Dupa cincizeci de ani

Tot citind povesti, cred ca am inteles de ce devin ele atat de atractive pentru oamenii de varsta a doua. 

Cand esti copil, sigur ca te atrag toate personajele fantastice - zane, monstri, animale care vorbesc si tot asa. E lumea care ti se pare naturala, lumea cu care poti comunica, nu vezi niciun impediment in a conversa cu spiridusii de sub brusturi, in a te intalni cu vrajitoarele, ori in a te transforma in albina. Totul este perfect posibil in copilarie.

Pe masura ce cresti, intelegi ca lumea in care ai crezut nu e decat rodul fanteziei. Nu gasesti nici spiridusi, nici iele, nici zmei, ci doar oameni asemanatori tie, care au fost si ei copii si care au crezut, ca si tine, in povesti. Intoarcerea la povesti survine de obicei dupa ce viata te-a izbit de pereti pana ai ajuns sa nu mai stii ce e cu tine. Ala e momentul in care singura cale pare a fi revenirea in lumea copilariei. Dar nu e vorba de a incepe sa crezi din nou in lupii vorbitori. Nu, e vorba de un fel de reevaluare, o lectura cu ochii intristati ai adultului care n-a gasit satisfactie in lumea reala.

Si totusi... Ce anume din povesti poate sa te atraga atunci cand esti de 50 de ani? Eu zic ca am gasit un raspuns: faptul ca daca esti personaj de poveste, celorlalti le pasa de tine si le pasa cu adevarat. In povesti, iubirea, compasiunea, dorinta de a-i fi celuilalt de folos, sacrificiul, intelegerea, toate sunt la ordinea zilei. Le gasesti acolo, proaspete si frumos mirositoare, bucuroase ca au gasit un loc unde sa se refugieze dupa ce au fost alungate din lumea reala. 

Asadar, dupa ce te-ai lamurit, dupa ce ai realizat ca ai fost si esti de unul singur, mai ai totusi o sansa: povestile. Din cauza asta cred ca oamenii de peste 50 ce ani citesc si recitesc "Povestea fara sfarsit", basmele arabe, povestile fratilor Grimm, ori aventurile lui Tom Sawyer.