Medicamente și ochelari

Sâmbătă am plecat cu Maria şi prietena ei, Michelle, către Breaza. Pe drum, am întrebat-o pe Maria dacă şi-a luat punga cu medicamente naturiste (pentru gât, nas, răceală etc - vreo cinci flacoane). S-a întristat brusc: o uitase. Aşa că am început: "ţi-am spus, înainte de a pleca, să termini cu săritul prin casă şi să te gândeşti dacă ai luat tot ce trebuie, mereu faci la fel, dar lasă că vine ea şi ziua când o să ai de tras ponoase pentru că îţi uiţi lucrurile" etc, etc.
Ajunşi la Breaza, am constatat că am uitat la Timişoara cel mai important bagaj: cel în care se aflau ochelarii mei, camera foto, diverse încărcătoare şi aparatul de ras. Nu mai e nimic de comentat. Doar că din cauza asta nici n-am putut scrie pe blog, ieri, când a fost o vreme super-ploioasă. Acum am luat ochelarii lui Gogol şi iată că reuşesc să umblu pe-aici.

O scriere mica a lui Julio Cortazar

PROPRIETATILE UNUI FOTOLIU

Acasa la Jacinto exista un fotoliu pentru a muri.

Cand cineva imbatraneste, este invitat intr-o buna zi sa ia loc in fotoliu, care e ca toate celelalte fotolii, doar ca are o steluta argintie in mijlocul spatarului. Cel invitat ofteaza, da putin din maini ca si cum ar vrea sa indeparteze invitatia, apoi se duce sa se aseze in fotoliu si moare.

Ispravile lui Pacala (12)

Evanghelia

După ce-a-ngropat-o popa şi pe ea cu cinste mare,

Sta la vatra-i, dus pe gânduri: ce să mai încerce oare?

Astăzi soacra, ieri nevasta îi plecară pe vecie.

Mai avea un fiu pe lume, doar atâta bucurie.

Şi Păcală tot în slujbă!

Spre-al său fiu deci s-a-ndreptat:

— Dragul tatii! Cu-aşa diavol, într-o casă nu-i de stat!

Să lăsăm aicea totul şi s-o ştergem amândoi;

Că de nu, strigoiul ăsta ne răpune şi pe noi!

Faceti-va bine (90)

Dentiţa

Denumire ştiinţifică: Bidens tripartita.

Prezentare. Dentiţa este o plantă anuală, cu frunze din trei foliole, tulpină ramificată, rădăcini dezvoltate. Aparţine familiei compozitelor şi poate ajunge până la 1,5 metri înălţime. Florile sunt sub formă de capitule şi au culoare galbenă. Dentiţa înfloreşte din iunie şi până în septembrie. Fructele sale au conformaţia de achenă şi pot fi periculoase pentru... peşti, putând să le provoace chiar moartea. Dentiţa poate vieţui şi ca parazit în câmpurile de cartofi şi porumb, fiind ceea ce se numeşte o buruiană rea. Creşte în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor, a râurilor şi lacurilor. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele, florile şi fructele.

Chestii de neconceput

Cateva chestii de neconceput intr-un alt mediu decat cel romanesc.

1. Totdeauna pana acum, am rezolvat problemele cu regia ENEL la casieria din strada Resitei. Ieri m-am dus sa rezolv ceva, la ora 15:15. Casieria - inchisa. "OK, mi-am zis, de la astia oricum nu te poti astepta sa stea pana la 4, cum le e programul, las ca vin maine". Azi s-a dus Lili, eu aveam treaba la Colterm. Ora era cam 12 - casieria inchisa. Care sa fie explicatia? Simplu: ENEL si-a inchis casieriile din Timisoara.

Paști sau Paște

Multă lume m-a întrebat cum se spune corect: Paşti sau Paşte. Răspund pe scurt astfel: sărbătoarea are în originile sale – dacă trecem de etapa ebraică "pesah" – şi acea azimioară numită pască (dupa opinia etnologului Simion Florea Marian; alţi cercetători sunt de părere că mielul jertfit purta acest nume, de "pască"). La plural, acest cuvînt face "paşti": o pască, două paşti, conform unei alternanţe obişnuite în româneşte, cum e şi în verbul a paşte: "să pască, să paşti" sau a naşte: "să nască, să naşti" etc. Aşadar, Paşti e pluralul de la pască. Resimţit, în mod normal, ca un plural, vorbitorii au căutat, cînd era vorba de sărbătoarea într-ale cărei zile ne aflăm, au căutat singularul, şi astfel a fost derivat singularul "Paşte", spunîndu-se, firesc, fie "sărbătorile de Paşti", fie "sărbătoarea Paştelui". Amîndouă formele sunt la fel de corecte, şi alte subtilităţi pe această temă nu au substanţă, e o falsă problemă. 

Cozonac

Catolicii fac cozonacii maine. Ortodocsii sambata viitoare. Si pentru unii si pentru ceilalti, pun aici o reteta de cozonaci pe care o am de la Daniela Donu, care, la randul ei, o are de la fata Mariei Lataretu. Recomand cu caldura aceasta reteta. Sper sa mananc si eu de de sarbatoarea Pastelui. Uite reteta, pentru doi cozonaci:

De-ale lui Zoscenko (8)

Aristocrata

Grigori Ivanovici răsuflă o dată adînc şi în­cepu:

— Mie, măi fraţilor, nu-mi plac femeile care poartă pălărie. Cînd femeia umblă cu pălărie şi cu ciorapi de fildecos, ori ţine în braţe un căţe­luş, ori are un dinte de aur, pentru mine o aris­tocrată din astea nici nu mai e femeie, nu face două parale.

Cu toate astea, într-o vreme mi s-au aprins călcîiele după o aristocrată. Mă plimbam cu ea, am dus-o şi la teatru. La teatru am şi dat de bucluc. Acolo, la teatru, şi-a dat ea ideologia pe faţă.

Am cunoscut-o în curte. La o şedinţă. Mă uit şi văd o fîţă. Cu ciorapi în picioare, cu un dinte de aur în gură.

— Unde stai, cetăţeană? zic. La ce număr?

— La şapte, zice.

— Să fii sănătoasă, zic eu.

Nume, prenume si porecla

Nu-i cunoaşteţi pe Boc, Boda, Ponta şi Varanu? Nu-i bai! Vă dau eu cateva informaţii despre ei. Iată: prenumele lor (nu in aceeasi ordine ca numele), sunt Dan, Emil, Iosif şi Victor. Ei au următoarele porecle: Vax, Praf, Felix şi Cimpoi - enumerate si ele într-o ordine care nu are legătură cu cea a numelor şi prenumelor.

Vă mai pot spune că numărul literelor care compun numele, prenumele şi porecla luate împreună este diferit de la om la om. Mai reţineţi că porecla Praf nu aparţine nici lui Boc şi nici lui Dan, precum şi faptul că nici numele de familie şi nici porecla lui Iosif nu au şase litere. OK. Acum ziceţi care este prenumele, numele şi porecla fiecăruia din cei patru.

Centiped

De cand mama m-a facut n-am vazut creatura ca aia pe care am gasit-o in fata blocului. Eu am zis ca e o omida. Lili a spus ca e miriapod - adica centiped. Am vrut sa o apuc intre degete dar mi-a alunecat. Apoi am luat creatura cu o folie rigida si am dus-o in iarba, undeva. Dar degeaba, si-a luat azimut si s-a intors (cu pretul caderii de pe un zid de vreo juma' de metru), in locul de unde o ridicasem si de acolo si-a continuat drumul - dandu-ne impresia ingrijoratoare ca are o tinta precisa. Mare lucru nu am ce sa mai zic, uite pozele:

Inca o poveste a copilei Daniela Donu

Fetiţa si căţelusul

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti.          

A fost odată o fetiţă pe care ochema Ana-Maria, avea părul bălai şi ochii albaştri, precum seninul cerului.

Ana - Maria avea o prietenă pe care o chema Miruna; aceasta avea părul negru ca pana corbului şi ochii negri ca murele.

Şi într-o zi, pe când se jucau cu alte fetiţe, Miruna (fiind foarte invidioasă pe Ana – Maria pentru că aceasta era o fetită cuminte, ascultătoare, îşi iubea părinţii şi, mai ales, era iubită de toată lumea) a spus celorlalte fetiţe să nu se mai joace cu Ana – Maria pe motiv că nu ştie bine regulile jocului, ceea ce bineînţeles că nu era adevărat. În zadar a încercat Ana – Maria să le convingă pe fetiţe că nu e adevărat ceea ce aud, căci ele au ascultat de Miruna, mai ales că aceasta le servise cu tablete de ciocolată înfăşurate în diverse hârtii colorate.

O alergare pe scări

Încă una dintre întâmplările cu urşi, despre care ziceam că nu au fost puţine. De data asta, e vorba de un vis. În visul ăsta, se făcea că eu, foarte grăbit, coboram treptele de la Căminul de Copii din Sinaia. Nişte trepte late, dar pline de găuri, ciobite, deşelate etc. Iarna era un adevărat act de vitejie să cobori pe-acolo, mai ales în pantofi, cum îmi plăcea mie să umblu. Dar în visul meu era vară şi eu alergam pe scări în jos. La un moment dat, din cauză că hainele îmi cam fluturau, mi-a zburat ceva din buzunar şi a căzut pe trepte. Eu, din inerţie, am mai alergat câţiva metri. M-am oprit, m-am întors, am urcat şi, brusc, am văzut la câţiva metri de mine o matahală neagră şi fioroasă, ghemuită, dând impresia că e gata să sară. Era un urs, unul neobişnuit de mare şi de puternic. S-a uitat la mine cu ochii lui roşii, injectaţi, dar nu s-a mişcat din loc. Eu am mai urcat o treaptă, am întins mâna şi am luat obiectul care-mi căzuse din buzunar: era o Biblie. Ursul n-a făcut nimic, eu am rupt-o la fugă pe scări în jos, m-am oprit după o vreme şi m-am uitat în urmă: ursul nu mai era acolo.

Pierderea si recuperarea cartii de identitate a masinii

Mi-am pierdut cartea de identitate a masinii. De ce am pierdut-o? Pentru ca imi pasa mult prea putin de hartii si, de indata ce trebuie sa umblu cu ele, nu le mai pun de unde le-am luat. Asa ca s-a dus cartea de identitate. Sigur ca asta ma costa. Alaltaieri am plecat sa rezolv chestiunea. Intai m-am prezentat la Monitorul Oficial sa anunt pierderea. Tipa de acolo mi-a zis ca nu merge asa: prima data trebuie sa merg la politie, de acolo la Registrul Auto si abia la sfarsit la Monitorul Oficial. Bun, m-am dus la politie, care are sediul in mall.

O metafora

Un fragment din romanul "Procesul" de Kafka. Acest fragment a castigat o popularitate atat de mare, incat de multe ori a aparut independent, in diverse volume de proza scurta.

Imagine din filmul "Procesul" in regia lui Orson Welles

Faceti-va bine (89)

Degeţelul lânos

Denumire ştiinţifică: Digitalis lanata.

Denumire populară: degetăriţă, degeţelul de câmp.

Prezentare. Degeţelul lânos este o plantă erbacee, îndeobşte bienală, dar în anumite condiţii poate fi perenă. Face parte din familia scrofulariaceelor. La maturitate, tulpina degeţelului poate ajunge până la 1,20 metri înălţime, ramificându-se mult spre vârf. Partea superioară a plantei este, în modobiş nuit, păroasă, de unde şi numele de degeţel lânos. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime), cu marginile puţin crestate.

Degetelul lanos

Sanda Marin

Una dintre cărţile extrem de longevive la români este cartea de bucate a Sandei Marin. Îmi aduc aminte de ea ca fiind cea mai pomenită carte în conversaţiile gospodinelor de prin anii 80. Mi se părea că e o mare izbândă să scrii aşa o carte, pe care să o ridice în slăvi mii şi mii de cucoane din toate colţurile patriei.

Parcari la Massa Lubrense

Daca tot am vorbit de parcari, mi-am adus aminte de o faza foarte interesanta petrecuta acum doi ani (sau trei), in Italia. Am inchiriat atunci un mic apartament intr-o localitate de care nu auzisem niciodata: Massa Lubrense. Departe de lumea dezlantuita, cu alte cuvinte. Apartamentul se afla foarte aproape de mare, acolo unde se ispraveste strada intortocheata si ingusta care coboara din centrul localitatii. Are o terasa si o curte betonata, unde lasam masina peste noapte. In prima dimineata, cand am vrut sa iesim, ne-am trezit ca poarta este blocata de un Fiat. Pe intregul sens erau parcate masini, aproape bara la bara. Aveam sa aflam ulterior ca le apartineau unor domni care plecau cu diverse ambarcatiuni catre plaje mai indepartate. 

Tiganiada

Iata ce mass-message a ajuns si pe la mine (nu am ce comenta):

1000 - Tiganii ajung în Imperiul Bizantin.
1300 - Intrarea tiganilor în Europa.
1400 - Sunt mentionati în Bulgaria "în numar mare".
1417 - Regele Sigismund  al Ungariei emite un ordin de libera trecere pentru nomazii tigani.

Parcarea la romani

Sa presupunem ca ai un loc de parcare. Nu este al tau in sensul ca ai turnat asfacltul acolo, pe pamantul mostenit de la bunici. Nu este nici macar inchiriat de la primarie. Dar este "al tau", pentru ca in fata blocului unde locuiesti este o parcare cu zece locuri si acolo nu parcheaza nimeni altcineva in afara de locatari. E asa, ca un fel de intelegere nescrisa, pe care e normal s-o respecte toata lumea. Asa cum tu, cand te duci la cineva in vizita, nu parchezi pe locul nimanui, ci cauti sa te strecori pe undeva, pe un trotuar mai putin circulat sau prin vreo alveola din fata unui parc, te astepti ca si ceilalti oameni sa faca acelasi lucru.

Mici întâmplari cu animale (27)

Imblânziri (2)
Pentru pescarii cu undiţa din Cluj, valea Drăganului nu are pereche. În partea de jos joacă lipanii vînînd după musculiţele cele mai mici, îndată se învrîstează între ei şi păstrăvi, care apoi pun stăpînire pe şuvoaie şi bulboane pînă spre izvoarele din muntele înalt. Priveliştea se schimbă în faţa pescarului după fiecare cotitură a rîului, toate imagini de munte şi totuşi surprinzînd fiecare prin frumuseţea ei proprie.

Coborînd într-o înserare pe rîu în jos, unuia dintre cei ce au avut norocul să descopere încîntările unditului la păstrăvi i s-a alăturat un ţăran:

—  Frumoşi peşti ai prins, domnule, dar niciunul nu-i ca cel din fîntînă.