Mici intamplari cu animale (51)

Lupi omorîţi de cerbi

Întîlnirile dintre lupi şi cerbi, de cele mai multe ori, în­seamnă moartea cerbului şi mai ales a ciutei atacate. Se în­tîmplă însă şi altfel. Iată cazuri în care lupul a tras scurta.

Paznicul raportează :

Pe o coastă din apropierea rîului Bistriţa, cam la treizeci-patruzeci de paşi de la marginea apei, am găsit, spre primă­vară, un lup omorît. Era într-o stare jalnică. Părui îi era cu totul năclăit de lut şi nisip, pe trup avea mai multe răni de împunsături, una dintre acestea îi străpungea gîtul dintr-o parte în cealaltă. Nu încăpea nici o îndoială că rănile erau provocate de loviturile coarnelor de cerb.

Faceti-va bine (118)

Ghimberul

Denumire ştiinţifică: Zingiber officinale.

Denumire populară: ghimbir, gingiber.

Prezentare. Ghimberul este o erbacee tropicală, prezentă în Orient, în India, Malaezia, Nepal, Bangladesh. Această plantă are un rizom puternic, din care se extrag uleiuri aromate.

Substanţe active importante: compuşi specifici numiţi gingeroli, fenoli, ulei volatil.

Întrebuinţări. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare, precum şi împotriva alergiilor, împotriva transpiraţiei. Consumat zilnic, provoacă diureză şi contribuie la detoxifierea sistemului circulator. Ghimberul este folosit, adesea, ca antidot în caz de rău de mare. Este întrebuinţat, de asemenea, pentru combaterea răului de altitudine, de maşină, de mişcare de rotaţie. Ghimberul acţionează şi împotriva

stărilor de vomă, greţurilor, deranjamentelor stomacale sau intestinale.

Se spune despre ghimber că are şi proprietăţi afrodiziace, stimulative, tonifiante, acţionând – prin grupul de compuşi numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic, hipotensiv, antitusiv.

 

Banda de netrebnici

Deprimare maximă. La București, o bandă de netrebnici (printre care, vai, un fost amic de-al meu) „calcă totul în picioare”, expunand România unei apropieri de Belarus în percepția UE. Nu-mi mai arde să scriu, nu-mi mai arde să fac nimic: la ce bun? Am trăit din 89 încoace în politică, ca membru de partid și, în ultimii ani, ca simplu observator și comentator pe blog; mi-am sacrificat ani din viață, am militat, am trudit. Inclusiv cu micul meu aport, în România s-a instalat ceva care ar fi trebuit să-i asigure Mariei o viață lipsită de teamă. Și acum, vine banda de netrebnici și distruge totul, făcând să renască spaimele care mi-au bântuit tinerețea. Oamenii ăștia mă fac să fiu din nou atent la ce spun, să îmi imaginez scenarii în care pentru simplul fapt că am scris pe blogul meu despre banda de netrebnici, pot avea de suferit.

Flori si floricele

Alaltaieri, intr-un loc pe care l-am ochit de ceva vreme, aflat la zece minute cu masina de scoala Mariei. Acum, ca a venit si Michelle, am hotarat sa trec la fapte. Am oprit in curba si am tras pozele. Nu m-a claxonat decat un singur tip.

Povestea adevarată a Bestiei din Gevaudan (Partea III)

Au circulat diverse teorii pe marginea evenimentelor legate de Bestie. Una din ele il are ca protagonist pe Jean Chastel, alta pe un anume conte Vargas. Iată-le.

Jean Chastel, luat prizonier şi torturat într-o temniţă orientală, s-a întors cu o boală, pe care i-a transmis-o apoi şi fratelui său, Pierre, precum şi fiului său, Antoine Chastel. Dominat de această cumplită boală - licantropia, Pierre şi-ar fi ucis unul din nepoţi, apoi ar fi reuşit să îşi ţină în frâu pornirile criminale. Mai puţin norocos, şi neputându-şi controla stările, Antoine s-a retras pentru a trăi ca un pustnic într-o zonă muntoasă, spre care Bestia a fost văzută îndreptându-se de mai multe ori. Bănuit de localnici şi denunţat lui Beauterne, a fost vizitat de archebuzier; la întrebările acestuia Antoine ar fi răspuns cu un urlet animalic, repezindu-se asupra ofiţerului. Arestat şi întemniţat, a fost în cele din urmă eliberat din lipsă de probe, dar în perioada cât a stat arestat, nu au avut loc crime.

O poveste a lui Idries Shah

REGELE, SUFITUL ŞI CHIRURGUL

În vremurile de demult, un rege al Tartariei se plimba împreună cu câţiva dintre nobilii săi. Pe marginea drumului era un ascet, un sufit rătăcitor, care striga în gura mare: „Cui îmi dă o sută de dinari, o să-i dau şi eu un sfat bun.”

Regele s-a oprit şi a zis: „Ei, ascetule, care este acest sfat bun care merită o sută de dinari?”

Sinuciderea ca metoda de diferentiere a formelor de relief

Oamenii care locuiesc în vecinătatea mării se sinucid mai uşor decât cei de la poalele munţilor înalţi. Când iau hotărârea să o facă, e adevărat, şi unii şi ceilalţi se gândesc la un singur lucru: copiii lor, care vor rămâne singuri. Dar singurătatea e de multe feluri şi nimeni nu se teme de ea pentru ea însăşi. Fiecare se teme de un anume fel de singurătate. Unii se tem de întuneric – forma supremă a singurătăţii, alţii de imposibilitatea comunicării – consecinţă directă a înţelegerii. Singurul care nu se teme este Dumnezeu – cel prin excelenţă singur, dar el trăieşte şi lângă mare şi departe de ea, şi pe vârfurile inaccesibile ale munţilor şi în centrul geometric al deşertului. El trăieşte peste tot, adică nicăieri şi asta îl aruncă în plin paradox al omnipotenţei, pentru că el nu poate cunoaşte frica. Dar Dumnezeu nu se poate nici sinucide, precum oamenii din vecinătatea mării, sau a munţilor înalţi.

Mici intamplari cu animale (50)

Vulpea şi raţele

Am fost martorul unei scene care s-a petrecut altfel decît cum mă aşteptam si cum, desigur, altfel şi-ar închipui-o cei mai mulţi. Ieşisem la oleacă de hoinăreală, fără de ţintă pre­cisă. Poate să culc vreun iepure, poate să zburătăcesc vreo potîrniche; în tot cazul să mă mai aerisesc după lungile zile de birou. Prin terenul unde mă găseam trece un rîu, iar din acesta coteşte un braţ mort. Cursese pe aici odinioară apa; cînd s-a construit linia ferată au tăiat cotul, îndreptînd cursul apei, aşa că acolo acum se încovoia aproape în cerc o apă stătătoare, cu oarecare stufărie pe margini.

Văd venind un pîlcuşor de raţe. După ce s-au rotit de cîteva ori pe deasupra, s-au lăsat pe oglinda apei.

Faceti-va bine (117)

GENŢIANELE

Ghinţura galbenă

Ghinţura pătată

Denumire ştiinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata.

Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă şi ghinţura pătată, precum şi ghinţura albastră şi cea violetă, sunt plante cunoscute şi sub numele de genţiane.

Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor şi creşte în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul şi distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege.

Inmultirea

Peste cateva ore, asteptam sosirea urmatoarei trupe din Romania: Lili, Mitza, Michelle, Cindy, Tina. So, de azi ne inmultim (de remarcat ca partea femeiasca se inmulteste de  sase ori, in vreme ce partea barbateasca ramane la vechile valori). Starea de agitatie - nerabdare - emotie care a cuprins-o pe Maria este greu de comparat cu ceva. Mai pe scurt, e fericita. Uite ce desen a facut, dupa ce am ispravit cu pregatirile:

SPRE GERMANIA

O poveste a lui Hemingway

Veşti bune de pe continent

Timp de trei zile a bătut dinspre sud, îndoind crengile palmierilor regali pînă ce le-a desprins, în şir, de pe trunchiurile gri, aplecate de vînt. Tulpinile de un verzui închis se zbăteau sălbatic, ucise pe rînd de vîntul tot mai puternic. Crengile de mango se cutremurau şi în cele din urmă se rupeau trosnind, iar florile erau arse de vîntul fierbinte, pînă ce ajungeau să fie maronii şi prăfuite, cu petalele uscate. Iarba se uscase, pămîntul nu mai avea nici urmă de umezeală şi praful era purtat de vînt.

A bătut fără oprire timp de cinci zile, iar cînd s-a oprit, jumătate din crengile palmierilor atîrnau moarte pe lîngă trunchiuri, florile verzi de mango zăceau întinse la pămînt sau printre crengile copacilor cu mugurii uscaţi şi petalele uscate. Recolta de mango era distrusă, ca şi restul recoltelor ce trebuiau culese în anul acela.

Legătura prin telefon cu continentul se restabili şi centralistul îi spuse:

— Da, îl aveţi pe doctorul Simpson.

După aceea îi auzi vocea aia de sărăntoc sudist:

De-ale lui Zoscenko (17)

SOŢUL

Ce se petrece, măi fraţilor, pe frontul familiei, hai? Păi aşa e vai de capul soţilor! Mai cu seamă a acelora ale căror soţii au preocupări înalte.

Acu, să vedeţi ce mi s-a întîmplat mie zilele astea. Vin eu acasă, intru şi bat la uşă. La uşa camerei mele. Nu-mi deschide nimeni.

— Maniusia — îi zic nevesti-mii — sînt eu, Vasea.

Nici un răspuns.

Deodată, aud de cealaltă parte a uşii vocea lui Mişka Bocikov. Mişka Bocikov e un coleg de-al neveste-mii.

— A — zice — dumneata erai, Vasili Ivanîci. Imediat, imediat. Aşteaptă un pic.

Zău, parcă mi-a dat cu un lemn în cap.

„Ce se petrece, măi fraţilor, pe frontul fami­liei? Văd că soţii nu mai sînt lăsaţi să intre în casă!”

Mă rog frumos:

— Deschide, Mişa, fir-ai tu să fii! Nu-ţi fie teamă, că nu sar la bătaie.

Mici intamplari cu animale (49)

Prada ştiucii

Un prieten pescar-sportiv, care dispreţuieşte mărunţişul şi este un mare meşter cu lanseta la peşti răpitori, mi-a trimis o ştiucă frumoasă, lungă de vreo cincizeci de centimetri. Eram curios să văd ce aş găsi în stomacul acestei spaime a apelor domoale în care trăieşte. Am aflat cîţiva peştişori şi... o rîn­dunică. Avea penele toate şi era macerată puţin — semn că nu de mult a fost prinsă. Nu-i lucru rar ca hrăpăreaţă ştiucă să se apropie hoţeşte de puii de raţă sălbatică ce înoată pe apă şi — haţ! — apucă unul şi îl trage în adînc, bucată bună. Dar rîndunică?

Faceti-va bine (116)

Gălbinelele
Denumire ştiinţifică: Lysimachia vulgaris.

Denumire populară: iarba ciorilor.

Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică şi ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede şi peţiol scurt. La rândul lor şi florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben şi roşu, chiar roşu închis la interior.

Florile apar în lunile iulie şi august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua creşte în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaştinilor, stufărişurilor.

Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită şi în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide şi a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinşi sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga şi chiar va distruge muştele.