Am comis o neglijenta de neiertat. Anume, in postarea despre schita "Poarta" si receptarea ei de catre Marin Porumbescu, am inserat un scan partial al scrisorii pe care maestrul mi-a trimis-o, fara sa ma gandesc ca greselile de ortografie prezente acolo i-ar putea fi puse in carca chiar scriitorului tomitan. Ceea ce s-a si intamplat, unul dintre amicii mei - carcotas facut, nu nascut - sanctionand neintarziat aceste erori prin necuviinta "gramaticuloza".
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
duminică, 9 februarie 2014
Faceti-va bine(329)
Untul vacii
Denumire ştiinţifică: Orchis
morio.
Denumire populară: poroinic.
Prezentare. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori
de 40 cm. Face parte din familia orhideelor. În sol formează, pe lângă
rădăcini, doi tuberculi. Frunzele acestei plante sunt lanceolate, iar florile,
grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii, au culori diferite –
purpuriu întunecat, roz, liliachiu sau alb. Plantă de pajişte, de fâneaţă, de
teren înţelenit şi de luminiş de pădure, untul vacii înfloreşte primăvara, în
lunile aprilie şi mai. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii.
Cosmicomicăriile lui Italo Calvino(2)
În zorii zilei
Planetele sistemului solar, explică G. P.
Kuiper, au început să se solidifice în tenebre prin condensarea unei nebuloase
fluide şi informe. Pretutindeni era frig şi întuneric. Mai tîrziu Soarele a
început să se concentreze pînă s-a redus aproape la dimensiunile actuale, şi în
acest efort temperatura s-a urcat, s-a urcat la mii de grade şi a început să
emită radiaţii în spaţiu.
Era
întuneric de-ţi dădeai cu degetele în ochi — confirmă bătrînul Qfwfq — eu eram copil încă, de-abia
îmi aduc aminte. Stăteam acolo, ca de obicei, tata şi mama, bunica Bb’b, nişte
unchi sosiţi în vizită, domnul Hnw, cel care mai apoi a devenit cal, şi noi,
cei mai mici.
sâmbătă, 8 februarie 2014
Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(8)
Expediţia a patra
sau cum a pus Trurl în funcţiune feminotronul, vrând să-l izbăvească pe prinţul
Pantarcticus de chinurile dragostei, şi cum a fost apoi nevoit să folosească
pruncaruncătorul
Într-o bună zi, dis-de-dimineaţă, pe când Trurl
dormea, cufundat într-un somn adânc, cineva bătu la uşa lui cu atâta putere de
parcă ar fi vrut s-o scoată din ţâţâni. Când Trurl, cu ochii abia mijiţi, trase
zăvorul, văzu în faţa lui, pe fondul cerului uşor albind, o navă uriaşă,
asemănătoare unei căpăţâni de zahăr de o mărime
neobişnuită sau a unei piramide zburătoare.
Povestile lui Wilhelm Hauff (4)
Povestea califului barză(3)
Cele două berze
fermecate se plimbau triste pe cîmpie, neştiind, în durerea lor, ce să facă. Înfăţişarea
de barză nu şi-o puteau schimba. Să se întoarcă în oraş spre a fi recunoscuţi
era cu neputinţă: cine ar da crezare unei berze că este calif şi, chiar dacă
asemenea lucru ar fi de crezut, ar vrea locuitorii Bagdadului să aibă o barză
drept calif?
Mici intamplari cu animale (190)
Prepeliţa
„pestriţă" e migratoare şi poligamă; sora ei mai mare, potîrnichea, e
credincioasă ţării, înfruntă la noi greutăţile iernii şi e monogamă. Perechile de potîrnichi se formează în pragul primăverii,
căsnicia durează pînă toamna. Atunci puii sunt crescuţi, îndatoririle
părinţilor încetează — se formează pîlcurile de care se bucură vînătorii.
Contract de căsătorie pe termen scurt, dar care-i leagă strîns pe cei doi
soţi, ce adeseori dau dovadă de un ataşament mişcător.
O scrisoare pierduta
In septembrie 1979, primeam o scrisoare de la maestrul Marin Porumbescu, redactata de unul dintre colaboratorii lui, ca raspuns la scrisoarea prin care-i ceream parerea cu privire la o schita pe care o scrisesem, intitulata "Poarta". Pe atunci, doream sa devin scriitor, inchipuindu-mi ca daca am citit o multime de carti, as putea sa scriu si eu una.
Scrisoarea lui Dan Puric
Cei care urmaresc stirile, au aflat: actorul Dan Puric a fost la o emisiune a unui post care critica guvernul si a facut afirmatii de genul "suntem condusi, de 24 de ani, de o sleahta de securisti si mafioti". Represaliile au sosit rapid: postul de televiziune a fost amendat de catre CNA cu 70. 000 lei. Ieri, Dan Puric i-a adresat o scrisoare deschisa presedintei CNA, Laura Georgescu. O urc si eu aici si sper sa o faca tot mai multa lume, pentru ca, intr-adevar, ceea ce se petrece imi aminteste cu fiori pe sira spinarii de anii mineriadelor. Stiam ca istoria se repeta, dar nu ma asteptam sa dureze atat de putin.
vineri, 7 februarie 2014
Free-bleeding
Ultimul racnet in materie de emancipare feminina poarta numele de "free-bleeding". Ceea ce vrea sa spuna ca femeile trebuie sa renunte la tampoane atunci cand au ciclu si sa mearga asa oriunde au chef, cu sangele scurgandu-se liber pe unde are el chef. Pare de necrezut, insa va asigur ca nu am inventat nimic. Cititi aici daca vreti sa va exercitati dreptul universal la "free-vomiting"..
Care ar fi explicatia? Luptatoarele pentru drepturile femeii au doua argumente incredibile. Primul e ca de obicei se considera ca menstruatia este considerata a avea legatura cu o anumita stare temporara de ne-curatie. Al doilea este pe departe cel mai uluitor argument din cate mi-a fost dat sa intalnesc in ultimii ani: tampoanele sunt o inventie a barbatilor, facuta cu unicul scop de a-i feri pe ei, pe masculi, de riscul de a viola o femeie atunci cand e la ciclu.
As putea comenta destul de scabros la dobitociile respective, dar ma abtin. Sper numai ca nu va ajunge trendul asta si pe-aici, pe unde traiesc eu.
O poveste marca Stefan Zweig (2)
Leporella(2)
Baronul, autor
inconştient al curioasei prefaceri a acestei femei înrobite lui, era cel din
urmă care să-şi dea seama, căci cine se întoarce vreodată după umbra sa? O
simţi furişându-se, credincioasă şi mută, pe urmele paşilor tăi, uneori
depăşindu-te grăbită, ca vreo dorinţă inconştientă, dar cât de rar îţi dai
osteneala să-i observi formele caricaturale şi să recunoşti în acea
schimonosire propriul tău eu! Baronul nu băga de seamă la Crescenz — nimic
altceva decât că era totdeauna însufleţită de zelul de a-l servi, că era cu
totul discretă, devotată până la abnegaţie — un adevărat om de încredere. Şi
tocmai muţenia ei, păstrarea distanţei de la sine înţeleasă în toate situaţiile
delicate, avea asupra lui un efect binefăcător; uneori, îi dăruia în treacăt
mângâierea câtorva cuvinte prietenoase, aşa cum mângâi un câine; ici-colo chiar
glumea cu dânsa, o trăgea părinteşte de ureche, îi dădea o bancnotă sau un
bilet de teatru; pentru el, nimicuri pe care le scotea, fără să se gândească,
din buzunarul vestei — pentru ea însă, relicve pe care le păstra cu evlavie în
caseta ei de lemn.
Faceti-va bine(328)
Untişorul
Denumire ştiinţifică:
Ranunculus ficaria.
Denumire populară:
sălăţică, grâuşor.
Prezentare. Untişorul este
o mică erbacee perenă, cu o înălţime maximă de 30 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Frunzele, groase şi lucioase, au
formă de inimă şi se consumă ca salată. La subsuoara acestor frunze se găsesc
nişte bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Florile, galbene şi strălucitoare,
apar primăvara, în lunile aprilie şi mai. Untişorul poate fi găsit în tufărişuri,
la marginea pădurilor, în liziere, pe soluri înţelenite – de la câmpie şi până
la munte.
Trei milenii de umor (45)
Trupele
revoluţionare conduse de Bem au înconjurat Mediaşul. Aflată într-un loc strategic de importanţă vitală, o
companie era decimată de obuzele inamicului. Maiorul care comanda compania a
trimis un curier călare la cartierul general, ca să-l întrebe pe Bem ce-i de
făcut. Răspunsul eminentului militar a fost:
—
Spune-i
maiorului să rămînă în acel loc cu compania pînă va mai avea doar doi oameni.
Atunci unul va apăra poziţia, iar cel de-al doilea o să-mi aducă trista veste!
Povestile lui Wilhelm Hauff (3)
Povestea califului barză II
A
doua zi dimineaţă, după ce califul luă o gustare şi se îmbrăcă, marele vizir se
înfăţişă, după cum i se poruncise, ca să-l ia la plimbare. Califul vîrî la
cingătoare cutiuţa cu pulberea fermecată, spuse curtenilor să rămînă în urmă şi
pomi înainte, însoţit numai de marele vizir. Colindară prin întinsele grădini
ale califului, dar în zadar căutară niscaiva vietăţi ca să poată încerca praful
vrăjit. În cele din urmă, vizirul fu de părere să meargă mai departe, înspre
iaz, unde văzuse adeseori tot felul de vieţuitoare, mai ales berze, care se
plimbau întotdeauna pe acolo, păşind grav şi clămpănind.
O poveste marca Stefan Zweig(1)
Leporella(1)
Oficial, se
numea Crescentia Anna Aloisia Finkenhuber. Avea treizeci şi nouă de ani, se
născuse nelegitim, şi era originară dintr-un mic sat de munte, de pe valea Ziller-ului.
La rubrica „semne particulare” din condicuţa ei de servitoare, era trasă de-a
curmezişul o linie. Însă dacă funcţionarii ar fi ţinuţi să facă şi descrieri
caracterologice, o privire superficială le-ar fi fost de ajuns ca să poată
însemna fără greş în spaţiul acela: aduce cu un cal de munte, istovit, foarte
osos şi uscăţiv. Căci avea ceva într-adevăr cavalin în expresia buzei sale
inferioare, atârnând greu în jos, în ovalul prelung şi în acelaşi timp dur al
obrazului bronzat, în ochii apatici, fără gene şi mai cu seamă în părul gros,
pâslos, lipit cu grăsime, în şuviţe, pe frunte.
Economia intr-o lectie
O carte foarte interesanta, pe care o recomand tuturor, dar in primul rand celor care cred ca o tara poate fi dusa catre prosperitate prin pomeni date de guverne, este "Economia intr-o lectie", scriza de Henry Hazlitt. Ea poate fi citita integral aici. Ca sa va starnesc interesul, reproduc primul capitol. Lectura placuta!
Mici intamplari cu animale (189)
La începutul lui mai mă găseam într-o pădure de cîmp, curios să văd mai
ales cum se prezintă în anul acesta corniţele căpriorilor. Inaintea mea
tăietură cu seminceri bătrîni, la spate pădure mare, încheiată. Ieşisem prea
devreme şi aveam răgaz ca, pînă să scapete soarele, să mă bucur de multele
lucruri frumoase pe care le poate vedea omul într-o asemenea după-masă de
primăvară. Unde arunci ochii e viaţă. Or, viaţa — copac, floare, gîză, pasăre,
mamifer, orice — e plină de frumuseţi şi de lucruri minunate.
Faceti-va bine(327)
Unguraşul
Denumire populară: Marrubium vulgare.
Denumire populară: bălţătură, iarbă flocoasă, gutuiţă.
Prezentare. Unguraşul, o plantă cunoscută şi sub numele de iarbă
flocoasă, îşi merită pe deplin numele.
Este acoperită cu peri foarte mulţi şi foarte dezvoltaţi, mai ales pe tulpină şi
pe frunze. Unguraşul este o erbacee perenă, aparţinând de familia labiatelor.
La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 şi 80 cm. Frunzele sunt aproape
rotunde, au peţiolul lung şi multe nervuri.
joi, 6 februarie 2014
Cosmicomicăriile lui Italo Calvino(1)
Distanţa pînă la Lună
Sir George H. Darwin este de
părere că Luna se afla odinioară foarte aproape de Pămînt. Mareele au împins-o,
încetul cu încetul, departe; mareele pe care Luna le provoacă în apele terestre
şi datorită cărora Pămîntul îşi pierde treptat energia.
Chiar aşa şi era! — exclamă bătrînul Qfwfq, — voi nu vă puteţi aduce aminte,
eu însă da. O aveam mereu în spinare, Luna, imensă: cînd era lună plină — nopţi clare ca ziua, dar cu lumină
de culoarea untului — parcă ne strivea; cînd
era lună nouă, se rotea pe cer ca o umbrelă
neagră purtată de vînt; iar cînd era în creştere îşi scotea nişte coarne atît
de joase încît mai- mai să se înfigă în creasta unui promontoriu şi să rămînă
ancorată acolo. Dar întregul mecanism al fazelor se desfăşura altfel decît în
ziua de azi, din cauză că distanţele pînă la Soare erau diferite, ca şi orbitele,
ca şi înclinarea nu mai îmi amintesc a cui; cît despre eclipse, cum Pămînt şi
Lună stăteau atît de strîns lipite, ce să mai vorbim: erau la tot pasul; vă închipuiţi că cele două namile
izbuteau să-şi ţină mereu umbră una alteia.
Adieu Rieu
Cum spuneam, ieri am mers la spectacolul lui Andre Rieu, care s-a ţinut la TUI Arena în Hanovra. Lume multă (circa 2000 de oameni), totuşi sala n-a fost plină. La loja a doua nu era absolut nicio persoană, iar jos erau cam două sectoare întregi goale. În orice caz, la 2000 de oameni şi un cost mediu pe bilet de 50 EUR, încasările spectacolului au sărit de 100.000 de euro, ceea ce nu mi se pare chiar puţin pentru două ore de cântat şi distracţie.
Povestile lui Wilhelm Hauff (2)
Povestea
califului barză I
Într-o frumoasă după-amiază, califul Raşid din Bagdad
şedea în tihnă, cu picioarele încrucişate pe
divan; dormise puţin, căci era o zi caldă, şi acum, după somn, se simţea foarte
voios. Trăgea cîte un fum din narghileaua din lemn de trandafir, sorbea
înghiţitură cu înghiţitură din cafeaua pe care i-o turna un rob; îşi mîngîia de
fiecare dată, mulţumit, barba — semn că-i plăcea cafeaua. Într-un cuvînt, pe
faţa lui se citea că se simte bine. Acesta era ceasul cel mai prielnic să stai
de vorbă cu califul, ceasul în care era tare blînd şi binevoitor. Din pricina
asta, marele vizir Mansor îl vizita în fiecare zi tocmai la acel ceas. Şi în
după-amiaza aceasta se înfăţişă ca de obicei, gînditor, însă cu mult mai
gînditor decît în alte rînduri. Califul scoase pentru o clipă narghileaua din
gură şi întrebă:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)