Lupi omorîţi de cerbi
Întîlnirile dintre lupi şi cerbi, de cele mai multe
ori, înseamnă moartea cerbului şi mai ales a ciutei atacate. Se întîmplă însă şi altfel. Iată cazuri în care lupul a tras scurta.
Paznicul raportează :
Pe o coastă din apropierea rîului Bistriţa, cam la treizeci-patruzeci de paşi de la marginea apei, am găsit, spre primăvară, un lup omorît. Era într-o stare jalnică. Părui îi era cu totul năclăit de lut şi nisip, pe trup avea mai multe răni de împunsături, una dintre acestea îi
străpungea
gîtul dintr-o parte în
cealaltă.
Nu încăpea nici o îndoială că rănile erau provocate de
loviturile coarnelor de cerb.