Cum ai putut, Arabela?

În dimineaţa asta, ca de obicei, m-a trezit Cindy care se cerea afară. Era numai şase fără un sfert, dar vorba ceea: vrei câine, stai după el. Am coborât, i-am dat drumul, am pus de cafea şi m-am aşezat la comp să văd cine, ce, de ce, cum, care, unde, cât şi când. N-am apucat să foiesc prea mult, când mi-a apărut din viscerele netului o pagină despre Arabela. O pagină cu nişte informaţii îngrozitoare. Unii poate că-şi mai amintesc acest film serial cehoslovac, în care se întâmplau tot felul de lucruri interesante pentru orice copil al acelor vremuri. Personajul care făcea toţi banii era un vrăjitor pe nume Rumburak sosit dintr-o lume a poveştilor. Apărea, desigur, fata cea bună, Arabela, un băiat din lumea reală care se îndrăgostea de ea, dar fel de fel de intrigi şi interese îi puneau pe toţi în situaţii complicate.

Ciorba de burta

Din cand in cand, fac cate o ciorba de burta. Asta inseamna ca trebuie sa ma duc la supermarket si sa cumpar cele necesare. Intrucat aici n-ai sanse sa gasesti picior de-al vitei, iau niste felii de os cu maduva si niste sparturi cu zgarciuri, cu care ma descurc numai bine. Singurele lucruri pe care nu le gasesc sunt borsul si leusteanul. Asa incat, de cate ori merg in Romania cumpar cate 30 de plicuri de bors Maggi si cate 10 plicuri de leustean. Ah, mai e si dafinul, care aici se gaseste numai si numai la ghiveci, ori mie nu-mi trebuie decat frunze gata culese si bagate in plic.

A iesi, a intra

Iti aduci aminte cum ieseai si intrai dupa cum iti era voia? Mai stii cat de simplu era? Atat de simplu incat te cuprindea mirarea cand ii auzeai vorbind despre lucrul asta. N-aveai nimic special de facut, nu era niciun efort, nu trebuia sa te concentrezi, sa te strecori, nu trebuia decat sa iesi, sa astepti putin si sa intri inapoi - asta era tot. Era atat de simplu, incat nu prezenta niciun interes pentru tine, faceai asta doar pentru ca ti-o cereau, pentru ca te rugau, ori pentru ca spuneau ca nu cred ca poti sa faci asa ceva. Pana la urma ajunsese sa te enerveze mirarea cu care comentau, exclamatiile pe care le scoteau privindu-te cum iesi si cum intri. Te enervau cel mai mult comentariile lor, in special cele din momentul intrarii, pentru ca era absolut clar ca asa cum ai iesit,  tot asa o sa si intri - si atunci ce sens avea sa se tot mire, sa isi dea coate, sa strige excitati: "Fantastic! Ai vazut? Incredibil, fii atent cum intra!"

In casa bunicilor (8)

Ce e cu nepotul?

Nepotul s-a dezbrăcat fără să facă harababură, a stins lumina, şi nu s-a culcat. Parcă-i era somn!

Atunci de ce nu se culcă? Plănuieşte ceva? Aşteaptă pe ci­neva?

Nu-nu. E foarte cuminte. A deschis uşiţa de alamă cu trei ochi a sobei, a tras fotoliul chiar la gura sobei, s-a aşezat în fotoliu cu picioarele pe taburet, şi nu face nimic. Stă în fotoliul bunicilor.

Marin Preda si ideile fixe

Compromisul cu ideile

Ideile sunt viaţa noastră! Ne facem despre noi înşine şi despre lume o idee, sau un sistem de idei, şi nu re­nunţăm la ele nici atunci cînd vedem că din pricina lor ni se destramă căminul, ne pierdem prietenii şi, uneori, în condiţii excepţionale, de convulsie socială, ne pier­dem chiar libertatea şi viaţa. Compromisul cu ideile e un lucru tragic, fiindcă omul simte instinctiv că ideea aceea e chiar el, în timp ce un om, un lucru, un obiect nu e decît ceea ce a dat el în afară, o investiţie, dintre care cea amoroasă angajează mai mult sau mai puţin din fiinţa sa, ca şi lumea care îl poate dezamăgi şi pe care o poate dispreţui suveran. Dar ideea despre sine? Asta e ceva cumplit. Eu, mă?! face omul ducîndu-şi mîna la piept ca pentru a-ţi atrage atenţia asupra fiinţei sale, ca şi cînd ai putea fi orb şi nu l-ai vedea. Eu să fac chestia asta? se holbează la tine cu ochii în flăcări.

O intalnire povestita de Cehov

Intâlnirea a avut loc, dar...   

    Ieşind de la examenul trecut cu succes, Gvozdicov sări în tramvai şi, cu şase copeici (lua întotdeauna bilet „la etaj”), ajunse la barieră. Distanţa de la ba­rieră până la vilă, adică vreo trei verste, o străbătu pe jos. La intrare, fu întâmpinat de stăpâna vilei, o cuconiţă tânără. Gvozdicov dădea lecţii de aritmetică băieţaşului ei şi, în schimb, primea masă, casă şi cinci ruble pe lună.

— Ei, ce-ai făcut? îl întrebă gazda, întinzându-i mâna. A mers bine? Ai reuşit la examen?

— Da, am reuşit.

— Bravo, Egor Andreevici! Şi ai luat o notă mare?

— Cinci… Ca de obicei… Hm…

O poveste a lui Voltaire (6)

Ministrul

Regele îşi pierduse primul-ministru. El îl alese acum pe Zadig să îndeplinească această funcţie. Toate frumoasele doamne din Babilon se bucurară de această alegere, fiindcă niciodată de la întemeierea imperiului nu mai fusese un ministru atât de tânăr. Toţi curtenii erau supăraţi. Invidiosul scuipa sânge şi nasul i se umflă grozav de tare. Zadig, după ce mulţumi regelui şi reginei, se duse să-i mulţumească şi papagalului.

Saptejdoi

Ma anunta nevasta-mea ca vine Bob Dylan la Hanovra. Nu, nu vine sa viziteze orasul, vine sa cante. 

Acest tip s-a nascut pe 24 mai 1941, ceea ce inseamna ca luna trecuta a implinit 72 de ani. Saptejdoi... Individul era pe lume de un an cand japonezii dadeau atacul de la Pearl Harbor; avea cinci primaveri cand Roosevelt, Churchill si Stalin bateau palma la Ialta. Stia sa cante la muzicuta cand inca nu aparuse primul televizor color, Oppenheimer inca nu inventase bomba atomica, iar Al Capone isi petrecea ultimii ani de viata la proprietatea sa din Florida. Pusese mana pe prima chitara pe vremea cand Regele Mihai inca nu abdicase fortat, NATO mai avea de asteptat pana sa se constituie, iar ONU abia facuse ochi. 

Perpetuum mobile

Ieri, căutând ceva prin dulapuri, am dat peste bani. Mulți bani. Peste 300. Ca să fiu mai specific, vreo 150 de bănuți de un cent, vreo 70-80 de bănuți de doi cenți și restul, până la aproape 12 euro, în bănuți de 5, 10 și 20 de cenți. Banii ăștia se strâng în casa noastră din cauză că la orice magazin unde plătești cash ți se dă restul până la ultimul cent. Până și aparatele în care bagi sticle de plastic îți plătesc prețul corect, fără abatere. Nicăieri n-am întâlnit vreo situație în care să te alegi cu vreo nemulțumire din punctul ăsta de vedere. Până ieri. Să va spun cum s-au întâmplat lucrurile.

Comoara

Cindy pazind comoara

O poveste a lui Borges

Moartea şi busola

Dintre multele cazuri care-au pus la încercare perspicacitatea temerară a lui Lonnrot, niciunul nu a fost mai ciudat - mai riguros de ciudat, am putea spune - decît seria periodică de fapte sîngeroase care a atins punctul culminant în quinta Triste-le-Roy, sub nesfîrşita mireasmă a eucalipţilor. Este adevărat că Lonnrot n-a reuşit să împiedice ultima crimă, dar, indiscutabil, a prevăzut- o. N-a bănuit nici identitatea funestului asasin al lui Yarmolinsky, dar a aflat forma secretă a perversei serii, precum şi participarea lui Red Scharlach, a cărui poreclă este Scharlach „the Dandy”. Acest criminal (ca atîţia) jurase pe onoarea sa să-l ucidă pe Lonnrot, dar el nu s-a lăsat niciodată intimidat. Lonnrot se considera un raţionalist pur, un Auguste Dupin, dar avea în el ceva de aventurier şi chiar de trişor.

Din portretele lui August Sander (1)

Incredibilul destin al lui Crin Antonescu

Am spus mereu ca in numele fiecarui om se gasesc ascunse informatii importante, care, daca ar fi descoperite din timp, l-ar feri pe respectivul de probleme. Am aratat aici cum, amestecand literele care compun numele George Becali, se gaseste incredibilul avetisment: "Bogatule BG, vei boci-n carceri". Iata ca Becali sta la puscarie. Am mai aratat - aici - de ce a pierdul Ouatu la Eurovision. Astazi i-a venit randul lui Crin Antonescu sa afle ce spun numerele si cifrele despre destinul lui.

Somnul de veci (19)

NOUĂSPREZECE

Era aproape unsprezece când am garat maşina şi-am ocolit pe jos colţul ca să ajungă în faţă la Hobart Arms. Uşa de sticlă securit se încuia la ora zece, aşa că mi-am scos cheile. Înăuntru, în holul pătrat şi pustiu, un bărbat lăsă jos lângă hârdăul cu palmieri ziarul tipărit pe hârtie verde şi zvârli chiş­tocul ţigării în hârdău. Se ridică, mă salută scoţându-şi pălăria şi spuse:

— Patronul vrea să-ţi vorbească. De ce-i faci pe prieteni să te aştepte aşa de mult, amice?

Am rămas nemişcat şi m-am uitat la nasul lui turtit şi la urechea zdrenţuită.

— De ce vrea să mă vadă?

— Ce-ţi pasă? Fii cuminte şi totul are să meargă pe roate. 

Amestecuri

Unul dintre rarele momente în care simt linişte, bucurie, încredere, siguranţă, este cel în care în ibric începe să fiarbă ceaiul din şapte plante pe care-l prepar aproape în fiecare seară. Sunt şapte plante pentru că atâtea am, mai precis atâtea am cumpărat din Timişoara ultima dată când am fost pe-acolo: urzici, păpădie, frunze de afin, gălbenele şi încă trei pe care nu mi le amintesc. Stau toate frumos amestecate într-o cutie şi aşteaptă să le împuţinez eu în fiecare zi. Aşa că iau câte o lingură cu vârf, o deşert în apă clocotită, aştept cam două minute, după care opresc focul şi acopăr ibricul cu o farfurioară. Las să treacă încă vreo 15 minute, torn ceaiul într-o anumită cană şi mă pun pe sorbit, tacticos.

Faceti-va bine (265)

Salba moale

Denumire ştiinţifică: Evonymus europaea; Evonymus latifolius.

Denumire populară: lemnul câinelui, vonicer.

Prezentare. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până  la şase metri înalţime), răspândit în spaţiul românesc prin păduri, locuri în care a fost pădure, tufărişuri, pământuri părăsite. Creşte, în mod obişnuit, în zonele de câmpie şi deal, uneori şi la munte. Face parte din familia celastraceelor. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate, iar frunzele – lanceolate sau eliptice. Florile au o culoare amestecată, verde cu galben, un galben-pal spre verzui. Salba moale înfloreşte la sfârşitul primăverii şi începutul verii. Fructul este o capsulă. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, florile, scoarţa. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. 

O poveste a lui Voltaire (5)

Mărinimosul

Veni vremea când trebuia să se prăznuiasca o mare sărbătoare care cădea o dată la cinci ani. Era în Babilon obiceiul ca din cinci în cinci ani să se facă public în chip solemn cetăţeanul care făcuse fapta cea mai mărinimoasă. Sfetnicii şi magii erau judecători. Marele satrap, care avea în grija lui oraşul, aducea tuturora la cunoştinţă cele mai frumoase fapte care se petrecuseră sub guvernarea lui. Fiecare îşi spunea părerea. Regele dădea hotărârea. La această sărbătoare venea lume de la capătul pământului. Învingătorul primea din mâinile monarhului o cupă de aur împodobită cu pietre scumpe şi regele rostea aceste cuvinte: „Primeşte această răsplată a mărinimiei şi binevoiască zeii să-mi dea mulţi supuşi care să-ţi semene!”

Lumea pierduta (8)

Avanposturile  îndepărtate  ale lumii noi

Prietenii noştri rămaşi acasă se vor bucura alături de noi, deoarece ne apropiem de ţinta călătoriei noastre şi, dintr-un punct de vedere cel puţin, am arătat că afirmaţiile profesorului Challenger sunt întemeiate. Ce e drept, nu ne-am urcat încă pe podiş, dar el se întinde în faţa ochilor noştri, şi până şi profesorul Summerlee e mai rezervat în felul lui de a fi. Nu că s-ar arăta dispus să admită, măcar o clipă, că rivalul său are dreptate, ci doar atât, că-i mai puţin încăpăţânat în veşnicele lui observaţii şi că cea mai mare parte a timpului stă cufundat într-o tăcere atentă. Totuşi trebuie să mă întorc îndărăt şi să reiau firul povestirii mele de unde l-am lăsat. Trimitem acasă pe unul din indienii noştri care-i bolnav şi-i încredinţez această scrisoare, deşi mă îndoiesc că e cu putinţă să ajungă vreodată la destinaţie.

Certitudinea iadului

E plin spatiul public de oameni foarte vocali, care vitupereaza de dimineata si pana seara impotriva securistilor. Numai ca daca s-ar putea face o verificare libera, sunt convins ca multi dintre acesti oameni s-ar dovedi ca sunt ei insisi fosti securisti, colaboratori ai securitatii, turnatori, oameni de nimic, gata sa te parasca pe sest acolo unde trebuie ca sa ai diverse necazuri si sa mai castige ei 30 de arginti pe spinarea ta. Uitati-va numai la alde Rosca, la alde Felix, si apoi ganditi-va ca tara noastra e parazitata de multi indivizi exact ca ei, care s-au fixat cu ventuzele in mai toate punctele strategice ale economiei si sug, sug, sug....Singura diferenta e ca nu toti au atat de multi bani. 

Gusturi si arome

Ieri seara m-am apucat sa fac ceva mancare pentru cateii familiei - Richi si Cindy. Acesti doi amarati mananca precum niste sparti, nu-i mai satura Dumnezeu, asa ca le cumpar mereu ba niste ficat, ba niscai pipote, ba cate un carnat. In plus, mai au si o tingire sau cum s-o fi chemand in care le punem graunte de la Royal Canin. Eu unul m-am mirat foarte tare cand am aflat ca bichonii, ca rasa, exista de mii de ani (zic unii ca avea si Cleopatra unul): cum adica de mii de ani? Adica Royal Canin exista de mii de ani? Sau poate in Egiptul antic functionau alti producatori de graunte, ceva de genul Ramses Drinks & Foods? Ca doar nu ma poate convinge cineva ca inainte de Royal Canin traiau cateii de rasa fara graunte. Cum sa fi rezistat, spre exemplu, rasa bichon mii si mii de ani hranindu-se cu altceva decat cu granulele cu formula stiintifica, elaborata de nutritionisti care au absolvit Harvard? 

Iesirea

Vreau sa ies.
Nu stiu de unde sau din ce vreau sa ies.
Nu stiu unde as putea ajunge daca as iesi.
Putin imi pasa cum arata iesirea. 
N-am habar daca a izbutit cineva, undeva, candva, sa iasa.
Nu ma intereseaza daca ma voi intalni cu cineva acolo.
Nu am nici macar idee daca se poate iesi.
Nu stiu de ce ar fi mai bine sa ies decat sa nu ies.
Nu stiu daca odata iesit voi mai putea sa intru inapoi.
Nu stiu daca nu cumva, odata iesit, voi vrea sa ies si de acolo unde voi fi ajuns.
Nu am niciun motiv sa cred ca daca voi iesi voi mai ramane eu insumi.
Nu ma cheama nimeni sa ies, nu mi-a povestit nimeni niciodata despre iesire. N-am citit despre ea, n-am vazut-o in filme, nu mi s-a aratat cand eram in vis, in transa ori sub efectul vreunor substante.
Nu stiu decat un singur lucru: vreau sa ies. Trebuie sa ies, a nu iesi este mai mult decat pot eu suporta.
Si nu, nu vreau sa intru. Stiu ca nu poti iesi fara ca in acelasi timp sa intri, dar pe mine intrarea nu ma intereseaza. Eu vreau doar sa ies.