Din povestile lui Victor Eftimiu (1)

PORTRETUL

Se întorcea, aproape îmbătrînit, după multă vreme. Re­vederea locurilor copilăriei îl înseninase. Vuietul Parisului mai stăruia încă în fundul urechilor sale, dar încetul cu în­cetul, balaurul uriaş, în măruntaiele căruia se zbătuse amar de ani, sforăia tot mai departe şi tot mai departe îşi duhnea fumul sutelor de guri.

Dinu Bogdan lipsea de zece ani din ţară. Cabareturile din Montmartre, tavernele din Cartierul Latin, femeile frumoase, caii de la curse şi toate mărunţişurile care alcătuiesc viaţa unui străin tînăr, îl furaseră şi pe dînsul, ca pe atîţia alţii, şi-l ţineau strîns acolo.

Poveste de iubire (13)

Asadar acesta era clasamentul.

Deci: Erwin, Bella şi cu mine în fruntea promoţiei. Sosise momentul triumfului. Întrevederi pentru post. Oferte. Cereri. Măguliri şi trompete. Oriunde mă învârteam aveam impresia că-mi ieşeau în întâmpinare fanioane cu inscripţia: "Intră la noi, Barrett". Nu eram cu totul tembel. Ceea ce mă interesa era, fireşte, partea "concretă", deşi eliminam din oficiu alternativele "de prestigiu" - ca de pildă judecător stagiar - sau pe cele funcţionăreşti - să spunem un post în ministerul de Justiţie - în favoarea unor situaţii cu remuneraţie frumoasă care să şteargă până şi amintirea "şmotrului" din vocabularul nostru. 

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(31)

Vocaţiile

Într-o frumoasă grădină unde razele soarelui tomnatic păreau să întîrzie după plac, sub un cer de pe-acum verzui, unde nori de aur pluteau ca nişte continente călătoare, patru copii frumoşi, patru băieţi, fără îndoială obosiţi de joacă, vorbeau între ei. Unul zicea : „Ieri m-au luat la teatru. În palate mari şi triste, în spatele cărora se văd marea şi cerul, bărbaţi şi femei, la fel de serioşi şi de trişti, dar mult mai frumoşi şi mai bine îmbrăcaţi decît cei pe care îi vedem pretutindeni, vorbesc cu o voce cîntătoare. Se ameninţă, se roagă, se întristează, şi îşi prop­tesc mîna pe un pumnal înfipt la centură. Oh, e foarte frumos! Femeile sunt mult mai frumoase şi mult mai nobile decît cele ce vin să ne vadă acasă, şi nu te poţi opri să nu le iubeşti, deşi, cu marii lor ochi adînci şi cu obrajii înflăcă­raţi, au o înfăţişare extraordinară. Ţi-e frică, îţi vine să plîngi, şi totuşi eşti mulţumit... Şi apoi, ceea ce e şi mai ciudat, ai dori să fii îmbrăcat la fel, să spui şi să faci aceleaşi lucruri, şi să vorbeşti cu acelaşi glas..."

Elogiul mustei

Dali, a carui moarte s-a petrecut pe 23 ianuarie 1989, in afara de pictura s-a ocupat si cu alte arte, printre care literatura, Textele lui sunt, in general, nerusinate. Nu tine seama de nimic, daca are chef prezinta lucrarile altora ca fiind ale lui etc. O intreaga nebunie. 

In volumul "Jurnalul unui geniu", sub titlul "Elogiul mustei" apare o anexa, cu mentiunea ca ii apartine lui Lucian din Samosata. Cunoscandu-l pe Dali, poate ca unii si-ar inchipui ca e vorba de un nume inventat, laolalta cu textul care i se atribuie. In realitate insa, Lucian chiar a existat si chiar a scris "Elogiul mustei". Iata cum suna acest elogiu:

Nils Holgersson (28)

Bătrânica de la ţară

Înserase demult şi trei drumeţi obosiţi erau în căutarea unui adăpost pentru noapte. Mergeau ca vai de ei, abia târându-se, prin nişte meleaguri sărace şi pustii din partea de miazănoapte a provinciei Smoland. N-ar fi fost însă lucru mare să găsească un loc de odihnă după dorinţa lor, căci nu făceau parte din făpturile acelea gingaşe care să pretindă aşternut moale şi locuinţă cu tot dichisul.

— Dacă unii din munţii ăştia lungi ar avea o culme înaltă şi prăpăstioasă pe care să nu se poată căţăra o vulpe, pentru noi locul ăla ar fi numai bun de dormit, zise unul din drumeţi.

— Dacă vreuna din bălţi ar fi dezgheţată şi atât de mlăştinoasă încât o vulpe să nu se-ncumete să intre în ea, şi balta cu pricina ar fi pentru noi un adăpost foarte bun peste noapte, îşi dădu cu părerea al doilea.

Tarzan of the apes (4)

 Gorilele

          În inima pădurii, pe-un platou aflat cam la o milă în spatele oceanului, bătrînul Kerchak, gorila, spumega de furie în mijlocul neamului său. Membrii mai tineri şi mai sprinteni ai tribului se căţăraseră pe ramurile de sus ale arborelui uriaş, ca să se ferească de mînia bătrînului; preferau să-şi rişte viaţa pe crengile care abia le suportau greutatea, decît să-l înfrunte pe bătrînul Kerchak într-unul din accesele lui de nestăpînită furie.

Ceilalţi masculi se risipiseră în toate direcţiile, dar nu mai înainte ea bruta aţîţată să fi simţit vertebrele unuia dintre ei plesnind între fălcile-i uriaşe, înspumate de turbare.

Din picturile lui Dali

Ceasurile moi

Dali, oui a la Roumanie

Azi e 23 ianuarie. In aceasta zi a anului Revolutiei romane s-a sfarsit din viata Salvador Dali - pictor spaniol de geniu, mascarici dezgustator, farseur, agitator, excentric, trisor, megaloman. Iata-l intr-o poza pariziana, plimbandu-se cu furnicarul lui (anteater) in lesa:

Poveste de iubire (12)

Era în iulie când am primit scrisoarea.

Fusese trimisă după mine de la Cambridge la Dennis Port: întârzierea putea fi de maximum o zi, două. Am pornit-o imediat către Jenny care supraveghea nişte puşti bătând mingea. În stilul meu "Humphrey Bogart" i-am ordonat:

- Haidem!

- Poftim?

- Haidem! Am repetat cu atâta autoritate în voce, încât m-a urmat pe loc.

- Ce se întâmplă, Oliver? Hai, te rog frumos, spune-mi odată, pentru numele lui Dumnezeu!

Păşeam mai departe plin de hotărâre, îndreptându-mă spre debarcader.

Aventurile lui Tom Sawyer (22)

Atras de insignele lor arătoase, Tom s-a înscris în organizaţia de curând înfiinţată: "Voluntarii cumpătării" (secţia tineret). A făgăduit să se abţină de la fumat, de la mestecat tutun şi de la luarea în deşert a celor sfinte, atâta vreme cât va fi membru al acestei organizaţii.

Descoperi acum ceva: că făgăduiala de a nu face un lucru este calea cea mai sigură pentru a fi mereu ispitit să-l faci. Tom se văzu în curând chinuit de o dorinţă: să bea şi să înjure. Dorinţa aceasta ajunse atât de aprigă, încât nu-l mai împiedica să se retragă din organizaţie decât speranţa unui prilej de a se arăta în public cu brâul roşu. 

Răspunsuri standard

Există anumite fraze stereotipe care se spun în anumite situaţii doar pentru a nu tăcea. Spre exemplu, atunci când un tip oarecare face o crimă, totdeauna, fără niciun fel de excepţie, apare un vecin care zice „îl cunosc de atâţia ani, un om liniştit, respectos, la locul lui, nu îl credeam capabil de aşa ceva”. În mintea vecinului, un om care face o crimă trebuie să fi fost până în acel moment un fel de zurbagiu care pune muzică tare la trei dimineaţa şi care în loc să salute se uită fioros şi scrâşneşte ceva printre dinţi.

Conectarea la aparate

"Ferească sfântul să fii forţat să trăieşti când vrei să mori! Nu poţi dormi bine când ştii că totul este plătit de guvern. Această situaţie nu va fi rezolvată până nu îi laşi să moară mai repede. Nu am nevoie de astfel de îngrijiri medicale. Voi muri rapid"

Cel care a declarat aceste chestii are 72 de ani, se numeste Taro Aso si este ministrul de finante al Japoniei (ba chiar si vicepremier, daca am inteles eu bine). Ia uite-l:

Ispitei se dedă cizmarul

Tarzan of the apes (3)

Viaţă şi moarte           

Dimineaţa îi află prea puţin sau aproape deloc odihniţi, deşi încercaseră o nespusă uşurare la ivirea zorilor. De îndată ce-şi încropiră o frugală gustare, alcătuită din carne de porc sărată, cafea şi biscuiţi, Clayton reîncepu munca de construire a locuinţei lor, pentru că-şi dădea seama că nu se puteau aştepta la niciun fel de siguranţă şi la niciun pic de odihnă noaptea, atîta timp cît nu vor fi despărţiţi de viaţa junglei prin patru pereţi trainici. Era o sarcină anevoioasă care-i luă aproape o lună şi nu clădi decît o singură cămăruţă. Îşi dură casa din trunchiuri mici, groase de vreo cincisprezece centimetri, astupînd spaţiile libere cu un soi de lut pe care-l găsi la mică adîncime de la suprafaţa solului.

Trei zile fara masina

Azi, maine si poimaine trebuie sa-mi aduc fetita de la scoala folosind mijloace de transport in comun. De la scoala pana acasa e ceva distanta. Trebuie sa schimb doua autobuze si un tramvai, chestie foarte interesanta pentru unul care nu s-a mai suit intr-un autobuz de un milion de ani. 

Destinul unui compozitor (8)

***

VIII. Două observaţii

Doamna Karla Foltynova a făcut auzie în povestirea sa la două persoane care au jucat un rol incontestabil în viaţa şi opera lui Beda Folten, chiar dacă episodic. Din motive lesne de înţeles nu a fost posibil să obţinem mărturiile lor despre defunctul compozitor; pentru continuitatea expunerii în timp şi în spaţiu vom insera aici cîteva date şi amănunte pe care le-am putut strînge, direct sau indirect, în legătură cu cele două persoane amintite.

Karel Capek

Din povestile fratilor Grimm (5)

Păzitoarea de gâşte

        Trăia odată, demult de tot, o mătuşică bătrână-bătrână care-şi ducea traiul tocmai în creierii munţilor, într-un loc necălcat de picior omenesc. Ş-avea ea un bordei şi un cârd de gâşte, iar locul acela pustiu în care trăia era înconjurat de o pădure nemărginită.

Bătrânica însă nu şedea numai acasă, ci în fiecare dimineaţă îşi lua cârja şi-o pornea, şontâc-şontâc, în pădure. Acolo, in padure, se apuca sa faca o mulţime de treburi, cum nu te-ai fi aşteptat de la o femeie pe care o gârboviseră anii: aduna iarba pentru gâşte, culegea poame sălbatice şi, încărcată cu toată această povară, o pornea incetisor spre casă.

Regina mamaligilor

Astazi o sa divulg inca unul dintre secretele mele culinare bine pastrate in safe. Este vorba despre mamaliga. 

Probabil ca toata lumea isi inchipuie ca se pricepe la mamaliga, exact ca la fotbal. Cu toate astea, unii fac mamaliga foarte buna, altii, in schimb, dau chix. O sa va lamuresc acum ce trebuie facut ca sa obtineti o mamaliga aproape perfecta (perfectiunea ii este rezervata lui Dumnezeu). 

Se pune tuciul pe foc si se lasa ca apa sa se incalzeasca bine. Se adauga sare dupa gust, apoi se presara cam o lingura rasa de malai si se asteapta ca apa sa inceapa sa fiarba. Intre timp, se executa un mic ritual, chiar foarte mic, dar care garanteaza ca va iesi cea mai buna mamaliga din toate mamaligile posibile. Iata despre ce este vorba.

Mici intamplari cu animale (129)

Oricît ar fi de slab simţul mirosului omului faţă de cel al sălbăticiunilor cu păr, vînătorul care cunoaşte unele „miresme" trage folos şi de pe urma nasului. După o ploaie, trecînd prin pădurea udă, deodată îţi vine un miros ciudat. Parcă trage a piatră de pucioasă. Dacă-l cunoşti, ştii îndată că pe acolo a trecut nu demult o vulpe care abureşte din blana ei înmuiată. Pe vîntişor bun, în epoca mugetului de cerbi simţi uneori destul de departe mirosul spurcat de goniţă pe care îl răspîndesc taurii. 

Faceti-va bine (208)

Nufărul alb

Denumire ştiinţifică: Nymphaea alba.

Prezentare. Nufărul alb este o plantă acvatică, perenă, ce poate fi întâlnită în Delta Dunării şi în apele conexe, dar şi în alte ape stătătoare, în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. Aparţine familiei nimfaceelor. Are un rizom gros, plasat în mâlul de pe fundul apei. Frunzele pornesc din acest rizom şi ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. Nufărul alb înfloreşte toată vara şi la începutul toamnei. Florile au între 10 şi 14 petale şi sunt albe. Când timpul este frumos, florile de nufăr se deschid dimineaţa şi se închid după-amiaza. Nufărul alb poate fi şi cultivat, în lacurile şi ochiurile de apă din parcuri şi grădini, ca plantă decorativă. Nufărul alb are importanţă economică, dar şi medicinală. Calităţi medicinale au rizomii şi frunzele.