Prima dată a fost Hrebenciuc. În 1992, după mitingul Convenției, la care se auziseră de pe margine huiduieli puternice contra țărăniștilor, cel supranumit ulterior Guzganul Rozaliu a venit la emisiunea lui Tucă și a zis cam așa: chiar țărăniștii huduiau, ca să creeze impresia că sunt oamenii lui Iliescu. Știu că am fost siderat: fusesem acolo, văzusem grupurile de agitatori inflamați, care urlau lozinci evident pre-gândite. Și cu toate astea, venea Hrebenciuc și spunea, fără să-i tremure un mușchi pe față, că indivizii ăia erau chiar țărăniștii.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
miercuri, 13 iunie 2018
vineri, 8 iunie 2018
O întâmplare cu Pere Bessó
Pe data de 8 iunie 2014, la scurtă vreme după ce mă apucasem să urc pe Facebook din poeziile mele, m-am trezit cu un mesaj de la un anume Pere Bessó, în care am găsit traducerea în catalană a uneia dintre poezii, intitulată „Noi doi”. Nu mi se părea cea mai grozavă din tot ce scrisesem, așa că m-am mirat puțin. Cerecetând, am aflat că Pere Bessó e nu doar poet, ci și un fel de predicator sau așa ceva. Pun aici poezia și traducerea, după care nedumeririle pe care această întâmplare le-a generat.
marți, 5 iunie 2018
Soarta soţiei profesorului - o proză a lui Daniil Harms
Odată un profesor a mîncat ceva, dar nu ce trebuia, aşa că l-a apucat pe loc voma.
Vine nevastă-sa şi zice: "Ce ai?" Iar profesorul zice: "Nimic". Nevastă-sa s-a dus înapoi. Profesorul s-a întins pe sofa, a stat, s-a odihnit şi a plecat la serviciu.
Iar la serviciu - surpriză - i s-a tăiat din leafă: în loc de 650 de ruble i s-au lăsat doar 500. Profesorul - aia, aia - n-ajută nimic. Profesorul merge la director, iar directorul îi dă un şut. Profesorul merge la contabil, iar contabilul zice: "întrebaţi-l pe director". Profesorul a urcat în tren şi a plecat la Moscova. În drum, profesorul s-a pricopsit c-o gripă. A ajuns la Moscova, însă nu poate ieşi pe peron. L-au pus pe profesor pe targă şi l-au dus la spital.
sâmbătă, 5 mai 2018
Pisica neagră a lui Edgar Poe
PENTRU ACEASTĂ
NEOBIŞNUITĂ şi, totuşi, foarte simplă poveste pe care-ncep s-o depăn pe hârtie,
nu aştept şi nici nu cer cuiva crezare. Nebun aş fi s-o fac, într-adevăr, în
împrejurări când până şi simţirea se-ndoieşte de ea însăşi. Şi, totuşi — nu-s
nebun — şi sigur sunt că nici nu am visat. Dar mâine voi sfârşi cu viaţa, iar
azi vreau să-mi uşurez sufletul. Şi tot ce mai doresc e să înfăţişez deschis,
pe scurt, şi fără comentarii, un şir de întâmplări obişnuite. Obişnuite, da,
dar care prin urmările lor m-au îngrozit — m-au torturat — m-au nimicit. Nu voi
încerca să le explic. Căci pentru mine au însemnat doar groază — chiar dacă
alţii le vor socoti ciudăţenii şi nu întâmplări teribile. Şi poate că se va
găsi un creier care-ar putea să desprindă — din nălucirea mea — întâmplarea
obişnuită, un creier mult mai calm, mai logic, şi mai puţin înfierbântat decât
al meu, şi care, pătrunzând în faptele cu-atâta spaimă de mine povestite, să
vadă doar înlănţuiri fireşti de cauze şi de efecte.
vineri, 4 mai 2018
Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (5)
De ce a reluat România raporturile diplomatice cu U.R.S.S. de abia după 17 ani
Faimosul şef al brătieniştilor, profesorul Fotino, cunoscut sub pseudonimul „Onitof”, sub care a scris articolele lui defăimătoare împotriva U.R.S.S., s’a făcut deunăzi promotori) legăturilor „de bună vecinătate” cu statul sovietic. Iată ce fel de argumente găseşte el pentru a dovedi că România a fost prima ţară care s’a străduit să câştige prietenia U.R.S.S. „Iar mai târziu, când multor ţări şi multor oameni nu le apărea limpede tot realismul marii experienţe politice ce se desfășura în răsăritul Europei, pe întinsul Rusiei, Ion I. C. Brătianu, cu viziunea clară a realităţilor, propunea cel dintâi, la 1923 și încerca la Genova, o apropiere de U.R.S.S. și reluarea raporturilor diplomatice cu aceasta. Era ţara noastră prima țară cari preconiza o atare acţiune”.
sâmbătă, 28 aprilie 2018
Bețivul, boul și câinele
Acum niște ani, prietenul meu Gogol, care lucra ca inginer undeva în zona Ghelința, a fost trimis să inspecteze câteva sonde de extracție aflate la distanțe considerabile una de cealaltă. Pentru asta i s-a pus la dispoziție o mașină cu șofer. Au mers ei ce-au mers și la un moment dat au ajuns undeva prin părțile localității Ojdula. Se făcuse târziu, întunericul coborâse, așa că se grăbeau către ultimul șantier care trebuia vizitat. Acolo aveau de gând să doarmă, iar a doua zi, după verificare, era planificat să meargă înapoi la Ghelința.
luni, 9 aprilie 2018
Primăvara în concepția unui sfânt - Inochentie al Odessei (2)
DESPRE PRIMĂVARĂ (II)
Cu cât cugetăm mai mult asupra acestui timp al
anului, cu atât vedem mai lămurit, fraţilor, că nu ne-am înşelat când l-am ales
spre a vorbi despre el în acest loc sfânt. Pe noi ne neliniştea oarecum gândul
ca nu cumva aplecându-ne asupra naturii dinafară şi a podoabelor cu care se
îmbracă ea primăvara, să pierdem din vedere natura noastră cea dinlăuntru şi să
uităm poveţele creştineşti. Acum însă vedem că acea nelinişte nu era întemeiată
pe nimic, căci cu cât primăvara ne atrage mai mult luarea-aminte prin podoabele
sale, cu atât mai mult, prin numeroase fenomene, deşteaptă în noi simţământul
moral şi ne dă fiecăruia din noi a înţelege lămurit care este starea sufletului
şi a cugetului nostru, ba chiar ne arată ce trebuie să se săvârşească în noi
pentru reînnoirea noastră duhovnicească.
Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (4)
Cum au pregătit conducătorii „istorici”
războiul antisovietic
Maniu veni pentru prima dată la putere
într’un timp când nenumărate milioane de oameni de pe globul nostru n-aveau
asigurată pâinea lor de toate zilele. Ţările agrare se sufocau într’o criză de
„supraproducţie”, deoarece n’aveau cui să-si vândă grâul. Ţăranul român
ajunsese 1a disperare, deoarece nu obţinea pentru recolta lui decât un preţ de
nimic. Fabricile începeau să-şi reducă producţia şi muncitorii să fie expuşi
şomajului. În acest timp, naţional-ţărăniştii caută un ţap ispăşitor care să
fie învinovăţit de toate dificultăţile economice în cari se sbătea guvernul. Şi
el găsi diversiunea de care avea nevoie: U. R. S. S! In faţa maselor muncitoare dela oraş şi dela
ţară, vina dificultăţilor enorme, pe cari le provoca această criză, trebuia
aruncată pe spatele statului vecin sovietic. Aşa găsea de cuviinţă guvernul
Maniu să-şi acopere politica lui antipopulară.
joi, 5 aprilie 2018
Câte ceva despre războaiele împotriva femeilor
N-am
câștigat niciun război cu nicio femeie
Bună ziua, numele
meu este Andrei Crăciun, am treizeci de ani şi
am încercat, fără să reuşesc, să ajung ziarist. Am întâlnit multe femei pe drumul
străbătut. Le-am scris în ziare, iar după ce ziarele
au murit, le-am scris pe pereţii noştri virtuali, amăgindu-mă că acele cuvinte
îmi vor supravieţui. Am întâlnit poete bătrâne şi poete tinere, am întâlnit şi
curve, şi fecioare, mari actriţe m-au găzduit în apartamentele proprii, am văzut cândva chiar o femeie
în fața ultimei treceri. Ea nu mai vedea de mult. Isi
fixa cătrre mine ochii aceia albi ca şi
cum ei ar fi putut să îi mai spună cine sunt şi ce
caut acolo, la capătul lumii.
miercuri, 4 aprilie 2018
Primăvara în concepția unui sfânt - Inochentie al Odessei (1)
Pe când noi, fraţilor, în templele noastre cele mici şi făcute de mâna
omenească săvârşim felurite slujbe dumnezeieşti şi trecem de la o sărbătoare la
alta, templul cel mare şi nefăcut de mână omenească al naturii nu rămâne nici
el fără de schimbări, căci şi într-însul un şir de ceremonii e urmat de altul
şi într-însul se săvârşesc felurite rânduieli întru slava unuia şi aceluiaşi
Domn şi Stăpân a toate.
marți, 27 martie 2018
De când se scaldă copiii
Au fost nişte oameni şi aveau un băiat, îl chema Mediaş.
Copilul cela era de mic dezmierdat şi nu-l puneau părinţii la nimică. De atunci, de la copilul acela
au luat părinţii învăţătură, ca să deie frică la copii pînă sînt mici, căci,
dacă sînt mari, nu ascultă. Băiatul acela, cînd era de 7 ani, a mers în grădină
şi a rupt un băţ, un ciomag de măr; l-a adus acasă şi l-a pus în pod. Cînd era
acuma flecău mare, părinţii îl probozeau că de ce a făcut ceea şi ceea şi de ce
nu lucrează, da el a mers în pod, a luat
măciuca şi i-a omorît; apoi a pornit cu ciomagul în spate în pădure şi s-a
făcut hoţ, prindea oamenii, îi ucidea şi le lua avutul. În pădure a prins şi o femeie şi ş-a făcut-o femeia lui, cu
care a avut 2 copii de gemene.
duminică, 11 martie 2018
Dulceață de cireșe amare
Măcar să nu mai beau în dimineața
asta... Restul viciilor mi le pot satisface liniștit, ca în toate celelalte zile, dar astăzi, în dimineața asta rece de primăvară, măcar să nu
mai beau... Mă gândesc să deschid fereastra dinspre spatele blocului, ca să mă
uit după ghiocei și să ascult cum țipă vrăbiile...
sâmbătă, 10 martie 2018
Curtis, Poitier și comunitatea LGBT
În anii 50, ani ai intoleranței rasiale, un negru și un alb legați de același lanț evadează din duba care-i duce la închisoare. Trec prin încercări multiple, sunt gata să fie linșați, sunt urmăriți de potere cu câini, dar în cele din urmă reușesc să taie lanțul. Negrul - Cullen (Sidney Poitier), pleacă printr-o mlaștină înșelătoare către calea ferată. Femeia care i-a arătat drumul vrea doar să-și refacă viața alături de alb - „Joker” Jackson (Tony Curtis), așa că l-a trimis pe Cullen pe un drum greșit, ca să moară. Joker renunță la femeie, este împușcat în umăr de fiul ei și merge în mlaștini.
duminică, 25 februarie 2018
„Cu fața la pământ” - Un ecou
Am în față un text al eminentei poete și profesoare Rodica Enache, care a citit cartea mea și a simțit imboldul de a comenta, ceea ce mi-a luminat această zi fără soare. Iată ce-a scris:
„Cu fața la pământ” este, mai mult
decât o pendulare între Divinitate și Sine, cum spunea colegul Cristian
Crăciun. Este mai degrabă o modalitate subtilă și profundă de a aduce
învățăturile evanghelice în prezent, printr-o decantare, printr-o sublimare a
acestora sub forma unor concluzii imprevizibile, posibile, care aparțin exclusiv
autorului.
duminică, 18 februarie 2018
Babele franțuzoaice și ceapa
Se pune în continuare accentul, în societatea românească, pe aspectele secundare ale infracțiunilor și contravențiilor. Mă gândesc, spre exemplu, la acele interminabile lamentații pe tema bietei băbuțe care vinde „și ea” o „legăturică” de ceapă la colțul străzii și este ridicată cu forța de niște jandarmi mătăhăloși, în vreme ce la adăpostul unora dintre instituțiile statului, diverși afaceriști lipsiți de scrupule fură sume impresionante din buzunarele noastre.
duminică, 4 februarie 2018
Cazul Hermien, sau emanciparea la vaci
„O vacă din rasa limousine a reuşit să evadeze în timp ce era transportată spre abator şi s-a refugiat într-o pădure din Olanda unde trăieşte de peste o lună. Hermien a evadat alături de o altă vacă, însă aceasta din urmă a fost capturată la scurt timp după ce animalele au început să fugă pe un câmp din estul Olandei. Rămasă singură, Hermien trece pe la grajdurile din vecinătate pentru a se hrăni în fiecare noapte.
Povestea vacii Hermien a emoţionat o ţară întreagă. Un val de compasiune s-a declanşat pe reţelele de socializare, iar un partid politic a lansat o campanie de finanţare participativă.
Povestea vacii Hermien a emoţionat o ţară întreagă. Un val de compasiune s-a declanşat pe reţelele de socializare, iar un partid politic a lansat o campanie de finanţare participativă.
sâmbătă, 3 februarie 2018
Despre „rugăciunea lui Neagu Djuvara”
Internetul este plin de texte întocmite nu știu în ce laboratoare ale habotniciei ortodoxe, texte din care aflăm despre fel de fel de nenorociri care urmează să dea peste noi din pricina necredinței. Mai apar istorioare morale, cu călugări și îngeri care dau pilde zguduitoare și îi îndreaptă pe cei răi pe calea cea bună. Și, aproape de fiecare dată când ne părăsește câte o personalitate de prim rang în ordinea spiritului, apare aproape instantaneu câte un text din care aflăm că respectivul era profund credincios și ni se dau, evident, exemple. Iată că acum, la moartea vestitului istoric Neagu Djuvara, a și apărut un astfel de text, care circulă printre consumatorii de facebook cu titlul „Rugăciunea lui Neagu Juvara”. Deci Juvara, nu Djuvara.
Dumnezeu este de modă veche
O întâmplare recentă, de tot hazul pentru unii, arată că deși popii s-au adaptat vremurilor moderne, în sensul că utilizează telefoane mobile, computere, carduri bancare, călătoresc cu mașini de lux etc, Dumnezeu a rămas de modă veche, astfel că apelează la metodele descrise ]n Biblie când vine vorba de intervenit în situații dramatice și dat lecții de viață. Dar iată despre ce este vorba.
duminică, 28 ianuarie 2018
Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (3)
Cum au ascuns şi au falsificat guvernele liberale şi naţional-ţărăniste adevărul asupra U. R. S. S.
Guvernele maniste şi brătieniste au întovărăşit fiecare pas pe care-l făcea noua putere sovietică pentru consolidarea ei, pentru stârpirea reacţiunii şi pentru reconstrucţia ţării — cu o propagandă de minciuni, de ştiri false. Desigur, înlăturarea dictaturii moşierilor ruşi şi înscăunarea unui regim de democraţie populară în imediata noastră vecinătate nu era pe placul moşierilor şi al bancherilor din partidele „istorice”. Lor nu le convenea că poporul sovietic se îndrepta cu paşi uriaşi spre un progres politic, economic şi cultural, cum nu mai văzuse lumea până atunci. Deaceea, în tot timpul activităţii ei, presa brătienistă şi manistă s’a străduit să împrăştie tot felu de calomnii împotriva vecinului nostru sovietic.
luni, 22 ianuarie 2018
Adevărul despre Jeana Gheorghiu
În aceste zile, când devine evident pentru oricine că politicienii ne întorc la vremurile cuplului de tristă amintire Ion Iliescu - Adrian Năstase, mă gândesc din nou la momentul Revoluției și îmi pun întrebarea: cum a fost posibil să rămână în fruntea bucatelor exact comuniștii care au fost pioni de bază ai ceaușismului? Cum de nu a dat lumea de pământ cu ei definitiv, cum de nu au ieșit în față oameni cu vederi largi, deschiși către Europa și adversari ai uresesismului? Cum au reușit să se mențină la putere Bîrlădeanu, Dan Marțian și celelalte lighioane de care nu vreau să-mi mai amintesc? Ion Iliescu i-a luat sub pulpana lui, admit, dar cum de nu s-a trezit lumea după o vreme că suntem conduși de saurienii comuniști care nu ne îndreaptă către Europa ci către neocomunism?
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
08:04
Etichete:
Adrian Năstase,
Africa,
Bîrlădeanu,
Ceaușescu,
Dan Marțian,
Gogol,
Jeana Gheorghiu,
Mihai Dumitru,
PCR,
profesioniști,
Revoluție,
socialism științific,
sociolog,
TVRL
Abonați-vă la:
Postări (Atom)