Svejk 7

— Ce-i drept, să inventezi animale nu-i lucru uşor, dar să înfăţişezi astfel de animale inventate e mult mai greu. Cu ani în urmă, era la Praga unu' Mestek. Acest Mestek a „descoperit” o sirenă pe care a arătat-o odată publicului pe strada Havlickova, din cartierul Vinohrady, în spatele unei draperii. În draperie era o gaură prin care se putea vedea, într-un fel de semiîntuneric, o canapea ordinară, pe care stătea tolănită o femeie din Zizkov. Picioarele îi erau înfăşurate într-o eşarfă de mătase verde, care, chipurile, voia să fie coada; părul îi era vopsit tot în verde, şi pe mîini purta nişte mănuşi de care erau prinse aripioare de carton verde, iar pe spinare avea legată cu sfoară un fel de cîrmă.

Svejk 6

— Asta zic şi eu pildă de bărbăţie! În felul ăsta în armata noastră vor fi numai harnaşamente noi. Dar cînd eram la Praga, am citit în ziarul "Prazske uredni listy" despre un caz şi mai frumos. 

Cleanin' out my closet

Ei bine, se pare ca dulapul nu vrea sa plece. Inca. Am cautat peste tot cheile de la apartamentul lui mama si nu mai dau de ele. L-am sunat pe soferul cu transportul si am amanat combinatia. Acum, dulapul sta in garaj, linistit. Si imi aminteste, pe nu stiu ce cai, de Eminem:

I'm sorry mama, 

I never meant to hurt you, 

I never meant to make you cry, 

but tonight 

I'm cleanin' out my closet

Arderea de tot

Ieri, am avut de mutat mobila. Mobila grea, un anumit dulap aproape ca nu am putut sa-l car. M-a ajutat un oarecare Ioji, preferat de Mitza pentru operatiuni prin casa.Toata treaba a plecat de la hotararea Lilianei de a instala o masa in balcon. In balcon stau eu, am aici calculatorul, tot felul de sertare cu diverse si acel dulap foarte greu, in care tin, in general, colectia de discuri. Am multe, intr-adevar, sunt colectionar de muzica si filme. Am facut pe comanda dulapul ala si a iesit unul foarte greu.

Svejk 5

La noi, la Budejovice, a fost la regiment un soldat, un dobitoc cumsecade, care într-o zi a găsit pe stradă şase sute de coroane pe care le-a predat la poliţie. În gazete s-a scris despre el că e om cinstit. Şi aşa a ajuns de batjocura lumii. Nimeni nu mai sta de vorbă cu el, toţi îi ziceau: „Tîmpitule, cum ai putut să faci o prostie ca asta? Dacă mai ai un pic de onoare în tine, ar trebui să te usture pînă la moarte!” Era în vorbă cu o fată şi ea n-a mai vrut să ştie de el. Cînd a venit acasă, în concediu, şi s-a dus să asculte muzică, prietenii l-au dat afară din cîrciumă. Sărmanul de el, a pus-o la inimă, s-a îmbolnăvit de inimă rea şi pînă la urmă s-a aruncat înaintea trenului. 

Svejk 4

— Toate astea, zise Švejk, trebuie să le îndurăm pentru împăratul nostru. Şi pompatul stomacului şi clistirul. Cu ani în urmă, pe vremea cînd slujeam la regimentul meu, era şi mai rău. Pe atunci bolnavii erau legaţi cobză şi aruncaţi la zdup să se tămăduiască. De paturi, ca aici, ori de scuipători, nici pomeneală. Bolnavii zăceau pe scînduri goale. 

Svejk 3

— Eu cred, interveni Švejk, că ar fi bine să privim lucrurile cu mai multă îngăduinţă. Oricine poate şi trebuie să greşească, în măsura în care se gîndeşte mai mult la un lucru. Medicii legişti sînt şi ei oameni şi oamenii au cusururile lor. Să vedeţi ce s-a întîmplat o dată la Nusle, lîngă podul de peste Botici. 

Svejk 2

Înapoindu-se în celulă, Švejk aduse la cunoştinţa arestaţilor că interogatoriul e un moft. „Se răţoieşte puţin la tine şi te dă afară.”
— Pe vremuri, povesti Švejk, era mai rău. Am citit odată într-o carte cum că acuzaţii erau puşi să umble pe tablă înroşită şi să bea plumb topit, ca să vadă dacă erau sau nu vinovaţi. Alteori le zdrobeau picioarele în butuci, ori îi întindeau pe o scară, dacă nu voiau să mărturisească, şi le ardeau şoldurile cu torţa de pompier, aşa cum i-au făcut sfîntului Jan Nepomuk. Se zice că zbiera sfîntul, de parcă l-ar fi tras în ţeapă, şi n-a încetat să zbiere decît atunci cînd l-au aruncat în apă de pe podul Eliska, într-un sac impermeabil. De multe ori omul era sfîrtecat în patru, sau ţintuit la stîlp în faţa muzeului. Ăl de stătea doar închis în camera de tortură se simţea ca un nou-născut.

Svejk 1

Tot aşa, cu ani în urmă, era la Zliv, lîngă Hluboka, un pădurar; avea un nume tare urît. L-au împuşcat braconierii; după el a rămas o văduvă cu doi copii, care peste un an s-a măritat cu alt pădurar; cu unul Pepik al lui Savlovic din Mydlovary. I l-au împuşcat şi pe ăsta. Pe urmă s-a măritat pentru a treia oară, tot cu un pădurar, zicînd: „Să fie cu noroc a treia oară. Dacă nici acum n-o ieşi bine, apoi nu mai ştiu ce să fac.” Se înţelege că i l-au împuşcat şi pe ăsta, şi a rămas sărmana, de pe urma pădurarilor, cu şase copii grămadă. S-a dus pînă la cancelaria ducelui de la Hluboka şi s-a plîns că numai necazuri are cu pădurarii. Acolo au povăţuit-o să-l ia pe Jares, paznic la iazurile din Razice. Ce să vă mai spun: i l-au înecat în timp ce prindea peşte în iaz şi a rămas şi de la ăsta cu doi copii. Pe urmă a luat un jugănar din Vodnany, care i-a crăpat într-o noapte capul cu securea şi s-a dus să se predea de bună-voie. Înainte de a-l spînzura, în faţa tribunalului regional din Pisek, a muşcat preotul de nas, spunînd că nu-i pare rău de nimic şi adăugînd ceva tare urît despre măria-sa împăratul.

P2

Cum se produc traumele

Cautand poze cu Richi1 netuns, am dat peste diverse foldere pline cu imagini. Multe din ele de prin 2005-2006, cu Maria avand o expresie mult prea serioasa pentru un copil de 3-4 ani. Pe atunci, nu realizam ca e ceva in neregula, dar, cu timpul, am aflat ca se intamplasera unele lucruri. Noroc ca am aflat.

O farsa cu bichoni

Azi am programare cu Richi2 la tuns. Ultima data cand i s-a facut aceasta operatiune, parul lui era atat de incalcit, incat frizerita a muncit cu aproape o ora mai mult decat estimase si mi-a luat si 10 lei in plus.

Cu Richi1 fusese inca si mai ciudat. Pe el nu l-am tuns deloc mai bine de un an. Parul ii crescuse in asa hal, incat de la o anumita distanta putea-i sa-l confunzi cu o capita de fan. L-am dus la frizer si, cand m-am dus sa-l iau, dupa vreo doua ore, nu am vrut sa cred ca este el. Imi aduc aminte cum mergeam cu el in lesa, indreptandu-ne catre casa si cum nu ma mai puteam opri din ras. Cred ca multi trecatori m-au considerat sarit de pe fix.

Cam asa arata Richi1 cu vreo sase luni inainte de a-l tunde

A doua zi dupa

Mitul lui Sisif - cartea lui Albert Camus - lanseaza o ipoteza ingrijoratoare: singura interogatie cu adevarat importanta este daca viata merita sau nu sa fie traita. Iata cum spune Camus:

Nu există decât o problemă filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea. A hotărî dacă viaţa merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. Restul, dacă lumea are trei dimensiuni, dacă spiritul are nouă sau douăsprezece categorii, vine după aceea. Acestea sunt doar jocuri; dar mai întâi trebuie să răspunzi.

Albert Camus

Daca esti atent la jocul meu/Alfabetul nu e greu

.

Sentiment post-pascal

George Bacovia - Poemă finală

Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni
Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt
Singur să fumez acolo, nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ...

Pe stradă urle viata, si moartea
Si plângă poetii poema lor vana...
Stiu...
Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis --
Plumb si furtună, pustiu,
Finis...

Istoria contemporană...
E timpul... toti nervii ma dor...
O, vino odată, măret viitor.

Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu stie nimeni
Mâhnit de crimele burgheze, fără a spune un cuvânt
Singur să mă pierd în lume nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ...

Refuzul colinei

Unul dintre filmele mele preferate este Colina lui Sidney Lumet. E vorba despre un lagăr disciplinar al armatei britanice, situat în Libia, unde sunt duşi cei care trebuie re-educaţi. Prizonierii sunt puşi să urce de nenumărate ori la rând, sub soarele deşertului, complet echipaţi şi cu ranițele în spinare, o colină artificială. Fiecare se prăbuşeşte, la un moment dat, epuizat. Unii rezistă mai mult, alţii mai puţin. Dar nimeni nu scapă de momentul prăbuşirii.

Trei activitati preferate ale Mariei

Iata cu ce s-a indeletnicit Maria in timpul mesei de alaltaieri, de la Mitza:

Trei dinti din fata

Daca tot am scris despre Casino, sa mai povestesc o intamplare petrecuta acolo.

Cred ca prin 1975 m-am indragostit de o domnisoara mai mare decat mine cu fix un an. Numele ei era Camelia, i se spunea Cami si era deja intr-o relatie cu un individ numit (sau supranumit) Ciurlica. Eu cred ca tipul se numea Ciurlea si amicii ii ziceau Ciurlica, insa nu sunt chiar atat de sigur. Nu mai era elev, era mai mare ca noi, lucra pe undeva, nu am idee pe unde.

Bantuirea

Am descarcat pozele facute ieri si am gasit ceva foarte interesant. Eu nu am facut niciun film si, cu toate astea...iata ce mi-a aparut:

Ar putea sa fie vorba, oare, despre o fantoma ?

Despre babe

Stiu ca multi oameni ma condamna atunci cand vorbesc despre o femeie batrana si ii zic "baba". Imi asum aceasta licenta si o sa incerc sa explic acum despre ce este vorba.
Primul lucru pe care vreau sa-l spun ar fi ca nu orice batrana este, in exprimarea mea, baba, chiar daca are 128 de ani. Al doilea lucru este ca babele mi-au mancat viata. Chiar si astazi, cand intalnesc cate una, simt o strangere de inima, de parca m-as trezi aruncat inapoi in timp, in vremurile in care locuiam la Sinaia, cu Luminita si cu mama. Babele pe care le-am cunoscut atunci m-au marcat greu, adanc, exact cum vacarul isi marcheaza vitele cu fierul rosu.

Sarbatorirea Pastelui prin pictura

Ieri, la masa festiva care se tine traditional la Mitza, au fost, fara mine, 6 oameni: Maria, Ali, Lili, Mitza, Christine si baba Mitzi - cea care a pus masline in plus in salata de boeuf a Mariei. De Christine am povestit cum m-a pacalit, impreuna cu Maria, de 1 aprilie, deci personajele sunt cunoscute.

Dupa masa, am mers sus: eu, Christine, Lili, Maria, Ali. Si ce le-a dat lor prin cap pe cand eu puneam muzica fina? Sa se apuce de pictat. Foarte frumos. S-au asezat la masa - care, privita de sus chiar arata ca un sevalet si s-au apucat de lucru. Prea multe nu-s de comentat, se vede totul in poze:

Maria, Lili, Ali si Christine la masa-sevalet