Facebook - viața în oglindă

Trebuie să recunosc că FB este o sursă continuă de învățături despre lume și viață. Comportamentul celor care intră aici este cel pe care-l au și în afară. Au loc trădări, se minte, se petrec mici drame, oamenii se îndrăgostesc, se despart, se fac declarații, se fură, se amenință etc. Dacă ți se pare simplu să închizi calculatorul și să spui că toate sunt doar virtuale, te înșeli: toate sunt reflexii ale vieții reale și multe au consecințe reale pentru cei care se implică. E ca și cum ai privi oamenii printr-o oglindă, dar din când în când ar zbura către tine câte o piatră care te-ar lovi în tâmplă. 

Ochelarii impenetrabili

Am scris o poezie și m-am gândit să fac un BMP cu ea, ca s-o atârn pe peretele meu de Facebook. Fac lucrul ăsta adesea, în principiu pentru că BMP-urile conțin poeziile puse pe anumite imagini. Dar mai e ceva: uneori ascund în fundal anumite mici (sau foarte mari, uriașe) secrete legate de textul poeziei. De data asta, m-am gândit la ceva care, dacă ar fi prezentat fără nicio prelucrare, ar putea, vorba televiziunilor, să-i „afecteze emoțional” pe privitorii-cititori.

Un cântec barbar

Voi laşi dătători de porunci,            
Mai râdeţi! Nevolnică turmă,
Mai râdeţi, că-i râsul din urmă!
S-apropie ziua! Şi-atunci
Vedea-veţi, sălbateci barbari,
Câmpiile voastre-necate
De vuietul multor armate,
Ca vuietul apelor mari -
Veni-vom ca-n ziua de-apoi;
Va plânge cu hohote zarea
De cară, de cai, de strigarea
Mulţimii pornite spre voi!

Domnul Miki și plita electrică

Într-o zi, pe când locuiam în orașul C, mi s-a ars o plită electrică - din cele cu un singur ochi, pe care poți să-ți faci o cafea, un ceai, dar și varză cu carne sau pilaf, dacă insiști. S-a ars pentru că am scăpat pe ea niște apă, apoi m-am luat cu nu mai știu ce treburi și am uitat, după care am băgat-o în priză. Așa că m-am dus cu ea la reparat. Dar nu a fost deloc simplu: în orașul C nu găsești un „centru” de reparații, cum erau pe vremuri. Nu găsești nici măcar un mic atelier unde să meargă lumea cu electrocasnice defecte. Singura soluție e să găsești pe cineva priceput.

Voinicul cel cu cartea în mână născut

A fost odată o babă şi un unchiaş. Ei până la vreme de bătrâneţe nu avură niciun copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Şi ca să aibă şi ei măcar o miarţă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meşteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele şi ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea.

Ajunşi la vreme de bătrâneţe, începură a se îngrijora.

O vizită a Reginei Maria

Sunt curioase datini la țărani, eresuri ciudate. România fiind o țară de secetă, e noroc să ajungi cu ploaie: e semn de belșug, de rodnicie, e nădejde de bună recoltă, bogăție.

Uneori, când mergeam prin sate, țărancele puneau donițe mari pline de apă înaintea pragului; un vas plin e semn de noroc. Ele varsă chiar apă înaintea piciorului cuiva, tot din pricina acestui straniu eres, că apa e belșug, și, când vine fața luminată între ei, trebuie să i se facă cinste în tot felul.

Stânca Corbului - o poveste a lui Alecu Russo

    Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând cu noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș.

Despre curve și prostituate

O întrebare dificilă este următoarea: „ce este aceea o curvă?” Cei mai mulți oameni își închipuie că știu răspunsul: o femeie care își oferă trupul bărbaților contra cost. Dar aceasta este o opinie ușuratică și pripită. Femeia care face sex pentru bani se numește prostituată. Este adevărat că unii îi zic curvă, dar folosirea acestui cuvânt este abuzivă.

Mizil - poziția 35

An de an, începând cu 2007, are loc un festival de poezie numit „Romeo și Julieta la Mizil”. Locul desfășurării?....Evident, Mizil. Un oraș pe care nu l-am vizitat niciodată, dar prin care am trecut cu viteza legală. Pentru cine nu știe, „Romeo și Julieta la Mizil” este titlul unei comedii în două acte scrise de George Ranetti. Iar despre Ranetti, se pot găsi informații aici:
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/George_Ranetti.

Repudierea imaginației

Am publicat zilele trecute o poezie - mai bine zis am urcat-o pe Facebook, unde am o pagină dedicată inspiraţiilor mele poetice. Am primit likes, unii cititori m-au felicitat, alţii au dorit să comenteze. Cineva a mers mai departe - întrucât i-a plăcut mult poezia respectivă, a sharuit-o pe propria sa pagină de Facebook. Acolo văzând-o, o doamnă care nu ştia de mine i-a dat un like şi a adăugat un comentariu care mie mi se pare fantastic:

Oare cum e să fii liliac?

Presupun că toţi suntem de acord că liliecii au experienţe. În definitiv, sunt mamifere, şi nu e mai puţin adevărat faptul că ei au experienţe, decât faptul că şoarecii, sau porumbeii, sau balenele au experienţe la rândul lor.

Lipă și imnul național

Despre Elisabeta Lipă, mărturisesc că nu am știut nimic până să devină ministru al tineretului și sportului în guvernul Cioloș. Așa am aflat că domnia sa a fost una dintre cele mai mari sportive ale României, ca și Gabriela Szabo, predecesoarea sa în funcție. Așadar, punem în fruntea ministerului oameni care au făcut performanță în sport. După mine, o prostie. În fruntea MTS ar trebui să fie oameni pricepuți la alocarea banilor, la bugete etc, nu oameni care știu să alerge sau să dea cu vâsla. 

Un vis al lui Kafka

Visul de azi noapte, pe care eu însumi nu l-am considerat fru­mos cînd a venit ziua, exceptând o scenetă comică alcătuită din două replici şi al cărei efect a fost acea satisfacţie imensă pe care o simţi în vis, dar pe care am uitat-o. Străbăteam - nu mai ştiu dacă Max a fost de față chiar de la început - un şir lung de case la înălţimea primului sau a celui de-al doilea etaj, aşa cum treci dintr-un vagon în altul în trenurile accelerate. Mergeam foarte repede, poate şi pentru că unele case erau atât de şubrede, încât tre­buia să te grăbeşti, fie şi din pricina asta. Uşile dintre case nu mă surprindeau 

Hotelul

Zidul acela a fost dărâmat, în cele din urmă,

ca să facă loc unui hotel cu o mie de camere...

dar atunci, în anii de neîntors,

când mă înălțam pe vârfuri până la fereastră,

îl vedeam străjuind poiana plină de castani -

acoperit din loc în loc, la îmbinările pietrelor,

de un mușchi mai verde decât tot verdele

care avea să vină, luminat de un soare

atât de special încât nu putea fi decât pentru mine,

un soare care îmi spunea, prin jocul de lumini

proiectat pe bătrânul zid, că lumea e fantastică,

plină de minuni care abia așteaptă să mă avânt

în aerul răcoros al dimineții și să le descopăr

cu simțurile mele tinere care mi se descopereau totodată

pe ele însele, învârtindu-mă printre castani,

căutând adevărul și prietenia viului

dar negăsind, vai, decât prevestirea vremii

în care toate vor fi transformate într-un hotel

cu o mie de camere, unul dintre multele

construite fără niciun alt scop decât să distrugă

amintirile cele mai de preț

ale copilăriei.

RaulB

Proceduri criminale în sănătate

Pe 5 ianuarie 2016, la nici 50 de metri de intrarea în Spitalul Județean din Satu Mare, în plină zi, o femeie a căzut pe o alee și nu s-a mai ridicat. Trecătorii au dat fuga la spital și au povestit ce s-a întâmplat. Medicii de acolo au ridicat din umeri: trebuie sunat la 112 și alertat serviciul de ambulanță, singurul care poate interveni în astfel de situații. Oamenii s-au conformat, au sunat și, după circa 20 de minute a sosit o salvare. Din ea au coborât doi brancardieri, au luat femeia și au dus-o în spital.

Sinucidul lui Bolliac

   Stăpîn preaputernic, creator nemărginit, tu, împărat al totului întreg!... Pentru ce ai înrădăcinat în inima mea astă veninoasă nemulțămire? Pentru ce pe mine numai nădejdea nu mă poate înșela? Ce tulburări grozave!... Ce sentimente necunoscute mă sfâșie de cum m-am pomenit în lume! Cumplit stăpân!... Ce neiertat păcat a putut face pruncia mea de te-ai năpustit deodată cu junia a mă sfîșia! Părinte preaslăvit! Aste grozave tulburări fură orânduite a mă primi în lume? Ori a trebuit a se naște deodată cu mine? Dumnezeu adevărat! Dacă fără ele nu mă puteam naște, dacă p-ăst amărât pămînt eu nu-mi puteam găsi fericirea, de ce m-ai înființat? Care așa mare trebuință fu a mă naște? Ce te sili a-mi tulbura odihna ce gustam în sânul nesimțirii, până a nu te cunoaște, și a-mi da un trup, un suflet, ca să fie pradă pământeștilor chinuri? Era trebuincios atomul meu la podoaba ăstui glob? Lipsa lutoasei mele îmbrăcăminți putea opri armonia universului?...

Dezvinovățirea

O întâmplare foarte instructivă, povestită de un amic, arată că dacă vrei să trăiești liniștit nu trebuie să te bagi în niciun fel în ceea ce nu este legat exclusiv de tine. Pentru că sunt oameni care știu să facă din alb negru și viceversa, ca să te scoată, în cele din urmă, vinovat în locul lor. 

O poveste japoneză despre sfârșitul lumii

    Se zice că odată, demult, păsării karebinga i s-a năzărit să zboare până la capătul lumii. S-a ridicat în văzduh de pe insula ei de baștină, Tanegașima, și s-a avântat în zbor iute ca săgeata peste marea cea mare

     A zburat karebinga șapte zile și șapte nopți în șir, iar în cea de-a opta zi a văzut un arbore înalt, cu o singură creangă. Arborele părea că crească chiar din adâncurile mării. A coborât karebinga pe creanga aceea, s-a odihnit, apoi a pornit iarăși la drum.

Interzicerea fumatului

Dau, pe site-ul ziarului Adevărul, peste un articol scris de un anume Doru Pop - profesor universitar. Articolul se intitulează „Fumatul, fascismul și fantezia libertății” și reprezintă, în opinia mea, un exercițiu de gălăgie de dragul gălăgiei, plin de argumente subțiri, susținute prin comparații nepotrivite sau exagerate.

Din primul paragraf, autorul stabilește caracterul fascist al legii care interzice fumatul în toate spațiile publice închise: „Noua legislaţie anti-fumat, importată pe plaiurile mioritice după ce a fost testată în alte părţi, are un puternic iz fascist. Dincolo de utilitatea ei aparentă, efectele secundare ale legii sunt la fel de nocive. Este vorba despre o mentalitate care acceptă impunerea unor legi cu anasâna, numai de dragul unui ipotetic bine comun.”

Băiețelul de dincolo de peretele subțire

Locuiam într-un bloc din cele cu pereții subțiri – fagure uriaș în inima orașului. Alături, pe stânga, era casa scării, iar în garsoniera din dreapta se mutaseră doi tineri împreună cu copilul lor – un băiețel de doi sau trei ani. Plângea des și de fiecare dată auzeam vocea femeii apostrofându-l: „Taci odată, nu înțelegi? Vrei să te bat?” Atunci se potolea dar numai pentru puțină vreme. Auzeam toate zgomotele ca și cum aș fi fost acolo: izbitul tacâmurilor de chiuvetă, tusea bărbatului, pașii copilului care alerga de la ușă la fereastră și înapoi, obsedant, ca o veveriță în cușca ei strâmtă. Garsonierele erau mici, ca pentru niște ființe liliputane, nu aveai loc decât pentru un pat, o masă și un dulap. Mai tot timpul stăteam întins, cu ochii închiși. Nu mă ridicam decât pentru a mânca sau pentru a merge să-mi fac nevoile. Pe la prânz porneam laptopul, citeam câteva știri și mă uitam după mailuri. Treaba asta nu dura foarte mult, cam o oră, dar în acea oră alergatul copilului mă scotea din sărite. Atunci mă bucuram s-o aud pe femeie strigând: „Dar mai termină odată, stai și tu liniștit că m-ai înnebunit de cap!”