Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
miercuri, 15 august 2012
Barbati si femei (3)
Cand faci cate o judecata de genul "femeile parcheaza prost cu spatele", esti imediat catalogat drept "misogin". Tipul asta de reactie arata ca femeile si-ar dori ca nimeni sa nu formuleze vreo judecata in ceea ce le priveste (da, tocmai am formulat una si am re-devenit misogin).
Iesirea din cercul asta e simpla: in loc sa ripostam invariabil si monoton cu cuvinte de genul "misogin", e de ajuns sa acceptam ca barbatii si femeile sunt fiinte diferite, exact cum vrabia este diferita de pitigoi. Daca am accepta asta, toate judecatile de tipul "barbatii se dau mari" ar fi perfect acceptabile, la fel cum se accepta fara comentarii judecati de genul "elefantii sunt greoi", sau "pisicile sunt viclene".
O pledoarie pentru intelegerea faptului ca barbatii si femeile sunt fiinte diferite, exact cum sunt oaia si capra, poate fi gasita in cartea "De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda" a lui Allan Pease, pe care nu pot inceta s-o recomand. Iata inca niste pasaje din aceasta carte.
marți, 14 august 2012
Mici intamplari cu animale (70)
Ciudăţenii la cerbi
Îmi împuşcasem
cerbul din acel an. Prea degrabă — chiar a doua zi după
ce sosisem la munte. Să iau în spate coarnele şi
să mă
întorc
acasă, cînd din vacanţa
pe care mi-am luat-o mai aveam zece zile? Parcă
glonţul ar fi plăcerea
cea mare şi nu însăşi
viaţa în munte, cînd mugesc cerbii! Am rămas
pînă
la sfîrşit,
cu carabina fără
cartuş în ea, si multe plăceri
am avut, pîndind
crîmpeie
din viaţa sălbătăciunilor
şi trăind
zile de cabană, pline de farmec.
Faceti-va bine (138)
Ienupărul
Denumire ştiinţifică: Juniperus communis.
Denumiri populare: cetenă, brădişor,
jireapăn, jneap, turtei.
Prezentare. Ienupărul este un
arbust care creşte în flora spontană de deal şi munte. Face parte din familia
cupresaceelor. Poate fi întâlnit, grupat sau izolat, în păduri, în preajma pădurilor,
în zone de tufărişuri, în turbării. Este un arbust ramificat, frunzele fiind
ascuţite, asemănătoare cu acele bradului. Înfloreşte în aprilie-mai, fructul fiind
o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. Acest fruct prezintă importanţă
din punct de vedere medicinal.
Batranii lui Buzzati
Vânătorii de bătrâni
Roberto
Saggini, administratorul unei mici fabrici de hârtie, patruzeci şi şase de ani,
păr cărunt, bărbat frumos, îşi opri automobilul, la două noaptea, la câţiva
paşi de un bar-tutungerie, rămas deschis cine ştie cum.
—
Mă întorc într-o clipă, îi spuse fetei care şedea lângă el.
Era
o fată frumoasă, la lumina neonului roşul buzelor sale strălucea ca o floare
învoaltă.
În
faţa tutungeriei erau parcate câteva maşini. El trebuise să oprească ceva mai
încolo. Era o seară de mai, cu aer călduţ şi proaspăt de primăvară. Străzi cu
totul pustii.
Intră
în bar, să cumpere ţigări. Când fu din nou în prag şi se îndrepta cu paşi
grăbiţi spre maşină, izbucni sinistrul strigăt.
O poveste a lui Emil Garleanu
Bătrânii
Cucoana Casuca a pornit la
o rubedenie, tocmai la Hârlău, luând şi pe fiica dumisale, Anghelina, fată
frumoasă, cu faţa plină de voioşia celor 17 ani de copilărie; boierul Toader
Racliş, soţul coanei Casuca, a rămas singur,
cuc, în toată casa. Să-i treacă de urât, stă toată ziua, şi chiar mănâncă, dimpreună cu boierul Gavrilă, căruia
şi lui îi plecase feciorul şi soţia
la moşie, chemaţi de trebi şi muncă.
Şi iată-i
pe amândoi, faţă în faţă, la masa din sufrageria încăpătoare, pe a căreia fereşti deschise străbate, în
şopot dulce, freamătul livezii.
luni, 13 august 2012
Poveste din Florenta
In
1502, toată Florenţa ştia că în atelierul cioplitorilor de la biserica Santa Maria del Fiore exista de mult timp un bloc de marmură
enorm. Cândva fusese o magnifică „bucată de carne”, cum spuneau pietrarii, dar
dalta stângace a unui sculptor o spărsese tocmai acolo unde ar fi trebuit să se
afle picioarele statuii. Nu se mai putea face nimic din ea. Piero Soderini, primarul
oraşului, se gândise să salveze blocul, dându-i o comandă lui Leonardo da Vinci
sau vreunui alt maestru, dar sfârşise prin a se lăsa păgubaş – toţi spuseseră
acelaşi lucru: marmura era stricată. Astfel, deşi costase bani mulţi, blocul
zăcea acoperit de praf în spatele bisericii.
O poveste a lui Gogol (Nikolai Vasilievici)
Caleaşca
Odată cu
venirea în garnizoană a regimentului de cavalerie ***, orăşelul B. se înveseli
foarte mult. Până atunci fusese aici o groaznică plictiseală. Când ţi se
întâmplă să treci prin orăşel şi să te uiţi la căsuţele scunde de lut, care
privesc uliţa cu o mutră nemaipomenit de acră, atunci… dar nici nu poţi spune
ce ţi se întâmplă atunci în suflet… Simţi că te cuprinde o jale, ca şi cum ai
fi pierdut la cărţi sau ai fi spus netam-nesam cine ştie ce neghiobie. Într-un
cuvânt, nu te simţeai bine deloc. Lutul cu care au fost lipite cândva căsuţele
a căzut din pricina ploilor, iar pereţii, din albi cum au fost cândva, au ajuns
bălţaţi. Cum se întâmplă de obicei în orăşelele noastre din sud, cele mai multe
acoperişuri sunt de trestie.
Aventurile baronului Munchhausen (9)
A cincea aventură pe mare
Acum, domnii mei, fiindcă tot mai avem timp să mai bem o sticlă,
vă voi povesti şi o altă întâmplare, foarte ciudată, petrecută cu câteva luni
înainte de ultima mea întoarcere în Europa.
Sultanul, căruia îi fusesem prezentat atât de către ambasadorii
Imperiului Romanic şi ai Imperiului Rus, cât şi de ambasadorul Franţei, m-a
folosit, trimiţându-mă la Cairo într-o misiune de mare importanţă şi de aşa
natură încât va trebui să rămână în vecii vecilor o taină.
Ocupatii ciudate (2)
Etichetă
şi preferinţe
Intotdeauna mi
s-a părut că trăsătura distinctivă a familiei noastre este buna-cuviinţă. Împingem
sfiala pînă la limite de necrezut, atît în ceea ce priveşte îmbrăcămintea şi
mîncarea, cît şi în felul în care ne exprimăm si ne urcăm în tramvai. De pildă,
poreclele, care se acordă fără niciun fel de scrupule în cartierul Pacífico, pe
noi ne preocupă, ne dau de gîndit, ba chiar ne tulbură. Părerea noastră e că nu
poţi să dai orice fel de poreclă unuia care va fi silit s-o înghită şi s-o
suporte ca pe o însuşire a sa toată viaţa. Doamnele din strada Humboldt îşi numesc
băieţii Toto, Coco sau Cacho, iar fetelor le zic Negra sau Beba; în familia
noastră însă, tipul ăsta obişnuit de poreclă nu există, ca să nu mai vorbesc de
cele afectate şi preţioase ca Bănuţa,
Fărîmiţa sau Spaima-pisicilor, care sînt foarte răspîndite prin Paraguay şi
Godoy Cruz. Drept exemplu pentru grija pe care o avem pentru treaba asta e de-ajuns
să amintesc cazul mătuşii mele de-a doua.
Mici intamplari cu animale (69)
Isprava unui căţeluş curajos
Profesorul ornitolog
Dionisie Linţia
ne scria :
„Iată curajul unui biet căţeluş de la ţară, fără rasă, fără pedigree şi fără strămoşi cunoscuţi.
În luna noiembrie 1935, cînd ţăranul Romulus Tîrnovean din comuna Hodoni (Timiş) a ieşit la arat, s-a luat după el căţeluşul, un ţînc de mărimea unui bursucar.
Faceti-va bine (137)
Iedera
Denumire ştiinţifică: Hedera helix.
Prezentare. Iedera este un
arbust agăţător, cu tulpină foarte lungă. Frunzele sunt verzi, rotunde, groase,
lucioase, peţiolate, iar florile, de mici dimensiuni, au o culoare galben-verzuie.
Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Face parte din familia araliaceelor.
Valoare medicinală au frunzele, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguente
şi cataplasme. Frunzele de iederă se şi murează, fiind bune pentru tratamentul
bătăturilor.
duminică, 12 august 2012
Limite ale oamenilor inteligenți
Am întâlnit multe situații în care oameni altminteri inteligenți, nu puteau pricepe niște lucruri - până la urmă elementare pentru cineva care a făcut măcar liceul. Două exemple o să dau.
Ceasca lui Fushimiya
Fushimiya, un
negustor de antichităţi din Edo (vechiul nume al oraşului Tokyo) care a trăit
în secolul al XVII-lea, a poposit odată într-o ceainărie dintr-un sat. După ce
şi-a savurat ceaiul, a rămas să privească îndelung ceaşca, pe care de altfel a
plătit-o şi a luat-o cu el. Un meşteşugar din partea locului a aşteptat ca
Fushimiya să plece, apoi s-a apropiat de bătrâna proprietară a ceainăriei şi a
întrebat-o cine era acest străin. Femeia i-a spus că era colecţionarul cel mai
renumit din Japonia şi negustorul de antichităţi al seniorului de la Izumo.
Oh, ce poveste a lui Ray Bradbury...
AICI SUNT
TIGRI
— O planetă trebuie învinsă în propriul ei joc, spuse
Chatterton. Trebuie să-i omori şerpii, să-i otrăveşti animalele, să-i
zăgăzuieşti râurile, să-i însămânţezi câmpiile, să-i purifici aerul, să-i
scormoneşti subsolul, apoi, după ce-ai scos din ea tot ce-ai vrut, să-ţi iei
tălpăşiţa. Altfel, e vai de tine. Nu te poţi încrede într-o planetă. Planetele
sunt rele din fire, afurisite, ca nişte capcane, mai ales la o depărtare ca
asta, aşa că trebuie să le loveşti tu cu dinţii. Ascultă ce-ţi spun: trebuie să
le jupoi! Smulge-le minereurile şi ia-o la fugă înainte ca lumea de coşmar
să-ţi explodeze în faţă! Aşa trebuie să le tratezi.
Barbati si femei (2)
Cunosc multe doamne care, de indata ce aud o parere despre femei exprimata de un barbat, rostesc neintarziat cuvantul magic "misogin". E un fel de reflex conditionat, pavlovian, care nu ma poate face decat sa ma gandesc la urmatorul lucru amuzant. Faptul ca eu, acum, exprim parerea ca femeile zic "misogin" atunci cand un barbat zice ceva despre femei, imi va atrage si mie, automat, calificativul de misogin. De ce? Simplu, pentru ca tocmai am formulat o opinie despre femei.
Pentru placuta petrecere a timpului de catre doamnele despre care vorbeam (dar nu numai de catre ele), reproduc in continuare cateva noi pasaje din excelenta carte a lui Allan Pease - De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda
De-ale lui Zoscenko (23)
Eu zic aşa, mai fraţilor, că o să cam trebuiască să mai aşteptăm cu gratuităţile. Acum nu se poate.
Să zicem că totul e pe gratis. Or, noi nu cunoaştem nicio măsură. Ne închipuim că dacă e pe gratis, apăi trebuie să luăm totul.
Uite, bunăoară, de Întîi Mai s-au pus în piaţă căluşei. Lumea a dat buzna, vezi bine. S-a nimerit pe-acolo şi un flăcău. De la ţară, după cum se pare.
— Adică cum — întreabă flăcăul — merge pe degeaba?
— Pe degeaba!
S-a suit flăcăul ăsta pe un căluţ de lemn şi atîta s-a învîrtit, pînă i-a venit rău.
L-au dat oamenii jos, l-au întins pe pămînt şi şi-a venit în fire.
— Mai merge? zice.
— Mai merge...
— Atuncea — zice — mă mai dau odată... Dacă-i pe degeaba...
După cinci minute iar l-au dat oamenii jos de pe cal.
Şi iar l-au întins pe pămînt.
Vărsa ceva de speriat.
Aşa că, măi fraţilor, o să trebuiască să mai aşteptăm.
Uite, bunăoară, de Întîi Mai s-au pus în piaţă căluşei. Lumea a dat buzna, vezi bine. S-a nimerit pe-acolo şi un flăcău. De la ţară, după cum se pare.
— Adică cum — întreabă flăcăul — merge pe degeaba?
— Pe degeaba!
S-a suit flăcăul ăsta pe un căluţ de lemn şi atîta s-a învîrtit, pînă i-a venit rău.
L-au dat oamenii jos, l-au întins pe pămînt şi şi-a venit în fire.
— Mai merge? zice.
— Mai merge...
— Atuncea — zice — mă mai dau odată... Dacă-i pe degeaba...
După cinci minute iar l-au dat oamenii jos de pe cal.
Şi iar l-au întins pe pămînt.
Vărsa ceva de speriat.
Aşa că, măi fraţilor, o să trebuiască să mai aşteptăm.
Contraste hanovreze
Ieri, am facut o tura prin Hanovra cu musafirii nostri - Miha, Nico, Michelle, Cami. Poate trebuia sa spun musafirele, dar, in fine, nu mai insist. E pentru prima data cand haladuiesc pe strazile Hanovrei sambata si am avut marea surpriza sa intalnesc personaje pe care nu ma asteptam sa le gasesc si aici. Cersetori, indivizi cu multe obiecte petrecute prin nari si urechi, femei buhaite de bautura, batrani zdrentarosi care vorbesc singuri. Practic, cam tot ce vezi prin Timisoara ori prin Bucuresti intr-o zi obisnuita. Imi pare foarte rau ca nu am avut cu mine camera foto, dar cu prima ocazie o sa ma duc din nou si o sa fac un pictorial.
Mici intamplari cu animale (68)
Din aer şi din apă
Rîndunelele care întinseseră salbă de cuiburi sub streşinile casei de vînătoare de la Izvorul de
Argint (Munţii Sebeşului), înmulţite cu puzderia de pui,
ne vesteau şi nouă că se apropie de sfîrşit încîntările vacanţei de la munte. Se strîngeau în stol des, zburau ca un nouraş în jurul casei, se înălţau şi se depărtau încît abia le mai zăream, ca să revină apoi vîrtej. Era prevestirea zborului lung spre ţări fără iarnă.
Într-o înserare blîndă le petreceam cu ochii evoluările, din terasa casei, nu fără melancolia care ţi se strecoară în suflet în pragul toamnei, cînd rînd pe rînd se ofilesc deodată florile şi bucuriile senine ale vieţii din vară. Sub faleza deasupra căreia este aşezată casa aceea, rîul Frumoasa primeşte apele mai sărace, dar tot atît de cristaline ale Sălanelor şi amîndouă se îmbrăţişează parcă vesele în valuri mai mici şi dantelate. In această mică parte de apă mai liniştită s-a desfăşurat atunci o scenă interesantă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)