In anul 2000, la alegerile generale, PNTCD - partidul lui Corneliu Coposu - a fost spulberat de pe scena politica, ratand intrarea in parlament. De atunci, nu si-a mai revenit. Cum imi spunea, la un pahar cu vin, Aurel Vlaicu - pe atunci inca director general al protoculului de stat: "Raul, tu trebuie sa intelegi, asta nu e doar sfarsitul unei perioade, asta e sfarsitul sfarsitului".
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
miercuri, 16 ianuarie 2013
Before and after
E plin internetul de imagini cu mentiunea "before and after". Toate sunt de genul "inaintesi dupa cura cu Herbalife", "inainte si dupa dieta cu scuipat de albine", "inainte si dupa Photoshop". Nu vezi nicaieri poze de genul "inainte si dupa convertirea la budism" sau "inainte si dupa vizionarea unui film de Fellini". Zici ca "inainte" si "dupa" au relevanta doar raportate la burta, la celulita si la riduri. Omul se schimba numai si numai dupa ce inghite diverse produse revolutionare si singura schimbare demna de luat in seama este cea a feselor, a sanilor si a pantecelui.
Mici intamplari cu animale (127)
Eram la vînătoare de cocoşi. Am plecat după-masă de la cabană, ca să ajung la timp acolo unde îmi
stătea
gîndul. Treceam printr-o pădure bătrînă de molid, al cărei covor de muşchi şi de ace uscate înghiţea zgomotul paşilor. Deodată mi se pare că aud ceva cu totul neobişnuit pe aici. Mă opresc şi aud lămurit cum... sforăie un om. Am înţeles în clipa aceea spaima lui Robinson Crusoe, care în singurătăţi a văzut deodată urmă de om. Închipuirea a început să-mi lucreze. Paznicul rămăsese la cabană, lucrători la pădure nu erau pe acolo — numai
om rău
putea să
fie. Instinctiv smucesc arma de pe umăr şi îi iau piedica, după ce trec din magazin în ţeavă primul cartuş, în grabă, fără a evita zgomotul obişnuit la carabinele cu repetiţie.
Sforăitul continuă. Caut în jur şi descopăr lîngă tulpina unui molid cu
cetina joasă...
un căprior
dormind. Căpriorul
sforăia. Hrrrr-hrrr. Aici, nu
mai departe de cîţiva
metri de mine. Nu m-a auzit venind, nu s-a trezit la manevrarea închid zătorului armei, nu mă simte cum stau lîngă el şi îl fixez. Să încerc dacă îmi ia vînt. Îl înconjur, ca ori de unde ar trage boarea să mă simtă. Căpriorul nici nu se sinchiseşte şi nu sare decît atunci cînd
lovesc destul de tare cu bocancul într-un
buştean
căzut.
Deci nu numai ca nu
m-a văzut,
avînd ochii închişi, dar nici urechile nu
m-au auzit şi
nici nasul lui fin nu m-a simţit. Într-adevăr somn greu.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Faceti-va bine (206)
Nemţişorul de câmp
Denumire ştiinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis.
Denumire populară: iarbă de făcut
copii.
Prezentare. Nemţişorul de câmp
este o erbacee anuală. Aparţine familiei ranunculaceelor. Tulpina poate ajunge
până la maximum 50 cm înălţime, fiind ramificată. Frunzele sunt şi ele dispuse într-un
fel de ramificaţie şi se asemănă cu nişte ace de pin, mult mai dezvoltate, însă.
Florile, de culoare violet-albăstruie, roz sau albă, apar pe tot parcursul
verii.
marți, 15 ianuarie 2013
Destinul unui compozitor (5)
PROF. UNIV. DR. STRAUSS
V. Abelard şi
Heloisa
L-AM CUNOSCUT PE
DOMNUL Folten cu ocazia unui
concert organizat la el acasă cu concursul cvartetului nostru
„universitar" (doi profesori, un preşedinte de
tribunal şi excelentul postru prim-violonist, slujbaş
la institutul de anatomie) în care eu cîntam la violă;
în casa lui se organizau seri de muzică cu un program
destul de bun. La sfîrşitul concertului, cînd
domnul Folten a aflat că sunt specialist în istorie literară comparată,
m-a tras după el în camera de alături; mi-a făcut
impresia unui tînăr cultivat, bogat, distins, plin de entuziasm pentru muzică
şi pentru artă în general. M-a tras deci la o parte şi
a început să-mi spună că e fascinat de subiectul lui Abelard şi Heloisa şi că
ar vrea sa scrie pe această temă un roman sau chiar o operă; pe urmă m-a rugat
să-i spun cîteva cuvinte despre Abelard şi epoca sa.
Nils Holgersson (25)
Ulciorul de lut
În partea de sud-vest a provinciei Smoland se întinde un district care se cheamă Sunnerbo. Terenul de acolo e cu desăvârşire neted. Cine îl vede iarna, când totul e acoperit de zăpadă, nu-şi poate închipui altceva decât că sub omăt se află câmpuri arate, lanuri verzi de secară şi izlazuri de trifoi cosite, ca pe orice teren de la şes. Când se topeşte însă zăpada, pe la începutul lui aprilie, dintr-o dată se dumereşte că toate câte fuseseră ascunse sub mantia cea albă nu-s decât bărăgane uscate de nisip, stânci pleşuve şi turbării mari, mlăştinoase. Pot fi întâlnite, e drept, şi ogoare, pe ici, pe colo, dar sunt atât de mici, că nu pot fi băgate în seamă. Şi se mai pot vedea şi colibe ţărăneşti, gri sau roşii, dar care stau pitite prin câte o pădurice de mesteceni, ca şi cum s-ar teme să iasă în calea drumeţilor.
Avem monștrii pe care ni-i dorim
Obsedaţi sexual, torţionari, hoţi, bătăuşi, tâlhari, beţivi, violatori, şantajişti, criminali, sperjuri, evazionişti... cred că pot continua lista până mâine dimineaţă. Ştiţi unde pot fi găsiţi toţi ăştia în afară de lumea interlopă? Vă spun eu: în instituţiile statului român - în poliţie, în parlament, în ministere, în prefecturi, în primării.
O formidabila poveste a lui Buzzati
Asalt
asupra Marelui Convoi
Prins pe un drum de ţară şi condamnat
numai pentru contrabandă - fiindcă nu l-au recunoscut - Gaspare Planetta, capul
haiducilor, a rămas timp de trei ani în închisoare.
A ieşit de după gratii schimbat. Boala
îl consumase, îi crescuse barba, părea mai degrabă un bătrânel decât faimosul
haiduc, cel mai bun trăgător ştiut, ce nu-şi greşea ţinta.
Şi aşa, cu lucrurile adunate într-o
bocceluţă, a luat-o spre Monte Fumo, regatul său de odinioară, unde se aflau
tovarăşii.
Era într-o duminică de iunie când s-a
pierdut în adâncul văii unde se găsea sălaşul lor. Potecile din pădure erau
neschimbate, ici se ivea o rădăcină, colo o piatră anume pe care şi-o amintea
bine. Totul era ca mai înainte.
Aventurile lui Tom Sawyer (19)
Asta
fusese marea taină a lui Tom; planul de a se înapoia acasă, împreună cu fraţii
săi piraţi şi de a lua parte la propria lor înmormântare. Sâmbătă pe înserate
trecuseră apa către malul dinspre statul Missouri, călare pe un buştean vâslit
din mâini. Debarcaseră la vreo nouă kilometri mai la vale de târguşor,
dormiseră până spre ziuă în pădurea din marginea târgului, iar apoi se
furişaseră pe drumeaguri lăturalnice, sfârşindu-şi somnul sus, în galeria
bisericii, printre băncile stricate care zăceau acolo, vraişte.
Luni,
în timpul gustării de dimineaţă, mătuşa Polly şi Mary se arătară foarte
drăgăstoase cu Tom şi foarte atente faţă de dorinţele lui. Se vorbi cu mult mai
mult ca de obicei. Cu acest prilej, mătuşa Polly spuse:
Cum poți avea părul cu totul și cu totul de aur
În primul rând, trebuie să ai o grădină. Dacă nu ai, cumpără o casă cu grădină. Acolo trebuie să plantezi un lăstar de gutui adus - neapărat de tine personal - din orașul Cydon, aflat în insula Creta. Poți, bineînțeles, să plantezi și alte feluri de pomi, dar gutuiul este cel mai important. După ce l-ai plantat, ai grijă și îngrijește-l cu toată dragostea de care ești capabilă. Să nu treacă nici măcar o zi în care să nu-i spui câte o poezie scrisă de tine, ori să nu-i cânți precum unui copil când vrei să-l faci să se oprească din plâns. Timp de doi ani, până va rodi pentru întâia dată, nu trebuie să lipsești niciodată din preajma lui mai mult de câteva ore, așa încât ai terminat cu excursiile și concediile la mare.
O poveste a lui Heikki Toppila
Fiul
morţii
La hotarul dintre viaţă şi moarte se văd
rătăcind mulţimi de oameni sleiţi, pustiiţi de boli, tîrîndu-se asemeni unor
înspăimîntătoare şi respingătoare stîrvuri. Moartea le-a însemnat cu pecetea ei
carcasele puturoase, deşi spre pajiştile însorite ale vieţii năzuieşte încă
sufletul încărcat de păcate.
Aceasta este calea pe care o străbate şi Silveri,
fiul morţii, ucigaş şi sperjur, un om negricios, slab, pe jumătate orb, care de
trei ori a scăpat de securea călăului şi al cărui spate e însemnat de
cicatricile usturătoare ale biciului la care a fost de şapte ori osîndit. Acolo
Silveri-Fiul-Morţii se învîrte în acelaşi cerc, întemniţat în timpul care se
reînnoieşte mereu. Repetîndu-şi rătăcirile vieţii, el merge cu paşi gravi de la
casă la casă prin satele întunecate de dincolo de ţărmul deşteptării, se
învîrteşte, cu carnea-i stîrnită, străbate ca şi înainte cărarea strălucitoare,
deschide o uşă familiară, recunoaşte chipul ştiut al unei fete. Dar privirea
fetei e stranie, lui Silveri i-e frică. Ce să se fi întîmplat oare? Privirea
fetei e într-adevăr foarte ciudată... Silveri aruncă o privire piezişă. Vede o
vatră îmbîcsită de funingine, o bancă, o etajeră, bîrnele înnegrite ale pereţilor.
Cît e de ciudată această încăpere, încăperea aceasta atît de intimă odinioară...
Iese şi o ia de-a lungul cărării ce duce la remiză... Tatăl fetei îl întîmpină
dojenindu-l:
Un om chinuit
La 15 ianuarie 1850, la Ipotesti, in judetul Botosani, s-a nascut Mihai Eminescu. Iata ce scria Caragiale despre el:
„Aşa l-am
cunoscut atuncea, aşa a
rămas până în cele din urmă momente bune: vesel şi trist; comunicativ şi
ursuz; blând şi aspru; mulţumindu-se cu nimica şi
nemulţumit totdeauna de toate;
aci de o abstinenţă de pustnic,
aci apoi lacom de plăcerile vieţii;
fugind de oameni şi căutându-i;
nepăsător ca un bătrân stoic şi
iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist,
nefericită pentru om!”
Uite si o scrisoare trimisa de Eminescu iubitei lui - Veronica Micle - care pe mine ma face sa ma ingrozesc. Mi se pare incredibil prin ce suferinte a trecut omul asta, in singuratatea lui absoluta.
Un fenomen curios
Un fenomen curios: din cand in cand, dimineata, gasesc lipita de
balustrada metalica o spirala de gheata. Nu am nici cea mai mica idee
legata de felul in care se poate produce asa ceva. Uite:
Cantecelul elementelor
There's antimony, arsenic, aluminum, selenium,
And hydrogen and oxygen and nitrogen and rhenium,
And hydrogen and oxygen and nitrogen and rhenium,
luni, 14 ianuarie 2013
Destinul unui compozitor (4)
DOAMNA KARLA FOLTYNOVA
IV. Soţul
meu
L-am intilnit
prima oară pe raposatul meu
soţ la balul Facultăţii de drept. Pe atunci era
un tînăr frumos, înalt, cu ochi albaştri, cu favoriţi,
cu ten trandafiriu, fruntea înaltă şi un păr ondulat de artist; eu eram o
fetişcană de douăzeci de ani rotofeie şi
fără experienţă, cu educaţie de
pension, mai degrabă o fată bleguţă. De nu m-ar fi silit ai mei să ies în
societate aş fi preferat să
stau acasă să brodez şi să visez în linişte. Pe atunci fetele primeau o astfel
de educaţie că nu trebuiau să ştie nimic, cu nimic serios să se îndeletnicească,
ci numai să şteargă praful, să cînte la pian şi să-şi brodeze
trusoul. Să ieşi în lume, însemna să o
ai pe mama în spatele tău, să te sufoci în corset, să te strîngă pantofii prea
mici şi să răspunzi sfios
celor care te invitau la dans „Ah mai tîrziu” ! Şi din cînd în cînd să leşini
pentru ca fiecare să vadă cît de delicate şi anemice suntem. Vă spun, mă bucur
că totul a trecut; azi sunt o
femeie voinică de cincizeci de ani — haida-de, nu e nevoie să fiţi galant; e
mai comod cînd
oamenii îşi spun adevărul. Pe scurt, pe atunci o fată onorabilă era educată în
aşa fel încît trebuia să se îndrăgostească de primul care o cerea în
căsătorie; şi pînă să-l cunoască într-adevăr, era cununată demult. Şi vedeţi,
cu toate acestea, nu erau nici atît de multe căsătorii nereuşite ca în zilele
noastre.
duminică, 13 ianuarie 2013
Moartea unui ostas, vazuta de Garleanu
Colonelul
Câteodată îşi arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se
vedea acolo ofiţer tânăr, sublocotenent, abia ieşit
din şcoală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în
afară, cu ochi albaştri, surâzători —
ochii ce priveau ţintă la comandanţii lui, sau se micşorau, apropiind genele
lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simţea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci îşi
suna pintenii ca o muzică; îşi
apropia o dată călcâiele: ţanc! şi duriţele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe
duşumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot aşa sclipea şi
dânsul, ca bucăţelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca nişte cercei, în urechile
de bronz ale policandrelor. Viaţa îi era o
rază de soare! Nu dormea nopţile; păşea odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în faţa escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, şi,
strunindu-şi calul, rotea ochii pe câmpul de mustru.
Aventurile lui Tom Sawyer (18)
În
târguşor, însă, nu era nici urmă de veselie, în acea paşnică după-amiază de
sâmbătă. Cu mare jale şi cu multe lacrimi familia Harperilor şi aceea a mătuşii
Polly îmbrăcaseră veşminte de doliu. O linişte neobişnuită se aşternuse peste
tot târgul, la drept vorbind destul de liniştit de felul lui. Târgoveţii îşi
vedeau de treburi cu un aer distrat şi nu prea vorbeau; în schimb, oftau
adesea. Vacanţa de duminică le părea copiilor o povară. Jocurile lor erau
lipsite de voioşie şi încetul cu încetul le lăsau baltă.
În
acea după-amiază Becky Thatcher se plimba abătută prin curtea pustie a şcolii,
cu sufletul plin de melancolie. Dar nici acolo nu găsea nimic care s-o mângâie.
Îşi vorbea sieşi: "Ah, de-aş fi păstrat bumbul lui de alamă! Acum n-am
nimic care să-mi aducă aminte de el!" şi un hohot de plâns i se înecă în
gât.
O idee greșită despre deșteptăciune
Am întâlnit multe persoane - mai ales în perioada în care am fost profesor - care-și închipuiau că oamenii din vechime trebuie să ne fi fost inferiori nouă, cei de azi. Ei nu aveau habar de nimic, nu știau ce e ăla un telefon, nu înțelegeau cum se produc eclipsele, se deplasau pe jos ori călare, le era frică de monștri, credeau că pământul e plat și multe altele. Cei care cred așa ceva despre oamenii din vechime, își închipuie că dacă, printr-o minune, s-ar deplasa în timp și ar ajunge, să zicem, în anul 300, ar deveni de îndată cei mai deștepți oameni ai vremii - lucru cu desăvârșire fals. Deșteptăciunea nu are a face cu secolul, ceea ce diferă este doar nivelul cunoștințelor despre lume. Un om al zilelor noastre, care se crede automat mai deștept decât cei din secolul V înainte de Cristos, dacă ar fi să călătorească acolo și l-ar întâlni pe Socrate, ar fi surprins să constate că nu face față unei discuții cu el.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)








