Cum
umbla el aşa, întâlni un pustnic cu o barbă albă şi venerabilă, care îi
ajungea până la brâu. Ţinea în mână o carte din care citea cu luare-aminte.
Zadig se opri şi îi făcu o închinăciune adâncă. Pustnicul îi răspunse cu un aer
atât de măreţ şi de blând, încât Zadig vru să stea de vorbă cu dânsul. Îl
întrebă ce carte citeşte.
—
Asta e cartea sorţii, spuse pustnicul; vrei să citeşti puţin?
Şi
puse cartea în mâinile lui Zadig, care, deşi cunoştea mai multe limbi, nu putu
să înţeleagă nici măcar o literă. Asta îl făcu şi mai curios.