirosind precum umbra

pasarii uriase si mute care a plutit azi noapte pret de o clipa

in dreptul ferestrei.

Despre vinovăție

Există o formulă pe care o folosesc toţi mafioţii din politică, indiferent de partidele din care fac parte şi care sună aşa: „orice om este nevinovat până când justiţia va decide altfel”. Cu alte cuvinte Fenechiu, să zicem, până să fie condamnat a avut toată îndreptăţirea să rămână ministru şi să se comporte ca şi cum chiar ar fi fost nevinovat.

Secretul Pădurii Bătrâne (8)

Evaristo

  N-a fost cea mai mare amărăciune a lui Matteo în zilele acelea. In seara următoare, alunecând de-a lungul lui Valle di Fondo, el întâlni alt vânt, cu o putere mai mare.

    — Ce faci tu aici? întrebă Matteo pe un ton grosolan.

  — Sunt vântul văii, dacă-mi dai voie, făcu celălalt, mă numesc Evaristo.

Povestile lui Wilhelm Hauff (25)

Piticul Nas-Lung (3)   

     În acel oraş, ca pretutindeni, erau puţine suflete miloase care să vină în ajutor unui nenorocit, care mai era şi slut pe deasupra. Şi, astfel, nefericitul pitic răbdă toată ziua de foame şi de sete, iar seara fu nevoit să se aciueze pe treptele tari şi reci ale unei biserici. Dar cînd razele soarelui îl treziră a doua zi dimineaţa, el chibzui cum să-şi câştige pîinea, căci taică-său şi maică-sa îl alungaseră. Era prea mîndru ca să slujească drept momeală la un bărbier, nu voia să fie privit ca un caraghios pentru bani; dar de ce să se apuce? Atunci îşi aminti că, sub înfăţi­şarea de veveriţă, învăţase să gătească foarte bine; credea pe drept cuvînt că putea întrece mulţi bucătari; se hotărî deci să-şi folosească cunoştinţele.

    

Invrednicire (5)

Ritual
Stii tu, femeie, ca vantul acesta al carui vuiet
iti increteste pielea omoplatilor,
care clatina tiglele acoperisului si sperie carabusii
adormiti printre pietrele din fundul curtii,
se afla in noaptea asta aici doar pentru tine?

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(14)

Basmul despre cele trei maşini povestitoare ale regelui Genialon (2)

Ţara Numeroşilor este vestită prin cetăţenii ei, care se disting prin aceea că sunt mulţi. Odată, constructorul Trurl, trecând prin apropierea constelaţiei roşietice a Delirei, se abătu puţin din drum şi zări o planetă care părea că se mişcă de una singură; coborând, înţelese că asta era din cauza mulţimilor care o acopereau şi atunci ateriză, găsind nu fără oarecare greutate, câţiva metri pătraţi de teren relativ liber. Imediat fu înconjurat de localnici, care ţineau să arate cu orice preţ cât sunt ei de mulţi; pentru că strigau cu toţii odată şi fără rânduială, multă vreme nu putu înţelege despre ce e vorba. Iar când, în sfârşit, se dumiri, îi întrebă:

Invrednicire (4)

Rallentando
Prea bine, I-am spus, foarte bine.
Din vorba Ta n-o sa mai ies nici macar cu o cirta.
Cand o sa-mi ceri sa ma desfac in fluturi, o sa ma desfac.
Cand imi vei striga dinlauntru
sa imi inmuguresc pumnul, sa-l infloresc si sa-l pun sa dea rod,
o sa-l inmuguresc, o sa-i rasar printre degete nemaiinflorite petale

Ganduri despre literatura de "mîine" ale lui Marin Preda

Ce vom citi mîine? 

Ce vom citi mîine? Încotro se îndreaptă romanul românesc contemporan? Pentru a răspunde la o astfel de întrebare este necesar, în prealabil, să răspundem la o alta. Care este destinul literaturii în lume la ora actuală? Cu alte cuvinte, ce loc mai ocupă ea în atenţia publicului şi ce semnificaţie mai au valorile estetice în ochii oamenilor? Mai e literatura tot atît de suverană în sfera manifestărilor de conştiinţă ca în secolele trecute? Mai poate cineva scrie ca Saint-Simon „memorii" de zece mii de pagini (cît opera lui Balzac) şi să mai aibă intactă conştiinţa că revelaţiile lui vor interesa publicul, în acest secol în care nimic nu scapă

Secretul Pădurii Bătrâne (7)

Coliba 

   Trec deseori, prin văile pustii, dorinţe funeste, de origine necunoscută. Ele cresc în singurătate, infiltrându-se în adâncul sufletului: ca să te năpădească, e de ajuns uneori să fi contemplat prea mult pădurile în zilele cu vânt de la nord, sau să fi văzut nori în formă de con, sau să fi trecut pe anumite cărări inexplicabile care o apucau spre nord-vest. Aşa i se întâmplă colonelului Procolo. Se născu într-o seară în el o idee care se amplifică puţin câte puţin: dorinţa ca Benvenuto să moară.   

Invrednicire (3)

Conjugarea

De ce imi ceri sa-mi pese de respiratia ta

mai mult decat de urma lasata de zborul unei libelule

in aerul proaspat al diminetii,

la ora cand ferigile vorbesc limba iepurilor de camp

iar regina albinelor intelege, intr-o strafulgerare,

Teorema lui Pitagora?

Povestile lui Wilhelm Hauff (24)

Piticul Nas-Lung (2)

   Visă ceva ciudat. I se păru că baba îl dezbracă şi îl în­veleşte în piele de veveriţă, că el începe să sară, să se caţăre ca o veveriţă, că se plimbă cu celelalte veveriţe şi cu cobaii, care erau nişte făpturi foarte cuminţi şi aşezate, şi că face cu ele slujbă la bătrînă. La început fu folosit numai ca lustra­giu, adică trebuia să ungă cu ulei nucile de cocos pe care baba le purta ca papuci, să le frece pînă începeau să strălucească. Deoarece în casa părintească fusese adeseori pus la asemenea treburi, era îndemânatic; cam după un an — aşa visă el mai departe — îl folosiră la treburi mai grele; împreună cu alte veveriţe trebuia să prindă firicelele de praf din soare, iar cînd se strîngeau destule, să le cearnă prin cea mai fină sită de păr.

  

Din capturile lui Elliott Erwitt (2)

Invrednicire (2)

Cutitul
E numai bun cutitul acesta,
cu lama lui irizata reflectand cele o suta de culori ale curcubeului,
cu manerul de corn, sidefiu,
care te face sa iti simti palma precum miezul de nuca.

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(13)

Basmul despre cele trei maşini povestitoare ale regelui Genialon (1)

Odată veni la Trurl un străin de departe. Cum coborî din lectica fotonică, puteai să-ţi dai seama dintr-odată că e o persoană neobişnuită, de pe alte meleaguri, pentru că acolo unde toţi aveau mâini el avea numai un zefiraş uşor parfumat, acolo unde alţii îşi ţin picioarele, el avea numai nişte scântei minunate ca nişte curcubee, în loc de cap avea o pălărie foarte scumpă; de vorbit parcă vorbea dintr-un soi de mijloc, căci, în întregul lui, străinul acesta nu era decât o sferă perfect rotundă, încinsă cu un bogat şnur de plasmă. 

Coșmaruri

Secretul Pădurii Bătrâne (6)

Umbra

    Într-o noapte (2l iunie) a fost sărbătoare în pădure. Procolo îşi dădu singur seama, către zece seara.

<Notă> În anumite nopţi senine, cu lună plină, se fac serbări în pădure. E imposibil să se stabilească precis când şi nu există semne frapante care să te avertizeze. Se intuieşte din ceva special care în asemenea ocazii există în atmosferă. Mulţi oameni, ba chiar majoritatea, nu-şi dau seama niciodată de aceasta. Alţii, în schimb, intuiesc imediat. Nu e nimic de învăţat. E o chestiune de sensibilitate: unii o posedă de la natură; alţii nu o vor avea niciodată. Şi vor trece nepăsători, în acele nopţi norocoase, de-a lungul pădurilor întunecate, fără să bănuiască măcar ce se întâmplă acolo înăuntru.

  

Educatie sanitara in comunism (9)

Sacrificiul

—  Unde mergi Bogdan ? îl întrebă George.

—  Ia, mă duc prin pădure; poate s-au copt fragii.

—  Să n-o păţeşti din nou..

— Nu mi-e teamă, sînt cu Rex, îi răspunse Bogdan mândru de prietenul său — un „pui de lup“ de toată frumuseţea.

Povestea lor este cunoscută în tot satul. De aceea îl prevenise George şi tot de aceea îi răspunsese sigur de el, Bogdan.