Mici intamplari cu animale (58)

Un paznic din Laita (Făgăraş) raportează :

Începînd de la sfîrşitul lui aprilie am patrulat zi de zi prin golul de sus, ca să urmăresc cu ocheanul sporul de iezi de ca­pră neagră pe care îl avem în anul acesta. La 28 aprilie, iată se ridică o acvilă, din apropierea mea, dintre nişte bolovani mari. S-a ridicat cu greu de la pămînt: ducea în gheare ceva mări­şor. Am dat o împuşcătură în aer, am chiuit, pasărea răpitoare a lăsat din căngile ghearelor prada şi, uşurată, îndată a dis­părut după o culme. Am alergat la locul unde căzuse ceea ce ducea şi am găsit un ieduţ de capră neagră, cam de patru kilograme. Avea capul spart, creierii scoşi, de pe un picior din fată si de pe coastă carnea mîncată. Iedul era cald încă; a fost prins numai atunci. M-am mirat cum a putut acvila în aşa puţină vreme să spargă ţeasta iedului, să-i mănînce creierii şi să mai mănînce şi din carne.

Un ied mai puţin. Şi poate şi alţii vor avea aceeaşi soartă. Iar acvilele sînt protejate, nu avem voie să le împuşcăm. Asa mi-am zis, cu amărăciune. Apoi mi-am adus aminte că in regiunea Laita am văzut pînă atunci vreo douăzeci şi cinci de iezi, dincolo la Tunsul aproape tot atîţia, însă acvile de stîncă acum abia mai văd, rar, pe cînd odinioară erau multe.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Liberalismul de Orsova

In cadrul campaniei legale pentru referendum, Basescu, aflat la un miting in Cluj, a aprins o torta numita "Flacara Democratiei". Torta a inceput sa fie purtata prin tara, urmand sa ajunga la Bucuresti. Iata insa ca sambata, la intrarea in orasul dunarean Orsova, tinerii care alergau cu torta au fost intampinati de o echipa condusa de primarul liberal Ion Manea, care le-a smuls torta si a aruncat-o in Dunare. Scurt.

Urcarea in copac

Ceea ce se intampla acum in Romania, imi aminteste intr-un mod ingrijorator de textul lui Geo Bogza pe care l-am mai postat candva pe blogul meu. Il pun din nou, pentru ca acum chiar se petrece ce scrie acolo:

Cu scroafa sa nu-ti bati capul.

Cand va fi sa se urce in copac,

sa stii ca se urca!

Oricat ar fi de tanara si de natanga,

oricat de batrana si de grea,

si oricat de inalt copacul,

cand va fi sa se urce,

sa stii ca se urca!

In apararea traficantului de droguri

Traficul de droguri, o afacere dăunătoare, este cauza unor morţi chinuitoare, delicte, jafuri, a prostituţiei forţate şi, adesea, a crimei. Dependentul este,  de regulă, marcat pe viaţă, chiar şi după ce a scăpat de „prostul obicei”. In perioada de dependenţă, el este un sclav neputincios al drogului, dispus să suporte orice degradare pentru a-şi asigura „încă o doză“.

Cum ar putea fi pusă sub semnul întrebării natura negativă a traficantului de droguri? Cum am putea măcar să presupunem că îl vom privi vreodată cu bunăvoinţă?

Relele pentru care, de obicei,  este învinuită dependenţa de heroină sunt, în realitate, provocate de prohibiţia drogurilor, iar nu de dependenţa în sine. Dată fiind scoaterea în afara legii a drogurilor, însăşi persoana care vinde droguri în mod ilegal este cea care face mai mult decât oricine pentru a ameliora efectele negative ale prohibiţiei iniţiale.

Despre fraude si alti demoni

Unul dintre lucrurile teribil de amuzante este modul in care USL vorbeste despre fraudarea referendumului. Mai precis, oamenii USL ne explica pe toate caile ca referendumul nu poate fi fraudat, intrucat exista, nu-i asa, proceduri transparente, exista procese-verbale si copii ale lor care ajung inclusiv la PDL, vor fi instalate camere de luat vederi in sectii (buna gluma, eu fac pariu ca nu vor fi instalate), in sectii exista reprezentanti ai sustinatorilor lui Basescu, exista observatori etc. Una peste alta, referendumul va fi un proces corect, transparent, al carui rezultat nu poate fi denaturat.
In 2009, insa, opinia coalitiei anti-Basescu era cu totul alta. Imediat ce Basescu a castigat referendumul, pesedistii si liberalii au luat foc si au inceput sa acuze furturi uriase. Au iesit la televizor si ne-au explicat cum e cu fraudarea, dand exemple din diverse locuri, inclusiv - sau mai ales - din strainatate. Au constituit comisii parlamentare de ancheta, au cerut renumararea voturilor si cate si mai cate. 

Carevasazica, in 2009 referendumul era o frauda de la cap la coada. In 2012, referendumul este parfum. Asta cauta sa ne convinga pe noi, masa de manevra, oamenii tripletei Antonescu - Ponta - Voiculescu. Pai sa nu mori de ras?

Aiureli biblice

Poți oare să fii credincios fără să crezi în Vechiul Testament? Răspunsul este dat chiar de unul dintre apostoli, care spune că prin iubire vei împlini legea lui Dumnezeu. Așadar, dacă nu crezi în poveștile biblice dar ești plin de iubire, faci cele plăcute Domnului. Asta arată că un om al zilelor noastre poate să creadă într-un Dumnezeu care este iubire și să nu ia în serios ceea ce scrie în Vechiul Testament. Mie, unuia, lucrul asta mi se pare nemaipomenit de grozav. Eliberarea de credința oarbă în texte pline de contradicții nu poate fi decât benefică. Și sincer să fiu, îi compătimesc pe cei care continuă să creadă că tot ce se povestește în Vechiul Testament este adevărat până la literă.

Picatura lui Buzzati

O picătură

O picătură de apă urcă treptele scării. O auzi? Întins pe pat, în întuneric, îi ascult pasul tainic. Cum face? Sare? Tic, tic, se aude cu intermitenţă. Apoi picătura se opreşte şi, poate pentru tot restul nopţii, nu se mai aude. Totuşi urcă. Din treaptă în treaptă, vine sus, spre deosebire de celelalte pică­turi, care cad perpendicular, în conformitate cu legea gravitaţiei, şi la sfârşit fac un scurt „pleosc", cunoscut în toată lumea. Dar asta nu: încet-încet, urcă de-a lungul scărilor în formă de E ale nesfâr­şitului bloc.

Nu am fost noi, adulţii, rafinaţii, sensibilii, cei care am semnalat-o, ci o slujnicuţă de la primul etaj, o creatură palidă, mică, ignorantă. A observat-o într-o seară, la o oră târzie, când toată lumea se dusese la culcare. După un timp nu s-a putut abţine, s-a dat jos din pat şi a alergat să-şi tre­zească stăpâna.

O poezie a lui Gheorghe Tomozei

Bibliotecile fericite
Şi eu vă spun că am văzut
biblioteci fericite
cu turnuri de cărţi răsărinde
din mlaştini de covoare
cu ogive închipuind uriaşi crini amnezici,
cu tâmple de icoane.
Halebarde păzeau stranele de lemn
lustruite de bărbi înţelepte. Firidele
erau pline cu sextante şi lunete astrale
iar îmbrăcăturile vechilor tomuri
încă mai duhneau a sânge animal
bine încopciate în buloane de-argint
şi în broboanele pietrelor rare.

Mici intamplari cu animale (57)

Şarpele la păstrăv

Şarpele de apă e acasă nu numai în bălţile de la cîmpie şi în apele curgătoare de jos, ci urcă şi pînă sus în zona păstrăvului. Şi sînt chiar mulţi pe acolo. Sus, pe valea Ierii, era o fabrică de cherestea, care îngrămădise lîngă apă un morman mare de deşeuri, rumeguş de lemn, aşchii. Era acesta, se vede, un loc bun, ales de şerpii de apă pentru năpîrlit. Am găsit acolo zeci de piei de şarpe de apă, lepădate.

Marele castig al referendumului din 29

In vremea studentiei mele bucurestene, una dintre putinele distractii care ne erau permise era mersul la Cinemateca. In vreme ce pe ecranele cinematografelor rulau filme cu impact ideologic socialist, la Cinemateca puteam vedea capodopere ale unor regizori estici neinregimentati, chiar disidenti, cum ar fi Tarkovski ori Wajda, plus filme excelente din cinematografia europeana si americana. Asa se face ca am putut vedea acolo, la un moment dat, filmul Colina (The Hill) al lui Sidney Lumet, cu Sean Connery in rolul celui care se lupta cu sistemul. Pe scurt, e vorba despre o colonie penitenciara din inima Africii, unde sunt trimisi cei care au incalcat diverse legi si regulamente pe timp de razboi.

O poveste a lui James Joyce (2)

O întîlnire

Joe Dillon a fost cel care ne-a făcut cunoştinţă cu Vestul Sălbatic. Avea o mică bibliotecă alcătuită din numere vechi ale colecţiilor de aventuri The Union Jack, Pluck şi The Halfpenny Marvel. În fiecare după-amiază, cînd se termina şcoala, ne întîlneam în grădina din dos a casei sale şi aranjam lupte între pieile-roşii. El şi frate-său mai mic, Leo cel gras şi leneş, apărau podeţul grajdului, pe care noi încercam să-l luăm cu asalt; sau ne războiam pe iarbă, voiniceşte. Dar oricît de bine ne luptam, în niciun atac, în nicio bătălie nu ieşeam învingători şi toate încăierările noastre sfîrşeau cu dansul indian al învingătorilor executat de Joe Dillon. Părinţii lui mergeau zilnic la slujba de opt dimineaţa din Gardiner Street, şi în holul casei domnea parfumul blînd al doamnei Dillon. Dar Joe se lupta prea aprig cu noi, care eram mai mici şi mai sfioşi. Semăna leit cu o piele-roşie cînd ţopăia prin grădină purtînd pe cap o învelitoare de ceainic veche şi bătea cu pumnul într-o tinichea, urlînd: „Ya! Yaka! Yaka! Yaka!"

Nimeni n-a crezut cînd s-a zvonit că are vocaţie pentru preoţie. Şi cu toate astea, era adevărat.

Un spirit de nesupunere se răspîndea printre noi şi sub înrîurirea lui se ştergeau deosebirile de cultură şi de temperament. Ne uneam în bande — unii cutezători, unii în glumă şi unii mai mult de teamă; dintre aceste piei-roşii fără tragere de inimă, care se temeau să nu pară studioşi sau lipsiţi de vigoare, făceam parte şi eu.

Faceti-va bine (124)

Grâul

Denumire ştiinţifică: Triticum aestivum

Prezentare. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. Erbacee anuală, grâul face parte din familia gramineelor. În mod obişnuit, rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ, chiar şi până la un metru. Tulpina este dreaptă, cu noduri la anumite distanţe, goală pe dinăuntru.

Ranjetul mefistofelic

Apare din cand in cand la televizor un individ pe nume Mihalache. Acest individ a fost pesedist, apoi a devenit penelist, urcand pana la pozitia de consilier al lui Crin Antonescu. Acum este secretar general adjunct al guvernului USL. Cum spuneam, el vine la televiziuni si sustine, cu un ranjet mefistofelic pe figura, ca albul este negru si viceversa. Iata cum.

Pupincuristii

Ani si ani de zile, poetul Adrian Paunescu l-a pupat in cur pe dictatorul Ceausescu. Pentru asta, si-a luat palme si suturi toata viata. Sunt oameni care nu-l iarta nici dupa moarte. Paunescu devenise un adevarat etalon al pupincurismului. Nici macar V.C. Tudor nu l-a intrecut, desi a scris si el cuvinte inflacarate pentru tovarasa Elena Ceausescu etc. Paunescu a fost cel mai vizibil dintre pupincuristi, cel mai energic, mai viguros si mai eficient. Dar pupincurismul a fost un fenomen generalizat. Sute de indivizi dornici de parvenire i-au inaltat ode si i-au adus jertfe "Titanului din Carpati". Activitatea lor a fost puternic umbrita de geniul poetic al lui Paunescu.

Aventurile lui Cepelică (2)

Cum îl făcu Cepelică să plîngă pentru prima oară pe cavalerul Pătlăgică

– Unchiaşule, cum de ţi-a dat în minte să te vîri într-o cuşcă strîmtă ca asta? îl întrebă Cepelică după ce-i dădu bineţe. Grozav aş vrea să ştiu cum o să mai ieşi din ea.

– Oh, asta-i simplu – răspunse bătrînelul – de intrat e mai greu. Te-aş pofti cu dragă inimă să intri şi dumneata, tinere, ca să ciocnim un pahar de bere, dar după cum vezi, nu prea e loc de musafiri şi, ca să-ţi spun drept, nu am nici bere..

– Nu face nimic, nu mi-e sete – se grăbi Cepelică să-l liniştească pe bătrîn, cu ochii la ciudata chichineaţă. Carevasăzică asta e reşedinţa dumitale?

Buzele lui Gadea

Glume (?) cu Mihai Gadea
Gâdea are buzele atât de mari că și-a permis să facă facultatea de pupincurism de la distanță.
Când era mic, părinții lui Gâdeau îi puneau un Pampers la fund și unul la gură.
Gâdea are buzele atât de mari încât l-a complexat pe Voiculescu, care acum suferă că are curul mic.
Pentru că dădeau prost împreună cu buzele lui Gădea, Voiculescu a decis să-și pună silicon în fese.

Ponta NU a plagiat

Carevasazica, avem o decizie oficiala: Ponta NU a plagiat. Asadar, repet: PONTA NU A PLAGIAT! Nu a luat dintr-o carte a ALTCUIVA zeci de pagini si NU le-a pus in teza lui de doctorat. Acele pagini sunt in teza lui Ponta, sunt identice cu paginile aparute ANTERIOR in cartea ALTCUIVA, dar nu reprezinta plagiat. Vedeti? Pentru asta era nevoie de o comisie. Pentru ca noi, oamenii simpli, nu putem intelege anumite chestii. A spus-o si Socaciu: anumite chestii sunt pentru elite. 

Faceti-va bine (123)

Ginsengul

Denumire ştiinţifică: Panax ginseng.

Denumiri populare: ginseng asiatic, ginseng coreean.

Prezentare. Ginsengul este o plantă perenă. Aparţine familiei araliaceelor. Specific Peninsulei Coreene, ginsengul are, însă, o arie de vegetaţie ceva mai întinsă, cuprinzând nordul Chinei şi chiar zone din Siberia. Fiind foarte căutat, ginsengul este cultivat intens nu numai în China şi Coreea, ci şi în Japonia, Rusia, Vietnam, SUA, Canada. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. În general, planta are o dezvoltare specifică, înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obişnuite. De pildă, ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -, iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. Iată şi un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omeneşti. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă, potrivit unor cunoscători „esenţă umană”. Se găseşte atât în flora spontană, cât şi sub formă cultivată. Pentru aplicaţii şi tratamente se recoltează rădăcina.

O poveste a lui Cehov

Moartea unui slujbaş
Într-o seară neobişnuit de frumoasă, Ivan Dmitrici Cerveakov, un slujbaş neobişnuit de conştiincios, şedea în rândul al doilea de fotolii şi urmărea cu binoclul Clopotele din Corneville. Privea şi se simţea în culmea fericirii. Când deodată... În povestiri întâlnim adesea acest „când câteodată”, şi scriitorii au dreptate să-l folosească; viaţa este atât de plină de neprevăzut!... Când deodată faţa i se schimonosi, ochii îi ieşiră din orbite, răsuflarea i se tăie... luă binoclul de la ochi, se aplecă şi... hap-c-i-iu!!! strănută – aşa cum v-aţi dat şi dumneavoastră seama. Nicăieri nu este oprit să strănuţi. Strănută şi mujicii, şi prefecţii de poliţie, ba câteodată chiar şi consilierii intimi. Oricine strănută. Cerveakov nu se  tulbură aşadar de fel ; îşi şterse liniştit nasul cu batista şi, fiind un om bine crescut, privi în jur, ca să vadă dacă nu cumva supărase pe cineva cu strănutul său. Şi deodată se tulbură cu adevărat: bătrânelul care şedea în faţa lui, în primul rând de fotolii, îşi ştergea grijuliu chelia şi ceafa, cu mânuşa, mormăind ceva. Cerveakov îşi dădu seama că bătrânelul nu era altul decât consilierul de stat Brizjalov, de la Ministerul Comunicaţiilor.

Berbecele lui Mucianus

       În anul 131 î. Hr., consulul roman Publius Crassus Dives Mucianus asedia cetatea grecească Pergamos şi, ca să străpungă zidurile, s-a văzut obligat să folosească un berbece. Cu câteva zile mai înainte, într-un şantier naval din Atena, zărise câţiva buşteni zdraveni, gata pentru a fi transformaţi în catarge şi a dat ordin să-i fie trimis imediat cel mai mare dintre ei. Toate bune şi frumoase, numai că supraveghetorul militar care a primit porunca a susţinut că romanul cerea, de fapt, buşteanul cel mai mic.