Himera sănătății

Toţi suntem mai mult sau mai puţin bolnavi, ăsta e un lucru absolut cert. Sănătatea perfectă nu există, poate doar în uter să fie unii copii perfect sănătoşi. Spun asta pentru că perfecţiunea este ceva ce nu poate fi pierdut decât prin trecerea în altă lume. Nimic nu este perfect, cu excepţia lui Dumnezeu.
Totul e să accepţi şi să declari, la un moment dat, că eşti bolnav. Momentul ăsta vine ca destinul, nimeni nu i se poate împotrivi. Cu cât el vine mai târziu, cu atât himera sănătăţii se prelungeşte. Cei mai mulţi dintre noi suntem atinşi, însă nu o recunoaştem, prelungim suspansul, amânăm momentul adevărului. Asta ne duce într-o direcţie total greşită, pentru că după cum se ştie, cu cât amâni, cu atât momentul în care nu mai poţi amâna este mai dureros. „Boala lungă, moarte sigură” zice o zicere.
Aşadar, să ne declarăm bolnavi încă de la început de tot, când încă le mai părem celorlalţi sănătoşi. Să recunoaştem că odată cu ieşirea din pântecele matern, în chiar acea clipă, la primul contact cu lumea, măcar o boală a început deja să se cuibărească în noi. Dacă vom trăi cu sentimentul acesta, nimic nu ne va mai lua pe nepregătite, aşa cum li se întâmplă celor care trăiesc fără griji, nu le lipseşte nimic şi într-o zi, într-un anume ceas, într-o oarecare clipă, află că procesul care rula în tăcere, în adâncuri, este, de acum, vizibil, precum o roată dinţată care s-a tot învârtit în subteran, urcând lent, până când zimţii ei au început să roadă stratul cel mai de sus şi, iată, prind să se zărească printre firele de iarbă.

Făcături cu Helen Mirren

1. Există o actriță britanică pe nume Helen Mirren, care a avut și are succes. A câștigat și premii internaționale, așa încât se pare că este ceva de capul ei. Eu am văzut-o în filmul "The Queen" și nu pot să spun că a jucat rău sau bine.
   Dar scriu despre ea pentru că au apărut niște reportaje ale căror titluri sună cam așa: „Povestea actriței care la 66 de ani arată ca la 30. A luat un Oscar la 61 de ani și este adorată de milioane de fani". E vorba de această tipă, Helen Mirren.

Mici intamplari cu animale (30)

Adunîndu-ne la cabană cei trei vînători, după ce am dibuit în dîra cerbilor, benjaminul nostru, care atunci luase mai în­tîi contact cu muntele sălbatic, ne surprinse cu vestea că a văzut un muflon. De cînd s-au ridicat munţii ăştia, muflon nu i-a călcat. Muflon trebuie să fie, ce ar putea fi alta? întări novicele. Ca oaia, sur-negriu, cu coarne răsucite.

—  Măi, va fi vreo oaie de casă !

Faceti-va bine (92)

Dracila

Denumire ştiinţifică: Berberis Vulgaris.

Denumire populară: dracină, gard viu, drăgină, lemn galben.

Prezentare. Dracila este un arbust foarte spinos, cu o înălţime de până la trei metri. Face parte din familia berberidaceelor. Dracila dezvoltă nişte rădăcini foarte puternice, de un galben intens la interior şi galben-maro la nivelul coajei. Aceste rădăcini o ajută să se regenereze, chiar dacă este distrusă. Tulpina este rămuroasă şi bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. Frunzele sunt alterne. Florile, grupate în nişte ciorchini de circa şase centimetri lungime, au culoarea galbenă. dracila înfloreşte la sfârşitul primăverii şi începutul verii.

Taierea mieilor

1.Am mai scris despre miei si probabil ca voi mai scrie. Sunt total impotriva sacrificarii rituale a acestor blande animale in fiecare an, cu prilejul Invierii.  Invierea lui Cristos este un moment in care tot crestinul se bucura. De ce se bucura el? Pentru ca afla un lucru capital: moartea poate fi invinsa. Crestinul intelege ca daca urmeaza poruncile lui Cristos, va trai vesnic. Afland asta se bucura nespus. Si cum se bucura crestinul? Taie un miel si il mananca. Poate exista ceva mai absurd? Adica eu aflu ca sunt nemuritor si imediat casapesc un animal bland si nevinovat. Un animal caruia nu i se promite viata dupa taiere, pentru ca Invierea le este rezervata oamenilor. Macar daca i s-ar promite si amaratului de miel ca dupa ce va fi taiat si infulecat, va merge si el intr-un rai al mieilor...

Un clipuscul

Tocmai cand ma pregateam sa scriu ceva despre indivizii care urasc Biserica, popii si credinta, am dat peste un clipuscul (adica un clip minuscul) urcat pe YouTube, in care o individa evident afectata de probleme mintale serioase, da un raspuns aberant la intrebarea: "Ati tinut post?" Este greu de urmarit monologul femeii si de altfel nu are nicio importanta ce spune ea. Important e ca astfel de oameni se duc la biserica, se inchina, respecta ritualul crestin, apoi ies de acolo si vorbesc despre "divulgaritatea umanistica", "blastomul nonsalantei nonconformistice" si alte aiureli. Urmarea e ca indivizii aia despre care ma pregateam eu sa scriu gasesc noi motive sa urasca Biserica, popii si credinta. Ei zic: "Uite in ce hal te tampeste mersul la Biserica". Altii, care poate ca nu se exprima violent sau vulgar cu privire la popi (niste oameni, in fond si ei, nu cine stie ce fiare salbatice), intreaba cu viclenie retorica: "De ce nu o vindeca Dumnezeu cand o vede ca intra in biserica?"

Căscarea ochilor

Am ajuns la Hannover azi noapte la 12:30, după o călătorie de 15 ore. Ne făcuserăm socoteala că o să plecăm la 7 şi o să ajungem la 10, dar s-au întâmplat tot felul de chestii.
Întâi că ne-am trezit după 7.
Apoi, nu am mai găsit declaraţia nevestei cum că e de acord să ies cu Maria din ţară. Am căutat-o de mi-au sărit capacele şi până la urmă am găsit-o într-o cutie aflată în portbagaj. Apoi n-am găsit alte hârtii pe care trebuia să i le las soacrei că să rezolve diverse lucruri.

O poezie de-a Florentei Albu

Muzicuţa

Intotdeauna am vrut să am

muzicuţa,

pentru muzica ei ţopăind,

cu tenişi albaştri, pentru pasul de joc

în sus şi în jos,

pentru melodia ei mică,

fragmenţel de melancolie

Cred că odată, demult,

avusesem o muzicuţă

cu două şiruri de dinţi mirosind

a zahăr candel

şi-a litere de abecedar.

O, sigur, îmi amintesc

felul ei de a cânta,

de-a sări la şotron,

în pătratele desenate cu creta

şi picioarele-n tenişi albaştri

suflul – sufletul – cântecelul-

fărâmiţă de melancolie

Momentul renunțării

I-am auzit pe mulţi vorbind despre faptul că au hotărât să-şi schimbe viaţa începând cu Învierea. Socoteala lor e simplă: noaptea trecută a înviat Cristos, aşa că eu de azi nu mai beau.
Dar ce sens are să legi renunţarea la un obicei prost de Învierea lui Cristos? Dacă tot vrei să te laşi de băutură, de ce să n-o faci de îndată ce îţi vine ideea, fie că asta se întâmplă de Crăciun sau într-o marţi din februarie? Are vreo influenţă asupra organismului faptul că ai demarat acţiunea în prima zi de Paşti? Te ajută Cristos mai mult văzând că ai băut ca porcul până în noaptea de Înviere şi după aia te-ai lăsat? Nici pomeneală, Cristos se bucură pentru că renunţi la un viciu, nu pentru că renunţi la el într-o anumită zi.

O poveste a lui Cortazar

Poveste adevarata

Un domn scapa pe jos ochelarii, care fac un zgomot ingrozitor cand se izbesc de pietrele pavajului. Domnul se apleaca, necajit din pricina ca lentilele costa foarte scump, dar, spre marea sa uimire, descopera ca ochelarii au scapat, ca prin minune, neatinsi.

Atunci, domnul are un sentiment de adanca recunostinta si intelege ca cele intamplate constituie un fel de avertizare prieteneasca, asa ca se duce la un magazin de optica si cumpara un toc de piele captusita - dubla protectie pentru a-si ingriji sanatatea. Peste o ora scapa tocul din mana si, cand se apleaca fara a fi prea nelinistit, constata ca ochelarii s-au facut praf. Ii trebuie catva timp ca sa inteleaga cat de nepatrunse sunt caile Domnului si ca, de fapt, miracolul acum a avut loc.

Spargerea unui ou

Cugetari pascale

Prin bucatarie, Mitza, Ali, Maria si Diana (mama lui Ali) fac diverse operatiuni culinar-gastronomice. Richi umbla ca turbat de colo-colo, incercand sa apuce vreo bucata de carne. Iar eu, ca un adevarat filosof ce ma aflu, stau la masa din dormitor, cu ochii in monitor si cuget. La ce cuget? La Traditie. 

Acum aproape 2000 de ani, Cristos a fost rastignit dupa ce venise cu Legea cea noua. Invatatura lui s-a raspandit masiv si astazi, sute de milioane de oameni sarbatoresc, an de an, nasterea, apoi invierea celui pe care il considera a fi insusi Dumnezeu. Cum fac ei asta? Retraind, pas cu pas, evenimentele petrecute atunci. Exista o sumedenie de etape pe care le are de parcurs un crestin in timpul marelui post. El trebuie sa mearga la diferite slujbe, fiecare marcand cate un episod din istoria ultimelor saptamani din viata Mantuitorului. Trebuie sa aprinda lumanari si sa faca pomeni; trebuie sa se roage in anumite ceasuri ale zilei, spunand anumite rugaciuni si nu altele. Trebuie sa poarte imbracaminte cernita, sa asculte muzica religioasa, sa cugete la Jertfa lui Cristos si tot asa, timp de sapte saptamani. 

Ispravile lui Pacala (13)

Răfuiala

Încotro să se mai ducă? Şi la ce? Era şi seară.

Osteniţi de drum, pe malul râului se aşezară.

— Să mânem aci!

— Prea bine. Ah, stăpânule iubit,

Nici nu ştii, în calea asta cât de multe-am pătimit!

Ba în sac să mă înăbuş, ba în râu să pier la fund,

Dar avuşi de mine milă, n-ai lăsat să mă cufund.

D-aia şi eu, îndurat-am toate, fără să cârtesc;

Doar să pot, părinte dragă, şi la drum să te-nsoţesc!

Cosurile din Mall

Splendoare in Mall! Spectacol! Ridicarea cosurilor din parcarile subterane la nivelele superioare. Cosurile goale urca pe scara rulanta, cele pline coboara (cu oameni cu tot). Cat de frumos! Uite, zici ca sunt ingerii comertului, coborati in tenebrele Mall-ului:

Diletantism nerusinat

Destui dintre cei care au terminat un liceu au obiceiul sa spuna chestii de genul "din toate materiile, cel mai mult am urat matematica". Foarte bine, spun eu. Ce-ar fi daca toata lumea ar iubi matematica sau macar ar intelege-o? Eu cred ca ar fi un dezastru urias. Stiintele exacte nu sunt pentru mase, exact ca psihologia, sculptura sau stomatologia. Asa ca eu nu ma mir deloc cand aud textele astea cu "cel mai mult am urat". Mi se pare firesc sa existe o minoritate a matematicienilor, o minoritate a violonistilor, una a jongleurilor sau una a egiptologilor. Pentru marea masa exista destule ocupatii: comentatul de fotbal, bautul de bere, injuratul de guverne etc.

Cine mai intră prin ZARA

Fâțâindu-mă azi prin oraș după diverse cumpărături, am ajuns și pe la ZARA. Sincer să fiu, eu nu am înțeles niciodată de ce trebuie să-ți cumperi tricou de la ZARA cu 100 de lei, când poți să iei același tricou, din același material, poate chiar mai frumos, dintr-un magazin oarecare și să dai pe el 40 de lei. Se pare însă că Maria a înțeles acest lucru și știe cum vine treaba, așa încât dacă o întrebi ce vrea să-i aducă 'epurașu' ușa rupe, zice că haine de la ZARA. Eu i-am explicat Mariei că Iepurașul, exact ca și Moș Crăciun, vine la copiii până în cinci-șase ani, după care predă ștafeta părinților. Așa că astăzi am fost iepuraș și m-am dus la ZARA. Am constatat cu uimire că Maria, de cum intră în magazin, începe să răsfire standurile întru cercetarea umerașelor, că știe exact unde sunt cabinele de probă, oarecum așa cum intram eu, ca adolescent, în câte un bar unde cunoșteam toate cotloanele. Una peste alta, și-a ales două rochițe pe care le-a probat și răs-probat, schimbând numerele și vârstele. Între timp, am apucat să fac oarece poze, în special cu o doamnă tradițională care se potrivea cu ZARA cam cum m-aș potrivi eu cu un magazin de porțelanuri. Uite:

No comment1

No comment2

Bivolița din zăvoi

Azi, pe la 4, am făcut ultima vizită la piaţă. Mai aveam de luat usturoi verde, leuştean, roşii, măcriş, lobodă şi alte mărunţişuri. M-am sucit, m-am învârtit, am ales, până ce mi-a mai rămas de găsit doar usturoi care să-mi placă (pentru stufatul de miel, unde nu merge să pui orice pălitură). Cum stăteam eu şi cercetam nişte mănunchiuri, la o tarabă, numai ce aud o voce zicând cam aşa: „Păi da, şefu' se face că nu mă vede, nu cumpără de la mine” şi altele în acelaşi registru. Mă uit într-acolo şi văd cea mai grasă şi mai neagră precupeaţă din câte mi-a fost dat să întâlnesc. Trona acolo, printre verdeţuri, precum o bivoliţă într-un zăvoi.

Beckett

Azi e ziua de nastere a lui Samuel Beckett. Cu ocazia asta, urc aici un fragment din "Asteptandu-l pe Godot", cea mai cunoscuta din lucrarile maestrului.

Decăderea de Paști

Măcelărirea mieilor s-a petrecut din nou. Iar au fost ucise câteva sute de mii de animale pentru îmbuibarea tuturor burtoşilor care nici măcar nu au ţinut post (mă număr printre ei, recunosc cu oroare).
Dacă aş putea, aş da o lege prin care tot romanul care vrea miel pe masa Învierii ar fi obligat să dovedească întâi că a ţinut post aşa cum scrie la carte. Sunt sigur că în felul asta numărul victimelor s-ar reduce cu 90%.
La ce bun să mănânci miel, grohăind că asta e Tradiţia, câtă vreme nu respecţi nimic din adevărata Tradiţie, în afară de ciocnitul unui ou roşu, urmat de îmbuibarea cu drob, stufat, borş şi friptură de miel şi apoi de alcoolizarea până la pierderea raţiunii? Păi asta o fi paradigma Învierii? Adică bei şi mănânci cât vrei tu pe tot timpul postului, nu te duci la biserică, dar când vine Învierea trebuie să te umfli cu miel, băutură, cozonaci şi ouă încodeiate, la fel ca acela care a postit şi s-a rugat? Ce decădere...

Podul ocinean

La Ocina, in sfertul de ora pe care l-am petrecut pe-afara, am avut prilejul sa fac diverse poze cu diverse personaje in miscare. Nici nu m-am gandit ca voi obtine imagini atat de "filosofice". Uite: