De ce nu pot fi Charlie Hebdo (3)

În opinia mea, mişcarea “Je suis Charlie” nu are un temei serios să existe acum mai degrabă decât cu un an în urmă. Cei care au aderat susţin că punându-şi în pieptul virtual sau real insigne cu acel text, apără libertatea de exprimare, pusă în pericol de cei doi fraţi terorişti care au lichidat redacţia revistei. Dar asta este o exagerare şi o pistă falsă.

Capcaunul Cumsecade si libertatea de expresie

Întrucît crima s-a petrecut în redacţia unei gazete, în urma unor caricaturi socotite de musulmani ca fiind blasfematoare, tema crimei a fost asociată strict temei dreptului la liberă exprimare. În realitate, e vorba de două subiecte diferite, pe care doar circumstanţele recente le-au adus laolaltă. Pentru orice jurnalist, pentru orice scriitor, pentru oricine se manifestă public, problema ”libertăţii de expresie” trebuie să fie materia unei reflecţii constante. Ea este temeiul etic al meseriei, cheia legitimităţii ei, virtutea şi riscul ei cotidian. Nenorocirea de la „Charlie Hebdo” nu e decît un caz extrem, de natură să confere noţiunii cu pricina un palpit dramatic, un nimb de ”imperativ absolut”, o aură mistică. ”Nu există limite pentru libertatea de expresie!” spun, surescitaţi, gazetarii şi ”oamenii de bine” din întreaga lume. ”Nimic nu poate îndreptăţi glonţul care ţinteşte spre creion!” Aşa e! 

De ce nu pot fi Charlie Hebdo (2)

Charlie Hebdo nu este, aşa cum poate cred unii, o revistă dedicată exclusiv terfelirii a tot ce au oamenii mai sfânt – credinţa. Nici vorbă, ei terfelesc tot ce poate fi terfelit. Pentru că se bucură de libertatea de exprimare. Aşa cum am citit pe un blog, ei şi-au bătut joc, într-un mod care i-a scos din sărite până şi pe francezi, de generalul de Gaulle, chiar în zilele în care naţiunea franceză era zguduită de aflarea veştii că „părintele Franţei moderne” trecuse la cele veşnice. De ce au făcut-o? Pentru că aveau dreptul să se exprime liber.

Despre sinucidere si lipsa unui sens (26)

Dar nici în ceea ce priveşte sensurile faptelor de viaţă, lucrurile nu stau mai bine. Atunci când găseşti sensul faptului de viaţă A în faptul de viaţă B, îţi poţi imediat pune întrebarea: dar care este sensul lui B? Poate că o să găsesti un fapt de viaţă C care să reprezinte sensul lui B, dar cu asta şirul întrebărilor nu s-a încheiat. Poţi să te întrebi mai departe, care este sensul lui C. In cele din urmă, vei ajunge la un fapt de viaţă căruia nu mai poţi să-i găseşti niciun sens, sau vei intra într-un cerc vicios, constatând că sensul ultimului fapt de viaţă din şir este chiar A. Un exemplu în acest sens ar putea fi următorul: sensul lui “a munci” este “a câştiga bani”. Sensul lui “a câştiga bani” este “a te hrăni”, care-şi are sensul în “a avea putere”, iar sensul lui “a avea putere” este “a munci”. Indiferent unde ai ajunge, nu poţi fi mulţumit. Se dovedeşte astfel că nici faptele de viaţă particulare nu te pot conduce la găsirea unui sens.

P27

De ce nu pot fi Charlie Hebdo

Vreau să spun din capul locului că eu nu sunt şi nu pot să fiu Charlie înainte de a mi se defini cu precizie ce înseamnă „a fi Charlie”. Lucru pe care cei care s-au năpustit să-şi prindă în piept insigna respectivă nu l-au făcut. În febrilitatea generală, foarte mulţi au crezut aşa, pe neve, că a fi Charlie înseamnă să protestezi împotriva primejduirii libertăţii presei. O să scriu pe această temă în mai multe episoade şi sper că şi cei mai înverşunaţi apărători ai libertăţii de exprimare fără nicio restricţie vor avea, citind, măcar un moment de interogaţie privind convingerile pe care şi le-au format în această direcţie.

Terorist

Vreau să fiu terorist -

unul de treabă, cumsecade,

care n-a omorât în viaţa lui

nici măcar un fluture.

Umbra lunii in 2015

2015, un an in care se poate muri la fel de bine ca in 2014, ca in oricare alt an. Incarcati de urari trimise individual sau la gramada, mergem mai departe catre aceeasi destinatie, catre acelasi moment pe care nimeni vreodata nu l-a putut evita. 

2015, un an in care, exact ca in 2014, unora le va merge bine si altora - incarcati si ei de cele mai desantate urari de bani, prosperitate, sanatate, viata lunga, fericire -  le va merge rau.

2015, un an pe care multi dintre noi o sa-l parcurgem in intregime, in vreme ce destui ne-au si parasit.

2015, un an in care se vor naste copii, care vor incepe imediat sa paseasca pe drumul fara intoarcere. Multi s-au nascut deja, ei au in spate un trecut care acum e scurt, dar se va lungi tot mai mult, precum umbra lunii, pana ce viitorul le va fi complet inghitit.

Toti anii au fost si vor fi intotdeauna la fel. Cu toate astea, cand se schimba, ne bucuram si ne umplem de sperante. 

Cata naivitate!

Lucrari starnitoare de nostalgie

O poezie cu Beatrice a lui Virgil Mazilescu

te rog beatrice să ne întîlnim
te rog și n-ar trebui să te rog
mîine seară în steaua vega

Alta palarie, aceeasi Marie (sic!)

Exact acum 18 ani, pe 21 decembrie 1996, Emil Constantinescu, presedinte de o luna, il numea pe domnul Dan Petre consilier prezidential pe probleme de politica externa. Cine este acest domn? Nimeni altul decat fiul lui Zoe Petre - sefa de campanie electorala a lui Constantinescu, cel care avea sa fie retinut de istorie sub numele de Milica Infrantul. Luat la intrebari de societatea civila cu privire la acest derapaj, la aceasta crasa dovada de nepotism, Milica a raspuns cu o aroganta pe care nu reusit s-o egaleze, ulterior, decat Adrian Nastase: "am suficient capital electoral ca sa-mi permit asta".

Anti-basism fara Basescu

Ieri, 21 decembrie, a plecat Basescu de la Cotroceni. Momente emotionante, ceremonie impecabila. In locul lui a venit Iohannis. Incepe un ciclu nou. Toate ar trebui sa mearga altfel. Odata cu instalarea noului presedinte, atitudinea partidelor, a presei, a celor interesati de politica, ar trebui sa se schimbe. 

Nimeni

Comandantul şedea la fereastra colibei dărăpănate şi privea cu ochii larg deschişi, fără să clipească, şirurile de soldaţi care-i mărşăluiau prin faţă, afară, în zăpadă, în lumina tulbure a lunii. Când şi când i se părea că vede câte un soldat ieşind din rânduri, oprindu-se în faţa ferestrei, apăsându-şi faţa de geam, aruncându-i o privire scurtă şi plecând apoi mai departe. Deşi întotdeauna soldatul era altul, mereu părea a fi acelaşi, o faţă osoasă, cu obrajii plini, ochi rotunzi, piele palidă, aspră, şi mereu, plecând mai departe, îşi potrivea în acelaşi fel curelele raniţei, îşi îndrepta umerii şi-şi zvâcnea picioarele să reintre în pasul de marş al gloatei care mărşăluia într-o aceeaşi masă informă. Comandantul nu voia să mai tolereze jocul acesta. Îl pândi pe soldatul următor, smuci violent fereastra din faţa lui şi-l apucă de piept.

– Înăuntru cu tine! spuse, şi-l făcu să urce pe fereastră. Când îl vârî în cameră îl împinse într-un colţ, se postă în faţa lui şi-l întrebă:

– Cine eşti tu?

– Nimeni, spuse cu teamă soldatul.

– Asta era de aşteptat, spuse comandantul. De ce te zgâiai înăuntru?

– Ca să vad dacă mai eşti aici.

Din Jurnalul lui Kafka

Devălmășia Stat - Biserică

N-am mai auzit demult de Remus Cernea. Dau însă acum peste un document depus de acesta la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, prin care semnalează, citez, „încălcarea gravă a caracterului secular al statului român la ceremonia de învestitură a noului preşedinte ales, Klaus Iohannis”. Vreau să spun de la început că sunt întrutotul de acord cu conţinutul acestui document. Iată despre ce este vorba.

Ianuarie - inceputul sfarsitului. Un scenariu

Pe 6 ianuarie 2015, completul de trei judecatori decide ca procesul lui Dan Voiculescu merge la rejudecare. Varanul este eliberat din puscarie. Antenele lanseaza un tsunami de afronturi si atacuri murdare la adresa justitiei basiste, simultan cu o avalansa de ode inaltate patronului, care e, de fapt, nevinovat. Ponta si gasca saluta decizia completului, in direct, din studiourile lui Gadea-Ursu-Badea-Grecu-Ciuvica.

Alungarea lui Ponta

La sfarsitul anului 2003, presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a hotarat sa scape de eticheta de antisemit pe care o purta inca din vremea lui Ceausescu. Sa se albeasca, altfel spus, asa incat sa arate ca nou. In sensul acesta, el a demarat o serie de actiuni menite sa-i convinga pe toti ca este un european adevarat. La inceputul lui 2004 a dezvelit, la Brasov, statuia lui Itzak Rabin. Pe la mijlocul anului, a facut un "pelerinaj" la Auschwitz. A cerut public iertare de la poporul israelian pentru articolele antisemite pe care le publicase in oficiosul partidului sau. Dupa care a intrat in campania electorala pentru prezidentiale.

Duhul sticlei

Sunt duhul sticlei, frumoasă domnişoară,

de-aici de la mine se-aud sunetele astea

înfundate -

nu trebuie să-ţi fie teamă.

De cincizeci şi patru de milenii sunt închis,

De ce a pierdut Ponta in fata lui Iohannis

In 2011 urcam pe blog un articol despre interventia in forta a numarului 11 in destinul PSD si al lui Mircea Geoana, pe vremea aia aflat in plin declin politic. Il puteti citi aici. Astazi, dupa exact trei ani, mai precis pe 16.11.2014, PSD si presedintele lui, Victor Ponta, au primit o noua lovitura de baros, prin pierderea alegerilor prezidentiale in fata candidatului liberal Klaus Iohannis. O sa va arat cum a contribuit numarul 11 la acest esec al lui Ponta.

Ion Iliescu - un om politic respectabil

M-am tot intrebat de-a lungul vremii: cum naiba se explica faptul ca oameni din generatia mea, crescuti in aceleasi privatiuni si nemultumiri, care au facut ca si mine un liceu si o facultate in timpul carora s-au izbit de multe ori de obtuzitatea sistemului ceausist, de barierele puse de activistii de partid, de sfidare, aroganta, nedreptate, abuz etc, oameni care au lucrat pana la Revolutie in locuri unde au fost umiliti, calcati in picioare de sefi analfabeti pusi de PCR, cum naiba, asadar, pot sa fie oamenii astia de partea lui Ponta.

Despre sinucidere si lipsa unui sens (25)

Cineva ar putea să întrebe: dar dacă ai descoperit că totul este lipsit de sens, atunci sinuciderea nu este şi ea lipsită de sens? E o întrebare din categoria celor care urmăresc să rezolve problema prin viclenie. Această întrebare caută să prezinte lucrurile conform schemei “dacă ceva nu are sens, atunci acel ceva nu trebuie făcut”.  Sinuciderea nu are sens, deci nu trebuie făcută, spun cei care susţin acest punct de vedere. Ei nu observă eroarea de logică pe care o săvârşesc: conform schemei lor, nici “a trăi” nu este o acţiune care ar trebui făcută, întrucât nu are sens. Eroarea provine din aceea că oamenii respectivi nu disting între sensurile faptelor de viaţă şi sensul vieţii în sine.

Un căpcăun la Muntele Athos

Pe Muntele Athos, neelectrificat, există modalităţi de producere a curentului electric. Dar el nu e folosit decât în limitele strictului necesar: instalaţii frigori­fice pentru păstrarea alimentelor, hidrofoare pentru aducerea apei la etajele superioare ale clădirilor şi instalaţii pentru alimentarea unor utilaje de atelier, în rest, viaţa se desfăşoară după ciclurile luminii natu­rale. Seara se aprind candelabre şi lămpi cu gaz, întu­nericul nocturn e deplin, bucătăriile recurg la mari sobe cu lemne.