De ce au pierdut taranistii pe toata linia

In anul 2000, la alegerile generale, PNTCD - partidul lui Corneliu Coposu - a fost spulberat de pe scena politica, ratand intrarea in parlament. De atunci, nu si-a mai revenit. Cum imi spunea, la un pahar cu vin, Aurel Vlaicu - pe atunci inca director general al protoculului de stat: "Raul, tu trebuie sa intelegi, asta nu e doar sfarsitul unei perioade, asta e sfarsitul sfarsitului".

Before and after

E plin internetul de imagini cu mentiunea "before and after". Toate sunt de genul "inaintesi dupa cura cu Herbalife", "inainte si dupa dieta cu scuipat de albine", "inainte si dupa Photoshop". Nu vezi nicaieri poze de genul "inainte si dupa convertirea la budism" sau "inainte si dupa vizionarea unui film de Fellini". Zici ca "inainte" si "dupa" au relevanta doar raportate la burta, la celulita si la riduri. Omul se schimba numai si numai dupa ce inghite diverse produse revolutionare si singura schimbare demna de luat in seama este cea a feselor, a sanilor si a pantecelui. 

Mici intamplari cu animale (127)

Eram la vînătoare de cocoşi. Am plecat după-masă de la cabană, ca să ajung la timp acolo unde îmi stătea gîndul. Tre­ceam printr-o pădure bătrînă de molid, al cărei covor de muşchi şi de ace uscate înghiţea zgomotul paşilor. Deodată mi se pare că aud ceva cu totul neobişnuit pe aici. Mă opresc şi aud lămurit cum... sforăie un om. Am înţeles în clipa aceea spaima lui Robinson Crusoe, care în singurătăţi a văzut de­odată urmă de om. Închipuirea a început să-mi lucreze. Paz­nicul rămăsese la cabană, lucrători la pădure nu erau pe acolo — numai om rău putea să fie. Instinctiv smucesc arma de pe umăr şi îi iau piedica, după ce trec din magazin în ţeavă pri­mul cartuş, în grabă, fără a evita zgomotul obişnuit la cara­binele cu repetiţie.

Sforăitul continuă. Caut în jur şi descopăr lîngă tulpina unui molid cu cetina joasă... un căprior dormind. Căpriorul sforăia. Hrrrr-hrrr. Aici, nu mai departe de cîţiva metri de mine. Nu m-a auzit venind, nu s-a trezit la manevrarea închid zătorului armei, nu mă simte cum stau lîngă el şi îl fixez. Să încerc dacă îmi ia vînt. Îl înconjur, ca ori de unde ar trage boarea să mă simtă. Căpriorul nici nu se sinchiseşte şi nu sare decît atunci cînd lovesc destul de tare cu bocancul într-un buştean căzut.

Deci nu numai ca nu m-a văzut, avînd ochii închişi, dar nici urechile nu m-au auzit şi nici nasul lui fin nu m-a simţit. În­tr-adevăr somn greu.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Faceti-va bine (206)

Nemţişorul de câmp

Denumire ştiinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis.

Denumire populară: iarbă de făcut copii.

Prezentare. Nemţişorul de câmp este o erbacee anuală. Aparţine familiei ranunculaceelor. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime, fiind ramificată. Frunzele sunt şi ele dispuse într-un fel de ramificaţie şi se asemănă cu nişte ace de pin, mult mai dezvoltate, însă. Florile, de culoare violet-albăstruie, roz sau albă, apar pe tot parcursul verii. 

Destinul unui compozitor (5)

PROF. UNIV. DR. STRAUSS 

V. Abelard şi Heloisa

    L-AM CUNOSCUT PE DOMNUL Folten cu ocazia unui concert organizat la el acasă cu concursul cvartetului nostru „universitar" (doi profesori, un preşedinte de tribunal şi excelentul postru prim-violonist, slujbaş la institutul de anatomie) în care eu cîntam la violă; în casa lui se organizau seri de muzică cu un program destul de bun. La sfîrşitul concertului, cînd domnul Folten a aflat că sunt specialist în istorie literară com­parată, m-a tras după el în camera de alături; mi-a făcut impresia unui tînăr cultivat, bogat, distins, plin de entuziasm pentru muzică şi pentru artă în general. M-a tras deci la o parte şi a început să-mi spună că e fascinat de su­biectul lui Abelard şi Heloisa şi că ar vrea sa scrie pe această temă un roman sau chiar o operă; pe urmă m-a rugat să-i spun cîteva cuvinte des­pre Abelard şi epoca sa.

Nils Holgersson (25)

Ulciorul de lut

În partea de sud-vest a provinciei Smoland se întinde un district care se cheamă Sunnerbo. Terenul de acolo e cu desăvârşire neted. Cine îl vede iarna, când totul e acoperit de zăpadă, nu-şi poate închipui altceva decât că sub omăt se află câmpuri arate, lanuri verzi de secară şi izlazuri de trifoi cosite, ca pe orice teren de la şes. Când se topeşte însă zăpada, pe la începutul lui aprilie, dintr-o dată se dumereşte că toate câte fuseseră ascunse sub mantia cea albă nu-s decât bărăgane uscate de nisip, stânci pleşuve şi turbării mari, mlăştinoase. Pot fi întâlnite, e drept, şi ogoare, pe ici, pe colo, dar sunt atât de mici, că nu pot fi băgate în seamă. Şi se mai pot vedea şi colibe ţărăneşti, gri sau roşii, dar care stau pitite prin câte o pădurice de mesteceni, ca şi cum s-ar teme să iasă în calea drumeţilor.

Avem monștrii pe care ni-i dorim

Obsedaţi sexual, torţionari, hoţi, bătăuşi, tâlhari, beţivi, violatori, şantajişti, criminali, sperjuri, evazionişti... cred că pot continua lista până mâine dimineaţă. Ştiţi unde pot fi găsiţi toţi ăştia în afară de lumea interlopă? Vă spun eu: în instituţiile statului român - în poliţie, în parlament, în ministere, în prefecturi, în primării.

O formidabila poveste a lui Buzzati

Asalt asupra Marelui Convoi

Prins pe un drum de ţară şi condamnat numai pentru contrabandă - fiindcă nu l-au recunoscut - Gaspare Planetta, capul haiducilor, a rămas timp de trei ani în închisoare.

A ieşit de după gratii schimbat. Boala îl con­sumase, îi crescuse barba, părea mai degrabă un bătrânel decât faimosul haiduc, cel mai bun tră­gător ştiut, ce nu-şi greşea ţinta.

Şi aşa, cu lucrurile adunate într-o bocceluţă, a luat-o spre Monte Fumo, regatul său de odinioară, unde se aflau tovarăşii.

Era într-o duminică de iunie când s-a pierdut în adâncul văii unde se găsea sălaşul lor. Potecile din pădure erau neschimbate, ici se ivea o rădă­cină, colo o piatră anume pe care şi-o amintea bine. Totul era ca mai înainte.

Aventurile lui Tom Sawyer (19)

Asta fusese marea taină a lui Tom; planul de a se înapoia acasă, împreună cu fraţii săi piraţi şi de a lua parte la propria lor înmormântare. Sâmbătă pe înserate trecuseră apa către malul dinspre statul Missouri, călare pe un buştean vâslit din mâini. Debarcaseră la vreo nouă kilometri mai la vale de târguşor, dormiseră până spre ziuă în pădurea din marginea târgului, iar apoi se furişaseră pe drumeaguri lăturalnice, sfârşindu-şi somnul sus, în galeria bisericii, printre băncile stricate care zăceau acolo, vraişte.

Luni, în timpul gustării de dimineaţă, mătuşa Polly şi Mary se arătară foarte drăgăstoase cu Tom şi foarte atente faţă de dorinţele lui. Se vorbi cu mult mai mult ca de obicei. Cu acest prilej, mătuşa Polly spuse:

Cum poți avea părul cu totul și cu totul de aur

În primul rând, trebuie să ai o grădină. Dacă nu ai, cumpără o casă cu grădină. Acolo trebuie să plantezi un lăstar de gutui adus - neapărat de tine personal - din orașul Cydon, aflat în insula Creta. Poți, bineînțeles, să plantezi și alte feluri de pomi, dar gutuiul este cel mai important. După ce l-ai plantat, ai grijă și îngrijește-l cu toată dragostea de care ești capabilă. Să nu treacă nici măcar o zi în care să nu-i spui câte o poezie scrisă de tine, ori să nu-i cânți precum unui copil când vrei să-l faci să se oprească din plâns. Timp de doi ani, până va rodi pentru întâia dată, nu trebuie să lipsești niciodată din preajma lui mai mult de câteva ore, așa încât ai terminat cu excursiile și concediile la mare.

O poveste a lui Heikki Toppila

Fiul morţii

La hotarul dintre viaţă şi moarte se văd rătăcind mulţimi de oameni sleiţi, pustiiţi de boli, tîrîndu-se asemeni unor înspăimîntătoare şi respingătoare stîrvuri. Moartea le-a însemnat cu pecetea ei carcasele puturoase, deşi spre pajiştile însorite ale vieţii năzuieşte încă sufletul încărcat de păcate.

Aceasta este calea pe care o străbate şi Silveri, fiul morţii, ucigaş şi sperjur, un om negricios, slab, pe jumătate orb, care de trei ori a scăpat de securea călăului şi al cărui spate e însemnat de cicatricile usturătoare ale biciului la care a fost de şapte ori osîndit. Acolo Silveri-Fiul-Morţii se învîrte în acelaşi cerc, întem­niţat în timpul care se reînnoieşte mereu. Repetîndu-şi rătăcirile vieţii, el merge cu paşi gravi de la casă la casă prin satele întune­cate de dincolo de ţărmul deşteptării, se învîrteşte, cu carnea-i stîrnită, străbate ca şi înainte cărarea strălucitoare, deschide o uşă familiară, recunoaşte chipul ştiut al unei fete. Dar privirea fetei e stranie, lui Silveri i-e frică. Ce să se fi întîmplat oare? Privirea fetei e într-adevăr foarte ciudată... Silveri aruncă o privire piezişă. Vede o vatră îmbîcsită de funingine, o bancă, o etajeră, bîrnele înnegrite ale pereţilor. Cît e de ciudată această încăpere, încăperea aceasta atît de intimă odinioară... Iese şi o ia de-a lungul cărării ce duce la remiză... Tatăl fetei îl întîmpină dojenindu-l:

Un om chinuit

La 15 ianuarie 1850, la Ipotesti, in judetul Botosani, s-a nascut Mihai Eminescu. Iata ce scria Caragiale despre el:

„Aşa l-am cunoscut atuncea, aşa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi ursuz; blând şi aspru; mulţumindu-se cu nimica şi nemulţumit totdeauna de toate; aci de o abstinenţă de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieţii; fugind de oameni şi căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic şi iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”

Uite si o scrisoare trimisa de Eminescu iubitei lui - Veronica Micle - care pe mine ma face sa ma ingrozesc. Mi se pare incredibil prin ce suferinte a trecut omul asta, in singuratatea lui absoluta. 

Un fenomen curios

Un fenomen curios: din cand in cand, dimineata, gasesc lipita de balustrada metalica o spirala de gheata. Nu am nici cea mai mica idee legata de felul in care se poate produce asa ceva. Uite:

Cantecelul elementelor

There's antimony, arsenic, aluminum, selenium,
And hydrogen and oxygen and nitrogen and rhenium,

O familie americana sub lupa lui Dave Anderson

Destinul unui compozitor (4)

DOAMNA KARLA FOLTYNOVA

  IV. Soţul meu

    L-am intilnit prima oară pe raposatul meu soţ la balul Facultăţii de drept. Pe atunci era un tînăr frumos, înalt, cu ochi albaştri, cu favoriţi, cu ten trandafiriu, fruntea înaltă şi un păr ondulat de artist; eu eram o fetişcană de douăzeci de ani rotofeie şi fără experienţă, cu educaţie de pension, mai degrabă o fată bleguţă. De nu m-ar fi silit ai mei să ies în societate aş fi preferat să stau acasă să brodez şi să visez în li­nişte. Pe atunci fetele primeau o astfel de educaţie că nu trebuiau să ştie nimic, cu nimic serios să se în­deletnicească, ci numai să şteargă praful, să cînte la pian şi să-şi brodeze trusoul. Să ieşi în lume, în­semna să o ai pe mama în spatele tău, să te sufoci în corset, să te strîngă pantofii prea mici şi să răspunzi sfios celor care te invitau la dans „Ah mai tîrziu” ! Şi din cînd în cînd să leşini pentru ca fiecare să vadă cît de delicate şi anemice suntem. Vă spun, mă bucur că totul a trecut; azi sunt o femeie voinică de cincizeci de ani — haida-de, nu e nevoie să fiţi galant; e mai comod cînd oamenii îşi spun adevărul. Pe scurt, pe atunci o fată onorabilă era educată în aşa fel încît tre­buia să se îndrăgostească de primul care o cerea în căsătorie; şi pînă să-l cunoască într-adevăr, era cununată demult. Şi vedeţi, cu toate acestea, nu erau nici atît de multe căsătorii nereuşite ca în zilele noastre.

Sase gauri

Moartea unui ostas, vazuta de Garleanu

Colonelul

Câteodată îşi arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofiţer tânăr, sublocotenent, abia ieşit din şcoală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o  parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaştri, surâzători — ochii ce priveau ţintă la comandanţii lui, sau se micşorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simţea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci îşi suna pintenii ca o muzică; îşi apropia o dată călcâiele: ţanc! şi duriţele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe duşumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot aşa sclipea şi dânsul, ca bucăţelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca nişte cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viaţa îi era o rază de soare! Nu dormea nopţile; păşea odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în faţa escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, şi, strunindu-şi calul, rotea ochii pe câmpul de mustru.

Aventurile lui Tom Sawyer (18)

În târguşor, însă, nu era nici urmă de veselie, în acea paşnică după-amiază de sâmbătă. Cu mare jale şi cu multe lacrimi familia Harperilor şi aceea a mătuşii Polly îmbrăcaseră veşminte de doliu. O linişte neobişnuită se aşternuse peste tot târgul, la drept vorbind destul de liniştit de felul lui. Târgoveţii îşi vedeau de treburi cu un aer distrat şi nu prea vorbeau; în schimb, oftau adesea. Vacanţa de duminică le părea copiilor o povară. Jocurile lor erau lipsite de voioşie şi încetul cu încetul le lăsau baltă.

În acea după-amiază Becky Thatcher se plimba abătută prin curtea pustie a şcolii, cu sufletul plin de melancolie. Dar nici acolo nu găsea nimic care s-o mângâie. Îşi vorbea sieşi: "Ah, de-aş fi păstrat bumbul lui de alamă! Acum n-am nimic care să-mi aducă aminte de el!" şi un hohot de plâns i se înecă în gât.

O idee greșită despre deșteptăciune

Am întâlnit multe persoane - mai ales în perioada în care am fost profesor - care-și închipuiau că oamenii din vechime trebuie să ne fi fost inferiori nouă, cei de azi. Ei nu aveau habar de nimic, nu știau ce e ăla un telefon, nu înțelegeau cum se produc eclipsele, se deplasau pe jos ori călare, le era frică de monștri, credeau că pământul e plat și multe altele. Cei care cred așa ceva despre oamenii din vechime, își închipuie că dacă, printr-o minune, s-ar deplasa în timp și ar ajunge, să zicem, în anul 300, ar deveni de îndată cei mai deștepți oameni ai vremii - lucru cu desăvârșire fals. Deșteptăciunea nu are a face cu secolul, ceea ce diferă este doar nivelul cunoștințelor despre lume. Un om al zilelor noastre, care se crede automat mai deștept decât cei din secolul V înainte de Cristos, dacă ar fi să călătorească acolo și l-ar întâlni pe Socrate, ar fi surprins să constate că nu face față unei discuții cu el.