O poveste a lui Hemingway

O așteptare de-o zi

Intrase în cameră ca să închidă fereastra în timp ce mai stăteam în pat şi băgai de seamă că-i e rău. Tremura, faţa-i era palidă, şi mergea anevoie, ca şi cum i-ar fi venit greu să se mişte.

—   Ce-i cu tine, Schatz?

—   Mă doare capul.

—   Atunci, du-te mai bine şi culcă-te la loc.

—   Nu mă culc. N-am nimic.

—   Du-te şi culcă-te. După ce mă-mbrac, vin să văd ce ai.

Când am coborât însă, era îmbrăcat şi şedea lângă cămin, avînd aerul unui foarte bolnav şi nefericit băiat de nouă ani. I-am pus mâna pe frunte şi mi-am dat seama că are febră.

Cortina

În cele din urmă, am înțeles un adevăr fundamental. Anume că între oameni există o cortină străvezie, pe care toată lumea detestă să o dea la o parte. Dacă s-ar putea ca nimeni să nu interacționeze în mod nemijlocit cu semenii săi ar fi ideal. Și pentru asta avem, astăzi, internetul. Fiecare se descarcă pe Facebook, pe blog, pe mail, pe chaturi și pe unde mai apucă. După care consideră că nu mai e nimic de făcut în plus. 

Grupul de la Ploiești

N-am venit bine din Dublin, că m-a sunat un prieten să mă invite la o întâlnire cu membrii cenaclului „Grupul de la Ploiești”. Ce să fac acolo? Evident, să citesc poezii din cele trei volume ale mele. Sigur că primul meu gând a fost că nu voi fi în stare să citesc în fața unei asistențe. Totuși, m-am dus. În fond, la trei volume dintre care două premiate, nu prea mai ai dreptul să faci mofturi.

O poveste siriană

Regele orb

A fost odată, în vremurile de demult, un rege care avea trei feciori. Doi dintre ei erau de la aceeaşi mamă, iar al treilea, de la o alta.

Împăratul, om milostiv, era respectat de toţi supuşii săi ca un tată. Orice drumeţ poposit la palatul lui era cinstit, primind mâncare şi bună găzduire. Şi, de aceea, nu era om care să nu-l iubească. Într-o zi, împăratul orbi şi niciun vraci nu-i putu găsi leacul, până trecu pe acolo un derviş pribeag. Cînd îl văzu pe regele cel orb, îl întrebă cu mare milă ce i se întâmplase.

Numere prime pe tabla de șah

Considerăm o tablă de șah. Se pune întrebarea dacă există posibilitatea ca un cal să plece de pe un câmp oarecare și să parcurgă toate câmpurile tablei, trecând o singură dată prin fiecare. Răspunsul este afirmativ. Indiferent unde am plasa calul, există cel puțin un drum cu proprietatea cerută. Iată un exemplu:

Femeia care l-a înfrânt pe Cioran

Dacă întrebi în ziua de azi pe cineva ce îi spune numele Turcan, aproape sigur îți va spune că e vorba de fostul om de încredere al lui Traian Băsescu sau de deputatul Raluca Turcan. Ei bine, nu despre aceștia e vorba aici ci despre scriitorul, teologul și filosoful Nicolae Turcan. Cărțile lui se pot cumpăra inclusiv online, unele se pot descărca gratuit. Credeți-mă că merită efortul. 

Pun aici un fragment din „Credința ca filosofie”, unde pot spune că m-am regăsit într-o manieră surprinzătoare. Lectură plăcută!

Brexit și limitele democrației

Citesc un titlu imens apărut în Washington Post: The British are frantically Googling what the E.U. is, hours after voting to leave it. Dacă nu e o manipulare a americanilor, care sunt negri pentru că nu mai au un aliat în interiorul UE și dau copite poporului englez, atunci este de-a dreptul înfiorător. Pentru că știrea asta ne spune că poporul englez este cel puțin la fel de needucat ca poporul român. 

Fotbal și educație. Cazul România - Albania

So, ai noștri au plecat cu coada între picioare de la Euro2016. N-au învins pe nimeni și, la final, au furat-o de la Albania, despre care spuneau că e o echipă de mâna a doua. Antrenorul - marele general politician antreprenor etc. Iordănescu, în loc să se furișeze printre pietre ca să nu-l mai vadă nimeni, a ieșit la înaintare și ne-a potopit cu un milion de explicații și o afirmație senzațională: „Chiar nu ne reproșăm nimic! A fost o performanță că am ajuns aici” (nu știu de ce mi se pare că am mai auzit așa ceva – după ce liberalii au pierdut Bucureștii)

Un excelent articol despre dezastrul Naționalei și al Țării

Triumful mediocrității: „băieții noștri” și părinții lor
Ei sunt de vină, ei și Tata Puiu! Ne bem berile, ne ronțăim semințele, ne eliberăm gâtlejul de scuipați: generație ratată, nedemnă să i se cânte imnul, bătută și de albaneji, rușine, rușine, rușine să vă fie!
Ne amăgim că suntem un popor minunat de suporteri care căutăm o echipă pe măsura nivelului nostru. Ne spunem că noi merităm o Anglie, o Spanie sau o Germanie, nu adunătura asta de blambeci, conduși de pe bancă de un moș tăgârță. La închipuire, atingem Everestul, la realizări, suntem sub genunchiul broaștei. Noi toți, ca popor, ca țară.

Dezinteres, impotență, sau inconștiență?

Făcând abstracție de criteriile morale, pentru care am pledat în timpul recent încheiatelor alegeri locale, ignorând așadar faptul că la Sinaia unul dintre candidați a intrat în cursă încălcând criteriile de integritate ale propriului partid și fiind, în plus, trimis în judecată pentru fapte de corupție, realitatea seacă a rezultatelor arată un singur lucru: acest candidat a făcut o campanie profesionistă și eficientă, în vreme ce principalul său adversar a avut o campanie destul de palidă, în care nu a fost ajutat de partidul în numele căruia s-a înscris în cursă. Voi încerca să găsesc explicații pentru ceea ce s-a întâmplat.

Alegerile locale din 2016, sau falimentul moralei

Alegerile locale din 5 iunie mi-au amintit de anii în care partidul lui Corneliu Coposu - PNȚCD, a fost scos de pe scena politică, pentru a ajunge, acum, să nu conteze la vot nici măcar cât un independent mai de Doamne-ajută. Si asta după ce, la un moment dat, țărăniștii erau pe cai mari, participând la guvernare și dând legi importante (vezi, de exemplu, Legea Lupu din anul 2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole).

Un articol publicat în ziarul local al Sinăii

Sinăienii trebuie să voteze altfel

În extraordinara poveste a lui Wilhelm Hauff intitulată „Inimă de piatră”, personajul principal — Peter cărbunarul, merge să ceară ajutor de la un pitic trăitor în adâncurile Pădurii Negre. Îl găsește și între ei are loc următorul dialog:

„— Am obiceiul ca fiecărui om care s-a născut duminica şi vine de mă caută, să-i împlinesc trei dorinţe. Primele două sunt slobode; pe cea de-a treia pot s-o resping, dacă văd că-i rea. Prin urmare, doreşte-ţi ceva, însă, Peter, ceva bun şi folositor.

— Aşa, care va să zică, dacă pot să-mi doresc ceva pe placul inimii, atunci vreau întâi şi-ntâi să dansez mai bine decât Regele dansului şi să intru de fiecare dată la cârciumă cu tot atâţia bani ca şi Ezechiel grasul.

IAR și DAR în Afganistan

Văd în presă un comunicat al MApN legat de tragedia din Afganistan, unde doi militari români au murit în timpul unui exercițiu de instruire. Iată prima parte a comunicatului:

„Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.
În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.”

Tot felul de nunți

La 1 an de la nuntă se spune că e  nunta de hârtie, deoarece, precum hârtia, care se poate rupe atât de ușor, și căsnicia e fragilă.

La 2 ani se sărbătorește nunta de bumbac.

La 3 ani – nunta de piele.

La 4 ani – nunta de flori, pentru că, după ce a trecut perioada de obișnuință, celor doi, viața li se pare frumoasă precum o floare.

La 5 ani – nunta de lemn. Iată că deja căsnicia a început să devină trainică. Lemnul este simbolul cunoașterii și al progresului.

Bach și velociraptorii

Ceea ce fac eu este complet inutil. Mă gândeam însă că a face lucruri inutile poate fi un răspuns la absurditatea vieţii. În plus, a face lucruri inutile şi absurde este mai mult decât a nu face niciun fel de lucruri. Dar iată că vine un moment în care constaţi că este inutil chiar şi să faci lucruri inutile. Adică viaţa rămâne la fel de absurdă, indiferent cât este de util sau de inutil ceea ce faci tu. De fapt, mi se pare o prostie fără seamăn să te pui cu viaţa şi să faci lucruri ca răspuns la ceea ce face ea.

Răzbunarea Domnului

Isaia

Capitolul 34

1.	Apropiaţi-vă, voi neamuri, şi ascultaţi, şi voi popoare, luaţi aminte; să asculte pământul şi cei ce-l locuiesc, lumea cu toate făpturile ei.
2.	Că Domnul este mâniat asupra popoarelor, cu urgie împotriva oştirii lor. El le nimiceşte şi le dă la junghiere;
3.	Morţii lor vor fi aruncaţi pe câmp, cadavrele lor greu vor mirosi şi prin munţi vor şerpui pârâiaşe din sângele lor.

Alegeri locale 2016 (1)

Principala problemă cu care se confruntă un cetățean responsabil din România, atunci când vine vorba de alegerea primarului și a consilierilor, este lipsa unor criterii ușor de înțeles pe care ar putea să le aplice. Altfel spus: dacă am de ales între doi candidați și vreau ca opțiunea mea să fie cât mai corectă, pe ce mă pot baza? Din nefericire, foarte mulți români nici măcar nu-și pun această întrebare. Ei văd alegerile ca pe niște prilejuri de a primi ceva gratis de la candidați și nu-i interesează nici cât negru sub unghie viitorul post-electoral. Unii chiar se consideră „șmecheri” – iau de la fiecare și apoi votează cu X sau cu Y în funcție de criterii care nu au nicio relevanță. E de-al nostru, e gospodar, e deja primar, arată bine, are bani, nu a fost membru PCR și multe  altele de acest gen se aud de-a lungul și de-a latul țării în timpul campaniilor electorale.

Vești bune pentru cei care doresc să se sinucidă

Răsfoind deunăzi cartea lui Georges Minois intitulată „Istoria sinuciderii”, am dat, la pagina 36 de o mențiune privind minunile săvârșite de Sfântul Martin - unul dintre sfinții cei mari ai Bisericii Catolice, considerat sfânt și de Biserica Ortodoxă, care-l prăznuiește pe 11 noiembrie. În cartea lui Minois scrie că sfântul a înviat mai multe persoane de-a lungul vieții, ceea ce nu-i deloc puțin lucru. 

Sf. Martin, dăruindu-și mantia unui sărac suferind de frig

Un popă forumist - Constantin Necula

Preotul, așa cum se definește această ocupație, este un „mijlocitor între om și divinitate”, care „îi reprezentă pe semenii săi în sfera sacrului”. Creștinii consideră că în momentul în care cineva este uns preot, se săvârșește una dintre taine - taina preoției. Adică, într-un fel pe care nu-l putem înțelege, acea persoană primește puterea de a ierta păcatele, de a săvârși alte sfinte taine etc. Cu alte cuvinte, din momentul în care a fost hirotonit, preotul poate face inclusiv minuni - asta depinzând, totuși, de nivelul lui de sfințenie.

Marian Munteanu ca un anus contra naturii

Liberalii, în frunte cu oameni precum Gorghiu, Blaga, Atanasiu, Predoiu, și-au desemnat candidatul la primăria capitalei în persoana lui Marian Munteanu - liderul studenților din Piața Universității (13-15 iunie 1990). El a fost, în acea vreme, bătut crâncen de așa-zișii mineri chemați de Ion Iliescu și a fost pe punctul de a fi decapitat de unul dintre ei. Cu acest capital politic vrea Munteanu, susținut de PNL, să îi convingă pe bucureșteni că poate fi un bun primar.