Haosul meu drag

Pot să recunosc fără să-mi tremure vocea că trăiesc într-un haos desăvârşit. În calculator e haos: sute de giga de fişiere din care, sunt sigur, nu-mi sunt necesare nici 10%. Haos în hârtii, în sertare, în acte, în cărţi, în orice. Şi nu, nu-mi place haosul, nici nu-l controlez. Nu fac decât să-l sporesc. Sunt un exemplu perfect pentru legea entropiei.

Lenuța în exercițiul funcțiunii

Forfoteala

Exista oameni - si sunt foarte multi - care sunt ocupati pana peste cap cu problemele vietii cotidiene. Pentru ei, viata este un sir neintrerupt de amanari, pentru ca in fiecare seara sunt nevoiti sa mearga la culcare, franti, inainte de a termina tot ce si-au propus. Exista insa destui si dintre cei care nu considera ca ar trebui sa faca prea multe lucruri, intrucat cu ele sau fara ele, viata e tot aia si merge inainte cum vrea ea. Cred ca nici ei nu sunt putini deloc. Diferenta e ca cei din urma sunt mult mai predispusi la o meditatie de tip fatalist. Cei dintai n-au vreme sa se gandeasca la nimic de ordin, sa zicem, filosofic. Intr-un anume sens, ei sunt ca detectivii despre care vorbea Karel Capek, spunand ca pe ei nu-i intereseaza ce e omul, cine l-a creat, care e sensul existentei sale; nu, pe detectivi ii intereseaza unde se afla omul ala ca sa poate pune mana pe el si sa-l duca unde trebuie.

Eu unul vad aceasta impotmolire in treburi multe si marunte pe care o practica unii, expresia fricii de a ramane descoperiti in fata intrebarilor fundamentale. Si, din acest punct de vedere, nu vad nicio deosebire intre dependenta lor de forfoteala neintrerupta si oricare alt tip de adictie. Ei depind de forfoteala lor exact cum betivul depinde de vinul lui. Daca ii iei unui astfel de om forfoteala si betivului vinul, ambii vor intra intr-o stare de confuzie, vor descoperi cat sunt de expusi, cat e viata de absurda.

Desigur, e mai bine sa fii work addicted decat betiv. Cel putin nu te distrugi.  Dar asta nu te ajuta sa rezolvi problemele, ci doar sa nu le mai vezi.

Ocolirea

În orașele astea mari și europene, conduse de oameni iscusiți și gospodari dar deloc mafioți, cum e Timișoara, atunci când plouă apa băltește pe marginea fiecărei străzi. Pietonii, cei care merg pe trotuare, când ajung în dreptul bălților mari se opresc, se uită în spate să vadă dacă e vreo mașină, calculează în cât timp va ajunge ea să între în baltă și în funcție de asta trec sau nu. Cei imprudenți riscă să fie stropiți din cap până-n picioare. Dacă o pățesc, înjură și arată pumnul, însă bineînțeles că nu spre primarul incapabil, ci spre șoferul nesimțit.
Trebuie să recunosc, însă, că marea majoritate a mașinilor care circulă pe ploaie nu te stropesc. Șoferii ocolesc bălțile, asta este realitatea. Important este să răspunzi la o întrebare simplă: de ce fac ei asta? Timișorenii - aia care se cred fruncea etc - vor spune: noi suntem civilizați, măi, nu ca miticii de la București. Aiurea! Nu sunt deloc mai civilizați: ocolesc bălțile instinctiv, pentru că li s-a format reflexul că o baltă ascunde o groapă. Deci de ce să dai într-o groapă de tip Ciuhandu, când traversezi o baltă de tip Ciuhandu? Nu mai bine ocolești?

Sex la poștă, în timpul programului

Ieri m-am dus la poștă să plătesc amenda aplicată de polițistul înzestrat cu simț artistic. În sectorul unde se pot plăti amenzile, lucrează trei persoane pe care le știu de o grămadă de vreme. Două erau acolo, de față, a treia lipsea. Calculatorul era pornit, așa încât m-am gândit imediat că tipa a ieșit numai puțin, pentru ceva foarte urgent - mai ales că în fața ghișeului ei era un individ cu un teanc de hârtii în mână, care în mod vădit stătea acolo pentru că i se spusese ceva de genul „vin imediat”. Eu m-am așezat la una dintre cele două cozi și am așteptat. Până să ajung la ghișeu, cred că au trecut vreo douăzeci de minute. Am ajuns in față și i-am dat functionarei hârtiile. În timp ce opera pe compul ei, tipa a avut un mic schimb de replici cu vecina de la ghișeul din mijloc, care a decurs cam așa:

Incremenirea

Treceam ieri pe lângă piaţa din cartier şi, dintr-odată, am realizat cât de mult mă uimeşte să văd aceiaşi oameni făcând aceleaşi lucruri zi de zi. Iată, în faţa covrigăriei, individul fără picioare stând în scaunul lui cu rotile şi psalmodiind aceleaşi texte înduplecătoare. Mai încolo, florarii, mereu la fel îmbrăcaţi, lângă tarabele pe care stau mereu aceleaşi flori, de parcă nimeni n-ar cumpăra vreodată nici măcar o petală. Cerşetorii, nebunii, iată-i şi pe ei cam în aceleaşi locuri, mergând strâmb şi schimonosindu-şi fețele. Oh, lumea nu se mai schimbă, gata, a încremenit. De-acum şi până nu voi mai fi o să văd mereu aceeaşi poză, aceeaşi lovitură de bardă aplicată secundei în care pentru mine cineva a spus stop. Când eram copil, încremenirea asta era tot ce-mi doream, mă bucuram să mă trezesc dimineaţa şi să constat că nimic nu s-a schimbat. Căpătam siguranţă, universul nu putea să fie decât prietenos, ne-luându-mi oamenii, lucrurile şi peisajele cunoscute. Acum însă... parcă mă cuprinde disperarea. Aş vrea ca totul în jur să se schimbe, să nu mă simt prizonier al acestor imagini. Aş vrea ca pe sub fereastra mea să nu mai treacă maşinile, ci să curgă Nilul, la semafor, după roşu să vină albastrul cerului de vară, motorul să toarcă piesele lui Cat Stevens...

Eroii

Am citit si-am recitit povestea pe care am scris-o eu cand eram foarte mic. Am ras de m-a durut burta. Cred ca oricine o citeste rade pana-l doare burta. Numai ca rasul inceteaza, cel putin in cazul meu, cand citesc sfarsitul. Ce se intampla acolo? Un lucru destul de putin obisnuit: cei doi eroi ai povestii mor! Va dati seama? Cine mai moare azi dintre eroii principali? Moare Harry Potter, cumva? Moare Bruce Willis prin vreun film din alea cu die hard? Dar ce sens are sa insir eroii cartilor sau filmelor care trec prin toate pericolele posibile si la sfarsit isi imbratiseaza acasa nevestele pline de lacrimi de fericire? Eroii, in zilele noastre, de aia sunt eroi: ca sa nu moara, sa triumfe intotdeauna asupra raului si toate celelalte imbecilitati.

Ei bine, cand scriam eu povestea cu Vali si Marin, nu aveam cum sa fiu satul de porcariile americane in care eroii ies mereu la suprafata precum uleiul. Cu toate astea, am apreciat ca asa trebuie scrisa o poveste: eroii fac eroisme, salveaza ce au de salvat si pentru asta platesc un pret - pretul maxim. Mi se pare foarte interesant pentru un copil de nici zece ani.

O poveste a lui Raul Baz de când avea intre 7 și 9 ani

MAȘINA MORȚII

              1) Ce se poate întâmpla în noapte

     Se însera. Lângă miliție se auziră focuri de revolver. Maiorul se repezi spre ușă cu pistolul în mână. Ieșind, un glonte îi șuieră pe la urechi, iar altul îi găuri capul.

   Dar în același timp, sergentul nu pierduse vremea. Se luase pe urmele criminalului, Il cunoștea după pufăitul regulat, care se auzea dinspre pădure. Intrând în aceasta, pufăitul pieri din față, în schimb se auzi din spate. Sergentul întoarse capul și văzu un robot în formă de brontozaur (1). O luă la fugă, dar peste cinci minute îl ajunse iar din urmă, îngrozitorul șuierat. Scoase o bărdiță și o azvârli în robot. Atins de ea, acesta răcni și ridică o labă. Sergentul se zvârcoli puțin, cu ochii scoși din orbite și căzu mort la pământ.

    -       Asta-i toată povestea?

          -       Da, da-i adevărată.

          -       Bineee... Știi ce zic eu, măi Văleancă? Ce-ar fi să plecăm să găsim baza dușmanului?

          -     Bine, bine, dar ți-am mai spus să nu-mi mai spui Văleancă, ci Vali! Dacă nu vrei, îți spun și eu Morun și gata!

            -       Hai că nu-ți mai spun! De ce zici, e bună ideea?

            -       Da da! Plecăm mâine. Dar dacă ne-mpușcă?

            -       Nu-i nimic, dar mie-mi plac  aventurile

            -       Și mie, dar asta-i periculoasă!

       1.)  Brontozaur: reptilă preistorică, lungă de peste 20 m. și cântărind peste 50 t

            -       Treaba ta! Dacă nu vii, mă duc numai eu!

            -       Eee... Nici așa nu-i bine! Mai bine vin și eu!

Și cei doi porniră să înfăptuiască mărețul plan de a descoperi baza secretă a dușmanului.

            2)    Robotul

    Ajunseră în pădurea unde murise sergentul, auziră șuieratul și văzură robotul. Fugiră. Ajunseră la marginea pădurii. Acolo, chiar la picioarele lor, se căsca o prăpastie. Vali fu gata să cadă. Noroc că sosi la timp ajutorul prietenului, care-l prinse de picior.

             -       Era să cazi! 

             -       Era, dar n-am căzut!

Dar acum nu mai aveau timp de vorba. Din spate venea robotul. Se uitară în vale. Văzură o funie prinsă de perete. Coborâră în mare grabă. Observară un platou, pe care era o mică pădurice. Intrară în ea. Zăriră un tunel.

            3)    Baza

    Intrară. Inaintau cu grijă. Deodată, auziră în spate:

            -       Mâinile sus!

Vali se răsuci brusc și-i trase un pumn individului cu un ochi bandajat, ce stătea țeapăn, cu pistolul în mână.

Il percheziționară și găsiră o pereche de chei. Apoi plecară mai departe.

Deodata, amuțiră. Simțeau apropiindu-se cu pași greoi, un animal uriaș. Observară că este același robot.

Vrură să fugă. Dar din spate venea un asemănător animal. Deodată, Vali se repezi la robot și-l lovi cu bocancul. O gaură lăsă să se vadă că animalul e de carton.

            -         E de carton, e de carton!

Atunci, din spatele animalelor, ieșiră doi oameni înarmați. Marin aruncă cu un bolovan. Unul dintre bandiți se prăbuși la pământ. Dar ceilalți trei traseră. Vali căzu. Dar Marin, care era ascuns după o stâncă, aruncă cu un băț peste capetele bandiților, care nici nu-l observară. Bățul căzu, făcând zgomot. Cei doi se întoarseră iar Marin mai aruncă o piatră. Incă un bandit se prăbuși. Ceilalți, văzând cât de tari sunt cei doi, fugiră repede.

    Marin îl ajută pe Vali să se vindece, apoi porniră amândoi spre a căuta în continuare baza.

   Cotiră după o stâncă. Văzură prima ușă. Pe ea era o hârtie cu cap de mort. Sub ea scria: „Nu intrați! Pericol de moarte!”

     Dar Vali își dădu seama că e vorba de o cursă. Așa că, deschise ușa umpic, cât să se poată strecura amândoi. Inăuntru văzură un birou, iar pe peretele stâng, o ușă. Intrară și acolo și iar văzură o ușă. Si așa de vreo zece ori. In ultima încăpere observară un safe (1). Cu multă migală îl deschiseră și înăuntru zăriră o cheie. O luară și cu ea deschiseră ușa pe care scria „Baza secretă”

     Apoi încuiară pe dinăuntru. Inăuntru era o mașină, un aparat cu multe rotițe și butoane. Apăsară pe un buton. Auziră un glas:

         -     Veniți la ordine! Veniți la ordine. Ușa se deschise și intrară cinci roboți, de astă dată nu de carton.

            1)    Safe: casă de bani

    Cei doi se ascunseră. Roboții ascultară ordinele, apoi plecară. Marin și Vali ieșiră. Deschiseră geamul. Văzură că sînt pe platoul pe care coborâseră fiind urmăriți de robot. Marin ieși. Vali luă un par și lovi mașina. Ii smulse câteva rotițe, rupse niște fire, apăsă pe toate butoanele. Apoi fugi după Marin. Se cățărară pe sfoară. Când să ajungă sus, zăriră pe unul dintre oamenii care fugiseră. Acesta tăia sfoara. Cei doi însă se urcau. Deodată sfoara se rupse. Marin și cu Vali căzură.

..................................................................................................................................

Acesta fu sfârșitul celor doi temerari care scăpaseră orașul de niște răufăcători periculoși.

Faceti-va bine (40)

Cartoful

Denumire știinţifică: Solanum tuberosum.

Denumiri populare: baraboi, barabulă, crump

Prezentare. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. Adus și aclimatizat în Europa, cartoful a fost folosit, o vreme, ca hrană pentru animale.  În  secolul  al  XVIII-lea, farmacistul francez Parmentier  introduce cartoful  în alimentaţia oamenilor. Datorită calităţilor sale nutritive, cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. 

A nu fi, a nu face, a nu avea

Pentru ca totul trebuie privit mereu si in oglinda, se pune intrebarea: dar daca nu ai nimic, sau nu esti in stare sa faci nimic, ori pur si simplu nu esti nimic decat unul care traieste ca un caine, nu cumva ar trebui sa te auto-denigrezi? Ar trebui oare sa spui, in oglinda cu cel ce se lauda, "sunt un gunoi, sunt cel din urma, nimeni nu e mai nenorocit ca mine"? Sau, intocmai ca si in cazul celui care se lauda, ar trebui sa renunti la auto-denigrare si sa spui "n-as fi fost ultimul jeg, gunoiul cel mai pestilential, daca nu mi s-ar fi dat de sus"?

A fi, a face, a avea

Dacă mi-am amintit de tipul cu manelele care se fudulea că e tânăr, mi-am adus aminte si de problema fundamentală a înțelegerii faptului că tu, ca individ, nu ai și nu ești nimic prin tine însuți. Nimic, dar absolut nimic. Ințelegerea asta ar putea s-o capete oricine dacă ar medita la replica pe care i-a dat-o Cristos lui Pilat din Pont și care poate fi citită în Cap. 19 din Evanghelia lui Ioan. Iată:

Manele

Am mers anul trecut la o sindrofie, cu familia, la o prietenă de-a soţiei - Laura, care are un băieţel căruia îi sărbătoreşte întotdeauna ziua de naştere undeva la o casă cu curte. Am fost de multe ori acolo şi eu, cel puţin, m-am simţit bine, înconjurat de mâncăruri sârbeşti şi ascultând muzică sârbească. Doar băutura era scoţiană, ceea ce iarăşi mi-a convenit. Numai că, de data asta, a apărut şi un tip din aia care nu-mi plac mie.

Samizdat

Am dat, în mod nesperat, peste câteva pagini din celebra publicație „L'ecole”, care apărea în anii 70 la Liceul Industrial, mai precis în clasa mea. Din colectivul de redacție, în afară de mine, mai făceau parte Gogol și Manilas. Iată cum arăta frontispiciul acestei reviste de tip samizdat:

Faceti-va bine (39)

Captalanul

Denumire știinţifică: Petasites hybridus.

Prezentare. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm, captalanul are frunze mari, late, consistente, ușor  cărnoase. Înflorește  înainte  de  înfrunzire,  prin  martie-aprilie.  Rizomul,  adică tulpina subpământeană, este puternic, gros, asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede.

O poezie a lui Traian T. Cosovei

Plimbarea de dimineata
la capatul scarii
am vazut cainele coborand cele o mie si una de trepte
batranul caine scos la plimbare in lesa
batranul caine scos la plimbare in branci in splendoarea
diminetii de iarna

Amenda

O nouă întâmplare întâmplătoare, petrecută azi spre a îmi arată că nimic nu e degeaba pe lumea asta. Ieșeam de la Mall cu mașina și la un moment dat am făcut stânga. Am mers 50 de metri și a apărut un polițist, care m-a tras pe dreapta. Mi-a cerut toate actele și, în timp ce le studia, l-am întrebat: „dar ce-am făcut domnu' polițist?” După ce s-a mirat că nici măcar nu știu cum am contravenit legilor, mi-a explicat că acolo unde am făcut la stânga nu aveam voie decât la dreapta. Bun. Apoi mi-a zis: „pentru asta vi se ridică permisul de conducere pentru 60 de zile”. Au! Aici mi s-a părut că se cam îngroașă gluma.

Mâini

Urmare inițiativei lăudabile a fetiței mele, începând de azi o să fiu un om care va fi privit cu interes de ceilalți oameni. Poate chiar cu rezervă. Uite:

Mâna mea stângă

Nechezol și alchimie

Stând de vorbă pe mess cu o prietenă din Australia, am aflat că mama ei amesteca de 100 de ori cafeaua în ibric înainte de a o turna în ceşti. Zicea că iese mult mai gustoasă aşa. Şi pentru că vreau să ajung la performanţa de a prepara o cafea cu adevărat delicioasă, m-am apucat şi eu să fac asta. Nu e mare lucru, nu durează nici un minut. Ce să spun... pare mai bună, sper că nu e doar autosugestie.

Faceti-va bine (38)

Camforul / Arborele de camfor

Denumire știinţifică: Cinnamomum camphora.

Prezentare. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit.

Substanţe active importante: camfor, borneol.

Întrebuinţări. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. Practic, extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare, calmează reumatismele și alte dureri din organism, liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele, gripa, spasmele stomacale, oboseala complexă.

Distractia

Mai e putin si incepe noua macelarire a mistretilor organizata de "miliardarul in chiloti" Ion Tiriac. In chiloti de sport, evident, pentru ca el asa a inceput sa faca bani: jucand tenis. De fiecare data cand acest individ si invitatii lui impusca la Balc sute de mistreti doar pentru a se distra, avem parte de explicatii date pe la televizor, din care aflam ca oricine face ce vrea pe terenul lui, ca Tiriac plateste nu stiu ce taxe catre stat ca sa poata impusca acele fiinte etc.

Avertismentul

CÂND S-AU PREFĂCUT APELE

Odată ca niciodată, Khidr, învăţătorul lui Moise, i-a dat omenirii un avertisment. Într-o anumită zi, a spus el, orice apă care nu va fi fost pusă deoparte, va dispărea de pe faţa pământului, apoi avea să fie înlocuită cu altfel de apă, care îi va scoate pe oameni din minţile lor.