Poveste de iubire (9)

Mr. William F. Thompson, prodecan al facultăţii de Drept nu-şi putea crede urechilor.

- Nu ştiu dacă v-am înţeles exact, Mr. Barrett.

- Da, domnule prodecan.

Nu-mi venise la îndemână s-o spun nici prima oară. N-avea cum să-mi vină mai uşor să i-o repet.

- Am venit să vă solicit o bursă pentru viitorul an şcolar, domnule prodecan.

- Vorbiţi într-adevăr serios?

Din pozele lui Burt Glinn

Dupa cincizeci de ani

Tot citind povesti, cred ca am inteles de ce devin ele atat de atractive pentru oamenii de varsta a doua. 

Cand esti copil, sigur ca te atrag toate personajele fantastice - zane, monstri, animale care vorbesc si tot asa. E lumea care ti se pare naturala, lumea cu care poti comunica, nu vezi niciun impediment in a conversa cu spiridusii de sub brusturi, in a te intalni cu vrajitoarele, ori in a te transforma in albina. Totul este perfect posibil in copilarie.

Din povestirile vesele ale lui Hasek (5)

Obiecţii împotriva confiscării

In faţa curţii de apel în problemele presei se judecă în clipa de faţă o cauză referitoare la confiscarea unei bro­şuri. Procuratura generală a descoperit în incriminata bro­şură încălcări ale legii privind liniştea şi ordinea publică.

Membrii completului dc judecată se află aşezaţi la o masă lungă şi, din locul în care altădată stă avocatul, tînărul şi entuziastul autor, redactor al unei publicaţii coti­diene socialiste, îşi apără singur broşura cu pricina.

E în toiul expunerii pledoariei sale şi vorbeşte ca un în­ger. În expunerea sa explică ce înseamnă revoluţie şi ce-i aia evoluţie, arătînd că tocmai cutare şi cutare aliniat din textul broşurii nu putea să stîmească revoltă sau indig­nare, pentru simplul motiv că sunt citate din istorie, aşa cum aceasta e predată în şcoli.

De-ale lui Zoscenko (41)

Ambalaj slab
   Azi nu se mai ia şperţ. Înainte, da: nu puteai face un pas fără să dai ori să iei.

Acuma, firea oamenilor s-a schimbat mult în­spre bine.

Într-adevăr, şperţ nu se mai ia. Zilele astea am expediat nişte lăzi de la gara de mărfuri.

Stăm noi în gară şi ni se înfăţişează următo­rul tablou rafaelian:

O gheretă. La uşa ei, vezi bine, coadă. Şi un cîntar decimal. Cantaragiul — lîngă el. E un slujbaş cît se poate de prezentabil. Îi turuie gura turnînd la cifre. Notează mereu în condică, pune greutăţile pe cîntar, lipeşte etichete pe lăzi şi dă tot soiul de explicaţii.

Numai îl auzi zicînd cu vocea lui simpatică:

— Patruzeci. O sută douăzeci. Cincizeci. Dă-o jos. Ia-o. Dă-te la o parte... Nu pune aici, tontule! Pune dincoace.

Ce tablou plăcut de muncă intensă!

Uselisti de multe feluri

Daca ar fi sa exprim intr-o formula diferenta dintre votantii de stanga si cei de dreapta, ea ar fi urmatoarea: votantii stangii vor sa li se dea, cei de dreapta vor sa produca. Asta e esenta esentelor in materie de diferente stanga-dreapta.

Teoreticienii, desigur, au de facut o multime de distinctii si nuantari, care in cele din urma te duc in zona in care nu mai ai niciun criteriu pentru a deosebi un om de stanga de unul de dreapta. Asta pentru ca si cel de dreapta primeste de la stat anumite ajutoare, pe cand cel de stanga este si el chemat sa presteze ceva in schimbul banilor acordati de la buget. Eu nu o sa intru in asemenea detalii. Pentru mine votantul de stanga e ala care asteapta sa primeasca, cel de dreapta e ala care produce. Si, in Romania, ala care asteapta sa primeasca se numeste uselist. 

Din articolele mele sinaiene(4)

Cine intră în biserică?

Recent, una din televiziunile româneşti a programat un reportaj interesant şi trist despre Maria Callas. Această femeie, de o frumuseţe distinsă, una din cele mai mari voci ale operei secolului nostru, a fost multă vreme amanta oficială a miliardarului grec Onasis. Din păcate pentru ea, Onasis nu a vrut să o ia de soţie. El spunea că, de la un anumit nivel încolo, banii nu mai contează, ci cu totul altfel de lucruri, cum ar fi, de exemplu, ambiţia de a te căsători cu o fostă soţie de preşedinte al Americii. Aşa se face că Maria Callas a trebuit să se retragă din viaţa lui Onasis, acesta căsătorindu-se cu Jacqueline Kennedy. Maria Callas, cu timpul, şi-a pierdut şi vocea. Tot ce i-a mai rămas de făcut a fost să se retragă într-o locuinţă izolată, unde şi-a aşteptat sfârşitul în tăcere.

Cosul

Ce mi-a placut in mod deosebit la la Spitalul Orasenesc Sinaia, a fost igiena. Domne'... jos palaria. Intra omul in spital (dupa ce a platit trei lei la poarta), ia niste papuci de unica folosinta peste pantofi, mai merge cativa metri si imbraca un fel de pelerina albastra, parca facuta din panza de paianjen, dupa care poate sa-si viziteze linistit rudele sau prietenii. Sigur, nu toata lumea poarta pelerina aia, unii o pun doar pe jumatate, deh, ca romanu'. Papucii, insa.... ei sunt o adevarata incantare. Au asa, un fel de elastic, se intind dupa cum e piciorul omului, iar la sfarsit - n-o sa ma credeti - se arunca. Si nu oriunde, ci intr-un cos special amenajat, aflat la iesire (iesirea e totuna cu intrarea, deci cine vine vede cosul si, daca la inceput nu pricepe ce-i cu el, la sfarsit se lamureste pe deplin). Ia uite:

Cosul

Interiorul cosului - papucii

Portretul lui Dorian Gray (20)

     Era o noapte frumoasă, atît de caldă încît îşi aruncă haina pe braţ şi nici nu-şi mai înfăşură eşarfa în jurul gîtului. Cum mergea agale spre casă, fumîndu-şi ţigara, doi tineri în haine de seară trecură pe lîngă el. Îl auzi pe unul şoptindu-i celuilalt:

-  Acesta-i Dorian Gray.

     Îşi aminti cît de mulţumit era cînd lumea arăta spre el, sau îl privea, sau vorbea despre el. Acum obosise să-şi audă rostit propriul nume. Jumătate din farmecul satului în care fusese adesea în ultima vreme era că nimeni nu ştia cine e. Deseori îi spusese fetei pe care o făcuse să se îndrăgostească de el că e sărac, iar ea îl crezuse. O dată i-a spus că e rău, iar ea rîsese de el şi răspunsese că oamenii răi sunt întotdeauna foarte urîţi şi bătrîni. Ce rîs mai avea! - ca un sturz cîntător. Şi ce frumoasă era în rochiile ei de bumbac şi pălăriile cu boruri largi! Nu ştia nimic, dar avea tot ceea ce el pierduse.

Nils Holgersson (23)

Un oraș pe fundul mării

Noaptea era calmă şi senină. Gâştele sălbatice nu se gândiră nicio clipă să-şi caute adăpost în vreuna din peşteri, ci adormiră pe culmea muntelui. Năpârstoc se întinse lângă ele pe iarba scurtă şi uscată, socotind c-o să-l fure şi pe el somnul.

Vezi însă că în noaptea aceea era lună plină şi lumina ei puternică îl împiedica pe băiat să adoarmă. Stând aşa tolănit pe iarbă, prichindelul se gândea câtă vreme trecuse de la plecarea lui de acasă şi, făcând socoteala, constată că pornise la drum de trei săptămâni. Ba îşi aduse chiar aminte că în acea zi era sâmbăta mare.

Destinul unui compozitor (1)

In 9 ianuarie 1890 s-a nascut Karel Capek, unul dintre primii doi scriitori cehi, cel de-al doilea fiind Jaroslav Hasek 

In cinstea lui, voi urca in serial bijuteria postuma "Destinul unui compozitor". Azi, marturia lui Simek.

SIMEK, JUDECĂTOR LA TRIBUNALUL DISTRICTULUI

I. Un prieten din tinereţe

     L-am cunoscut pe Beda Folten cînd trecusem puţin de şaisprezece ani — bineînţeles, pe atunci semna încă Bedrich Foltyn pe caietele de şcoală. Venisem din altă parte în clasa a şasea a liceului unde învăţa Folten şi întîmplarea care hotărăşte de atîtea ori soarta tinerilor a făcut să mă aşez lîngă el în aceeaşi bancă scrijelită şi stricată.

Portretul lui Dorian Gray (19)

-  N-are rost să-mi spui că vei fi bun, spuse lordul Henry, înmuindu-şi degetele albe într- un bol de aramă plin cu apă de roze. Eşti desăvîrşit. Te rog, nu te schimba.

Dorian Gray clătină capul.

-  Nu, Harry, am făcut mult prea multe lucruri oribile în viaţă. Am de gînd să nu mai fac. Mi-am început faptele bune ieri.

-  Unde ai fost ieri?

-  La ţară, Harry. Am stat la un amic de unul singur.

-  Dragă băiete, spuse lordul Henry zîmbind, oricine poate fi bun la ţară. Acolo nu sunt tentaţii. De aceea oamenii care trăiesc în afara oraşului sunt total necivilizaţi. Civilizaţia nu-i un lucru uşor de atins. Există numai două căi prin care omul poate ajunge la civilizaţie.Unul trece prin cultură, altul prin corupţie. Oamenii de la ţară nu au şansa de a aparţine niciuneia dintre aceste categorii, aşa că stagnează.

Traducerea(3)

In cele din urma, am realizat ca o traducere cu care sa pot iesi pe Amazon trebuie sa fie citita de un vorbitor nativ de engleza, care nu are habar de limba romana. In acest caz, orice corectura ar fi cea finala, mai cu seama daca textul ar fi citit de cineva care citeste in mod curent. 

Prin urmare, m-am gandit eu, m-as putea multumi cu traducerea initiala, asa cum este ea, pe care sa i-o dau cuiva care nu stie romana, ci doar engleza. M-am rasucit in toate felurile: de unde sa iau o asemenea persoana? Nu vedeam alta solutie decat sa apelez tot la prietenii mei virtuali, rugandu-i sa gaseasca pe cineva etc. Dar asta deja mi se parea total absurd, pentru ca daca ai rugat pe cineva un lucru si el nu l-a facut personal, cum naiba sa insisti cerandu-i inca si mai mult, adica sa implice o terta persoana? Mai ales ca in lumea civilizata nu prea-ti vine sa rogi ceva pe careva decat daca iti este prieten foarte bun. Asa incat...

Faceti-va bine (204)

Năutul

Denumire ştiinţifică: Cicer arietinum.

Prezentare. Năutul face parte din familia leguminoaselor. Originară din Asia, această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. Tulpina năutului poate ajunge, în perioada de maximă vegetaţie, până la 60 cm înălţime. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum şase, plus una terminală. Florile năutului au culoare liliachie, rareori albă. Fructele au formă de păstăi, acestea conţinând una sau două seminţe. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară, ci şi medicinală.

Lumea vazuta de Burk Uzzle

Ieșirea din butoi

Dimineață, în ceasul (ceasurile) dinaintea trezirii, m-a frământat un mic coșmar. Nu apăreau acolo nici monștri, nici morți înviați, nici măcar îngeri mustrători pentru păcate. Apărea în schimb o idee care se tot rostogolea, cam așa cum trebuie să se fi rostogolit bolovanul lui Sisif după ce ajungea pe vârful muntelui. Ideea asta era legată de lipsa sensurilor, dar era pozitivă prin faptul că punea o întrebare cu răspuns salvator. Să mă explic.

Traducerea(2)

Cum ziceam, inarmat cu textul in engleza produs de domnisoara P (n-am zis ca o cheama P? - nu-i bai, zic acum), am plecat la drumul lung si anevoios al gasirii cuiva care sa citeasca si apoi sa corecteze traducerea. M-am gandit la doua categorii de persoane: profesorii de engleza si stramutatii din Romania in tari de limba engleza. Cunosc destule persoane din ambele clase, asa ca nu mi-am facut nicio problema ca s-ar putea sa nu gasesc pe cineva.

Apasarea solara

Unul din amicii amicilor mei a simtit, intr-o zi, o senzatie neobisnuita in dreptul plexului solar, exact cand ajunsese pe la mijlocul rugaciunii de dimineata. Mai tarziu, incercand sa o descrie, spunea ca este foarte asemanatoare cu cea pe care simte omul atunci cand, aflat intr-o cabina suspendata care urca muntele, trece de unul dintre stalpii de sustinere a cablului. Cei care au mers pe munte cu astfel de cabine, stiu despre ce e vorba: pentru o frantura de secunda, dupa ce a trecut de stalp, cabina pare a se prabusi in gol, dar cablul o retine, aducand-o inapoi, nu inainte insa ca toti pasagerii sa scoata diverse tipete speriate. Intr-adevar, in astfel de clipe, cei mai multi simt in plexul solar un fel de apasare in aparenta dulce, in realitate insa plina de mustul bolborositor al pericolului. 

16 Intrebari

Aproape de finalul excelentului sau roman "Molloy", Samuel Beckett aminteste cateva probleme de natura teologica la care medita personajul sau. Iata-le:

  1. Cît pretuieşte teoria care spune că Eva n-ar fi ieşit din coasta lui Adam ci dintr-o tumoare în pulpa piciorului (fesă?)?

  2. Şarpele se tîra sau, cum afirmă Comestor, mergea în picioare?

  3. Maria a conceput prin ureche, cum vor Sfîntul Augustin şi Adobard?

  4. Cît timp ne va lăsa Anticrist să-l tot aşteptăm?

  5. Are într-adevăr importanţă cu ce mînă te ştergi la fund?

Samuel Beckett

Aventurile lui Tom Sawyer (16)

După prânz toată banda de piraţi plecă spre plaja bancului, să caute ouă de broască ţestoasă. Umblau de colo până colo, vârând beţe în nisip şi, unde dădeau de un loc moale, se lăsau în genunchi şi scormoneau cu degetele. Uneori scoteau câte cincizeci, şaizeci de ouă dintr-o singură gaură. Erau rotunde de tot şi albe, puţintel mai mici ca o nucă. În seara aceea şi-au pregătit un ospăţ straşnic cu jumări de ouă, şi a doua zi, vineri, altul. După gustarea de dimineaţă, au plecat spre banc, chiuind şi gonind ca nebunii. S-au tot fugărit, lepădând hainele pe drum şi rămânând goi-puşcă, apoi s-au tot zbenguit prin apa mică a bancului, până departe, unde începea curentul iute, care le smucea pe alocurea fundul albiei de sub picioare, sporind mult hazul jocului. Ici-colo, se opreau roată şi îşi împroşcau cu palmele apă în obraji, apropiindu-se încet unul de altul, cu feţele întoarse, spre a se feri de stropi. La urmă se înşfăcau şi se luau la trântă, până când cel mai isteţ îşi dădea la fund vecinul; atunci se cufundau cu toţii, într-un vălmăşag alb de picioare şi braţe, şi scoteau iar capul pufnind, împroşcând, râzând şi gâfâind în acelaşi timp.