Răspunsuri standard

Există anumite fraze stereotipe care se spun în anumite situaţii doar pentru a nu tăcea. Spre exemplu, atunci când un tip oarecare face o crimă, totdeauna, fără niciun fel de excepţie, apare un vecin care zice „îl cunosc de atâţia ani, un om liniştit, respectos, la locul lui, nu îl credeam capabil de aşa ceva”. În mintea vecinului, un om care face o crimă trebuie să fi fost până în acel moment un fel de zurbagiu care pune muzică tare la trei dimineaţa şi care în loc să salute se uită fioros şi scrâşneşte ceva printre dinţi.

Conectarea la aparate

"Ferească sfântul să fii forţat să trăieşti când vrei să mori! Nu poţi dormi bine când ştii că totul este plătit de guvern. Această situaţie nu va fi rezolvată până nu îi laşi să moară mai repede. Nu am nevoie de astfel de îngrijiri medicale. Voi muri rapid"

Cel care a declarat aceste chestii are 72 de ani, se numeste Taro Aso si este ministrul de finante al Japoniei (ba chiar si vicepremier, daca am inteles eu bine). Ia uite-l:

Ispitei se dedă cizmarul

Tarzan of the apes (3)

Viaţă şi moarte           

Dimineaţa îi află prea puţin sau aproape deloc odihniţi, deşi încercaseră o nespusă uşurare la ivirea zorilor. De îndată ce-şi încropiră o frugală gustare, alcătuită din carne de porc sărată, cafea şi biscuiţi, Clayton reîncepu munca de construire a locuinţei lor, pentru că-şi dădea seama că nu se puteau aştepta la niciun fel de siguranţă şi la niciun pic de odihnă noaptea, atîta timp cît nu vor fi despărţiţi de viaţa junglei prin patru pereţi trainici. Era o sarcină anevoioasă care-i luă aproape o lună şi nu clădi decît o singură cămăruţă. Îşi dură casa din trunchiuri mici, groase de vreo cincisprezece centimetri, astupînd spaţiile libere cu un soi de lut pe care-l găsi la mică adîncime de la suprafaţa solului.

Trei zile fara masina

Azi, maine si poimaine trebuie sa-mi aduc fetita de la scoala folosind mijloace de transport in comun. De la scoala pana acasa e ceva distanta. Trebuie sa schimb doua autobuze si un tramvai, chestie foarte interesanta pentru unul care nu s-a mai suit intr-un autobuz de un milion de ani. 

Destinul unui compozitor (8)

***

VIII. Două observaţii

Doamna Karla Foltynova a făcut auzie în povestirea sa la două persoane care au jucat un rol incontestabil în viaţa şi opera lui Beda Folten, chiar dacă episodic. Din motive lesne de înţeles nu a fost posibil să obţinem mărturiile lor despre defunctul compozitor; pentru continuitatea expunerii în timp şi în spaţiu vom insera aici cîteva date şi amănunte pe care le-am putut strînge, direct sau indirect, în legătură cu cele două persoane amintite.

Karel Capek

Din povestile fratilor Grimm (5)

Păzitoarea de gâşte

        Trăia odată, demult de tot, o mătuşică bătrână-bătrână care-şi ducea traiul tocmai în creierii munţilor, într-un loc necălcat de picior omenesc. Ş-avea ea un bordei şi un cârd de gâşte, iar locul acela pustiu în care trăia era înconjurat de o pădure nemărginită.

Bătrânica însă nu şedea numai acasă, ci în fiecare dimineaţă îşi lua cârja şi-o pornea, şontâc-şontâc, în pădure. Acolo, in padure, se apuca sa faca o mulţime de treburi, cum nu te-ai fi aşteptat de la o femeie pe care o gârboviseră anii: aduna iarba pentru gâşte, culegea poame sălbatice şi, încărcată cu toată această povară, o pornea incetisor spre casă.

Regina mamaligilor

Astazi o sa divulg inca unul dintre secretele mele culinare bine pastrate in safe. Este vorba despre mamaliga. 

Probabil ca toata lumea isi inchipuie ca se pricepe la mamaliga, exact ca la fotbal. Cu toate astea, unii fac mamaliga foarte buna, altii, in schimb, dau chix. O sa va lamuresc acum ce trebuie facut ca sa obtineti o mamaliga aproape perfecta (perfectiunea ii este rezervata lui Dumnezeu). 

Se pune tuciul pe foc si se lasa ca apa sa se incalzeasca bine. Se adauga sare dupa gust, apoi se presara cam o lingura rasa de malai si se asteapta ca apa sa inceapa sa fiarba. Intre timp, se executa un mic ritual, chiar foarte mic, dar care garanteaza ca va iesi cea mai buna mamaliga din toate mamaligile posibile. Iata despre ce este vorba.

Mici intamplari cu animale (129)

Oricît ar fi de slab simţul mirosului omului faţă de cel al sălbăticiunilor cu păr, vînătorul care cunoaşte unele „miresme" trage folos şi de pe urma nasului. După o ploaie, trecînd prin pădurea udă, deodată îţi vine un miros ciudat. Parcă trage a piatră de pucioasă. Dacă-l cunoşti, ştii îndată că pe acolo a trecut nu demult o vulpe care abureşte din blana ei înmuiată. Pe vîntişor bun, în epoca mugetului de cerbi simţi uneori destul de departe mirosul spurcat de goniţă pe care îl răspîndesc taurii. 

Faceti-va bine (208)

Nufărul alb

Denumire ştiinţifică: Nymphaea alba.

Prezentare. Nufărul alb este o plantă acvatică, perenă, ce poate fi întâlnită în Delta Dunării şi în apele conexe, dar şi în alte ape stătătoare, în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. Aparţine familiei nimfaceelor. Are un rizom gros, plasat în mâlul de pe fundul apei. Frunzele pornesc din acest rizom şi ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. Nufărul alb înfloreşte toată vara şi la începutul toamnei. Florile au între 10 şi 14 petale şi sunt albe. Când timpul este frumos, florile de nufăr se deschid dimineaţa şi se închid după-amiaza. Nufărul alb poate fi şi cultivat, în lacurile şi ochiurile de apă din parcuri şi grădini, ca plantă decorativă. Nufărul alb are importanţă economică, dar şi medicinală. Calităţi medicinale au rizomii şi frunzele. 

Tarzan of the apes (2)

Cămin în sălbăticie
         Şi nici nu avură mult de aşteptat, căci a doua zi dimineaţă, cînd Clayton ieşi pe punte să-şi facă obişnuita plimbare înainte de micul dejun, răsună o împuşcătură, apoi încă una şi încă una. Priveliştea care i se înfăţişă ochilor îi confirmă cele mai rele temeri. În faţa micului grup de ofiţeri se ridicase, înfruntîndu-i, întregul echipaj pestriţ de Fuwalda, cu Michael cel Negru în cap.

La prima salvă de gloanţe venită din partea ofiţerilor, oamenii se împrăştiară, căutînd adăpost, apoi, din locurile ferite de după catarge, de după cabina timonierului şi cea a comandantului, porniră să tragă în cei cinci ofiţeri care reprezentau mult urîta autoritate de pe bord.

Natasha Villone

Nils Holgersson (27)

Coliba

Când se trezi a doua zi dimineaţă, băiatul rămase mut de uimire, căci se afla într-un pat. Văzându-se într-o casă cu patru pereţi şi cu acoperiş, i se păru că era acasă la el. „Parcă o văd pe mama că-mi aduce cafeaua”, bâigui el, somnoros. Îşi aduse însă aminte că se afla într-o colibă părăsită de pe dealurile ciorilor şi că Tândală-Nătăfleaţă îl adusese acolo în seara din ajun.

Îl dureau toate mădularele după călătoria pe care o făcuse cu o zi înainte şi i se părea nespus de plăcut să stea tolănit în pat, liniştit, în aşteptarea lui Tândală-Nătăfleaţă, care îi făgăduise că va veni să-l ia. Patul avea perdele de stambă, şi băiatul le trase la o parte, curios să afle ce era în colibă. Îşi dădu repede seama că nu mai văzuse niciodată o colibă ca asta. Pereţii erau încropiţi numai din câteva rânduri de buşteni. Apoi venea acoperişul. Cât despre tavan, nici pomeneală, astfel că putea să vadă din pat coama acoperişului. Coliba era atât de mică, încât păţea anume făcută pentru fiinţe ca el, iar nu pentru oameni în toată puterea cu vântului. În schimb, vatra şi cuptorul îl făceau să creadă că nu văzuse niciodată altele mai mari. Uşa era tăiată în perete, lângă cuptor, şi semăna mai degrabă cu o ferestruie. Peretele opus avea o fereastră scundă şi largă, cu multe gemuleţe.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(30)

Funia 

Lui Edouard Manet 

„Iluziile — îmi spunea un prieten — sunt, poate, la fel de nenumărate ca şi raporturile dintre oameni, sau dintre oameni şi lucruri. Şi cînd iluzia dispare, cînd, cu alte cuvinte, vedem fiinţa ori faptul aşa cum există în afara noastră, încercăm un bizar sentiment, pe de o parte complicat de regretul pen­tru năluca dispărută, pe de alta de plăcuta surprindere în faţa noutăţii, în faţa faptului real. Dacă există un fenomen evident, comun, totdeauna ase­mănător, şi de natura căruia ar fi cu neputinţă să te îndoieşti, acesta e dra­gostea de mamă. E tot aşa de greu să presupui o mamă lipsită de iubire maternă ca o lumină fără căldură; nu e prin urmare, cu totul legitim să atri­buim iubirii materne toate faptele şi cuvintele unei mame cu privire la copi­lul ei ? Şi totuşi, ascultă această istorioară, în care am fost nemaipomenit de înşelat de iluzia cea mai firească.

Aventurile lui Tom Sawyer (21)

Vacanţa se apropia. Învăţătorul, de obicei aspru cu copiii, era din zi în zi mai aspru şi mai pretenţios: voia cu tot dinadinsul ca elevii să facă o impresie bună în ziua "examenului". Nuiaua şi linia lui rar se odihneau: cel puţin în ce-i privea pe şcolarii mai mici. Nebătuţi scăpau doar cei mai mari şi "domnişoarele" de optsprezece-douăzeci de ani. Pedepsele domnului Dobbins erau de altfel foarte drastice, căci deşi sub perucă purta un cap cu desăvârşire chel şi lucios, bătrân nu era şi muşchii nu-i slăbiseră câtuşi de puţin. Pe măsură ce se apropia ziua cea mare, toate pornirile tiranice care-i mocneau în suflet ieşeau la iveală. Cu o plăcere cruntă, pedepsea până şi cele mai mici abateri. Urmarea firească era că băieţii cei mici tremurau toată ziua de spaimă, iar noaptea urzeau tot felul de planuri de răzbunare. Şi niciodată nu pierdeau prilejul de a-i juca "domnului" câte un renghi. Dar tot el rămânea câştigător. Represaliile care urmau după fiecare răzbunare izbutită erau atât de năprasnice şi de copleşitoare, încât băieţii părăseau totdeauna câmpul de bătaie amarnic înfrânţi. 

Poveste de iubire (11)

Domnul şi Doamna Oliver Barrett III au deosebita plăcere să vă invite la un dineu, cu prilejul celei de-a şaizecea aniversări a Domnului Barrett, sâmbătă 6 martie, ora 7 seara, la Dover House, Ipswich, Massachussetts. R.S.V.P. * (*Repondez, s’il vous plaît)

- Ei? întrebă Jennifer.

- Mai e ceva de întrebat? am mormăit eu. Eram complet cufundat în conspectarea unei teme fundamentale pentru examenul de criminalistică. Jenny, care îmi tot flutura prin faţă invitaţia, începuse să mă enerveze.

- După părerea mea, a sosit timpul, Oliver, mi-a spus ea.

Destinul unui compozitor (7)

 VAŠA AMBR0Z

VII Mecena

      ERAM TREI TINERI sărmani studenţi la secţia de pedagogie a conservatorului: violonistul Procházka, numit Ládiček, Mikeš cel rotofei şi somnoros, zis Fatty şi eu. Din ce trăiam, Dum­nezeu ştie; poate din aceea că ne împrumutam unul altuia mereu singura bancnotă de douăzeci de coroane pe care o cîştigase Fatty într-o seară norocoasă cîntînd la pian într-un local de noapte.

Într-o zi, iubitul nostru profesor şi Maestru ne-a chemat la el şi ne-a anunţat pe un ton vesel:

— Băieţi, v-am găsit un Mecena!

Se pare că venise la el un bogat prieten al ar­telor care i-a spus că e dispus să ajute doi sau trei viitori compozitori de talent.

Tarzan of the apes (1)

1. ÎN LARGUL MĂRII

Povestea ce urmează mi-a fost istorisită de o persoană care nu avea vreun motiv anume să mi-o spună mie sau oricui altcuiva. Faptul că a pornit s-o depene, poate fi pus pe seama influenţei pline de ispite pe care a avut-o asupra povestitorului un cules de vii, ca din bătrîni, iar continuarea pînă la capăt a acestei ciudate poveşti se datoreşte scepticei incredulităţi cu care am întîmpinat-o eu în zilele ce-au urmat. Cînd vorbăreţul meu oaspete şi-a dat seama cît de mult înaintase în miezul povestirii şi că eu înclinam să nu-l cred, s-a lăsat aţîţat de o nesocotită trufie, care a dus mai departe la îndeplinire ceea ce culesul de vii stîrnise doar, aşa încît s-a apucat să dezgroape mărturii scrise, sub forma unor hîrţoage mucegăite sau a unor documente îngălbenite de vreme ale Biroului Colonial Britanic, menite să confirme unele dintre episoadele mai izbitoare ale povestirii sale atît de ieşite din obişnuit. Eu, unul, nu susţin că povestea este adevărată, întrucît nu am fost martor al întîmplărilor pe care le descrie, dar faptul că asumîndu-mi misiunea de a o repovesti în faţa dumneavoastră, am folosit nume fictive pentru personajele principale, constituie o suficientă dovada a sincerităţii convingerii mele că s-ar putea să fie adevărată. 

Tarzan

Pe 20 ianuarie 1984 s-a stins din viata Johnny Weissmüller, un fel de Arnold Schwarzenegger al anilor '30. S-a nascut la Timisoara, dar treaba asta nu i-a preocupat nici pe comunisti, nici pe tradatorul revolutiei Ciuhandu, care in cei 16 ani de mandat ar fi putut sa puna cumva in valoare acest lucru. Presupun ca americanii ar fi facut din Freidorf - cartierul unde s-a nascut Johnny - loc de pelerinaj pentru fani, ar fi inaugurat parcul Weissmuller, unde toti copiii ar fi putut veni sa-l vada pe Tarzan luptandu-se cu fiarele salbatice etc. 

Imi aduc si azi aminte cum ma uitam, duminica dimineata prin anii '60, la filmele cu Tarzan. Johhny era magistral: calatorea pe liane, ca maimutele, scotea niste strigate specifice, care infiorau jungla si, mai ales, se lupta in parte cu orice fel de animal din jungla. N-as fi pierdut niciun episod, ma infiintam cu cinci minute inainte pe scaun, fata in fata cu televizorul si nu ma mai clinteam de-acolo pana nu se termina si ultima secventa din film - inclusiv genericul.

Johnny a murit in 1984, chiar daca fusese un om cu sanatate de fier, sportiv, campion, actor, idol, faimos etc. etc. Sic transit gloria mundi....

In 2011 a murit cimpanzeul Cheetah, prietenul nedespartit al lui Tarzan in filmele din anii '30.

In 1998 a murit Maureen O'Sullivan - interpreta lui Jane - partenera de aventuri si iubita lui Tarzan, cea care trebuia salvata mai tot timpul din tot felul de situatii fioroase. 

In cinstea lor, o sa urc in serial cartea lui Edgar Rice Burroughs, Tarzan of the Apes. Pana atunci, uite-i pe toti trei intr-o poza din vremea cand erau in plina glorie:

Corbul lui Poe vazut de Gustav Dore