Venetia - inspre si dinspre

Venetia nu-i departe de Lido di Jesolo. Pana in 40 de kilometri. Am plecat de la hotel la 8:23, in mare viteza, desigur, pentru ca autobuzul soseste in statie la 8:30. Soferul, din cate ni s-a spus, nu se uita cu mana streasina la ochi daca nu cumva se apropie familia Baz, asa ca pleaca imediat ce oamenii din statie s-au urcat in autobuz. Ori la noi, obiceiul e ca in ultimele 30 de secunde, atunci cand trebuie sa iesim pe usa, Maria sa constate ca trebuie sa-si ia alte sandale, alta rochita etc. Prin urmare, cu mult ajutor din partea fortelor superioare, la 8:29 eram pe strada, intrebandu-ne cine o sa ajunga mai repede in statie - autobuzul sau noi.

Mici intamplari cu animale (156)

Cuiburi ciudate la porumbei

Împuţinarea copacilor bătrîni şi scorburosi de prin pădurile bine gospodărite a micşorat, în timpul din urmă, numărul porumbeilor de scorbură (Columba oenas) cuibăriţi pe la noi. Tot mai rar le auzim prin codrii noştri glasul caracteristic, „hu-hu-hu-hu", şi plesniturile din aripi cînd se înalţă în zbor.

O pereche, căutînd în zadar scorbură în copac, şi-a adoptat una neobişnuită.

In casa bunicilor (10)

CE A SPUS BUNICA

— Ia poftim încoace!

Bunica a venit ca un nour de grindină.

Bunicul umblă în birou, la casa de fier.

Gura bunicii s-a ascuţit de tăcere: ochii fulgeră, nasul împunge. Bate crivăţul dinspre bunica. Acolo-i nordul nepotului.

Dintâi l-a zmucit de umăr ca pe o haimana; apoi l-a apucat de ureche ca pe un nepot.

— Mă rog, ce-i asta?

„Asta" e trăsnetul, „Asta" e trâmbiţa judecăţii de apoi. „Asta-i”...

O poezie a lui Mihai Ursachi

ZANTE, INSULA FLORILOR

Vino, vreau să te învăț nebunia,

pe căi delicioase și aberante
am să te duc pentru’ntâia
oară pe insula florilor, Zante.

E singurul loc unde ceasul nu bate,

vino, vom locui fără grijă’n
castelul numit Voluptate,
cu turnuri înalte de-un stânjen.

La ce bun povețele cele cuminți,

o, nu te gândi ce riscant e,
ne cheamă o mie de făgăduinți
în insula florilor, Zante.

Disperarile tanarului Cioran (5)

Despre mizerie

Cînd mă gîndesc la faptul că mizeria este strîns legată de existenţa omenească, nu mai pot adera la nicio teorie şi la nicio doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stu­pide şi de inutile. Chiar şi tăcerea îmi pare un urlet. Animalele care trăiesc fiecare din silinţa lor nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierar­hia şi dependenţa unora de alţii. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-şi creeze din semen un supus. Niciun animal nu-şi bate joc de altul asemănător pînă la identitate cu el. Numai omul este capa­bil de atît autodispreţ.

Faceti-va bine (269)

Sănișoara

Denumire știinţifică: Sanicula europaea.

Prezentare. Sănișoara este o erbacee de numai 30 – 40 cm, iubitoare de umezeală și umbră, întâlnită prin pădurile de la munte. Aparţine familiei umbeliferelor. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. Frunzele, dotate cu un peţiol lung, sunt dispuse în rozetă. Florile, de culoare alb-roșiatică, mici, se grupează într-un fel de capitul. Apar în mai, iunie și iulie. 

 

Cupluri surprinse de August Sander

 

Pula

Aici, la Lido di Jesolo, marea este foarte prietenoasa. Poti sa mergi pana hat departe si apa iti ajunge abia pana la barbie. Valuri nu prea sunt, apa e verde si curata, inca n-am avut de-a face cu meduzele vezicante pe care le stiu bine din alte parti. Un fenomen interesant: desi pe plaja e lume cata frunza si iarba, in apa nu vezi decat 10-15 persoane. Foarte rar apar cate unii cu o minge, ori cu un colac. In rest, oamenii inoata. Te poti duce linistit pana nu te mai vezi de pe tarm - totul e sa ai conditie fizica (nu e cazul meu).

Lumea pierduta (12)

Pădurea groazei

Am mai spus acest lucru, sau poate că nu l-am mai spus - memoria îmi cam joacă feste în momentul de faţă - că eram plin de mândrie când îi auzeam pe cei trei tovarăşi care se bucurau de atâta consideraţie în ochii mei, mulţumindu-mi pentru faptul de a fi îmbunătăţit situaţia în care ne aflam. Până atunci eram mereu lăsat la o parte, atât din pricina tinereţii mele, cât şi din a lipsei de experienţă şi de cunoştinţe care ar fi putut să mă pună la acelaşi nivel cu ei. Dar iată că intrasem într-o zonă luminoasă. Ideea aceasta mă făcea să mă înfierbânt. Dar vai, biet orgoliu care preceda un dezastru! El nu mi-a sporit încrederea în mine decât ca să mă arunce, nu mai târziu decât în aceeaşi noapte, în cea mai cumplită aventură a vieţii mele, care a avut un deznodământ la care când mă gândesc mi se strânge inima şi acum.

Ratarea și trândăvia

Intr-o excepțională carte scrisă de Nicolae Turcan, intitulată „Dumnezeul gândurilor mărunte”, am dat peste câteva pagini despre ratare și trândăvie care m-au făcut să mă întreb: ce-o fi fiind eu, un trândav sau un ratat simplu? A treia soluție nu există, în orice caz... Ia uite:

Într-o ierarhie a gratuității acțiunilor umane, ratarea s-ar situa, desigur, pe cea mai înaltă treaptă, de vreme ce pentru a o realiza, nu-ți trebuie absolut nimic.

Ultimul gest, cel al ratării, nu ține de acțiune, ci de contemplare. De aceea ratatul are sentimentul că înțelege nici mai mult nici mai puțin decât totul.

Intoarcerea la origini

Azi plecam la mare. Intai am vrut sa mergem in Franta, dar nu am gasit cazare convenabila, asa ca pana la urma am ales Italia. Plecam deseara, mergem pana pe la 3-4 dimineata, ne odihnim cateva ore la un motel, apoi continuam drumul pana in Austria, unde facem o escala pentru o cafea la o cunostinta din Fieberbrunn. Dupa aia, nu ne mai oprim pana pe plaja. 

Aici, la Hanovra, raman cainii - Cindy si Richi. Norocul nostru a fost cu Christine, care a venit sa stea aici cat suntem noi plecati. Altminteri, trebuia sa luam si bichonii, ceea ce ar fi insemnat un dezastru urias. De fapt, nici nu stiu daca am mai fi plecat in asemenea conditii.

Disperarile tanarului Cioran (4)

Eu şi lumea

Faptul că exist eu dovedeşte că lumea n-are niciun sens. Căci în ce fel se poate găsi un sens în frămîntările unui om, infinit dramatic şi nefe­ricit, pentru care totul se reduce în ultimă in­stanţă la neant şi pentru care legea acestei lumi este suferinţa? Dacă lumea a permis un exem­plar uman de tipul meu, aceasta nu poate dovedi decît că petele pe aşa-zisul soare al vieţii sunt atît de mari încît îi vor ascunde lumina cu timpul. Bestialitatea vieţii m-a călcat şi m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor, şi mi-a fu­rat toate bucuriile la care aveam dreptul.

Disprețul și batjocura

Îmi place să urc poze pe blogul meu şi pe zidul pus la dispoziţie de Facebook. Foarte mulţi oameni fac lucrul asta, deci nu sunt un original. Dacă te uiţi la pozele care sunt urcate, le poţi clasifica rapid: poze de familie, poze cu animale, flori, prăjituri, peisaje etc. Desigur, eu vorbesc aici despre pozele făcute de utilizatorii FB, sau de fotografii profesionişti. Nu am nicio clipă în vedere imaginile procesate de diverşi pricepuţi în photoshop şi nici pozele cu mesaj creştin, moral, filosofic etc, alea în care se ia un trandafir şi se scrie pe el un text de genul „Frumuseţea are nevoie de spini” etc.

O poveste a lui Kafka

Colonia penitenciară

„Este un aparat deosebit”, spuse Ofițerul către Explorator și îmbrățișă cu o privire oarecum admirativă aparatul, pe care îl cunoștea, totuși, foarte bine.

Călătorul părea să fi acceptat doar din politețe invitația comandantului de-a asista la execuția unui soldat, condamnat pentru nesupunere și pentru insultă la adresa superiorului. În colonia penitenciară nu exista, pare-se, prea mult interes pentru această execuție. Cel puțin în această mică vale adâncă și împrejmuită de jur-împrejur cu povârnișuri golașe, nu erau de față, în afară de Ofițer și de Explorator, decât Condamnatul – un om fălcos și abrutizat cu părul și fața răvășite – și un Soldat,care ținea în mână un lanț greu ce se continua cu lanțuri mai mici care legau gleznele, mâinile și gâtul Condamnatului, și care erau prinse între ele prin alte lanțuri de legătură. De altfel, Condamnatul manifesta o asemenea supunere de câine, încât aveai impresia că-l poți lăsa să umble liber pe povârnișurile din jur și că, pentru a începe execuția, n-aveai decât să fluieri ca el să vină numaidecât.

 

Sa râdem cu Filothei Zervakos

Am dat, din intamplare, peste un site cu numele doxologia.ro, unul din multele site-uri ortodoxe aparute de cand credinciosii nostri au descoperit lumea internetului. Nu citesc mai niciodata ce se scrie pe astfel de site-uri, intrucat am constatat cateva lucruri care nu-mi convin. In primul rand, continutul articolelor este, in general, acelasi, pentru ca pana la urma, din ceea ce a spus Cristos nu poti sa scoti in permanenta ceva nou. Eu zic ca e suficient sa citesti Noul Testament - nu ai nevoie sa-ti indopi creierul cu ce cred tot felul de calugari. Dar, desigur, oricine e liber sa se exprime si, daca gaseste oameni interesati, poate sa-i dea inainte linistit.

Nerusinare de ministru

Acest individ numit Remus Pricopie, uns ministru al educatiei de catre de puterea USL, este un model de nerusinare. O sa explic de ce spun asta si o s-o fac din pozitia unui om care stie romaneste, fara a fi vreun mare specialist. Iata despre ce este vorba.

Intr-un interviu acordat unui post de radio, ministrul Pricopie a rostit o fraza continand erori grave de exprimare. El a zis asa: „Nu a existat subiecte pe pagina de internet, a existat decat un mesaj (...)”. Exprimarea corecta ar fi fost „Nu au existat subiecte pe pagina de internet, a existat doar un mesaj”. In loc de „a existat doar un mesaj” se mai poate spune „a existat numai un mesaj” sau „n-a existat decat un mesaj”.

Lumea pierduta (11)

De data asta, eu am fost eroul!...

Lordul John Roxton avea dreptate să se teamă că muşcătura lighioanelor acelora oribile ar fi putut să conţină o otravă specială, pentru că a doua zi după prima noastră aventură pe podiş pe Summerlee şi pe mine ne scuturau frigurile, iar Challenger avea genunchiul atât de umflat, încât mergea şchiop. Aşa că ne-am petrecut toată ziua în tabără, ajutându-l, fiecare după puterile lui, pe lord John să ridice şi să întărească gardul de mărăcini, singura pavăză care ne apăra de primejdiile dinafară. Îmi amintesc că, fără să vreau, nu mă puteam scutura de impresia că eram observaţi îndeaproape, însă n-aş fi putut să precizez nici de către cine şi nici din care parte.

Din portretele lui August Sander (5)

 

Profesorii-carnati

Scandalul izbucnit azi la liceul Bolintineanu din Bucuresti arata nivelul putreziciunii de care este cuprins sistemul romanesc de invatamant. Toata lumea stie ce s-a intamplat: subiectele de la BAC au fost vandute elevilor si asta s-a facut cu complicitatea a zeci si zeci de persoane. Adica o mafie. Procurorii au gasit bani prin sutienele profesoarelor, ce mai, o nebunie intreaga. Imi pot imagina gasca profesorilor spagari de la Bolintineanu, in frunte cu directoarea lor, impanati cu bani si cadouri precum carnatii cu usturoi. Astia sunt profesorii romani, asta e sistemul de invatamant. Daca as mai fi profesor, as pleca imediat din aceasta mlastina urat mirositoare.

Profesori romani

Faceti-va bine (268)

Saschiul

Denumire știinţifică: Vinca minor.

Denumire populară: merișor, brebenoc.

Prezentare. Saschiul este o plantă erbacee perenă, aparţinând familiei apocinaceelor. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. Din ea se desprind tulpinile secundare, pe care se dezvoltă florile.  Frunzele, lucioase, au formă de elipsă. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. Florile sunt colorate în albastru, violet sau roșu spre roz, uneori sunt albe. Saschiul crește în flora spontană – în păduri, la marginea pădurilor, pe liziere, în tufărișuri. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele, dar și restul plantei, din care se pot prepara următoarele: decoct, extract fluid, un vin medicinal și, rareori, infuzie.