Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(10)

Expediţia a cincea bis sau consultaţia lui Trurl

Nu departe, sub soarele alb, dincolo de steaua cea verde, trăiau cei din neamul Ochi-de-Oţel. Erau fericiţi, vioi, îndrăzneţi. Nu se temeau de nimic: nici de acizi, nici de baze, nici de gândurile negre, nici de nopţile albe, de materie sau antimaterie, fiindcă aveau maşina maşinilor, acoperită de verdeaţă, remontată, dinţată, absolut perfectă. Locuiau în ea şi pe ea, sub ea şi deasupra ei, pentru că în afară de ea nu mai aveau nimic altceva. 

Povestile lui Wilhelm Hauff (8)

Povestea vasului nălucă(1)

     Tatăl meu avea o mică dugheană la Bassora. Nu era nici sărac, nici bogat; făcea parte dintre oamenii care nu îndrăznesc să înceapă ceva, de teamă să nu piardă şi puţinul pe care l-au agonisit. Pe mine m-a crescut, de bine de rău, în aşa fel, încât am fost în stare de timpuriu să-i dau o mână de ajutor. Când am împlinit optsprezece ani, tata a făcut prima lui negustorie mai mare şi a murit răpus de durere: aflase vestea că valurile îi înghiţiseră o mie de galbeni. 

Femei comuniste(1)

Va prezint, incepand de azi, o serie de interviuri realizate in anii 70 de numitii Vasile Tincu si Carol Roman cu diverse tovarase, femei ale muncii de la orase si sate. Nu exclud posibilitatea ca parte din ele sa fi ajuns in functii importante dupa 89, gratie imediatei lor inscrieri in partidul excretat de Ion Iliescu. Cine afla ceva in sensul asta, sa-mi dea de veste.

Mici intamplari cu animale (193)

O aventură ciudată a unui iepure

Mihail Sadoveanu scria în revista de vînătoare „Carpaţii": „Se produc uneori coincidenţe bizare, care au ceva misterios şi înfricoşat. Aşa prietenul Ionel Pop îmi povesteşte că o partidă de prieteni vînători, încărcaţi într-un automobil, au umblat drumuri de munte oprindu-se, rătăcind drumul, întorcîndu-se îndărăt ca să apuce pe o cale mai bună; au găsit într-o vale, cu căruţa stricată, pe un negustor măcelar, care i-a rugat să-l ia neapărat pînă în oraşul lui, unde are treburi ce nu suferă în­tîrziere; l-au luat, au intrat pe şoseaua pe care se

Faceti-va bine (333)

Vanilia

Denumire ştiinţifică: Vanilia planifolia; Vanilia pompona.

Prezentare. Vanilia este o plantă tropicală, originară din America Centrală. Se prezintă ca un arbust agăţător, fiind o liană din familia orhideelor. Are tulpini lungi până la 100 de metri, lemnoase, care se fixează de arborii din pădurea tropicală, planta ajungând, în cele din urmă, să se hrănească în mod parazit. În aceste condiţii, rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. 

Trei milenii de umor (47)

Parisul de la sfîrşitul secolului al XVII-lea, noaptea pe rue Vieille-du-Temple. O umbră se desprinde din întuneric şi sună prelung la uşa unui medic, vestit tămăduitor în întreg cartierul. Undeva, sus, se deschide un oblon:

 —   Ce vrei în miez de noapte?

 —   Ajutor! Ajutor urgent!

 —   In ce problemă?

 —   Într-o problemă de onoare.

 —   Atunci, răspunde vocea de sus, du-te la un medic de onoare!

Faceti-va bine(332)

Usturoiul

Denumire ştiinţifică: Allium sativum.

Denumire populară: ai.

Prezentare. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. Înălţimea acestei plante, în etapa de maximă dezvoltare, poate ajunge până la un metru. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână), de forma unei sfere turtite, format, la rându-i, din bulbi mai mici (căţei). Frunzele de usturoi sunt mult alungite şi turtite, având o dispunere interesantă. Astfel, până pe la jumătatea plantei, frunzele sunt adunate într-un mănunchi învelit în teci, desfăcându-se, mai apoi, într-un fel de mini-coroană. 

Tragedia bătrânului baron de Prahova

Există oare pe lume o fericire mai mare decât să ai copii? Eu nu mi-o imaginez. Copiii sunt tot ce poți tu crea mai bun pe lumea asta. Indiferent câți bani ai, câți oameni săraci hrănești, ce cărți de mare succes scrii, ce descoperiri științifice faci, toate sunt ca nimica în fața minunii de a face un copil, a-l crește, a-i deschide mintea, a-l face om adevărat.

Cosmicomicăriile lui Italo Calvino(3)

Un semn in spaţiu

Situat în zona externă a Căii Lactee, Soarele are nevoie de circa 200 milioane de ani-lumină pentru a-şi încheia mişcarea de revoluţie în jurul Galaxiei.

Exact de atîta timp e nevoie — spuse Qfwfq, — trecînd odată făcui un semn într-un punct din spaţiu, tocmai pentru a-l putea regăsi două sute de milioane de ani mai tîrziu, cînd urma să trecem din nou pe acolo, în următoarea mişcare de rotaţie. Ce fel de semn? E greu de spus pentru că, dacă vi se vorbeşte de-un semn, vă gîndiţi imediat la ceva care să se deosebească de altceva, iar acolo nu era nimic care să se deosebească de nimic; vă gîndiţi imediat la un semn făcut cu vreun instrument sau cu mîinile, după care instrumentul sau mîinile se îndepărtează, iar semnul rămîne, dar pe vremea aceea instrumente încă nu existau, şi nici măcar mîini, dinţi, nasuri, lucruri care s-au dobîndit pe urmă, dar mult mai tîrziu. 

Povestile lui Wilhelm Hauff (7)

     Selim Baruch îşi isprăvi povestirea, iar neguţătorii se arătară foarte mulţumiţi.

—   Intr-adevăr, nici nu ştim cînd s-a scurs după-amiaza, spuse unul dintre ei, dînd la o parte perdeaua cortului. Se simte adierea răcoroasă a vîntului de seară; putem să mai facem o bucată de drum.

    Tovarăşii săi se arătară de aceeaşi părere, strînseră corturile şi caravana porni iar, în aceeaşi rînduială. 

O poveste despre Primatul primordial a lui Asimov

Nicio legătură 

     Raph era un american tipic pentru epoca sa şi, în acelaşi timp, remarcabil de urât, după criteriile americane ale vremurilor noastre. Structura osoasă a maxilarelor sale era impresionantă şi musculatura pe potrivă. Nasul îi era coroiat şi lătăreţ, iar ochii negri – mici şi depărtaţi, din cauza amintitului nas. Avea gâtul gros, corpul masiv, degetele spatulate, cu unghii puternic curbate.

Mici intamplari cu animale (192)

Un vînător ornitolog ne scrie:

«In munţii Sebeşului, la Oaşa, în vara anului 1946 am aflat de la paznici despre una dintre dramele cele multe şi neştiute ce se abat uneori şi peste lumea necuvîntătoare, odată cu iarna.   

Cam pe la 15 decembrie, către ceasurile zece dimineaţa — îmi spunea paznicul A. P. — tăia lemne cu ferăstrăul în curtea ca­sei. (Casa aceasta e în munte, între brazi, la peste o mie două sute de metri altitudine.)

Faceti-va bine(331)

Urzica

Denumire ştiinţifică: Urtica dioica.

Denumiri populare: urzică de pădure, urzică creaţă.

Prezentare. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Tulpina şi frunzele sunt acoperite cu perişori urticanţi, a căror atingere provoacă băşicarea pielii şi mâncărimi. Poate ajunge şi până la un metru înălţime. La maturitate, tulpina de urzică este fibroasă. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare, la marginea pădurilor, prin gardurile dintre gospodării, în locuri părăsite joase şi umede, pe locuri de case dezafectate şi stâni dezafectate. 

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(9)

Expediţia a cincea sau poznele regelui Baleryon

Nu prin cruzime îşi chinuia supuşii Baleryon, regele Cymberei, ci prin pasiunea sa pentru distracţii. Nu-i plăceau nici banchetele, nici orgiile de o noapte întreagă. Mult mai plăcute erau inimii sale jocurile nevinovate, arşicele, ala-bala-portocala, popa-prostu' sau şepticul, început seara şi jucat până dimineaţa, de-a hoţii şi vardiştii, leapşa şi, mai mult ca toate, de-a v-aţi ascunselea. Când urma să ia o hotărâre importantă, să semneze vreun decret de însemnătate naţională, să primească ambasadori extraastrali sau să acorde audienţă vreunui mareşal, regele se ascundea şi, ameninţând cu cele mai grele pedepse, poruncea să fie căutat. 

Romania needucata (1)

Cazul Becali
Promiteam aici ca voi explica pe intelesul tuturor (o pretentie absurda, desigur - unii nu vor intelege niciodata, oricum le-ai explica), de ce consider eu ca poporul roman este profund needucat. Mi-am dat seama, gandindu-ma la asta, ca este imposibil sa explic lucrurile intr-un singur post, asa ca voi face un mic serial, in ale carui episoade ma voi referi la cateva exemple crase de lipsa a educatiei. Astazi - cazul Becali.

Povestile lui Wilhelm Hauff (6)

Povestea califului barză (5)

—  Care este cuvîntul pe care trebuia să-l ţină minte? întrebă celălalt vrăjitor.

—   Un cuvînt greu, în limba latinească, cuvîntul Mutabor.

     La auzul acestui cuvînt, berzele, pitite după crăpătura zidu­lui, aproape că-şi ieşiră din minţi de bucurie. O luară la fugă cu picioarele lor lungi, năpustindu-se către poarte ruinei atît de iute, încît bufniţa abia putu să se ţină după ele. Înduioşat, califul îi spuse bufniţei:

Limba matematicii

Mi-au trebuit cateva zeci de ani ca sa pricep, in sfarsit, ca eu nu sunt in stare sa port un dialog normal. Defectiunea asta mi se trage de la matematica. Acolo, daca spui "toate numerele din multimea cutare se impart exact la 3", atunci asa e, adica nu poate gasi nimeni in multimea aia un numar care sa nu se imparta exact la 3. Simplu si clar. Cand vorbesti limba matematicii, poti purta o sumedenie de dialoguri interesante si placute cu alti oameni care vorbesc aceeasi limba. Cand insa vorbesti limba asta cu cineva care nu o stie, risti sa se duca totul dracului rapid. Ei bine, asta e cazul meu: vorbesc limba matematicii tradusa in romana, asa ca mi se intampla mereu lucruri de genul celui pe care il voi povesti mai departe.

Mici intamplari cu animale (191)

Cimitirul

Mistreţul cel mare s-a desprins de cîinii care îl opriseră şi a luat-o la goană întinsă. Pînă la urmă cîinii totuşi au reuşit să-l ţină iarăşi pe loc, însă atît de departe, încît abia le mai auzeam lătratul. Am tras o fugă, cu inima în gît, cum numai la vînătoa­rea de mistreţi ţi se întîmplă. Cîinii erau ageri, vierul gras şi obosit, aşa că am ajuns încă la timp ca să trag în namila care se lupta cu duşmanii. Plumbul greu, trimis din apropiere de cîţiva paşi, a lovit unde trebuie, dar nu e fiară de la noi mai rezistentă decît mistreţul mare. A mai mers cu moartea în el binişor, pînă s-a răsturnat. Parcă şi-a ales locul unde să cadă, anume ca să ne facă necaz. Nu în zadar îi zicea acolo Hîrtoape: pădurea era ca şi frămîntată. Numai văi înguste, spălături de apă, povîrnişuri urîte. 

Faceti-va bine(330)

Urechelniţa

Denumire ştiinţifică: Sempervivum tectorum.

Denumire populară: ţâţa mielului, verzişoară.

Prezentare. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă, meliferă. Aparţine familiei crasulaceelor. Frunzele de la nivelul solului – mari, cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă.  În  general, frunzele  acestei  plante  au  formă  ovală  şi vârful  ascuţit.  În vârful plantei se află florile, de culoare roşie sau roz. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană  dar,  datorită  valorii  sale,  uneori  este  şi  cultivată. 

18 ani - o incercare literara

Poarta

-       Desigur, spuse Tristan, îmi era cel mai bun prieten, cu toate că el îmi dăduse viaţă şi cu toate că, în general, părinţii sunt mai degrabă duşmanii odraslelor.

Alta era însă situaţia cu noi şi spunând acest lucru mă gândesc la faptul că niciodată nu am înţeles prin ce se deosebea Paul – aşa obişnuiam să-l numesc – de celelalte cunoştinţe ale mele. Unicul lucru prin care-i distingeam era, aşa cum am mai spus, că la el ţineam mai mult decât la oricare altul. Că mă adusese în stadiul de fiinţă era ceva pe care nu-l preţuiam în mod deosebit, pentru că asta se întâmplase pe când eu nu eram de faţă, era un dar care mi se făcuse fără să fiu conştient de el, deci un dar care nu avea capacitatea de a mă impresiona în vreun fel. Pe deasupra, de pe atunci încă nu mai aveam niciun dubiu în legătură cu faptul că actul creaţiei în sine este mult mai concret – şi deci mai plăcut – decât ceea ce îi urmează, astfel încât ştiam prea bine că reprezentam întruchiparea unui obiectiv secundar, că mă aflam oarecum mereu pe un al doilea plan.

Pe terasa unde s-au petrecut toate