Mici intamplari cu animale (11)

SCĂPARE LA OM (1)

Mai mulţi săteni din satul Dealul Mărului (Roman) erau în pădure cu carele după lemne, în ziua de 23 decembrie 1936. Pe cînd tăiau, ciunteau, încărcau cu zgomot mare, unul dintre oameni vede un căprior. Venea în goană mare drept spre căruţa lui; în urma căpriorului — doi lupi. Căpriorul era istovit, gîfîia cu gura deschisă, un picior din faţă i se bălăbănea frînt; era rupt şi la spată şi la o ureche. A ajuns la căruţă, îndată a intrat sub ea şi s-a culcat acolo. Lupii s-au oprit la o depărtare mică, omul a hăulit spre ei, s-au întors şi au plecat. Ţapul nu s-a mişcat de sub căruţă; omul l-a legat si l-a dus la ocolul silvic. Dar rănile erau atît de grele, încît n-a putut fi salvat.

Faceti-va bine (63)

Coada calului

Denumirea știinţifică: Equisetum arvense.

Denumiri populare. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare, dintre  care  menţionăm: brădișor,  barba  ursului,  coada  mânzului,  părul  porcului. Mulţimea  denumirilor  demonstrează  că  este foarte cunoscută și  că  oamenii  o  caută și o utilizează.

Arta si artistii ei (12)

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire (1)

STRAINUL

- Pe cine iubeşti mai mult, om enigmatic, spune! Pe tatăl, pe mama, pe sora ori pe fratele tău?

- N-am nici tată, nici mamă, nici soră, nici frate.

- Prietenii?

- Te slujeşti de un cuvânt al cărui înţeles mi-a rămas până acum necunosut.

- Patria?

- Nu ştiu la ce latitudine se găseşte.

- Frumuseţea?

- Aş iubi-o cu adevărat, zeiţă fără de moarte. 

- Aurul?

- ll urăsc aşa cum urăşti tu pe Dumnezeu.

- Ei! Atunci ce iubeşti, străinule fără de seamăn?

- Iubesc norii... norii care se călătoresc... acolo... acolo departe... minunaţii nori!

O povestire a lui Cehov

GRASUL ŞI SLABUL     

Doi prieteni se întâlniră într-o gară de pe linia Nikolaevskaia. Unul era rotofei, celălalt pirpiriu. Cel gras tocmai luase masa la restaurantul gării şi buzele, încă unsuroase, îi luceau ca nişte vişine coapte. Mirosea a vin de Xeres şi a ,,Fleur d’Oranger“. Slabul abia coborâse din vagon şi era încărcat cu geamantane, boccele şi cutii de carton. Mirosea a şuncă şi a drojdie de cafea. In spatele lui venea nevastă-sa, o femeie firavă, cu bărbia ascuţită, şi fiul său, elev de liceu, un băiat înalt, cu o pleoapă puţin lăsată pe un ochi.

Din seria "Pisici"

Cum stăteam eu aseară pe-aici şi mai scriam una-alta, numai ce-o văd pe Maria venind din camera ei cu un caiet în care ţinuse un fel de jurnal pe când învăţa scrisul. Erau acolo chestii de genul „mama te iubesc”, cuvinte scrise şi explicate ca în vocabular, mici desene, ce să spun, o minunăţie. Am văzut-o eu că zâmbeşte misterios, dar nu m-am prins că îmi pregătise o surpriză. După ce am foit caietul şi m-am umplut de oarecare duioşie, numai ce-o aud că-mi zice: „Uită-te şi mai încolo”. Adică peste paginile goale. M-am gândit că e ceva ascuns undeva, pe la mijloc, vreo poză, o bancnotă, dar nu despre asta era vorba. Pur şi simplu, undeva în adâncurile caietului am găsit un desen din celebra serie „Pisici”. Uitasem complet de ea aşa încât m-a izbit ca o rafală de vânt primăvăratic. Seria „Pisici” conţine desene făcute de mine prin 2002, când Maria era mică de tot şi în care pisicile ori diverse lighioane înrudite cu ele jucau cel mai important rol. Nu ştiu dacă prin viscerele casei mai stau ascunse şi alte desene, dar aş fi bucuros să le găsesc. Iată-l pe cel descoperit de Maria ieri:

Lipirea

A aparut, din sipetul cu comori, asa numitul "Album de vacanta". Prin clasele mici, cand incepea anul scolar, trebuia sa venim cu un caiet in care sa prezentam diverse chestii intamplate in vacanta mare. Unii scriau ce au facut la bunici, altii prin ce excursii au fost, cu cine s-au jucat, lipeau poze etc. Eu, din cate observ, n-am scris nimic, doar am lipit. Caietul respectiv era unul de desen, care arata astfel:

Faceti-va bine (62)

Coacăzul negru

Denumirea știinţifică: Ribes nigrum

Denumire populară: pomușor.

Prezentare. Dintre fructele de pădure, coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate.

Zâmbetul inefabil

În vremea studenției, obișnuiam să vin acasă la Sinaia aproape săptămânal. Îmi plăcea foarte mult să vin acolo și să petrec clipe de neuitat prin barurile din Complexul Furnica. Veneam de multe ori cu diverși colegi sau colege și chiar dacă realizam că în ipoteza în care aș fi locuit, să zicem, la Prejmer, nu m-ar fi vizitat atât de mulți dintre ei, eram mulțumit.

Cazul El-Zorab

Sincer sa fiu, rareori mi-a fost dat sa intalnesc un comportament mai idiot decat cel al arabului Ben-Ardun, personajul principal din El-Zorab - poezia lui Cosbuc. Pe vremea mea, poezia asta se studia in scoala. Nu stiu daca lucrul asta se mai intampla, dar dupa mine, bine ar fi sa se fi renuntat. Dar de ce spun eu asta? Pai sa ne uitam putin la firul epic, la ce se petrece acolo, fara sa ne intereseze versificatia sau alte chestii care tin de arta poetului. Asadar e vorba de un arab care vine la un paşă pentru a-i oferi spre vanzare un cal superb. Arabul se numeste Ben-Ardun si are, dupa cum singur declara, trei copii muritori de foame si o sotie careia, din cauza lipsurilor, i-a secat laptele. "Ai mei pierduti sunt, paşă, toti" spune arabul. Ei bine, paşa se indragosteste de cal si-i da lui Ben-Ardun 1000 de ţechini, suma care il lasa pe arab aproape fara cuvinte. El ia banii si pleaca. 

Mici intamplari cu animale (10)

Stăncuţe deştepte

În coşurile şi pe sub streşinile casei în care locuia profesorul universitar care ne povesteşte, au cuibărit şi în anul acela fa­milii de stăncuţe şi, pe la mijlocul lui iunie, şi-au scos puii la primele încercări de zbor. Un pui mai neîndemînatic a căzut în curte şi o fată din casă a dat să-l prindă. Mare scandal între stăncuţele bătrîne: cîrîiau, ţipau, zburătăceau de colo-colo, ca să sperie pe duşman şi să scape puiul. În curînd s-au alarmat şi neamurile de prin vecini şi a fost mare zarvă, pînă ce fata a pus mîna pe pui şi l-a dus în casă. Puiul s-a zbătut cît s-a zbă­tut, apoi s-a liniştit si a mîncat îndată cu mare nesaţ bucăţelele de carne ce i-au fost întinse de fata care îl prinsese. Căsca larg ciocul, zbătea din aripi şi primea bucuros darul. Apoi cerea altă bucată. Sfatul celor din casă a hotărît să i se dea drumul; fata l-a dus în curte şi l-a aşezat pe pămînt. Îndată au coborît bătrînele, au început să îndemne puiul şi, pînă la urmă, au reuşit să-l facă să se ridice în aripile lui slabe şi să plece. Holca s-a liniştit.

Sufletul și chipul

Unul dintre lucrurile cele mai cumplite cu care mă confrunt este dispariția legăturii dintre suflet și chip. Pur și simplu sunt îngrozit: trăsături pe care le asociam în mod natural cu bunătatea, aparțin unor oameni gata să te cresteze cu cuțitul. Fete cu chipuri angelice își pun pozele pe site-uri de prietenie, însoțite de texte de genul „caut bărbat 18-80 de ani”. Tipi cu fruntea înaltă, de poet, scriu agramat și violent pe bloguri. Și tot mai mulți internauți își aleg ca avatar chipuri fără expresie, poate tocmai pentru a scoate în evidență faptul că sufletul nu mai are nicio legătură cu chipul.
Chiar nu știu, nu înțeleg ce se petrece. Ce poate fi asta? Cumva sufletul universal se retrage? Vom rămâne o mulțime amorfă de oameni cu chipuri inexpresive? Se vor șterge diferențele dintre îngeri și diavoli?

Chip fara suflet

Amanarea proceselor

Pentru cine a uitat, pun aici un link catre una dintre cele mai rusinoase pagini din istoria de dupa 1989 a Romaniei: evacuarea, in ianuarie 2011, a lui VC Tudor din sediul ocupat de PRM, in urma unei hotarari ramase definitive. Iata:

http://www.youtube.com/watch?v=S8al8HmqxTM

Faceti-va bine (61)

Ciumăreaua

Denumire știinţifică: Galega officinalis.

Denumire populară: scrântitoare.

Prezentare. Ciumăreaua este o erbacee perenă, întâlnită atât în flora spontană, cât și sub formă de culturi. Aparţine familiei leguminoaselor. În flora spontană, ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală, în liziere, tufărișuri, în părţile joase ale terenurilor virane, livezilor, pășunilor, în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. În mod obișnuit, ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. Tulpinile îi sunt ramificate, iar la maturitate se lemnifică. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii.

Din pătimirile lui GOG (2)

MUZICANŢI

CÂND S-A AFLAT că protejez artele, un muzicant macedonean veni să se ofere.

Avea o figură triunghiulară, împodobită cu un smoc enorm de păr roşu. Foarte înalt de statură: mantaua sa, de culoarea urzicii, îi ajungea de abia până la genunchi.

— Ce ştii să faci?

— Am   inventat  o   muzică   nouă,   fără   instrumente. Muzica cea veche nu ştie altceva decât să facă să geamă coardele de maţe, să sufle în tuburi de metal sau să izbească în măgari morţi. Eu m-am descotorosit de mijloacele artificiale de a produce sunetele. Am scris o simfonie pentru sonorităţi naturale, care dă senzaţii absolut neaşteptate şi va fi începutul unei revoluţii în  această artă, de aici înainte îmbătrânită.

Ispravile lui Pacala (5)

Fluierul

Zorile-nroşit-au bolta, şi Păcală tot mai suie,

Prin desimea de mesteceni şi de brazi, pe-o cărăruie.

Suie gâfâind, cu sacul de tămâie la spinare.

Hoţii au rămas departe, contenind a lor strigare.

Dară fraţii cei doi, unde-s?... Când la fugă mi-o tuliră,

Încărcaţi de bani şi scule, ei pe alt drum nimeriră.

Mici intamplari cu animale (9)

Tovărăşie

Mărginaşii de sub munte, din Ţara Făgăraşului, au livezi frumoase. Mai cu seamă merilor le prieşte acolo şi oamenii harnici trag mult folos de pe urma lor în anii cu rod. Mere de soi, căutate de orăşeni, avea şi omul meu de nădejde la vînă­toarea de capre negre, care îşi avea gospodăria tocmai la gura Viştei Mari. Lîngă focul din uşa bordeiului, clădit sus în stîncării, în care ne-am tras după o zi de vînătoare, mi-a po­vestit şi o „poznă" cu un urs, care s-a nădit la merele lui.

Zodiacul

Am scris ceva nu demult despre zeul egiptean Anubis, cel care a urcat prin mine pentru o scurta inspectie a lumii noastre http://totusipovestile.blogspot.com/2012/02/anubis.html Ei bine, nu putin m-am mirat ca la scurta vreme sa o aud pe Maria zicand ceva cu Anubis. Am intrebat-o de unde i-a venit si mi-a explicat ca e vorba de un serial de televiziune. Bun, am zis, iata o noua coincidenta - una mica. 

Care e realitatea?

De lunea trecută mă trezesc pe la 6 dimineaţa. Motivul e simplu: mă culc mai devreme, până în zece seara. Asta pentru că am reluat obiceiul de a îi spune poveşti Mariei. Mă scol la 6 şi, uitându-mă pe fereastră, îmi amintesc trezirile cu noaptea-n cap de la Sinaia. Oh, ce diferenţă! Chiar dacă e vorba de zăpadă, care ar trebui să arate peste tot la fel, diferenţa e uriaşă. În primul rând că albul de-atunci era altfel, un alb viu - de multe ori mi se părea că zăpada stă pe labe, ca o pisică uriaşă odihnindu-se. Şi apoi strălucirea... Cum aş putea s-o descriu? Nu ardea niciun bec pe stradă, însă vedeam totul ca-n palmă, în lumina zorilor... Mă spălam, mâncam repede ceva şi plecam către şcoală. Nici nu ieşeam bine din curte, că apăreau, de parcă m-ar fi aşteptat, câţiva dulăi lânoşi, unul dintre ei cu o bucată de lemn atârnată de gât - semn, credeam eu, că rupsese lanţul. Săreau pe mine, ne jucam de parcă aş fi fost de-al lor, apoi mă însoţeau prin nămeţi până la staţia de autobuz. Uneori, când putea să urce, era acolo, alteori nu şi atunci mergeam pe jos până în centru. Nu trecea pe Calea Codrului nicio maşină, mergeam cu paşi mari pe poteci de vis, gerul îmi era prieten, brazii mă priveau cu simpatie, zăpada scârţâia sub tălpile mele. În faţă alergau voioşi dulăii, care ştiau unde merg şi îmi deschideau drumul... Mi se pare acum că am trăit într-o poveste, că totul nu e decât în închipuirea mea. Privesc pe fereastră şi văd maşinile ca nişte gândaci uriaşi, copacii descărnaţi, becurile bolnăvicioase înşirate de-a lugul canalului îngheţat. Nu mai sunt dulăii lânoşi, în schimb dau roată ciorile care croncăne asurzitor.
Să fie asta realitatea? Să fie cea din copilărie? Sau, mai degrabă, niciuna?

O povestire a lui Thomas Mann

DEZAMĂGIRE

Mărturisesc că spusele domnului aceluia ciudat m-au tulburat adînc şi mi-e teamă că nici acum n-am să fiu în stare să le reproduc în aşa fel încît să facă şi asupra altora impresia pe care o făcuseră în seara aceea asupra mea. Poate că efectul lor nu se e datorase decît sincerităţii stranii cu care omul, cu totul necunoscut mie, mi le împărtăşise.