Blocurile paralelipipedice de piatră sunt
moarte. Aerul e ca de piatră. Pămîntul apasă din toate părţile. Din crăpături
se scurge apă rece. Pămîntul supurează. Întunericul stă la pîndă. Cleştii de
tortură visează. Focul luminează în somn. Chinurile sunt lipite de pereţi. Sta ghemuit într-un colţ. Urechea-i este
atentă. Orele se tîrăsc. Se ridică. Sus de tot se deschide o uşă. Focul se
trezeşte, izbucnind în flăcări roşii. Cleştele se mişcă. Funiile se încordează.
Chinurile părăsesc pereţii şi coboară asupra tuturor lucrurilor. Camera de
tortură începe să respire. Se
aud paşi apropiindu-se.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
marți, 11 decembrie 2012
Arhitectura si croitorie cu Dino Buzzati
Prăbuşirea Balivernei
Peste
o săptămână începe procesul celor vinovaţi de prăbuşirea Balivernei. Ce-o să se
întâmple cu mine? Vor veni să mă ia?
Mi-e
teamă. E inutil să-mi repet că nu se va prezenta nimeni să depună mărturie
împotriva mea; că judecătorul de instrucţie n-are nici cea mai mică bănuială cu
privire la implicarea mea; că, chiar dacă aş fi fost incriminat, aveam să fiu
cu siguranţă achitat, că tăcerea mea nu poate face rău nimănui; că dacă m-aş
duce să mărturisesc din proprie iniţiativă, acuzatului nu i s-ar uşura
situaţia. Nimic din toate acestea nu mă poate consola. De altfel, fiindcă, din
cauza unei boli, cu trei luni în urmă a murit inspectorul contabil Dogliotti,
asupra căruia plana principala acuzaţie, pe banca acuzaţilor va fi doar consilierul
comunal de la Asistenţă. Dar este vorba de o incriminare pro forma; de altfel,
cum ar fi putut să-l condamne, dacă ocupa postul doar de cinci zile? Cel mult,
responsabil putea fi considerat consilierul anterior, dar acela murise cu o
lună mai înainte. Şi răzbunarea legii nu intră în întunericul mormintelor.
luni, 10 decembrie 2012
Portretul lui Dorian Gray(8)
Cap VIII
Trecuse demult
de ora prînzului cînd se trezi. Valetul se strecurase de cîteva ori în vîrful picioarelor
în cameră să verifice dacă nu cumva dădea semne de trezire şi se întrebase din ce
cauză doarme atît de mult tînărul lui stăpîn. În cele din urmă, clopoţelul sună
şi Victor intră aproape neauzit cu o ceaşcă de ceai, un vîrf de scrisori pe o
mică tavă din porţelan vechi de Sevres; apoi trase draperiile din satin oliv,
cu dublura lor cu licăriri albastre, care se aflau în faţa celor trei ferestre
înalte.
- Domnul a dormit
mult în dimineaţa asta, spuse el zîmbind.
- Cît e ceasul,
Victor? întrebă Dorian somnolent.
- Unu şi un sfert,
domnule.
Nils Holgersson (16)
Pe malurile râului Ronneby
Nici gâştele sălbatice, nici vulpoiul Smirre n-ar fi crezut că se vor mai întâlni vreodată după plecarea lor din Scania. S-a întâmplat însă că gâştele, în drumul lor, au ajuns în Blekinge, unde se refugiase în surghiun şi jupânul vulpoi. Până atunci stătuse prin părţile de sus ale ţinutului, pe unde nu văzuse însă parcuri cu cerbi şi căprioare... Din pricina asta era mai nemulţumit decât părea să fie.
Într-o după-amiază, jupânul vulpoi hoinărea pe nişte meleaguri pustii şi păduroase din Mellanbygd, nu departe de râul Ronneby, când văzu deodată trecând în zbor un cârd de gâşte sălbatice. Vulpoiul observă că una din păsări era albă şi înţelese numaidecât cu cine avea de-a face.
Aventurile lui Tom Sawyer(7)
Capitolul VII
Tom se străduia din răsputeri să-şi pironească atenţia
asupra cărţii, dar gândurile îi zburau mereu aiurea. În cele din urmă, oftând
şi căscând, se dădu bătut. I se părea că pauza de amiază n-avea să mai sosească
niciodată. Aerul parcă încremenise. Nu adia o suflare. Era o zi din cale-afară
de moleşitoare. Murmurul monoton a douăzeci şi cinci de şcolari, repetându-şi
lecţiile, te toropea ca zumzetul adormitor al albinelor. Sub văpaia soarelui,
hăt-departe, măgura Cardiff îşi desena unduirile blânde şi verzi îndărătul unui
văl sclipitor de aer cald, muiat în purpura depărtării. Câteva păsări pluteau
leneş în înaltul cerului; altă fiinţă vie nu se mai zărea, afară doar de nişte
vaci, adormite şi ele. Inima lui Tom tânjea după libertate. De-ar fi avut măcar
o îndeletnicire plăcută, să-i treacă mai repede timpul ăsta nesuferit! Se
scotoci prin buzunare şi faţa i se lumină: îl săgetă un simţământ cald de
recunoştinţă, o adevărata rugă de mulţumire, pe care, fără să-şi dea seama, o
adresa providenţei. Scoase pe furiş cutia de pocnitori. Dădu drumul
chichiriţei, aşezând-o pe tăblia lungă şi netedă a pupitrului. Desigur că şi
gângania era copleşită în clipa aceea de un fel de recunoştinţă aidoma
rugăciunii lui, prea timpurie însă, căci îndată ce porni bucuroasă la drum, Tom
o împinse în lături cu un ac şi o sili să-şi schimbe direcţia.
O clarificare a lui Dragos Aligica
Poporul, in intelepciunea sa. Sfarsitul unui mit national
Pana sa intram intr-o analiza si discutie mai serioasa a ceea
ce s-a intamplat pe 9 Decembrie 2012, sa clarificam un lucru esential.
Cum era de asteptat, pentru ca minte multa nu trebuie ca sa
produci astfel de platitudini populiste si lipsite de orice logica, avem acum
povestea asta cu Poporul nevinovat, manios, care nu s-a prezentat, care da un
vot de blam, care da o lectie, care are intotdeauna dreptate etc.
Atat timp cat pseudo-observatia asta tipica populismului celui
mai rudimentar nu este dezamorsata din discutie, discutia publica nu poate
continua. E blocata.
După alegeri
În momentul în care scriu acest articol, alegerile s-au încheiat și rezultatele sunt clare: USL a câștigat zdrobitor. Nu mă prea interesează cât a luat ARD, cât a luat PPDD sau cât au luat individual diverși oameni care au candidat și au ieșit din prima. Nu mă interesează că Elena Udrea a prins un mandat, nici că un om de valoare cum e Cezar Preda a ratat parlamentul și a demisionat. Singurul lucru care mă intersează e că USL a ajuns la aproape 60% și că vom avea un parlament dominat de această alianță. Mă interesează că un cotidian important cum este „Le Figaro” vorbește despre noi că despre niște paria, că în Europa România este percepută că singura piesă nepotrivită în puzzle-ul UE, că în SUA suntem plasați alături de țări ca Uzbekistan. Și pentru toate astea, o spun cu toată convingerea: Băsescu trebuie să plece.
Publicat de
Raul Sebastian Baz
la
15:47
Etichete:
alegeri,
Antonescu,
ARD,
Basescu,
Cezar Preda,
demisie,
Elena Udrea,
esec,
Iliescu,
Nastase,
plecare,
Ponta,
PPDD,
SUA,
UE,
Voiculescu
duminică, 9 decembrie 2012
Din povestile lui O. Henry (11)
Crăciun la comandă
Cherokee
era tatăl civil al Yellowhammer-ului. Yellowhammer era un nou oraş minier,
construit în special din corturi şi brad neprelucrat. Cherokee era prospectant.
Intr-o zi, cînd măgăruşul rumega conuri de brad amestecat cu cuarţ, Cherokee a
dat la iveală cu târnăcopul o pepită cîntărind treizeci de uncii. Îşi
împrejmui lotul, apoi, fiind o persoană cu vederi largi şi ospitalieră, trimise
invitaţii prietenilor din trei state, să vină să-l viziteze şi să se bucure cu
el împreună da norocul care dăduse peste dînsul.
Nici
măcar unul dintre invitaţi nu trimise părerile de rău împreună cu refuzul la
invitaţie. Se adunară din ţinutul Gila, de la Salt River, de la Pecos, de la
Albuquerque şi Phoenix şi Santa Fe şi din taberele dintre ele.
Cînd o mie de cetăţeni sosiră şi-şi
luară loturile în primire, botezară oraşul Yellowhammer, numiră un comitet de
vigilenţă şi-i făcură cadou lui Cherokee un ceas de aur masiv.
Artă și picioare-n gură
Vă invit la o experiență simplă de tot. Intrați pe Google și tastați următoarele litere: v, a, n; lăsați un spațiu și mai puneți un d. Opriți-vă și uitați-vă la ce apare la sugestii: Van Damme. Apoi van der Sar., care e un fotbalist, apoi alt fotbalist, van Dijk. Ori, eu căutam Van Dyck. De ce căutam eu Van Dyck? Pentru că acum 371 de ani, pe vremea asta, Dumnezeu îl lua la sine pe marele pictor flamand și mă gândeam să urc niste tablouri de-ale lui aici, pe blogul meu.
Așadar, am ajuns vremuri în care cauți Van Dyck și dai de Van Damme. Cauți artă și gasești picioare în gură. Nu știu ce-ar mai fi de comentat. Urc niste poze și mă duc, eventual învârtindu-mă.
Votul
Azi e ziua cea mare - ziua alegerilor. Noi nu mergem la vot, au avut grija sa ne faca sa renuntam. Daca ar fi fost simplu - adica sa exista cateva sectii de votare distribuite judicios pe teritoriul Germaniei si daca ar fi fost posibil sa mergem acolo exact ca in Timisoara sau in Cugir, cu buletinul sau pasaportul, atunci ne-am fi dus. Asa insa, o sa ramanem acasa. A inceput sa ninga din nou, asemenea fulgi n-am mai vazut demult, asa ca am facut foc cu lemne, am iesit la zapada, imediat o sa mancam niste peste dezlegat, apoi o sa ne ducem pe la ZOO, am aflat ca au deschis acolo un patinoar. Seara o sa continuam impodobirea de Craciun a casei si cam asta e.
Dimineata, am dat o tura prin diversi pereti de pe Facebook. Lumea se agita. Unii zic pro-ARD, altii pro-USL. Astia din urma nu uita sa adauge injuraturi si bale veninoase la adresa lui Basescu. Altii scriu niste naivitati de-a dreptul sinistre, de genul "abia astept sa castige PSD ca sa avem in sfarsit depolitizare, descentralizare, corectitudine etc". Iti vine sa te tot duci.
Rastimp, am gasit o frumoasa vorba a lui Mark Twain: "Daca prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lasa sa votam". Am distribuit aceasta vorba - asta nu va schimba absolut nimic. Daca ar trai Mark Twain, asa i-as spune: "Daca vorbele tale de duh ar putea schimba ceva, nu ai mai fi lasat sa vorbesti".
De la prieteniile de altădată la sleepover
Maria are o colegă cu care a devenit și prietenă. Noțiunea de prietenie a copiilor este ceva destul de relativ aici, în Germania. Spun asta pentru că nu-mi mai amintesc chiar exact cum era cu prieteniile mele la vârsta de zece ani. Presupun că nu erau altfel în mod esențial, dar deh, timpul a trecut și acum mi se pare că adevăratele prietenii au fost cele din România - Sinaia - anii 60-70. Știu bine că e doar unul dintre nenumăratele moduri de manifestare ale nostalgiei, cea care face ca mai tot ce ni s-a întâmplat în copilărie și, evident, nu are cum se repeta, să capete semnificații și proporții edenice - în sensul că atunci eram în Rai și acum suntem într-o viață ștearsă, tristă etc.
Poveste de iubire(2)
Oliver Barrett
IV Senior
Ipswich,
Massachussetts Philips Exeter
Vârsta: 20 ani1,
78m 83 kg
Ştiinţe Sociale
Reprezentativa colegiului: 1961, 1962, 1963
Selecţionata
universitară: 1962, 1963
Se pregăteşte
să urmeze cariera juridică.
În clipa asta Jenny trebuie să fi luat cunoştinţă de
datele mele biografice din program. În trei rânduri îl pisasem pe Vic Claman,
antrenorul, să se asigure dacă puştoaica şi-a primit ţidula.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Barrett,
parc-ai fi la prima întâlnire!
- Gura, Vic, că-ţi mut fălcile din loc.
sâmbătă, 8 decembrie 2012
Mici intamplari cu animale (120)
Dacă vetrele de foc ale oamenilor nu le sperie pe unele
animale, incendiile de pădure sunt pentru ele primejdie şi
groază de moarte. În vara secetoasă
din 1946, în munţii în care îmi petreceam vacanţa a
izbucnit un incendiu aproape de aşezarea noastră.
Ziua soarele abia răzbătea palid prin ceaţa
de fum şi de şperlă, noaptea ni se deschideau
privelişti apocaliptice şi
totuşi feerice în toată
grozăvia lor. Pe coastele muntelui, ca într-o
linie de bătaie neîntreruptă,
se trăgea încet avangarda bobotaiei de la spate. Se
strecura şi aprindea stratul gros de frunze, muşchi
şi crăci uscate de pe jos, parcă
pipăind pas de pas. Cînd ajungea la trupul unui
molid, se urca încet pe trunchi, punea jar în coaja răşinoasă şi
deodată, ca explozia unei rachete uriaşe, ţîşnea
flacăra pînă în vîrful copacului, prelungindu-se
de acolo în jerbă de scîntei pînă în
bolta învăpăiată a
cerului. Ardea apoi torţa uriaşă, ca să se
prăbuşească în
pojarul de jos.
Faceti-va bine (197)
Muşeţelul
Denumire ştiinţifică: Matricaria chamomilla.
Denumiri populare: romaniţă,
morună.
Prezentare. Muşeţelul aparţine
familiei compozitelor. Creşte, în mod obişnuit, în flora spontană de pe tot
cuprinsul României. Totuşi, dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară
şi farmaceutică, muşeţelul a devenit plantă de cultură. Poate creşte până la înălţimea
de 40 cm, dar sub formă cultivată ajunge şi până la 80 cm. Muşeţelul este o
plantă anuală, cu o tulpină ramificată şi flori galben-aurii, cu petale albe.
Muşeţelul înfloreşte pe toată durata verii. Fructul este o achenă. Pentru
terapii medicinale se recoltează florile, care se usucă. Din flori uscate se face
renumita infuzie de muşeţel, care este atât de eficientă încât există părerea
potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu muşeţel, ci „Bună
ziua, doctore!”
Nils Holgersson (15)
Scara cu trei trepte
Gâştele sălbatice aveau de gând să zboare a doua zi pe deasupra districtului Alibo din Smoland şi de aceea trimiseră într-acolo pe Yksi şi pe Kaksi în recunoaştere. Ele se întoarseră însă cu vestea că în acel district toate apele erau îngheţate şi că pământul zăcea pretutindeni sub zăpadă.
— Mai bine să rămânem pe loc! ziseră gâştele sălbatice. Nu putem trece prin nişte meleaguri unde nu se găseşte apă şi păşune.
Portretul lui Dorian Gray(7)
Dintr-un motiv sau altul, teatrul era
aglomerat în acea seară şi faţa directorului evreu, gras, care îi întîmpină la
uşă, strălucea toată cu un zîmbet unsuros, patetic de nesigur. Îi însoţi pînă
la lojă cu un fel de umilinţă pompoasă, gesticulînd cu mîinile grase, încărcate
de inele şi vorbind foarte tare. Dorian Gray îl detesta mai mult ca oricînd. Se
simţea de parcă venise să o caute pe Miranda şi fusese întîmpinat de Caliban.
Pe de altă parte, lordul Henry îl plăcea. Cel puţin aşa declară şi insistă să-i
strîngă mîna, asigurîndu-l că e mîndru să întîlnească un om care descoperise un
geniu autentic şi dăduse faliment din cauza unui poet.
Aventurile lui Tom Sawyer(6)
Capitolul VI
Luni dimineaţa, Tom
Sawyer se trezi amărât. Aşa era el întotdeauna luni dimineaţa - altă săptămână
de şcoală. De obicei, Tom începea ziua asta gândindu-se că mai bine n-ar mai fi
fost sărbătoare; după joacă şi libertate, tare greu îi venea să intre iar în
robie şi lanţuri.
Culcat în pat, Tom
cugeta, Îşi spunea că ar fi bine dacă s-ar îmbolnăvi. Atunci ar putea să
lipsească de la şcoală. Iată o posibilitate! Începu să privească chestiunea mai
de aproape. Nu-l durea nimic. Se cercetă din nou. De data asta i se păru că
simte un fel de crampe la stomac. Îşi puse toate nădejdile în ele. Curând îl
mai lăsară şi după câtva timp nu mai simţi nimic. Tom continuă să mediteze. Ia
stai! I se clătina un dinte de sus. Ce noroc! Tocmai când se pregătea să se
tânguie, îşi dădu seama că dacă vine cu o asemenea chestie, mătuşa o să-i
scoată dintele şi asta o să-l doară. De aceea se hotărî să nu sufle o vorbă
despre dinte deocamdată, şi să caute altceva. Câtăva vreme nu se ivi nimic,
apoi îşi aduse aminte că-l auzise pe doctor vorbind de o anumită boală, care-l
făcea pe pacient să zacă vreo două-trei săptămâni şi-l ameninţa cu pierderea
unui deget. Aşa că scoase repede de sub cearceaf degetul cu buba şi-l cercetă
atent. Buclucul era că nu cunoştea simptomele bolii. Totuşi, i se păru că ar
merita să încerce, aşa că se porni să geamă din răsputeri.
Din povestile lui Emil Garleanu (13)
Patima
Din fundul canapelei unde stam împreună, eu şi
căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărţi. Se vedea
bine faţa slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mişcările nervoase ale capului, puţin piezişe, îndreptate către
vecinul din stânga, un profesor,
venit de curând în oraş, al cărui fel de joc nu se cunoştea încă. Se
lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului,
plecat peste masă, într-aceeaşi înclinare caraghioasă cum obişnuia să se lase peste gâtul calului, la
instrucţie, pe câmp. În vreme ce partenerul al patrulea, prefectul judeţului, cu
spatele la noi, sălta din când în când, cu
aceeaşi săritură de om înţepat pe neaşteptate. Am privit câtăva vreme
acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul
îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai
în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am aşezat la masă. Căpitanul
era însă nervos, nu îşi găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată:
Poveste de iubire(1)
Ce-ar fi de
spus în legătură cu o fată de 25 de ani care a murit?
Că era
frumoasă. Şi inteligentă. Că-i plăceau Mozart şi Bach. Şi The Beatles. Şi eu. Într-o zi,
când mă înnebunise mai mult decât de obicei cu aceste preferinţe ale ei, am
întrebat-o care era în definitiv ordinea. Mi-a răspuns cu un surâs:
"Alfabetică". Zâmbeam şi eu pe atunci. Când stau acum să mă întreb,
nu ştiu dacă în ordinea ei alfabetică ţinea cont de numele meu sau de prenumele
meu: în primul caz, aş fi venit după Mozart; în al doilea, undeva între Bach şi
The Beatles. Oricum, nu eram cel dintâi, ceea ce, dintr-un motiv stupid, mă cam
scotea din sărite: fusesem deprins de mic cu ideea că trebuie să fiu
întotdeauna primul la toate. Moştenire de familie, dacă puteţi pricepe una ca
asta.
vineri, 7 decembrie 2012
Pîrţul lui Ţuţea
Cu patru zile in urma, pe 3 decembrie, s-a stins din viata, la varsta de 89 de ani, Petre Tutea. M-am tot gandit sa il omagiez urcand aici anumite vorbe de-ale lui. Pana la urma am renuntat. Motivul? Nu prea-l mai suport pe acest om pentru care, la un moment dat, am avut aproape un cult.
Cand mi-am dat seama de asta, intai m-am ingrozit. "Cum, cine esti tu ca sa nu-l mai suporti pe unul care a facut, a dres, a ajuns, a reprezentat, a rostit, a formulat?" imi tot soptea o voce interioara. Apoi m-am gandit asa: "Dar in fond cine ar trebui sa fiu eu ca sa pot sa nu mai suport un alt om? Oare nu exista libertatea gandirii si a constiintei? Oare oamenii se impart in doua - cei pe care trebuie sa-i suporte toata lumea si cei pe care ai voie sa nu-i suporti? Dar asta e o mostra de gandire totalitara!"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)