Cățel contra păianjen

Câinele Richi, bichon şi purcel totodată, s-a împerecheat cu o căţea dintr-o rasă apropiată şi din chestia asta au rezultat trei pui. Ei se află la Timişoara şi acum se pune problema ce să facem: să luăm sau nu unul aici, în Germania. Bineînţeles că Maria insistă şi presează pentru prima varianta. Aşa încât ce m-am gândit eu? Ia să folosesc momentul şi să rezolv problema fricii de păianjeni pe care o manifestă Maria. În consecință, i-am spus: „Vrei al doilea căţel? OK, dacă pui mâna pe un păianjen, se rezolvă”.

Placinta infinita

Azi am cosit iarba din curte, care crescuse de jumatate de metru. Am tuns-o, mai bine zis, intrucat am folosit o masinarie Bosch. In timp ce ma plimbam de colo - colo, impingand Bosch-ul, mi-am zis ca acest moment ar trebui sa fie unul din cele pe care le viseaza oamenii care traiesc in orase, printre placi de beton. De cate ori n-am auzit spunand pe cate cineva: "abia astept sa ies la pensie, sa cresc flori si sa tund iarba"....

Imposibila întoarcere

Cred că îmi dau seama, în sfârşit, de ce nu îi mai suport pe cei care propovăduiesc cunoaşterea lui Dumnezeu - mă refer la călugării ortodocşi: pur şi simplu nu cred că au ajuns prea departe. E ca şi cum aş pleca eu să cuceresc Everestul, aş merge până în Nepal, acolo aş lua-o pe drumuri de căruţă, apoi pe poteci şi, în sfârşit, aş vedea muntele în toată splendoarea lui, după care m-aş întoarce să le povestesc tuturor cât e Everestul de impresionant. Dar cât aş fi eu de îndreptăţit să mă laud că am cunoaşterea Everestului?

Pe mal cu Buzzati

Furtună pe râu

Trestia, iarba de pe mal, micile pâlcuri de sălcii şi copacii cei mari l-au văzut şi în duminica aceea de septembrie pe domnul în vârstă îmbrăcat în alb.

Cu mulţi ani în urmă — numai trunchiurile mai bătrâne îşi amintesc vag — un necunoscut a început să pescuiască pe meandrul acela singu­ratic al râului, unde apa era liniştită şi adâncă. De sărbători, în anotimpurile calde, se întorcea punctual.

Într-o zi, n-a mai venit singur; cu el era un copil care se juca printre pomi şi avea o voce mică şi cristalină. Încet, anii au trecut: domnul era tot mai obosit, copilul tot mai mare. Şi la un moment dat, într-o duminică de primăvară, bătrânul n-a mai apărut. A venit doar tânărul, care a început să pescuiască de unul singur.

Discurs despre existenta lui Dumnezeu

Iata-l pe Sfantul Anselm din Canterbury in cautarea lui Dumnezeu. De unde se vede ca sfintii isi pun aceleasi intrebari ca si intelectualii obisnuiti atunci cand vine vorba de cele inaccesibile.

Acum însă, biet muritor, părăseşte‑ţi pentru un timp treburile şi lasă‑ţi, o clipă, gîndurile cele neodihnite. Îndepărtează grijile care te apasă şi uită de trudnicele tale ocupaţii. Ocupă‑te, un pic, de Dumnezeu şi odihneşte‑te în El. Intră în chilia duhului tău, alungînd din ea totul în afară de Dumnezeu şi de ceea ce te‑ar putea ajuta să‑L cauţi; şi după ce ai închis uşa, caută‑L!

Mici intamplari cu animale (44)

Urletul lupilor

Urletul lupilor în haită impresionează şi pe un om, pentru care el nu înseamnă şi nu prevesteşte nicio primejdie. Poate să fie o rămăşiţă a instinctului ancestral, de pe vremuri cînd, pentru primitivul slab înarmat si rău protejat de adăposturile lui, lupii de fapt erau o primejdie. Nu este frică ceea ce te cuprinde cînd auzi concertul sinistru, ci o nelinişte greu de suportat şi simţi o uşurare cînd s-a sfîrşit.

În sălbătăciuni, urletul lupilor, chiar din depărtare, tre­zeşte o adevărată groază. Am văzut odată semnele acestei groaze.

Era o înserare blîndă în sfîrşit de vară. Din pătulul înalt mă delectam cu jocurile de dragoste ale unei perechi: căprioară suavă şi ţap sfătos, ce alergau prin tăietura tînără, făcînd cercuri în jurul cîte unui buchet de brădui. Mireasa ademenea şi se ferea, ca apoi să îndemne iară, cochetă; căpriorul o urmărea nerăbdător. Uneori se opreau puţin şi ciuguleau din ultimele flori liliachii din vîrful lujerilor de bisacăn. Locul era ferit din calea oamenilor, primejdie nu se arăta de nicăieri, perechea era stăpînită de dulcea poruncă a speciei. Carabina mea stătea uitată, rezemată de balustrada pătulului.

Din instructiunile lui Cortazar (4)

Instructiuni pentru cine vrea sa-si intoarca ceasul

Acolo in fund se afla moartea, dar nu trebuie sa-ti fie frica. Apuca bine ceasul cu o mana, prinde cu degetele cheita arcului, invarte-o usor. Acum incepe alt soroc, copacii isi desfac frunzele, barcile se intrec usoare, timpul, ca un evantai, se umple cu el insusi si din el tasnesc aerul, brizele pamantului, umbra unei femei, mireasma painii.

Ce vrei, ce mai vrei? Leaga-ti-l cat mai repede la incheietura mainii, lasa-l sa bata slobod, imita-l cand respiri. Frica rugineste rotitele, fiecare lucru dobandit si uitat roade putin cate putin venele ceasului, facand sa putrezeasca sangele rece al micilor rubine. Si acolo in fund se afla moartea si trebuie sa fugim ca sa ajungem inaintea ei si sa intelegem ca oricum nu mai are nicio importanta.

Crucea si valiza

Aflu, in sfarsit, ce s-a ales la Sinaia: Vlad Oprea a castigat al treilea mandat, iar pe locul doi, la zece procente diferenta, s-a pozitionat Eduard Costin Papadopol. Nu am nimic de comentat, practic nu cred ca trebuie sa comenteze nimeni, cata vreme a fost vorba de un vot corect. 

Pe pagina lui Papadopol de Facebook, acesta scrie urmatoarele: 

Faceti-va bine (109)

Foaia grasă

Denumire ştiinţifică: Pinguicula vulgari.

Prezentare. Planta numită foaie grasă se deosebeşte mult de alte plante, făcând parte din grupa plantelor carnivore. Este o erbacee pitică, având o înălţime maximă de 15 cm. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. Tulpinile îi sunt foarte scurte, practic la nivelul solului, iar frunzele formează o rozetă. Din această rozetă se înalţă florile, care au un peduncul lung. Frunzele sunt mari, consistente, cărnoase, grase. Au şi o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă şi alţi compuşi mucilaginoşi şi dizolvanţi, necesari consumării materiilor organice, adică a insectelor.

In apararea pestilor

In apararea pestilor

Din timpuri imemoriale, pestii au fost tratati ca paraziti care jefuiesc prostituatele. Dar intr-o evaluare cinstită, trebuie examinată adevărata functie a codosului.

Un punct initial, care necesită clarificări, este afirmatia că pestii folosesc constrângerea si amenintarea cu violenta pentru a strânge si mentine prostituatele in slujba lor. Unii pesti fac acest lucru, dar acest fapt justifică, oare, condamnarea profesiei in sine? Există, oare, vreo profesie care să nu aibă măcar un singur practicant ce se face vinovat de joc murdar? Există zidari, instalatori, muzicieni, preoti, medici si avocati care au violat drepturile semenilor lor. Dar aceste profesii nu trebuie condamnate, ca profesii, in intregime.

O povestire cu alegeri a lui I.L. Caragiale

O zi solemnă

Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeşteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua şi a unui alt mare triumf - triumful unei idei mari - ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viaţa lui pentru o idee mare, numai acela care şi-a jertfit liniştea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înţelege importanţa zilei de 1 mai 1900.

Mizilul!... Aşezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfaţă cu multă cochetărie pe o pajişte plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare şi până apune, iarna şi vara. Rar se găseşte o panoramă aşa de plăcută şi atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, şi mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaţilor; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, uşor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munţilor; în faţă, neţărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului. Alături se află Fefeleiul, ilustru pentru vechimea lui istorică, leagănul aristocraţiei de pe albia Buzăului; se mai află apoi aci aproape Inoteştii şi mai încolo Lipia, amândouă vestite pentru cultura pasionată a rasei cavaline şi pentru cursele de cai pe deşelate şi pe distanţe de sute de kilometri...

Faceti-va bine (108)

Fluierătoarea
Denumire ştiinţifică: Tamus communis.
Prezentare. Fluierătoarea, o alcătuire vegetală impunătoare, cu o înălţime de până la patru metri, rădăcină consistentă, frunze alterne, flori galben-verzui şi fructe de culoare roşie este o plantă perenă. Înfloreşte în mai-iunie, iar fructul său este bacă (o boabă). Fluierătoarea creşte la marginea pădurilor, în liziere, în tufărişuri şi în vegetaţie amestecată. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri şi rădăcinile. De altfel, rădăcinile şi lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante.
Întrebuinţări. În medicina tradiţională, preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului şi al gutei, dar şi în acela al rănilor de sub piele, adică în vindecarea contuziilor şi a echimozelor. Fluierătoarea este şi un bun revigorant.

Invierea lui Fapardokly

Ați auzit vreodată de Fapardokly? Presupun că în 98% din cazuri răspunsul este NU. Pentru că omul care a înfiinţat trupa Fapardokly nu a fost nici Dylan şi nici Clapton. El a fost un oarecare domn cu numele real Fankhauser, care a ajuns pe val în anii 70 şi care a înfiinţat şi/sau a cântat cu tot felul de trupe de genul Merrell Fankhauser & H.M.S. Bounty, the Exiles sau The Impacts. Fapardokly nu e decât una dintre ele.
În acei ani, eu unul eram un avid colecţionar de informaţii despre muzicienii „străini”. Informaţiile astea le luam din revista Săptămâna, unde apăreau nişte clasamente, din felurite publicaţii de genul „Melody Maker” - în caz că ajungeau prin Sinaia - şi de la Europa Liberă. Aveam caiete şi caiețele în care lipeam conştiincios poze alb-negru decupate din reviste şi scriam titluri de piese pe care nu le ascultasem niciodată. Aşa se face că am ajuns să îi dedic o pagină şi lui Fapardokly.

In apararea prostitutiei

Subiect al unor hărtuieli neincetate din partea proiectelor de legi, asociatiilor religioase, camerelor de comert etc, prostituatele continuă totusi să intre in relatii de schimb cu publicul. Valoarea serviciului lor este dovedită de faptul că oamenii continuă să le caute, in ciuda opozitiei legale si civice.

O prostituată poate fi definită ca o persoană care se angajează in schimbul voluntar de servicii sexuale contra unui onorariu. Partea esentială a definitiei, totusi, este ,,schimbul voluntar". O copertă de revistă realizată cu câtva timp in urmă de Norman Rockwell ilustra esenta prostitutiei, dar nu si detaliile specifice. Ea prezenta un vânzător de lapte si unul de plăcinte stând lângă masinile lor, fiecare ocupat să mănânce o plăcintă si, respectiv, să bea lapte. Evident, ambii erau fericiti de pe urma ,,schimbului voluntar".

O povestire cu clopotel a lui Buzzati

Un lucru care începe cu „l"

După ce-a sosit în satul Sisto şi-a tras la acelaşi han unde obişnuia să vină de două-trei ori pe an, Cristoforo Schroder, negustor de cherestea, se duse imediat să se culce, pentru că nu se simţea bine. Puse să fie chemat medicul, doctorul Lugosi, pe care îl cunoştea de mulţi ani. Medicul veni şi păru nedumerit. Excluse că avea ceva grav, luă într-o sticluţă puţină urină ca s-o examineze şi îi promise să se întoarcă în aceeaşi zi.

A doua zi dimineaţă, Schroder se simţea mult mai bine şi vru să se scoale fără să-l mai aştepte pe doctor. În cămaşă, se bărbierea, când cineva bătu la uşă. Era medicul. Schroder îi spuse să intre.

— Mă simt binişor în dimineaţa asta, spuse negustorul fără a se întoarce spre el, continuând să se radă în faţa oglinzii. Îţi mulţumesc că ai venit, dar cred că poţi să pleci.

— Câtă grabă, câtă grabă, spuse medicul şi îşi drese glasul, ca pentru a-i atrage atenţia că se simte oarecum încurcat. Am venit cu un prieten, în dimineaţa aceasta.

Schroder se întoarse şi văzu în prag, alături de doctor, un domn de vreo patruzeci de ani, solid, roşu la faţă şi cam grosolan, care zâmbea insi­nuant. Negustorul, bărbat întotdeauna mulţumit de sine şi obişnuit să facă pe stăpânul, se uită supărat la medic, cu un aer întrebător.

— Un prieten, repetă Lugosi. Don Valerio Melito. Mai târziu trebuie să mergem împreună la un bolnav, aşa că l-am rugat să mă însoţească.

Chestii agasante cu intelepti batrani

Exista un soi de intelepciune care se revarsa asupra noastra prin intermediul internetului, una de o simplitate dezarmanta si care, la o adica, nu rezista unei analize mai serioase. Ea se manifesta sub forma a tot soiul de istorioare, snoave, pilde, ziceri etc, luate din surse din cele mai variate, dar de cele mai multe ori din gandirea cate unui psihoterapeut sau a cate unui propovaduitor al fericirii si al gandirii pozitive. Iata una dintre ele, ca model:

Un batran intelept sta in fata unei multimi de oameni si spune o gluma. Oamenii rad de se prapadesc. Dupa un timp, inteleptul le spune din nou gluma. Oamenii rad. A treia oara, la auzul glumei rad doar jumatate din cei prezenti. Si tot asa, pana cand nu mai rade nimeni. Atunci inteleptul zice:

- Daca nu puteti rade iar si iar la aceeasi gluma, de ce, atunci, puteti sa plangeti iar si iar pentru aceleasi lucruri? Uitati trecutul si mergeti mai departe!

O intamplare cu avocati si asiguratori

Un avocat din New York City a cumpărat o cutie de trabucuri foarte rare şi scumpe, apoi le-a asigurat, laolaltă cu alte lucruri, împotriva incendiilor. În nici o lună a fumat toate trabucurile şi, fără să a făcut măcar prima plată pentru poliţa de asigurare, avocatul a depus o solicitare de despăgubire. În cerere, el a declarat că trabucurile au fost distruse "într-o serie de incendii de mici dimensiuni." Compania de asigurări a refuzat plata, invocând motivul evident că omul a consumat trabucurile în mod normal, aşa cum se consumă ele. Avocatul a dat în judecată compania şi a câştigat. În expunerea de motive, judecătorul a fost de acord cu societatea de asigurări in privinţa faptului că cererea avocatului era una neserioasă. Judecătorul a precizat, totuşi, că avocatul dispunea de o poliţă de asigurare perfect valabilă, în care se garanta faptul că trabucurile pot fi asigurate şi, în plus, nicăieri nu era definită noţiunea de "incediu inacceptabil", aşa încât compania a fost obligată la plata despăgubirii. Decât să se angajeze într-un proces lung şi costisitor, societatea de asigurări a preferat să accepte sentinţa şi să-i plătească avocatului 15.000 de dolari.  
După ce avocatul a încasat cecul, compania de asigurări l-a reţinut sub acuzaţia de a fi cauzat 24 de incendii. Pe baza cererii de despăgubire depuse de el şi a propriei mărturii din procesul precedent, avocatul a fost condamnat pentru incendiere intenţionată a bunurilor asigurate şi a fost condamnat la 24 luni de închisoare şi o amendă de 24.000 de dolari.

O poveste a lui Hemingway

Leul cel bun

A fost odată ca niciodată un leu care trăia în Africa împreună cu ceilalţi lei. Ceilalţi lei erau răi şi-n fiecare zi mîncau zebre, fiare sălbatice şi antilope de toate felurile. Uneori leii cei răi mîncau şi oameni — swahili, umbulu şi wandorobo, dar mai ales le plăcea să-i mănînce pe negustorii hinduşi. Toţi negustorii hinduşi sînt foarte graşi şi leii îi găsesc delicioşi.

Dar leul ăsta, pe care-l iubeam pentru că era aşa de bun, avea aripi pe spate. Şi toţii leii îşi rîdeau de el pentru că avea aripi pe spate.

— Uite şi la ăsta, cu aripi pe spate, aşa ziceau şi apoi izbucneau în răgete de rîs.

— Şi uite ce mănîncă, mai spuneau, pentru că leul cel bun mînca doar paste şi creveţi, tocmai pentru că era atît de bun.

Leii cei răi răgeau în hohote, după care mai mîncau un negustor hindus şi soţiile lor îi beau sîngele lipăind, lip-lip, ca nişte pisici mai mari. Se opreau doar ca să mîrîie sau să ragă în hohote şi să rîdă de aripile lui. Chiar că erau nişte lei răi pînă-n măduva oaselor.

Ispravile lui Pacala (20)

Otrava

Stănculeasa, mulţumită c-a scăpat cu-atâta doară,

Sare-n sus, îşi face cruce şi spre sat din nou coboară.

Dar sosind colo la gârlă, unde creşte des tufarul,

În desiş pe cine vede? Pe cumătru-său morarul.

Acolo, din fugă, bietul, se oprise gâfâind.

Iată-i unul lângă altul. Oare ce şi-or fi spuind?

El i-a spus cum sta, l-amiază, aşteptând-o ars de dor,

Cum, când a zărit pe Stancu, a luat-o la picior.

Dânsa... cum s-a dus cu prânzul drept la soţu-i, făr’ să vrea,

Cum era pe-aci, cu pietre, Stancu-n cap şi ei să-i dea!

Apoi zise: — Of, şi-acestea, toate-argatul le-a urzit!

Cât mai calcă iarbă verde el şi soţu-mi... s-a sfârşit

D-astea noi mereu păţi-vom! Viaţa o să ne-o urâm!

Deci ascultă-mă, cumetre, ştii ce? Hai să-i omorâm!

Barul si biserica

Într-un mic orăşel american, un individ a decis să deschidă un bar chiar vizavi de o biserică. Biserica şi adunarea credincioşilor au început o campanie pentru a bloca deschiderea barului. Ei au trimis o mulţime de plângeri şi petiţii la tot felul de autorităţi şi, bineînţeles, s-au rugat zilnic lui Dumnezeu ca să îi ajute în lupta lor cu forţele răului. Între timp, tipul cu barul şi-a văzut liniştit de treabă. Când mai erau doar câteva zile până la deschidere, s-a iscat o furtună şi, pe neaşteptate, un trăsnet a lovit clădirea în care se găsea barul, arzând-o din temelii. Biserica şi credincioşii au fost foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplase şi nu au contenit să vorbească despre modul în care a intervenit Dumnezeu şi a făcut dreptate etc. Asta până când proprietarul barului a dat în judecată autorităţile bisericeşti, cerând daune de 2 milioane de dolari, pe motiv că biserica şi credincioşii, prin adunările şi rugăciunile lor, ar fi fost responsabili pentru distrugerea clădirii.

În apărare, biserica a negat vehement orice legătură dintre rugăciunile practicate şi trăsnetul căzut pe bar. În susţinerea apărării, a invocat inclusiv un studiu efectuat la Harvard, care ajungea la concluzia că nu se poate stabili o legătură între diverse evenimente şi rugăciunile practicate în biserici.

Judecătorul, după ce s-a uitat peste actele depuse la dosar, a comentat: "Nu ştiu cum am de gând să decid în acest caz. Tot ce pot să spun pentru moment e că sunt oarecum surprins să văd în proces un proprietar de bar care crede în puterea rugăciunii şi o biserică împreună cu toti credincioşii ei, care nu cred."