Din articolele mele sinaiene (6)

Învăţând să vedem

În revista Quimera, publicată la Barcelona, a apărut, în 1984, un interviu cu James Baldwin. Cine este James Baldwin? Un scriitor american, născut în 1924 şi plecat dintre noi în 1987. Dar cine a fost el, are prea puţină importanţă pentru cele ce urmează. Important este ce i s-a întâmplat lui, atunci când se aştepta mai puţin. Iată fragmentul dintr-un interviu consemnat, interesant, la persoana a treia, parcă vrând să arate prin aceasta că este vorba despre o experienţă pe care o poate avea oricine.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(33)

Îmbătaţi-vă

Trebuie să fii mereu beat. Aici e totul: e singura problemă. Ca să nu simţi cumplita povară a Timpului care îţi zdrobeşte umerii şi te încovoaie la pământ, trebuie să te îmbeţi necontenit.

Dar cu ce? Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum e felul fiecăruia. Dar îmbătaţi-vă.

       Şi dacă uneori vă veţi trezi pe treptele unui palat, în iarba verde a unui şanţ, în singurătatea posacă a odăii voastre, odată beţia potolită sau dispărută, întrebaţi vântul, valul, steaua, pasărea, orologiul, tot ce aleargă, tot ce geme, tot ce se rostogoleşte, tot ce cântă, tot ce vorbeşte, întrebaţi ce oră e; şi vântul, valul, steaua, pasărea, orologiul, vă vor răspunde: „E ora beţiei! Spre a nu fi robii martirizaţi ai Timpului, îmbătaţi-vă necontenit! Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum vă e felul."

Baudelaire vazut de Courbet

Luchian

I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte (căci boala i-a luat vigoarea degetelor) şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător… Rezonanţele nebănuit de adânci ale unui suflet încă viu, m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi – într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase – am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile.

Asta scria Nicolae Tonitza in 1914 despre Ion Luchian, "pictorul plastic al florilor". Luchian, bolnav de scleroza multipla, era un infirm, tintuit de sase ani in fotoliu. Drama acestui om nu poate fi descrisa in cuvinte.  

Astazi, de ziua lui, tot ce pot sa fac este sa urc aici o parte dintre tablourile artistului. Uite:

Autoportret, intitulat "Un zugrav"

O frumoasa poveste a lui Oscar Wilde

Tânărul rege

Era noaptea dinaintea zilei fixate pentru încoronare, iar tânărul Rege stătea de unul singur în frumoasa lui cameră. Toţi curtenii îşi luaseră la revedere de la el, plecându-şi capetele până la pământ, aşa cum era ceremonialul în ase­menea ocazii, şi se retrăseseră în Sala Mare a palatului pentru a primi ultimele lecţii de la Profesorul de Etichetă; mai erau câţiva care cultivau maniera naturală care, în cazul unui curtean, nu-i nevoie să spun, este o gravă insultă.

Flăcăul - pentru că era doar un flăcău la cei şaisprezece ani ai lui - nu regreta plecarea lor şi se aruncase oftând uşurat pe pernele moi ale canapelei brodate, rămânând acolo cu ochii fremătându-i şi gura deschisă, ca un Faun cafeniu al pădurilor sau ca un animal tânăr prins în capcană de vânători.

Dark side

Mă întreb dacă „Dark side of the moon” este sau nu cel mai bun album al tuturor timpurilor. Nu ştiu de ce mi-a venit aşa, brusc, din străfunduri, gândul la Pink Floyd.
Când eram pe la vreo 15 ani, ascultam Europa liberă în fiecare duminică, mai precis emisiunea lui Radu Theodoru „Metronom - by request”. Aveam muzica mea, îmi plăceau anumite trupe, anumite piese etc.
Într-o zi, a trecut pe la noi un unchi din Bucureşti, al cărui nume nu l-am ştiut niciodată, dar căruia îi spuneam Nimbus. Habar nu am de la ce i se trăgea, dar asta era porecla lui. 

Faceti-va bine (212)

Odoleanul (Valeriana)

Denumire ştiinţifică: Valeriana officinalis.

Denumiri populare: valeriană, iarba pisicii, guşa porumbelului.

Prezentare. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. Are flori mici, grupate în inflorescenţe, culoarea acestora fiind roz sau albă. Planta se poate găsi în flora spontană, dar este şi cultivată. Rădăcinile, şi în special rizomii de odolean, au valoare medicinală însemnată, efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. Pentru preparate medicinale se poate utiliza şi planta întreagă. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie, pulbere de rădăcină, macerat, extract moale, pilule.

Aventurile lui Tom Sawyer (25)

Vineri, de cum se sculă, Tom auzi o veste îmbucurătoare: cu o seară înainte, familia judecătorului Thatcher se înapoiase în oraş. Joe Indianul şi comoara trecură pentru moment pe planul al doilea. Mai presus de toate îl interesa acum Becky. S-au întâlnit şi-au petrecut grozav, jucându-se de-a "hoţul şi detectivul" şi de-a "uliul şi porumbeii", cu un cârd de colegi. Ziua se încheie cu un fapt deosebit de îmbucurător. Becky o sâcâise pe maică-sa, rugând-o să fixeze pentru ziua următoare serbarea în aer liber, de multfăgăduită şi mereu amânată, şi doamna Thatcher se învoi. Bucuria fetiţei era fără margini, a lui Tom deopotrivă. Încă înainte de înserat, se trimiseră invitaţiile şi îndată îi cuprinse pe copiii târgului febra pregătirilor şi a nerăbdării. Abia aşteptau desfătările zilei următoare. Tom era atât de agitat, încât nu i-a fost greu să rămână treaz până la o oră destul de târzie; nădăjduia să audă mieunatul lui Huck şi să pună mâna pe comoară, ca să poată a doua zi s-o uluiască pe Becky şi pe oaspeţii ei. Rămase însă dezamăgit; niciun semnal nu se auzi în acea noapte.

Nicolas Obery

Tarzan of the apes (9)

Om cu om         

       Tarzan din neamul maimuţelor îşi duse mai departe, timp de cîţiva ani, existenţa în junglă, fără prea mari schimbări.  Dar deveni mai viguros şi mai înţelept şi învăţă din cărţile lui tot mai multe lucruri despre lumile stranii ce se găseau pe undeva, în afara pădurii primitive.

Răzbunarea

Am pus ieri pe FB un citat din Cioran: "Răzbunarea este o eliberare. A nu te răzbuna înseamnă a-ţi otrăvi existenţa".
Din punct de vedere creştin, ideea asta e perfect greşită şi otrăvitoare. Cristos zice că dacă primeşti o palmă, trebuie să întorci şi celălalt obraz, ca să mai primeşti una. Dar cine poate face aşa ceva? Cine e în stare să-l iubească pe cel care-l nedreptăţeşte?

Telefonul și injecția

Ieri, din nou o întâmplare incredibilă.
Stăteam la taclale cu cineva pe FB, când mă apelează o prietenă din România și-mi cere numărul de telefon, pentru că trebuie să-mi spună ceva urgent și nu poate decât prin viu grai. OK, i-am cerut Mariei numărul, mi l-a dat, i l-am comunicat prietenei și în câteva secunde m-a și sunat. Ei bine, problema specială era că acum vreo doi ani, mergând eu la un schit de călugări, am făcut niște poze, printre care una îl arată pe părintele X vorbind la telefonul mobil. Cineva a dat peste poza aia și a făcut nu știu ce tam-tam, sau ironii la adresa părintelui respectiv. Eu, care nu locuiesc la schit, nu înțeleg absolut nimic. Sunt interzise telefoanele în biserica ortodoxă? Dacă un călugăr este atacat de tâlhari în creierul munților, el nu are voie să sune la 112? Oricum, n-am insistat. Am șters poza respectivă și gata.
N-a trecut jumătate de oră și mă trezesc cu Maria, supărată foc. M-a pus să întru pe Google, mi-a cerut să dau un anume search și, ce să vezi, undeva în josul paginii a apărut o poză cu Maria, mică (3-4 ani), întinsă pe genunchii maică-sii cu fundulețul gol. Alături se vedea mâna asistentei care tocmai îi făcuse o injecție... „Ție ți-ar plăcea să apari pe net cu fundul gol?"”m-a luat ea tare. N-am avut ce să mai comentez, așa că m-am dus și am șters și poza aia.
Și totuși - m-am întrebat - cum naiba să apară aceste lucruri în aceeași zi și la aproape aceeași oră?

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(32)

Tirsul

Lui Franz Liszt

Ce este un tirs? După înţelesul moral şi poetic, este o emblemă sacer­dotală în mîna preoţilor sau preoteselor celebrînd divinitatea ai cărei interpreţi şi slujitori sunt. Fiziceşte însă nu e decît un toiag, un adevărat toiag, o prăjină de hamei, arac de viţă, uscat, zdravăn şi drept. Împrejurul acestei cîrje, în capricioase meandre, se joacă şi zburdă tulpini şi flori, unele sinuoase şi fugare, altele aplecate ca nişte clopote sau cupe răsturnate. Şi o glorie uimitoare izbucneşte din această complexitate de linii şi culori, plăpînde ori strălucitoare.

La pescuit cu Cehov

Un băiat răutăcios  

Ivan Ivanîci Lapkin, un tânăr cu înfăţişare plă­cută, şi Anna Semionovna Zambliţcaia, o fată cu un năsuc cârn, coborâră malul abrupt şi se aşezară pe o bancă. Banca se afla chiar lângă apă, într-un hăţiş de sălcii tinere. Minunat locşor! Te aşezi aici şi nu te mai ştie nimeni – nu te văd decât peştii şi păian­jenii de apă, care fulgeră pe luciul undelor. Tinerii erau înarmaţi cu undiţe, plase de mână, borcănaşe pentru viermi şi alte dichisuri trebuincioase pescui­tului. Cum se aşezară, se şi apucară să prindă peşte.

Mici intamplari cu animale (132)

Casa omului era la marginea satului, fără gard înspre lanu­rile de păpuşoi şi de grîne. Lipită tocmai de casă avea o stupină, cu cîteva coşniţe înşirate pe poliţă. Toamna tîrziu, după cîte o ploaie, gospodarul a tot observat prin curte urme ciudate, prin faţa casei, prin faţa stupinei. Pagubă nu se vedea nici pe la stupi şi nici pe la coteţul păsărilor de curte: omul nu şi-a mai bătut capul. Dar după ce a căzut prima zăpadă şi urmele erau lămurite, a recunoscut că-s de iepure. Şi, ciudat, se frîn­geau deodată în faţa stupinei, depărtişor. De aici iepurele se avînta în salt lung undeva, aşa cum face cînd sare în covru. Să stea aici iepure? Caută din ochi, şi iată că-l zăreşte tupilat între doi stupi. Se ghemuia înfundîndu-şi capul între umeri, ca să se facă mic, şi holba ochii către om. Acesta merge în casă, ia puşca, se întoarce — iepurele tot acolo. Dă cu un bulgăr, şi abia atunci sare urecheatul din culcuşul lui înalt, ca să se dea, bietul, peste cap.

Faceti-va bine (211)

Ochiul lupului

Denumire ştiinţifică: Plantago psyllium.

Prezentare. Ochiul lupului este o erbacee micuţă, cu o înălţime maximă de 30 cm. Îşi are originea în perimetrul Mediteranei. În zona României apare doar sub formă cultivată. Face parte din familia plantaginaceelor. Rădăcina este fusiformă, tulpina ramificată. Frunzele sunt liniare, iar florile formează un spic de culoare maro-închis. Ochiul lupului înfloreşte în lunile mai şi iunie. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele.

Nils Holgersson (30)

Jarro, bobocul de raţă sălbatică

Tokern e un lac destul de mare, dar pe vremuri se vede că a fost mult mai întins. Oamenii au socotit însă că el acoperea o parte prea mare a şesului mănos şi au căutat să-i sece apa, ca să poată ara şi semăna pe fundul lui. N-au izbutit să-l sece în întregime, cum avuseseră de gând, aşa că lacul acoperă şi azi o întindere mare de pământ. După secare, el a rămas atât de scund, încât adâncimea lui nu e nicăieri mai mare de câţiva metri. Ţărmurile lui au devenit lunci mlăştinoase, iar pe lac se văd pretutindeni ostroave mici de nămol ieşite la suprafaţa apei.

Un om din Haimanale

Azi e ziua lui Caragiale si beau un vin in cinstea lui. S-a nascut in 1852, in Haimanale. A murit 60 de ani mai tarziu, la Berlin. Ce-ar trebui sa mai spun? Nimic, vorbele mari ma calca pe nervi. Mai bine urc o povestire de-a Maestrului.

Caragiale pe cand tragea cu prastia prin Haimanale

Poveste de iubire (20)

Când am apărut, Phil Cavilleri era în salonul convalescenţilor, fumând a nu ştiu câta ţigară.

- Phil? i-am zis încet.

- Da.

M-a privit şi cred că ştia.

Suferea în mod evident de lipsa unei mângâieri fizice. M-am dus lângă el şi i-am pus o mână pe umăr. Mi-era teamă c-o să înceapă să plângă. Eu unul eram sigur că n-o să plâng. Nu puteam. Vreau să spun că trecusem demult de toate astea.

Povestiri din volumul Cuore (9)

Naufragiul

Sunt câţiva ani de atunci. Într‑o dimineaţă de decembrie, un vapor mare părăsea portul Liverpool şi pornea spre insula Malta. Pe el se aflau peste două sute de persoane, socotindu-i şi pe cei şaptezeci de marinari ai echipajului. Căpitanul şi mai toţi marinarii erau englezi.

Printre călători se aflau şi câţiva italieni: trei doamne, un preot şi o trupă de muzicanţi. Vremea era întunecoasă.

Poveste de iubire (19)

Sarcina de a-l informa pe Phil Cavilleri mi-a revenit mie. Altcineva? Nu avea cine. Nu s-a pierdut cu firea, cum mă temusem că avea să se întâmple, ci, foarte stăpân pe sine, a pus liniştit lacătul pe tarabă la Cranston şi a venit să locuiască la noi în apartament.

Fiecare are modul său propriu şi personal de a se descurca în faţa durerii. Phil face curăţenie. Spală, freacă, lustruieşte. Nu pot pricepe exact ce tot frământă în minte făcând acestea toate, dar asta e.

Mângâie poate speranţa că Jenny se va întoarce acasă?

Parcă da. Da. Săracul de el. De aceea face curăţenie prin casă. Phil refuză pur şi simplu să accepte lucrurile drept ceea ce sunt. Fireşte, de faţă cu mine, nu spune nimic, dar eu ştiu ce-are în cap.