Mici afaceri de spionaj

Dupa o vreme, m-am trezit ca vine Romi in vizita si, de fata cu mama, incepe sa-mi spuna cam asa: "Am auzit ca te-ai intalnit cu Petre Mongolu". "Da, am zis, m-am intalnit cu el la Montana". "Si ai baut un Martini la Cafe-Bar, cu Buric". "Asa-i, am facut si chestia asta". Nu mai intelegeam nimic. Astea erau chestii secrete, in niciun caz nu aveam chef sa stie mama cu cine ma intalnesc eu si mai ales unde ma duc si ce fac. In timp ce Romi vorbea, o auzeam pe mama cum comenta, cu surprindere in glas: "Cu Mongolu?!?!" "La Cafe-Bar cu Buric?!?!?!?!?"

Pana la urma am facut cumva si am curmat povestea asta. Cred ca am iesit afara ca sa nu mai aud. Romi a venit dupa mine si mi-a spus ca mama il rugase sa ii dea raportul despre ce fac eu prin oras. Iar el, pentru ca nu-i placea sa fie un turnator, dar nici nu putea s-o refuze, se hotarase sa impace si capra si varza, adica sa-i spuna ce fac, dar cu mine de fata. Din momentul ala, nu m-am mai simtit in siguranta. Si cred ca atunci s-a produs si prima fisura in convingerea mea ca toti oamenii sunt de incredere. Niciodata nu am mai reusit sa am o relatie total deschisa cu Romi. "Daca joaca dublu?" ma tot intrebam.

Domnul Corcodel si W.A. Mozart

Am scris, in post-ul anterior, "apropo de trecut strada" si dupa aia am vorbit numai de Corcodel. Nu, nu am luat-o razna, legatura exista.

Dupa ce Romi a terminat cu liceul, tatal lui i-a luat permis de conducere. Si uite-asa, am facut printre primele mele drumuri cu o Dacie - de altfel bine intretinuta. Stateam in dreapta si fumam, simtindu-ma foarte, foarte liber.

Un husen face soiu'

Apropo de trecut strada. Mi-am amintit, plecand de aici, de vechiul meu amic Corcodel. Da, Corcodel. Pe el il cheama Romulus Corcodel, pe tatal lui il cheama Corcodel Gigel. Cred ca aveam vreo 17-18 ani cand l-am cunoscut. Iesise din puscarie, unde statuse o vreme pentru ca plecase de acasa cu masina familiei, desi nu avea permis si nici varsta legala. Azi, pentru asa ceva, nu te-alegi decat cu vreo doua dupa ceafa. Dar el, din cate imi amintesc, facuse si un accident minor. Nu mai tin minte toate amanuntele, mi se pare ca inca nu implinise 18 ani cand iesise cu masina pe strazi, dar pana se terminase procesul si fusese condamnat, implinise 18 ani. 

Fetele care se cred sexy

Condusul prin Timisoara imi ofera nenumarate prilejuri de a studia natura umana. Sunt un fel de Caragiale ambulant, pentru ca si eu "vaz enorm si simt monstruos", dar de la volan, nu de pe scaunul cafenelei.

Cel mai mult imi plac fetele care se cred sexy. Cand sunt pieton, practic nu le observ, dar de la volan.... Mai cu seama cand ajung in dreptul zebrei. 

Fete care se cred sexy, asteptand sa apara masini ca sa poata traversa

Terry Dactyl

In carnetelul albastru figureaza, vad acum, piese de care mi se pare azi ca nu am auzit niciodata. Iau un singur exemplu: Terry Dactyl and the Dinosaurs. Observ ca Terry Dactyl suna ca "pterodactil", ceea ce pare a fi gaselnita numelui trupei, pentru ca te poate duce cu gandul la ceva de genul Pterodactilul si Dinozaurii. In orice caz, niciunul dintre membrii trupei nu se numea Terry sau Dactyl.

Se pare ca acesti "saurieni" au scos o singura piesa de succes, numita Seaside Shuffle, care, de altfel, este mentionata si in caietelul meu albastru.

Esenta esentelor esentiale

Gasesc, acum dupa moartea mamei, tot felul de lucrusoare pe care ea le-a pastrat cu sfintenie si de care eu nici nu mi-as mai fi adus aminte. Printre ele, un carnetel cu coperti pe fond albastru, cu un model format din figuri geometrice regulate.

Stie cineva cu adevarat cum face un cal?

Îmi aduc mereu aminte de discuţiile în contradictoriu cu mama. Ne certam uneori pe câte o chestie minoră şi, fiind amândoi foarte încăpăţânaţi, nu cedam pentru nimic în lume. Până la urmă, mama căpătase obiceiul să finalizeze discuţiile cu următoarea frază: „tu nu o să ai niciodată copii şi nu o să înţelegi prin ce trece un părinte când copilul se poartă aşa ca tine”.
Destinul meu a fost totuşi diferit de ceea ce credea mama, aşa că mi-a dat o fetiţă minunată. Mama a fost fericită, şi cred că apariţia (sau sosirea) Mariei i-a luminat puţin bătrâneţile.

Una din cele câteva poze cu mama și Maria pe care le am

Flori pentru librareasa

Azi m-am dus la posta pentru niste colete si am trecut pe langa o librarie care face parte dintr-un lant cu care am un contract pentru Povestile Mariei. Am intrat, am facut ochii roata si, cu chiu cu vai am gasit pe un raft patru exemplare din carte, asezate in asa fel incat li se vedea numai cotorul. M-am pus in pielea unui potential cumparator, o persoana care vrea sa cumpere o carte frumoasa pentru cineva drag si care s-a gandit ca niste povesti ar fi tocmai potrivite. Daca persoana aceea intra in librarie si vede pe un raft niste cotoare albe pe care scrie cu negru "Povestile Mariei", eu cred ca nu va fi foarte interesata. Din pacate, in ziua de azi, ceea ce vinde marfa este, de multe ori, ambalajul. Aici nu este doar o rasturnare a valorilor, dar si un prilej pentru multiple inselatorii. Pentru ca un individ pornit sa faca bani usor, poate pune un produs de doi lei intr-un ambalaj foarte frumos si apoi sa ceara 10 lei. Dar asta este si nu prea mai avem ce face.

Un homosexual pe care nu l-as putea ierta

Numai ce-am postat pe tema lui Cervantes, ca mi-au si cazut ochii pe o stire:

Miguel de Cervantes, creatorul lui Don Quijote, ar fi fost de origine catalana si homosexual, conform cartii "Homosexuali si lesbiene din istoria Cataloniei", scrisa de ziaristul spaniol Albert Torras.

Mai mult, Torras sustine ca prima editie a romanului Don Quijote a fost scrisa de Cervantes in catalana, iar versiunile pastrate in ziua de azi sunt doar traduceri castiliene alte textului original, potrivit La Vanguardia.

O alegere

Se pare ca nu mai e mult pana cand Gaddafi va fi terminat. Pana atunci, ies la iveala zecile de miliarde de euro pe care le detine acest individ, impreuna cu familia lui, in toata lumea. Toti dictatorii au avut averi fabuloase, in toate timpurile. Dictatorii secolului trecut au stat in fruntea bucatelor cu zecile de ani. Cei din Africa, iata, n-au stat sub 40 de ani pe capul popoarelor care-i iubeau. Si atunci te intrebi: nu merita sa fii 40 de ani dictator? O fi mai bine sa ta tarasti prin viata, ducand-o mai mult sau mai putin greu si sa mori fara sa stie nimeni de tine? Sau e de preferat sa fii Gaddafi? Eu cred ca multi oameni, daca li s-ar oferi posibilitatea de a alege intre o viata de functionar si una de dictator, ar alege-o pe-a doua, chiar daca ar sti de la inceput ca vor sfarsi precum Gaddafi.

Povestea brazilor cazatori

Azi noapte a fost furtuna. Vantul a batut atat de tare, incat a scos un brad din radacina, chiar langa blocul unde locuim noi. S-a prabusit pe o alee, facand imposibil accesul. Am dat peste el din intamplare, in timpul plimbarii de la ora 7 cu Richi2. Cand am ajuns acolo, catelul s-a ghemuit si n-a mai vrut sa se clinteasca. Am inteles ca-i era frica. Nu stiu daca asa sunt toti bichonii, insa Richi2 se teme si de o pasare care isi ia zborul pe neasteptate dintr-un tufis. La 7:30, inainte de a merge la scoala, Maria a tinut sa vada bradul si, bineinteles, sa treaca printre si pe sub crengile lui. Mi-a fost teama ca o sa-si agate hainuta si o s-o rupa, dar nu s-a intamplat nimic.

Unde sunt traducatorii de altadata?

Cel mai mare roman al tuturor timpurilor este, in opinia mea, "El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha". Cea mai buna traducere in romana este, fara discutie, cea din 1965 a lui Ion Frunzetti. Rasfoiam recent o noua versiune, nu spun a cui e traducerea, care mi-a lasat un gust amar. Nu stiu de ce prefera editurile sa re-traduca anumite carti. O fi mai ieftin sa platesti un traducator decat sa cumperi drepturile de la urmasii lui Frunzetti? Intreaga savoare a limbii s-a pierdut in noile traduceri. Frunzetti facuse munca de bijutier, cel de azi pare ca a tradus cu Google. Mare pacat.

Imi propun sa fac un efort si sa scot, pentru exemplificare, cateva pasaje din ambele traduceri.

Cum poti avea grija de flori

In postarea mea "O ipoteza ingrijoratoare"  http://totusipovestile.blogspot.com/2011/03/ipoteze.html am pus o poza cu florile de sub geam. Cu ocazia asta am observat ceva foarte interesant: florile din cele doua ghivece nu s-au uscat, cu toate ca alte cateva de sub acelasi geam s-au uscat si a trebuit sa le arunc (nu pe toate, de exemplu am un bonsai pe care incerc sa-l salvez - se vede si el in poza). De ce s-au uscat? Pentru ca nu s-a ocupat nimeni de ele. Eu am sperat ca Maria va avea grija, dar nu a avut. Am vrut s-o invat, dar se pare ca am esuat. Ei bine, cele doua care nu s-au uscat au, ambele, ceva pus in ghiveci de Maria: prima o inimioara, a doua un personaj de poveste, adica un iepuras cu fusta. Surprinzator, nu?

Romanii aveau talent

Umberto Eco (Numele Trandafirului) zicea pe undeva ca, in ziua de azi, cartile sunt despre carti. Ideea e ca mai tot ce stim, din carti stim. Eu, de exemplu, sunt mare specialist in crocodili, pentru ca subiectul o fascineaza pe Maria. Tot ce stiu despre crocodili stiu din carti, am vazut o singura data un crocodil (si ala destul de amarat) la gradina zoologica din Praga. Dar pot sa vorbesc ore intregi despre aceste fiinte. Ei, daca as scrie o carte cu (sau despre) crocodili, practic ar fi o carte despre cartile cu crocodili.

Tot asa si cu postarile mele pe blog, ele se inlantuiesc, vorbind una despre alta, in asa fel incat plec de la Cartarescu si ajung la mezozoic (ah, nu, nu pentru ca el este poreclit Mamutul), sau incep cu gugustiucii si ajung la Ploiesti. Vreti sa vedeti cum?

Pare ca purtam parul lung pe vremea aia

Daca as fi gugustiuc

Ma gandeam sa scriu altceva in dimineata asta, dar am gasit mesajul unei prietene la o postare de ieri, asa ca am ramas in zona gugustiucilor. Si m-am gandit la o noua ipoteza care sa explice de ce se lovesc gugustiucii de geamul meu cu o frecventa destul de mare. Poate au vazut ca aici, la mine, e o adevarata menajerie in devenire. Richi 2, care nu are stare, plus broasca testoasa pe care o tot vezi trecand prin camera. In plus, Maria ma bate la cap sa-i iau si un arici si poate gugustiucii au auzit-o.

O ipoteza ingrijoratoare

Am cateva idei legate de gugustiuci. Poate ca sunt atrasi de florile care stau la mine pe o masuta, exact sub geam. Ma gandesc ca daca as sta pe una din crengile copacului si m-as uita pe geam, inauntru si, mai ales, daca as fi gugustiuc, as incerca sa fac un mic zbor pana la florile de pe masuta.

Asaltul gugustiucilor

Stau si ma uit la pozele de la Uricani. Parca retraiesc acele clipe minunate. Brusc, un gugustiuc se loveste de fereastra. Nu stiu ce sa cred, lucrul asta se intampla cel putin odata pe saptamana. Richi 2, care doarme langa mine, se sperie si incepe sa latre. Chiar nu stiu ce-i atrage pe gugustiuci la balconul meu inchis.

Crengile de pe care se lanseaza gugustiucii

Tablele si pescuitul

Cat am stat la Uricani, Maria a facut niste lucruri total neobisnuite. De exemplu, a pescuit si a jucat table!

Sandi, proprietarul pensiunii, este un tip foarte simpatic. Dupa ce bei cu el cateva beri sau o sticla de vin, isi da drumul la gura si povesteste. Asa am aflat cam tot ce a facut el in anii 90, cand ajunsese mare afacerist pe pile la partid, partidul fiind, desigur, cel condus de Ion Iliescu. Mi-a spus Sandi cum dadeai lovitura numai cu un simplu cuvant aruncat de Hrebenciuc, care iti putea da exclusivitate la vanzarea de, sa zicem, pliculete de zahar.

La Uricani

In 2009, am mers cu totii la munte. Cand zic cu totii ma refer la: mama, tata, fetita si catelul. Catelul de atunci era Richi 1. La munte. in acel an, a insemnat la Uricani. Sunt acolo niste zone incredibil de frumoase, natura cum rar iti este dat sa vezi. Am locuit la un fel de pensiune, condusa de o familie plecata din Craiova. Pe el l-am retinut ca Sandi. Accesul este foarte interesant. Ajungi cu masina pana unde incepe drumul peste munte.

Primul Richi

A sosit vremea sa povestesc cate ceva si despre primul catel al Mariei, un bichon havanez pe nume Richi. L-am comandat la Bucuresti si ne-a sosit cu trenul. Era atat de mic si de pufos, incat parea neverosimil. Va puteti inchipui ce mult l-a indragit Maria.