Indreptarea erorii

Am comis o neglijenta de neiertat. Anume, in postarea despre schita "Poarta" si receptarea ei de catre Marin Porumbescu, am inserat un scan partial al scrisorii pe care maestrul mi-a trimis-o, fara sa ma gandesc ca greselile de ortografie prezente acolo i-ar putea fi puse in carca chiar scriitorului tomitan. Ceea ce s-a si intamplat, unul dintre amicii mei - carcotas facut, nu nascut - sanctionand neintarziat aceste erori prin necuviinta "gramaticuloza".

Faceti-va bine(329)

Untul vacii

Denumire ştiinţifică: Orchis morio.

Denumire populară: poroinic.

Prezentare. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. Face parte din familia orhideelor. În sol formează, pe lângă rădăcini, doi tuberculi. Frunzele acestei plante sunt lanceolate, iar florile, grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii, au culori diferite – purpuriu întunecat, roz, liliachiu sau alb. Plantă de pajişte, de fâneaţă, de teren înţelenit şi de luminiş de pădure, untul vacii înfloreşte primăvara, în lunile aprilie şi mai. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. 

Cosmicomicăriile lui Italo Calvino(2)

În zorii zilei

Planetele sistemului solar, explică G. P. Kuiper, au început să se solidifice în tenebre prin condensarea unei nebuloase fluide şi informe. Pretutindeni era frig şi întuneric. Mai tîrziu Soarele a început să se concentreze pînă s-a redus aproape la dimensiunile actuale, şi în acest efort temperatura s-a urcat, s-a urcat la mii de grade şi a început să emită radiaţii în spaţiu.

Era întuneric de-ţi dădeai cu degetele în ochi — confirmă bătrînul Qfwfq — eu eram copil încă, de-abia îmi aduc aminte. Stăteam acolo, ca de obicei, tata şi mama, bunica Bb’b, nişte unchi sosiţi în vizită, domnul Hnw, cel care mai apoi a devenit cal, şi noi, cei mai mici. 

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(8)

Expediţia a patra sau cum a pus Trurl în funcţiune feminotronul, vrând să-l izbăvească pe prinţul Pantarcticus de chinurile dragostei, şi cum a fost apoi nevoit să folosească pruncaruncătorul

Într-o bună zi, dis-de-dimineaţă, pe când Trurl dormea, cufundat într-un somn adânc, cineva bătu la uşa lui cu atâta putere de parcă ar fi vrut s-o scoată din ţâţâni. Când Trurl, cu ochii abia mijiţi, trase zăvorul, văzu în faţa lui, pe fondul cerului uşor albind, o navă uriaşă, asemănătoare unei căpăţâni de zahăr de o mărime neobişnuită sau a unei piramide zburătoare.

Povestile lui Wilhelm Hauff (4)

Povestea califului barză(3)

Cele două berze fermecate se plimbau triste pe cîmpie, neştiind, în durerea lor, ce să facă. Înfăţişarea de barză nu şi-o puteau schimba. Să se întoarcă în oraş spre a fi recunoscuţi era cu neputinţă: cine ar da crezare unei berze că este calif şi, chiar dacă asemenea lucru ar fi de crezut, ar vrea locuitorii Bagdadului să aibă o barză drept calif?

Mici intamplari cu animale (190)

Prepeliţa „pestriţă" e migratoare şi poligamă; sora ei mai mare, potîrnichea, e credincioasă ţării, înfruntă la noi greutăţile iernii şi e monogamă. Perechile de potîrnichi se formează în pragul primăverii, căsnicia durează pînă toamna. Atunci puii sunt crescuţi, îndatoririle părinţilor încetează — se formează pîlcurile de care se bucură vînătorii. Contract de căsăto­rie pe termen scurt, dar care-i leagă strîns pe cei doi soţi, ce adeseori dau dovadă de un ataşament mişcător.

O scrisoare pierduta

In septembrie 1979, primeam o scrisoare de la maestrul Marin Porumbescu, redactata de unul dintre colaboratorii lui, ca raspuns la scrisoarea prin care-i ceream parerea cu privire la o schita pe care o scrisesem, intitulata "Poarta". Pe atunci, doream sa devin scriitor, inchipuindu-mi ca daca am citit o multime de carti, as putea sa scriu si eu una. 

Scrisoarea lui Dan Puric

Cei care urmaresc stirile, au aflat: actorul Dan Puric a fost la o emisiune a unui post care critica guvernul si a facut afirmatii de genul "suntem condusi, de 24 de ani, de o sleahta de securisti si mafioti". Represaliile au sosit rapid: postul de televiziune a fost amendat de catre CNA cu 70. 000 lei. Ieri, Dan Puric i-a adresat o scrisoare deschisa presedintei CNA, Laura Georgescu. O urc si eu aici si sper sa o faca tot mai multa lume, pentru ca, intr-adevar, ceea ce se petrece imi aminteste cu fiori pe sira spinarii de anii mineriadelor. Stiam ca istoria se repeta, dar nu ma asteptam sa dureze atat de putin. 

Free-bleeding

Ultimul racnet in materie de emancipare feminina poarta numele de "free-bleeding". Ceea ce vrea sa spuna ca femeile trebuie sa renunte la tampoane atunci cand au ciclu si sa mearga asa oriunde au chef, cu sangele scurgandu-se liber pe unde are el chef. Pare de necrezut, insa va asigur ca nu am inventat nimic. Cititi aici daca vreti sa va exercitati dreptul universal la "free-vomiting"..

Care ar fi explicatia? Luptatoarele pentru drepturile femeii au doua argumente incredibile. Primul e ca de obicei se considera ca menstruatia este considerata a avea legatura cu o anumita stare temporara de ne-curatie. Al doilea este pe departe cel mai uluitor argument din cate mi-a fost dat sa intalnesc in ultimii ani: tampoanele sunt o inventie a barbatilor, facuta cu unicul scop de a-i feri pe ei, pe masculi, de riscul de a viola o femeie atunci cand e la ciclu.

As putea comenta destul de scabros la dobitociile respective, dar ma abtin. Sper numai ca nu va ajunge trendul asta si pe-aici, pe unde traiesc eu.

O poveste marca Stefan Zweig (2)

Leporella(2)

Baronul, autor inconştient al curioasei prefaceri a acestei femei înrobite lui, era cel din urmă care să-şi dea seama, căci cine se întoarce vreodată după umbra sa? O simţi furişându-se, credincioasă şi mută, pe urmele paşilor tăi, uneori depăşindu-te grăbită, ca vreo dorinţă inconştientă, dar cât de rar îţi dai osteneala să-i observi formele caricaturale şi să recunoşti în acea schimonosire propriul tău eu! Baronul nu băga de seamă la Crescenz — nimic altceva decât că era totdeauna însufleţită de zelul de a-l servi, că era cu totul discretă, devotată până la abnegaţie — un adevărat om de încredere. Şi tocmai muţenia ei, păstrarea distanţei de la sine înţeleasă în toate situaţiile delicate, avea asupra lui un efect binefăcător; uneori, îi dăruia în treacăt mângâierea câtorva cuvinte prietenoase, aşa cum mângâi un câine; ici-colo chiar glumea cu dânsa, o trăgea părinteşte de ureche, îi dădea o bancnotă sau un bilet de teatru; pentru el, nimicuri pe care le scotea, fără să se gândească, din buzunarul vestei — pentru ea însă, relicve pe care le păstra cu evlavie în caseta ei de lemn.

Faceti-va bine(328)

Untişorul

Denumire ştiinţifică: Ranunculus ficaria.

Denumire populară: sălăţică, grâuşor.

Prezentare. Untişorul este o mică erbacee perenă, cu o înălţime maximă de 30 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Frunzele, groase şi lucioase, au formă de inimă şi se consumă ca salată. La subsuoara acestor frunze se găsesc nişte bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Florile, galbene şi strălucitoare, apar primăvara, în lunile aprilie şi mai. Untişorul poate fi găsit în tufărişuri, la marginea pădurilor, în liziere, pe soluri înţelenite – de la câmpie şi până la munte. 

Trei milenii de umor (45)

Trupele revoluţionare conduse de Bem au înconjurat Me­diaşul. Aflată într-un loc strategic de importanţă vitală, o companie era decimată de obuzele inamicului. Maiorul care comanda compania a trimis un curier călare la cartierul ge­neral, ca să-l întrebe pe Bem ce-i de făcut. Răspunsul eminen­tului militar a fost:

—   Spune-i maiorului să rămînă în acel loc cu compania pînă va mai avea doar doi oameni. Atunci unul va apăra poziţia, iar cel de-al doilea o să-mi aducă trista veste!

Povestile lui Wilhelm Hauff (3)

 Povestea califului barză II

A doua zi dimineaţă, după ce califul luă o gustare şi se îmbrăcă, marele vizir se înfăţişă, după cum i se poruncise, ca să-l ia la plimbare. Califul vîrî la cingătoare cutiuţa cu pulberea fermecată, spuse curtenilor să rămînă în urmă şi pomi înainte, însoţit numai de marele vizir. Colindară prin întinsele gră­dini ale califului, dar în zadar căutară niscaiva vietăţi ca să poată încerca praful vrăjit. În cele din urmă, vizirul fu de părere să meargă mai departe, înspre iaz, unde văzuse adese­ori tot felul de vieţuitoare, mai ales berze, care se plimbau întotdeauna pe acolo, păşind grav şi clămpănind.

O poveste marca Stefan Zweig(1)

Leporella(1)

Oficial, se numea Crescentia Anna Aloisia Finkenhuber. Avea treizeci şi nouă de ani, se născuse nelegitim, şi era originară dintr-un mic sat de munte, de pe valea Ziller-ului. La rubrica „semne particulare” din condicuţa ei de servitoare, era trasă de-a curmezişul o linie. Însă dacă funcţionarii ar fi ţinuţi să facă şi descrieri caracterologice, o privire superficială le-ar fi fost de ajuns ca să poată însemna fără greş în spaţiul acela: aduce cu un cal de munte, istovit, foarte osos şi uscăţiv. Căci avea ceva într-adevăr cavalin în expresia buzei sale inferioare, atârnând greu în jos, în ovalul prelung şi în acelaşi timp dur al obrazului bronzat, în ochii apatici, fără gene şi mai cu seamă în părul gros, pâslos, lipit cu grăsime, în şuviţe, pe frunte. 

Economia intr-o lectie

O carte foarte interesanta, pe care o recomand tuturor, dar in primul rand celor care cred ca o tara poate fi dusa catre prosperitate prin pomeni date de guverne, este "Economia intr-o lectie", scriza de Henry Hazlitt. Ea poate fi citita integral aici. Ca sa va starnesc interesul, reproduc primul capitol. Lectura placuta!

Mici intamplari cu animale (189)

La începutul lui mai mă găseam într-o pădure de cîmp, cu­rios să văd mai ales cum se prezintă în anul acesta corniţele căpriorilor. Inaintea mea tăietură cu seminceri bătrîni, la spate pădure mare, încheiată. Ieşisem prea devreme şi aveam răgaz ca, pînă să scapete soarele, să mă bucur de multele lucruri fru­moase pe care le poate vedea omul într-o asemenea după-masă de primăvară. Unde arunci ochii e viaţă. Or, viaţa — copac, floare, gîză, pasăre, mamifer, orice — e plină de frumuseţi şi de lucruri minunate.

Faceti-va bine(327)

Unguraşul

Denumire populară: Marrubium vulgare.

Denumire populară: bălţătură, iarbă flocoasă, gutuiţă.

Prezentare. Unguraşul, o plantă cunoscută şi sub numele de iarbă flocoasă, îşi  merită pe deplin numele. Este acoperită cu peri foarte mulţi şi foarte dezvoltaţi, mai ales pe tulpină şi pe frunze. Unguraşul este o erbacee perenă, aparţinând de familia labiatelor. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 şi 80 cm. Frunzele sunt aproape rotunde, au peţiolul lung şi multe nervuri. 

Cosmicomicăriile lui Italo Calvino(1)

Distanţa pînă la Lună

Sir George H. Darwin este de părere că Luna se afla odinioară foarte aproape de Pămînt. Mareele au împins-o, încetul cu încetul, departe; mareele pe care Luna le provoacă în apele terestre şi datorită cărora Pămîntul îşi pierde treptat energia.

Chiar aşa şi era! — exclamă bătrînul Qfwfq, — voi nu vă puteţi aduce aminte, eu însă da. O aveam mereu în spinare, Luna, imensă: cînd era lună plină — nopţi clare ca ziua, dar cu lumină de culoarea untului — parcă ne strivea; cînd era lună nouă, se rotea pe cer ca o umbrelă neagră purtată de vînt; iar cînd era în creştere îşi scotea nişte coarne atît de joase încît mai- mai să se înfigă în creasta unui promontoriu şi să rămînă ancorată acolo. Dar întregul mecanism al fazelor se desfăşura altfel decît în ziua de azi, din cauză că distanţele pînă la Soare erau diferite, ca şi orbitele, ca şi înclinarea nu mai îmi amintesc a cui; cît despre eclipse, cum Pămînt şi Lună stăteau atît de strîns lipite, ce să mai vorbim: erau la tot pasul; vă închipuiţi că cele două namile izbuteau să-şi ţină mereu umbră una alteia.

Adieu Rieu

Cum spuneam, ieri am mers la spectacolul lui Andre Rieu, care s-a ţinut la TUI Arena în Hanovra. Lume multă (circa 2000 de oameni), totuşi sala n-a fost plină. La loja a doua nu era absolut nicio persoană, iar jos erau cam două sectoare întregi goale. În orice caz, la 2000 de oameni şi un cost mediu pe bilet de 50 EUR, încasările spectacolului au sărit de 100.000 de euro, ceea ce nu mi se pare chiar puţin pentru două ore de cântat şi distracţie.

Povestile lui Wilhelm Hauff (2)

Povestea califului barză I

Într-o frumoasă după-amiază, califul Raşid din Bagdad şedea în tihnă, cu picioarele încrucişate pe divan; dormise puţin, căci era o zi caldă, şi acum, după somn, se simţea foarte voios. Trăgea cîte un fum din narghileaua din lemn de tran­dafir, sorbea înghiţitură cu înghiţitură din cafeaua pe care i-o turna un rob; îşi mîngîia de fiecare dată, mulţumit, barba — semn că-i plăcea cafeaua. Într-un cuvînt, pe faţa lui se citea că se simte bine. Acesta era ceasul cel mai prielnic să stai de vorbă cu califul, ceasul în care era tare blînd şi binevoitor. Din pricina asta, marele vizir Mansor îl vizita în fiecare zi tocmai la acel ceas. Şi în după-amiaza aceasta se înfăţişă ca de obicei, gînditor, însă cu mult mai gînditor decît în alte rînduri. Califul scoase pentru o clipă narghileaua din gură şi întrebă: