A face si a nu face

Una dintre marile piedici în calea succesului meu pe orice plan a fost şi rămâne incapacitatea funciară de a face ceva atunci când trebuie făcut. Încă de pe când eram copil, aveam tendinţa de a înlocui cumva datoria cu nişte fapte care, în mintea mea, ar fi trebuit să reprezinte în ochii tuturor ceva mai mult decât împlinirea datoriei. Să zicem că trebuia să fiu la şcoală. Ei bine, n-aveam chef să mă duc, aşa că rămâneam acasă şi făceam altceva, de exemplu 100 de exerciţii la matematică. Sigur că exerciţiile alea nu le-aş fi făcut pentru nimic în lume dacă ar fi fost obligaţia mea, aşadar dacă le-aş fi avut ca temă. Aşa însă, pentru că în momentele alea trebuia să particip la orele de chimie, istorie şi ce-o mai fi fost, mă apuca marele chef de a face matematică. Să mai zicem că, student fiind, trebuia să merg la seminarul de geometrie, pus ca naiba undeva spre seară. Chiar atunci mă apuca brusc cheful să mă duc la frizer. Şi tot aşa. Acum la fel. Mă ocup de orice altceva decât ar trebui şi, într-un fel de reflex pavlovian, simt dorinţa de a face anumite lucruri exact atunci când nu am nici cea mai mică posibilitate de a le face. Vreau să scriu o nouă poveste cu Maria când sunt la volan. Vreau să beau neapărat un vin care se găseşte numai la supermarket, dar asta se întâmplă duminică, atunci când niciun supermarket nu e deschis. Vreau să fiu la mare când sunt la munte. Vreau să am prieteni în timp ce fug de oameni. Într-un cuvânt, vreau să fac atunci când nu trebuie să fac şi invers, să nu fac atunci când trebuie să fac. Stau şi mă mir că, în condiţiile astea, am făcut totuşi câte ceva, oricât de puţin.

De-ale lui Zoscenko (28)

HAINELE DE LUCRU

Uite c-am văzut-o şi p-asta, măi fraţilor! Auzi dumneata, nu mai poate muncitorul să intre într-un restaurant; nu-l lasă ăia. Se uită chiorîş la haine. Cică-s prea murdare şi nu cadrează...

Ca să vezi ce-a păţit pe chestia asta Vasili Stepanîci Konopatov. El în persoană. L-au scos afară pe brînci, măi fraţilor, din restaurant. Uite unde-am ajuns!

Păi să vezi. Vasili Stepanîci, cum a intrat pe uşă, cum a simţit că ceva nu e-n regulă; prea se uita urît portarul la costumaşul lui. Costumaşul, deh, prăpădit rău; ce vrei, haine de lucru, un fel de salopetă. Dar nu asta importă. Ceea ce l-a supărat din cale-afară pe Vasili Stepanîci a fost felul cum l-au tratat. Să-i dea lacrimile nu alta.

Poveste cu gălbejiţi

Traversarea

Stii cum e dis-de-dimineaţă acolo, în Havana, înainte să vină maşinile cu gheaţă pentru baruri, cînd vagabonzii mai dorm încă sprijiniţi de ziduri? Ei bine, veneam dinspre docuri şi ajunseserăm în piaţă. Mergeam la cafeneaua Pearl of San Francisco să ne bem cafeaua şi în piaţă era treaz doar un cerşetor care sorbea o gură de apă din fîntînă. Dar cînd ne-am aşezat la masă în cafenea i-am găsit acolo pe toţi trei, aşteptîndu-ne.

Ne-am aşezat şi unul dintre ei a venit la noi.

— Ei? întreabă el.

— Nu pot, i-am răspuns. Mi-ar plăcea să vă fac favoarea asta. Dar v-am zis şi aseară că nu pot.

— Zi tu cît vrei.

— Nu-i vorba de asta. Nu pot. Atîta tot.

Mici intamplari cu animale (83)

Roi  de  buburuze

De obicei vedem singuratică această gîză drăguţă, simpati­zată de toţi şi alintată cu fel de fel de nume: buburuză, mămăruţă, vaca domnului şi cîte altele. Vine de undeva şi se opreşte pe haine sau pe o frunză de pe care o culegem. O aşe­zăm în palmă şi, după cîteva clipe de nehotărîre, începe să-şi mişte trupuşorul acoperit cu aripi boltite, roşii, strălucitoare. Nici nu-i prea vezi picioarele, care lucrează mărunt sub ţestul spatelui. În fine, ajunge în vîrful unei deget, stă, parcă ar gîndi în care parte a lumii să o ia, începe să pîlpîie din aripile externe punctate cu negru, le deschide larg, le desface apoi şi pe cele membranoase şi pleacă deodată în zbor mai repede decît te-ai fi aşteptat. Dacă cel ce i-a dat drumul e flăcău sau fată şi a spus versul „magic"  trebuitor, buburuza, prin direcţia zborului ei, îi arată,  fără greş — aşa zice credinţa populară — încotro se va însura sau se va manta.

Unghiuri

135

Luni am urcat aici acest test. Ziceam ca peste cateva zile dau si rezultatul. Iata-l: 
                Pentru bărbaţi                                Pentru femei

                a = 15 puncte                                 a = 15 puncte 

                b = 5 puncte                                   b = 5 puncte

                c = -5 puncte                                  c = -5 puncte

                Total puncte =                                Total puncte =

                               

La toate întrebările la care răspunsurile nu reflectă foarte exact propria situaţie sau la cele la care nu aţi încercuit nicio literă, acordaţi-vă cîte 5 puncte.

Spune-mi pe cat te-ai nascut ca sa-ti spun cine esti

Conform zicalei "Vorbesti de lup si lupul la usa", ia uite ce am primit in mail, dupa ce am scris de toate aiurelile cu numerologie, astrologie si alte orgii. Un mesaj din care aflu ce fel de om sunt in functie de numarul de ordine al zilei in care m-am nascut. Poftim:

Cei nascuti in zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 – Tipologia A1 – Curgere si apa.

Dintre toate tipologiile, oamenii A1 sunt cei care au viziunea cea mai calda si mai frumoasa asupra iubirii. Pentru ei insisi, intregul lor destin se rezuma la “a iubi”, iar daca nu reusesc acest lucru se simt nefericiti, neimpliniti, traind cu sentimentul ca nu si-au atins menirea in viata. Se indragostesc de multe ori in viata, cu prea multa usurinta am putea spune, de fiecare data ca si cand ar fi prima si ultima oara, insa dezvolta relatii sentimentale de o natura neobisnuita, adesea furtunoase si intense. Au o natura prietenoasa si adora sa traiasca in mijlocul celorlalti, inconjurati de viata, de tumult, de agitatie si de complicatii. Sunt precum apa… dinamici, plini de viata, agili, se strecoara prin stanci si oameni si in ciuda obstacolelor reusesc cumva sa iasa la suprafata. Chiar daca nu realizeaza, au capacitatea de a-i modela pe ceilalti, contribuind la evolutia lor interioara. Sunt insa si schimbatori, iar uneori, in ciuda unor calitati remarcabile, prea umili, modesti si sensibili la gesturile si cuvintele celor din jur.

Teorii neexplicate

Zilnic primesc pe mail mesaje din care aflu că numărul de la pantofi îmi decide câștigul la loterie, că zodia mă influențează mai mult decât mi-aș fi închipuit, că numărul literelor prenumelui meu are legătură cu banii de care o să dispun la pensie etc etc etc.
O caracteristică a acestor teorii este că ele nu sunt niciodată explicate în vreun fel. Afli, de pildă, că dacă te-ai născut în 1979, ești plin de dragoste față de animale. Dar de ce ar fi așa, nu ți se spune în veci. De ce conjuncția lui Saturn cu nu știu ce altă planetă ar trebui să îmi aducă nu știu ce câștig neașteptat, iarăși rămâne un mister. Ce e interesant, e că mulți oameni citesc chestiile astea și, pentru că sunt suficient de generale că să se potrivească la aproape toată lumea, ajung să le ia de bune. Citind astfel de chestii, ajungi să te crezi deștept, norocos, sensibil, prietenos și câte și mai cate.
Un alt lucru interesant e că nu ți se spune niciodată ceva de genul „ești născut la ora H și asta înseamnă că ai instincte criminale”. Nici vorbă, toată lumea e plină de calități, de sentimente înălțătoare, cu toții avem noroc (dar în unele zile, ce-i drept, nu chiar atât de mult), toți suntem generoși, iubiți, sănătoși, apreciați, invidiați și tot așa. Cu toate astea, lumea e plină de criminali, violatori, tâlhari, teroriști și alte lighioane. Pentru ei, din câte s-ar părea, nu funcționează nici astrologia, nici numerologia, nici alte teorii de care sunt pline Inbox-urile.

Pungi

Faceti-va bine (154)

Leuşteanul

Denumire ştiinţifică: Levisticum officinale.

Prezentare. Leuşteanul este o plantă perenă cultivată, dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. Aparţine familiei umbeliferelor. Leuşteanul are un rizom gros şi o tulpină aeriană dreaptă şi ramificată.

Păşunile Raiului(1)

Unu

Pe vremea cînd se clădea Misiunea Carmelo din California de Sus, adică pe la 1776, o ceată de douăzeci de indieni convertiţi s-au lepădat de credinţă într-o bună noapte, iar dimineaţa şi-au părăsit colibele. În afară de faptul că era o pildă proastă, schisma asta neînsemnată paraliza activitatea carierelor de lut unde se făceau cărămizi de chirpici.

O poveste a lui Brătescu-Voineşti

Puiul    
Sandi, să asculţi pe mămica
    Într-o primăvară, o prepeliţă aproape moartă de oboseală - că venea de departe, tocmai din Africa - s-a lăsat din zbor într-un lan verde de grîu, la marginea unui lăstar. După ce s-a odihnit vreo cîteva zile, a început să adune beţigaşe, foi uscate, paie şi fire de fin şi şi-a făcut un cuib pe un moşoroi de pămînt, mai sus, ca să nu i-l înece ploile; pe urmă, şapte zile de-a rîndul a ouat cîte un ou, în tot şapte ouă mici ca nişte cofeturi şi a început să le clocească. Ai văzut cum stă găina pe ouă? Aşa sta şi ea, doar că în loc să stea în coteţ, sta afară în grîu.Şi ploua, ploua de vărsa şi ea nu se mişca, ca nu cumva să pătrunză o picătură de ploaie la ouă.

Micul Cantemir la mare

Eu, cel care scriu aceste întîmplări, le cunosc demult pe cele două bătrîne, iar pe micul Cantemir de cînd abia ştia să numere pînă la şapte. Citeodată îl iau cu mine la vînătoare. Dar ghinionul, prefăcut într-un magnet afurisit de forma unei mici potcoave, stă mereu prins de ţevile puştii mele aşa că, bătînd amîndoi cîmpul şi pădurea, avem timp de vorbit. Acest băiat are o însuşire deosebită: nu pune niciodată întrebări de prisos. Un mare defect al lui de aici porneşte: cu toţi anii lui puţini, cere tuturor din jur să facă la fel. Ce îndrăzneală! Oamenii mari, cu mintea bine coaptă, auzindu-l, îl muştruluiesc pe loc: „Auzi, ce copil neascultător, ne învaţă el pe noi să nu-l întrebăm. Şi răspunde! Ar trebui să i se scadă nota la purtare, să se înveţe minte”.

Intîmplarea de mai jos mi-a povestit-o un tînăr care era instructor de pionieri într-o tabără la mare, unde micul Cantemir a fost vara trecută.

Addenda la "Ciorba vietii"

Evident, miraculoasa ciorba despre care v-am povestit si al carei secret l-am dezvaluit, are si o varianta superioara. Iata despre ce este vorba:

1. Alaturi de patrunjel si telina, se poate adauga si pastarnac, asadar la fiecare etapa unde se umbla cu patrunjel si telina, se poate pune si un pastarnac. Cine doreste, poate adauga si o sfecla mica, in regim de gulie. De asemenea, cine doreste, poate pune in ciorba, odata cu dovleceii, cativa cartofi taiati bucatele. Nu se recomanda insa consumul, ci aruncarea lor la caini dupa ce au fiert suficient.

Cazanul copilariei

Spune Cioran ca daca ajungi sa te gandesti numai la copilarie, inseamna ca s-a incheiat ciclul tau de viata.
M-am intrebat daca asa stau lucrurile cu adevarat si am ajuns la concluzia ca da. Numai ca vreau sa explic in ce fel este ciclul vietii tale incheiat daca te gandesti numai la copilarie. Unii isi pot inchipui ca esti pe moarte, ca nu ti se mai intampla nimic altceva decat ca stai cu gandul in trecut, cu o figura plina de tristete. Cumva cam cum a patit bunica mea din partea tatei, care, pe patul de moarte, m-a vazut trecand pe-acolo si m-a intrebat: "Tu esti, Toadere?", strigandu-ma cu numele sotului ei trecut demult in lumea dreptilor. 

Din povestile lui Emil Garleanu (5)

Cea dintâi durere

Am crescut pe uliţa boierească a Iaşului, pe „Podul-Verde“, cum i se zicea odată, în faţa grădinii lui Mihai-Vodă Sturza şi-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe uliţa din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre şesul întins, în fundul căruia Cetăţuia se ridica deodată, ca înălţată de nişte braţe uriaşe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcaţi totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduţi în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbiţele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, „la deal“. 

Din povestile Agathei Christie (1)

Trotuarul pătat cu sânge

— E curios, spuse Joyce Lemprière, dar nu-mi prea place să vă relatez povestea mea. S-a întâmplat demult, mai exact acum cinci ani, dar m-a obsedat tot timpul de atunci. Partea frumoasă, liniştită de deasupra şi cea ascunsă, macabră de dedesubt. Şi lucru ciudat e că schiţa pe care am pictat-o atunci s-a îmbibat de aceeaşi atmosferă. Când te uiţi prima dată la ea, e doar o schiţă neterminată a unei străzi în pantă din Cornwall, luminată de razele soarelui. Dar, dacă te uiţi mai mult timp, ceva sinistru se strecoară în ea. N-am vândut-o, dar nici nu mă uit vreodată la ea. Se află în colţul studioului, cu faţa la perete.

Un reportaj important

Surpătura

A fost trezit de soneria telefonului. Era directorul ziarului.

— Luaţi maşina şi plecaţi imediat, i-a spus. In Valle Ortica s-a ivit o mare surpătura... Valle Ortica, exact, aproape de Goro... Un sat a fost acoperit, trebuie să fie şi victime... Veţi vedea la faţa locului. Nu pierdeţi timpul. Şi aveţi grijă!

Era pentru prima oară când i se încredinţa un reportaj important, şi răspunderea îl îngri­jora. Cu toate acestea, socotind că dispunea de timpul necesar, se linişti. Erau cam două sute de kilometri de şosea, în trei ore avea să ajungă. Îi rămânea întreaga după-amiază pentru investigaţie şi pentru a-şi redacta „materialul". Un reportaj comod, se gândi; se va descurca onorabil, ce mai.

Aventurile lui Cepelică (19)

Tînărul duce Mandarină şi sticla galbenă

In timp ce contesele umblau în căutare de aventuri vînătoreşti, la castel rămăseseră stăpîni absoluţi baronul Portocală şi ducele Mandarină. Erau singuri singurei în tot castelul, în afară de slujitori, bineînţeles.

Tînărul duce fu primul căruia i se urî cu atîta singurătate şi, potrivit obiceiului său se cocoţă pe marginea ferestrei, ameninţînd că se aruncă în gol şi îşi zdrobeşte creierii dacă... dar din păcate nu era nimeni care să ia în seamă acest tragic „dacă”...

„Ciudat – se gîndi el scobindu-se cu degetul în nas – ar fi trebuit demult să se înfiinţeze cineva aici. De ce nu dă nimeni niciun semn de viaţă? Poate că n-am ţipat destul de tare?"

Mici intamplari cu animale (82)

Catalepsie

O credinţă străveche atribuie şerpilor puterea de a „fascina" victima prin privirea fixă, rigidă, a ochilor. Oamenii de ştiinţă, care au cercetat existenţa acestei puteri, o contestă, o neagă chiar. Într-adevăr, şarpele priveşte fix, rigid, din cauza mobi­lităţii foarte reduse a ochilor şi a lipsei de pleoape, care i-ar putea modifica expresia ochilor. Dar această privire caracte­ristică şerpilor e una involuntară, şarpele nu priveşte aşa în scopul de a „fascina", de a-şi imobiliza prada, ci fiindcă nu poate privi altfel. Ceea ce a dus la credinţa populară este comportarea unor animale mici — şoareci, broaşte, şopîrle etc. — care se văd deodată în faţa groaznicului duş­man, a şarpelui. Uneori rămîn încremenite şi sunt o pradă uşoară. Cauza nu e o putere care ar emana din privirea şarpe­lui, ci rezidă în şocul nervos produs de marea spaimă din organismul viitoarei victime. Catalepsia, adică starea de paralizie pro­dusă de o spaimă mare, apare la animalele mici îngro­zite de un şarpe din nemijlocita lor apropiere. Nenumărate observaţii şi experimentări au dovedit aceasta. Iată cîteva ob­servări personale din lumea vînatului.