Am, de la o vreme, diverse revelații privind felul în care mă văd oamenii. Acum o lună, o foarte bună prietenă mi-a spus că s-a lămurit în ce mă privește: sunt un om care nu ia absolut nimic în serios, nici măcar pe sine însuși. Și, trebuie să mărturisesc, i-am dat dreptate. Nu iau nimic în serios, nici măcar răul care mă împresoară, nici moartea care se tot apropie. E un mod de a scăpa de toate amenințările.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
sâmbătă, 20 februarie 2016
Ce a înțeles Iohannis din acțiunea ANAF
Klaus Iohannis, președintele României, omul care a câștigat alegerile în 2014 pe un uriaș val de ură contra lui Victor Ponta, și-a dat arama pe față într-un mod la care cred că puțini s-ar fi așteptat. Fără să clipească, el a declarat, la unison cu Tăriceanu, Dragnea și ceilalți exponenți ai gândirii pesedisto-vadimiste, că ANAF nu a procedat cum trebuie descinzând la sediile Antenelor și dându-le termen să plece. Totul bazat pe o hotărâre definitivă și irevocabilă, căreia Gâdea și compania refuză de doi ani să-i dea curs.
marți, 16 februarie 2016
Despre dragoste - altfel
OSHO
- CE ESTE DRAGOSTEA?
N-ar
trebui să punem această întrebare. Pe firul natural al lucrurilor, toată lumea
ar trebui să ştie ce este dragostea. Însă de fapt nimeni nu ştie sau foarte rar
se întâmplă să mai fie câte cineva care să ştie ce este dragostea. Dragostea a
devenit una dintre cele mai rare experienţe.
Da,
se vorbeşte despre ea. Se scriu scenarii de film şi romane de dragoste, se
compun cântece de dragoste, o vei vedea la spectacolele de televiziune, o vei
auzi la radio, vei citi despre ea în reviste – există o imensă industrie care
să-ţi pună la dispoziţie idei despre ceea ce înseamnă dragostea. Mulţi sunt
implicaţi în industria destinată să-i ajute pe oameni să înţeleagă dragostea.
Însă dragostea rămâne în continuare un fenomen necunoscut. Şi ar trebui să fie
unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene.
luni, 15 februarie 2016
Facebook - viața în oglindă
Trebuie să recunosc că FB este o sursă continuă de învățături despre lume și viață. Comportamentul celor care intră aici este cel pe care-l au și în afară. Au loc trădări, se minte, se petrec mici drame, oamenii se îndrăgostesc, se despart, se fac declarații, se fură, se amenință etc. Dacă ți se pare simplu să închizi calculatorul și să spui că toate sunt doar virtuale, te înșeli: toate sunt reflexii ale vieții reale și multe au consecințe reale pentru cei care se implică. E ca și cum ai privi oamenii printr-o oglindă, dar din când în când ar zbura către tine câte o piatră care te-ar lovi în tâmplă.
sâmbătă, 13 februarie 2016
Ochelarii impenetrabili
Am scris o poezie și m-am gândit să fac un BMP cu ea, ca s-o atârn pe peretele meu de Facebook. Fac lucrul ăsta adesea, în principiu pentru că BMP-urile conțin poeziile puse pe anumite imagini. Dar mai e ceva: uneori ascund în fundal anumite mici (sau foarte mari, uriașe) secrete legate de textul poeziei. De data asta, m-am gândit la ceva care, dacă ar fi prezentat fără nicio prelucrare, ar putea, vorba televiziunilor, să-i „afecteze emoțional” pe privitorii-cititori.
vineri, 12 februarie 2016
Un cântec barbar
Voi laşi dătători de porunci,
Mai râdeţi! Nevolnică turmă,
Mai râdeţi, că-i râsul din urmă!
S-apropie ziua! Şi-atunci
Vedea-veţi, sălbateci barbari,
Câmpiile voastre-necate
De vuietul multor armate,
Ca vuietul apelor mari -
Veni-vom ca-n ziua de-apoi;
Va plânge cu hohote zarea
De cară, de cai, de strigarea
Mulţimii pornite spre voi!
Mai râdeţi! Nevolnică turmă,
Mai râdeţi, că-i râsul din urmă!
S-apropie ziua! Şi-atunci
Vedea-veţi, sălbateci barbari,
Câmpiile voastre-necate
De vuietul multor armate,
Ca vuietul apelor mari -
Veni-vom ca-n ziua de-apoi;
Va plânge cu hohote zarea
De cară, de cai, de strigarea
Mulţimii pornite spre voi!
joi, 11 februarie 2016
Domnul Miki și plita electrică
Într-o zi, pe când locuiam în orașul C,
mi s-a ars o plită electrică - din cele cu un singur ochi, pe care poți
să-ți faci o cafea, un ceai, dar și varză cu carne sau pilaf, dacă
insiști. S-a ars pentru că am scăpat pe ea niște apă, apoi m-am luat cu
nu mai știu ce treburi și am uitat, după care am băgat-o în priză. Așa
că m-am dus cu ea la reparat. Dar nu a fost deloc simplu: în orașul C nu
găsești un „centru” de reparații, cum erau pe vremuri. Nu găsești nici
măcar un mic atelier unde să meargă lumea cu electrocasnice defecte. Singura soluție e să găsești pe cineva priceput.
luni, 8 februarie 2016
Voinicul cel cu cartea în mână născut
A fost odată o babă şi un unchiaş. Ei până la vreme de
bătrâneţe nu avură niciun copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Şi ca să aibă şi
ei măcar o miarţă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la
meşteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele şi ca să rămâie baba grea, nici
gând n-avea.
Ajunşi la vreme de bătrâneţe, începură a se îngrijora.
duminică, 7 februarie 2016
O vizită a Reginei Maria
Sunt
curioase datini la țărani, eresuri ciudate. România fiind o țară de secetă, e
noroc să ajungi cu ploaie: e semn de belșug, de rodnicie, e nădejde de bună
recoltă, bogăție.
Uneori,
când mergeam prin sate, țărancele puneau donițe mari pline de apă înaintea
pragului; un vas plin e semn de noroc. Ele varsă chiar apă înaintea piciorului
cuiva, tot din pricina acestui straniu eres, că apa e belșug, și, când vine
fața luminată între ei, trebuie să i se facă cinste în tot felul.
duminică, 31 ianuarie 2016
Stânca Corbului - o poveste a lui Alecu Russo
Vizitând valea Bicazului, care dă în valea
Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind
de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel,
sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al
strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său
poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar
îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând cu
noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș.
joi, 28 ianuarie 2016
Despre curve și prostituate
O întrebare dificilă este următoarea: „ce este aceea o curvă?” Cei mai mulți oameni își închipuie că știu răspunsul: o femeie care își oferă trupul bărbaților contra cost. Dar aceasta este o opinie ușuratică și pripită. Femeia care face sex pentru bani se numește prostituată. Este adevărat că unii îi zic curvă, dar folosirea acestui cuvânt este abuzivă.
miercuri, 27 ianuarie 2016
Mizil - poziția 35
An de an, începând cu 2007, are loc un festival de poezie numit „Romeo și Julieta la Mizil”. Locul desfășurării?....Evident, Mizil. Un oraș pe care nu l-am vizitat niciodată, dar prin care am trecut cu viteza legală. Pentru cine nu știe, „Romeo și Julieta la Mizil” este titlul unei comedii în două acte scrise de George Ranetti. Iar despre Ranetti, se pot găsi informații aici:
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/George_Ranetti.
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/George_Ranetti.
Repudierea imaginației
Am publicat zilele trecute o poezie - mai bine zis am urcat-o pe Facebook, unde am o pagină dedicată inspiraţiilor mele poetice. Am primit likes, unii cititori m-au felicitat, alţii au dorit să comenteze. Cineva a mers mai departe - întrucât i-a plăcut mult poezia respectivă, a sharuit-o pe propria sa pagină de Facebook. Acolo văzând-o, o doamnă care nu ştia de mine i-a dat un like şi a adăugat un comentariu care mie mi se pare fantastic:
marți, 26 ianuarie 2016
Oare cum e să fii liliac?
Presupun
că toţi suntem de acord că liliecii au experienţe. În definitiv, sunt mamifere,
şi nu e mai puţin adevărat faptul că ei au experienţe, decât faptul că
şoarecii, sau porumbeii, sau balenele au experienţe la rândul lor.
miercuri, 20 ianuarie 2016
Lipă și imnul național
Despre Elisabeta Lipă, mărturisesc că nu am știut nimic până să devină ministru al tineretului și sportului în guvernul Cioloș. Așa am aflat că domnia sa a fost una dintre cele mai mari sportive ale României, ca și Gabriela Szabo, predecesoarea sa în funcție. Așadar, punem în fruntea ministerului oameni care au făcut performanță în sport. După mine, o prostie. În fruntea MTS ar trebui să fie oameni pricepuți la alocarea banilor, la bugete etc, nu oameni care știu să alerge sau să dea cu vâsla.
duminică, 17 ianuarie 2016
Un vis al lui Kafka
Visul de azi noapte, pe care eu însumi nu l-am
considerat frumos cînd a venit ziua, exceptând o scenetă comică alcătuită din
două replici şi al cărei efect a fost acea satisfacţie imensă pe care o simţi în
vis, dar pe care am uitat-o. Străbăteam - nu mai ştiu dacă Max a fost de față
chiar de la început - un şir lung de case la înălţimea primului sau a celui
de-al doilea etaj, aşa cum treci dintr-un vagon în altul în trenurile accelerate.
Mergeam foarte repede, poate şi pentru că unele case erau atât de şubrede, încât
trebuia să te grăbeşti, fie şi din pricina asta. Uşile dintre case nu mă
surprindeau
miercuri, 13 ianuarie 2016
Hotelul
Zidul
acela a fost dărâmat, în cele din urmă,
ca să
facă loc unui hotel cu o mie de camere...
dar
atunci, în anii de neîntors,
când mă
înălțam pe vârfuri până la fereastră,
îl vedeam
străjuind poiana plină de castani -
acoperit
din loc în loc, la îmbinările pietrelor,
de un
mușchi mai verde decât tot verdele
care avea
să vină, luminat de un soare
atât de
special încât nu putea fi decât pentru mine,
un soare
care îmi spunea, prin jocul de lumini
proiectat
pe bătrânul zid, că lumea e fantastică,
plină de
minuni care abia așteaptă să mă avânt
în aerul
răcoros al dimineții și să le descopăr
cu
simțurile mele tinere care mi se descopereau totodată
pe ele
însele, învârtindu-mă printre castani,
căutând
adevărul și prietenia viului
dar negăsind,
vai, decât prevestirea vremii
în care
toate vor fi transformate într-un hotel
cu o mie
de camere, unul dintre multele
construite
fără niciun alt scop decât să distrugă
amintirile
cele mai de preț
ale copilăriei.
RaulB
sâmbătă, 9 ianuarie 2016
Proceduri criminale în sănătate
Pe 5 ianuarie 2016, la nici 50 de metri de intrarea în Spitalul Județean din Satu Mare, în plină zi, o femeie a căzut pe o alee și nu s-a mai ridicat. Trecătorii au dat fuga la spital și au povestit ce s-a întâmplat. Medicii de acolo au ridicat din umeri: trebuie sunat la 112 și alertat serviciul de ambulanță, singurul care poate interveni în astfel de situații. Oamenii s-au conformat, au sunat și, după circa 20 de minute a sosit o salvare. Din ea au coborât doi brancardieri, au luat femeia și au dus-o în spital.
miercuri, 6 ianuarie 2016
Sinucidul lui Bolliac
Stăpîn preaputernic, creator
nemărginit, tu, împărat al totului întreg!... Pentru ce ai înrădăcinat în inima
mea astă veninoasă nemulțămire? Pentru ce pe mine numai nădejdea nu mă poate
înșela? Ce tulburări grozave!... Ce sentimente necunoscute mă sfâșie de cum m-am
pomenit în lume! Cumplit stăpân!... Ce neiertat păcat a putut face pruncia mea
de te-ai năpustit deodată cu junia a mă sfîșia! Părinte preaslăvit! Aste
grozave tulburări fură orânduite a mă primi în lume? Ori a trebuit a se naște deodată
cu mine? Dumnezeu adevărat! Dacă fără ele nu mă puteam naște, dacă p-ăst amărât
pămînt eu nu-mi puteam găsi fericirea, de ce m-ai înființat? Care așa mare
trebuință fu a mă naște? Ce te sili a-mi tulbura odihna ce gustam în sânul
nesimțirii, până a nu te cunoaște, și a-mi da un trup, un suflet, ca să fie
pradă pământeștilor chinuri? Era trebuincios atomul meu la podoaba ăstui glob? Lipsa
lutoasei mele îmbrăcăminți putea opri armonia universului?...
marți, 5 ianuarie 2016
Dezvinovățirea
O întâmplare foarte instructivă, povestită de un amic, arată că dacă vrei să trăiești liniștit nu trebuie să te bagi în niciun fel în ceea ce nu este legat exclusiv de tine. Pentru că sunt oameni care știu să facă din alb negru și viceversa, ca să te scoată, în cele din urmă, vinovat în locul lor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)