Marin Preda si arta abstracta

Sperietori de ciori

Am văzut zilele astea ceva foarte vesel în saloa­nele de toamnă „Apolo" de pe Calea Victoriei. Sculptură pop-art, dacă nu cumva mă înşel asupra denumirii. Era prezent mult tineret. Nu ştiu dacă aceste sperie­tori de ciori (fiindcă aşa îmi păreau acele producţiuni plastice expuse în salonul de jos, se puteau vedea şi din stradă) erau sau nu pe placul cuiva, dar mie mi-au descreţit fruntea. Groteşti, copilăresc sinistre, aceste întruchipări caraghioase, compuse din fier for­jat, măşti de gaze şi alte elemente constituind parcă probe ale unei civilizaţii arse de incendii uriaşe, ne înveselesc prin prezenţa imaginaţiei care contribuie la alcătuirea lor şi care pe această cale au, deci, ceva legătură cu arta cea mare, aşa cum a avut totdeauna caricatura în formele ei cele mai diverse. Cine nu e convins de această apropiere poate răsfoi şi găsi ase­menea viziuni într-un album de reproduceri de Bosch, Bruegel sau chiar Goya.

Faceti-va bine (294)

Splinuţa

Denumire ştiinţifică: Solidago virgaurea.

Prezentare. Splinuţa este o erbacee perenă. Face parte din familia compozitelor şi poate ajunge până la un metru înălţime. Tulpina este dreaptă şi păroasă, iar frunzele au forme diferite, cele mai multe fiind ovale. Florile, dispuse în ciorchine, sunt galbene. Din acest motiv, splinuţa se mai numeşte şi varga de aur. Splinuţa este o plantă meliferă. În cazul splinuţei, valoare medicinală au vârfurile înflorite. Se poate recolta şi planta întreagă. 

Gelsomino in tara mincinosilor(15)

Bananito merge la-nchisoare şi cu penelu-şi pregăteşte de mîncare

    După cum vă veţi aminti fără prea mare greutate, Bananito ieşise de dimineaţă în căutarea norocului. Nu avea niciun plan anume, ci doar o mare voinţă de a făptui ceva prin care să-şi arate bravura.

     Tocmai atunci oraşul se trezea încet-încet.

     Oamenii de la serviciul de salubritate spălau străzile cu furtunurile, glumind cu muncitorii care mergeau la lucru pe biciclete. Oricînd puteau să se aleagă, în orice clipă, cu un duş rece în spate. Era o oră veselă şi senină, iar Bananito, oprit pe trotuar, simţea cum îi înfloresc în minte  cele mai frumoase idei. Simţea pe aproape aer încărcat de miresme, ca şi cum împrejur răsăriseră pe neaşteptate, de printre pietrele oraşului, milioane de violete.

      

Raiul și Iadul ca locuri de pedeapsă

Supravieţuirea sufletului după moarte, dacă este reală, mi se pare cea mai mare pedeapsă imaginabilă, mai mare decât chinurile iadului. Nu cred că Dumnezeu ar putea inventa ceva mai înspăimântător. Pentru că nimic nu poate fi mai oribil decât să ştii că orice-ai face nu mai poţi schimba ceea ce ţi se întâmplă. De aceea este Iadul îngrozitor - nu pentru chinurile pe care le suporţi acolo, ci pentru că asta se va petrece la infinit. La fel stau lucrurile, însă, şi cu Raiul. Nu poţi trăi la infinit într-un loc unde nu există nici măcar puţin rău - o spaimă, o ameninţare, o durere, o remuşcare, ceva cât de mic care să-ţi tulbure plutirea şi fâlfăitul aripilor. Din acest punct de vedere, Raiul şi Iadul sunt totuna - două locuri unde eşti condamnat să rămâi pentru totdeauna.

Ziua cea mare(2)

Ora 8:40 - deschid compul si ma reped pe gmail. Am mai multe mesaje, dar unul singur mi se pare important: cel de la David, mailul in care ar trebui sa se afle traducerea corectata a Povestilor Mariei. Il deschid - afurisitul de comp se misca infernal de incet, si citesc:

Raul, thank you for your patience. I must apologize again and ask for a few more days. I've been drawn away from your project due to some family issues requiring me to travel. I will be back home and on track and have your edited manuscript to you over the coming weekend, by 10/21. My apologies once again.

Ziua cea mare

Astazi e ziua cea mare. Sau ar trebui sa fie. Ar trebui sa primesc un mail si in el sa se afle traducerea in engleza a Povestilor Mariei, cartea mea scumpa si draga. Ma lupt cu traducerea asta de cativa ani. Daca as fi fost un om hotarat, determinat, o aveam gata demult. Dar eu am tot lasat timpul sa treaca. Am tot amanat. M-am tot bizuit pe cunostinte, prieteni, amici si m-am ales cu praful de pe toba, ca sa zic asa. De-a lungul timpului, am scris pe blog despre toate aventurile povestilor mele. Aici se afla intreaga istorie, iar aici e ultimul capitol, petrecut in februarie. Recitesc si nu-mi vine sa cred cat pot sa fiu de naiv, de increzator in oameni.

Gândire comunistă

Zilele trecute umblam eu de colo până colo prin oceanul internetului, când, ce să vezi, am dat peste pagina de Facebook a unui primar de oraş mare. Întrucât pentru mine toţi primarii sunt acelaşi lucru, n-o să spun despre cine e vorba. În orice caz, respectivul scria pe-acolo că primăria pe care o conduce subvenţionează 50% din transportul în comun al studenţilor, cealaltă jumătate fiind suportată de facultăţi.

Micul print (11)

         Pe cea de-a doua planetă trăia un vanitos.

         - Aha! Aha! Iată că vine un admirator! strigă de departe vanitosul, de îndată ce-l zări pe micul prinţ.

         Căci, pentru vanitoşi, oamenii ceilalţi nu sunt decât nişte admiratori.

         - Bună ziua, zise micul prinţ. Nostimă pălărie mai aveţi!

         - Pentru salut, răspunse vanitosul. Salut cu ea când sunt aclamat. Din nefericire, pe aici nu trece nimeni niciodată.

      

Vreme este

Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.

Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.

Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.

Trei milenii de umor (29)

Cicero afirmase că Socrate a adus mult bine omenirii: el ar fi coborît filozofia din cer pe pămînt, răspîndind-o prin poli­suri şi case, şi ar fi îndemnat la meditaţie asupra vieţii şi moravurilor. Într-un singur loc însă, înţelepciunea filozofului nu găsea ecou: la Xantipa, nevasta acestuia. Iată şi o întîmplare care ilustrează afirmaţia de mai sus. Murind sora nevestei lui Socrate, filozoful plecase pe la cunoscuţi şi rubedenii ca să anunţe tristul eveniment. În seara aceea nu s-a culcat în pro­priul cămin, ci la o cunoştinţă. Noaptea a avut coşmaruri. Se făcea că în faţa lui a apărut stafia cumnatei. Spe­riat, el a murmurat, pe jumătate adormit: „Suflete sau strigoiule, orice ai fi, nu te atinge de mine. Dacă eşti acum un spirit, atunci să nu-mi faci nimic, căci n-ai voie, iar de te stăpînesc demonii în infern, nici atunci să nu-mi faci nimic, deoarece nu trebuie să uiţi că sunt însurat cu sora ta şi prin aceasta sunt pedepsit peste puteri"

Faceti-va bine (293)

Spânzul

Denumire ştiinţifică: Helleborus purpurascens.

Denumire populară: spânţ.

Prezentare. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor, fiind o plantă erbacee, perenă, toxică. Rizomul este gros, puternic, ramificat. Tulpina, de tip florifer, este dreaptă şi apare înainte de ivirea frunzelor. Frunzele sunt palmate, iar florile au culoare roşietică, uneori verzuie. Spânzul înfloreşte în martie şi aprilie. Creşte în zonele de deal şi munte, în flora spontană – în zonele mai libere din păduri, în tufărişuri, la marginea poienelor şi a pădurilor. Pentru uz medicinal uman se foloseşte rizomul, iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. Preparate medicinale din spânz: extracte, tincturi, pilule, făină. 

Mici intamplari cu animale (167)

Iepuroaica este o mamă ciudată. Nu-i vorbă, şi ea îşi apără puii de un duşman pe care l-ar putea abate, şi adeseori chiar cu multă vitejie, dar îi lasă cam singuri, şi abia sunt puii de cîteva zile si ei îi si stă gîndul din nou la peţitori. În cele vreo patru săptămîni cît alăptează, de multe ori poartă deja în ea o nouă generaţie. Dar de pui nu uită.

Gelsomino in tara mincinosilor(14)

Iată cărările şi-ntîmplările lui Benvenuto-Care-Pururea-Stă-în-Picioare

       Din fericire, în partea aceea a oraşului, casele erau clădite mai aproape unele de altele decît sunt aşezate scrumbiile într-o cutie.

 Lui Gelsomino nu-i fu deci greu să sară de pe un acoperis pe celălalt, încurajat de Şchioapa, care ar fi preferat acoperişuri puţin mai depărtate, ca să-şi poată lua avînt pentru unele salturi, după cum — fireşte — ii plăcea ei. La un moment dat totuşi lui Gelsomino îi alunecă un picior şi iată-l căzînd pe un balcon unde un bătrîn uda florile.

 — Vă rog să mă iertaţi, zise el, mîngîindu-şi genunchiul la care se lovise. N-am avut cîtuşi de puţin de gînd să nimeresc în această casă, în felul ăsta.

Micul print (10)

      Se afla prin părţile asteroizilor 325, 326, 327, 328, 329 şi 330. Aşa încât se apucă să-i viziteze, ca să-şi caute de lucru pe-acolo şi ca să se instruiască. 
      Pe cel dintâi asteroid trăia un rege. Regele şedea, înveşmântat în purpură şi în hermină, pe un tron lipsit de orice podoabă, dar în acelaşi timp măreţ. 

      - A! Iată un supus! strigă regele când îl zări pe micul prinţ.

      Şi micul prinţ se întrebă:

      - Cum poate oare să mă recunoască, de vreme ce niciodată nu m-a mai văzut? 

    Dar nu ştia că lumea, pentru regi, e un lucru foarte simplu. Oamenii sunt, toţi, nişte supuşi.   

Piua - zadarnica speranță

Mai țineți minte momentul ăla când Jerry, cu Tom pe urmele lui, se oprește, se întoarce și întinde o labă către motan, care se oprește la rândul lui? Când eram copii, îi spuneam „piua”. Oricine zicea „piua” ieșea de sub legea jocului și ceilalți se opreau din alergare - de fapt întregul joc se oprea pentru câteva clipe. Jerry, de obicei, face asta ca să-i mai ardă una lui Tom. Noi o făceam ca să ne mai tragem sufletul, ca să ne reevaluăm strategia. Îmi amintesc și azi cum spuneam „piua” și băieții care mă fugăreau se opreau.

La ciocănit cu Roberta

Aflu cu neplăcere maximă că la sfârșitul lui august, cu prilejul concertului ținut la București de Roger Waters, acesta s-a întâlnit cu politrucul fanfaron Valeriu Zgonea și, mai mult, că au făcut un fel de mini-show, manipulând împreună un ciocan uriaș și prefăcându-se că dărâma zidul parlamentului. Domne, asta mi se pare de-a dreptul abominabil. Nu-mi vine să cred, sunt oripilat și mâhnit până la nivelul celulelor lui Purkinje.

Inchiderea magazinului de ţevi Humanitas

Aflu din presă că s-a închis cea de-a două librărie Humanitas din Timișoara. Surpriza a fost mare, cu atât mai mult cu cât nu aveam habar că se închisese cealaltă. Acest eveniment îmi prilejuiește un exercițiu de sinceritate care pe mulți îi va cutremura: în loc să simt oroare, în loc să mă podidească lacrimile pentru soarta culturii etc etc, primul sentiment pe care l-am simțit a fost unul de satisfacție. Da, ăsta a fost primul, pornit din niște adâncimi inexplorabile ale ființei mele. Cred că cei mai mulți oameni simt săgetarea asta atunci când cineva care le-a făcut un rău mai mare sau mai mic pățește și el ceva neplăcut. Când unul care te terorizează toată noaptea cu muzică din boxe își rupe o mână, simți întâi un fior de bucurie, apoi revii la cele creștinești și te gândești că-ti pare rău pentru individ. Eu zic că asta e în firea omului - să se bucure când dusmnanul lui pățește ceva. Că dacă n-ar fi așa, n-ar mai fi venit Cristos să ne învețe că trebuie să ne iubim dușmanul ca pe noi înșine și să întoarcem și celălalt obraz când suntem pălmuiți.

Faceti-va bine (292)

Sparanghelul

Denumire ştiinţifică: Asparagus officinalis.

Prezentare. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. Întâlnit sub formă cultivată, dar şi în flora spontană – prin luminişuri de păduri, tufărişuri, fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. Trăieşte între 10 şi 20 de ani. Sparanghelul are un rizom puternic, pe care apar mugurii din care cresc lăstari. Din acest rizom cresc şi rădăcinile, care sunt dezvoltate, cărnoase, consistente. Frunzele au forma unor solzi lucioşi. Ramurile sparanghelului, de culoare verde, filiforme, au funcţie de asimilare. 

Un Dumnezeu rău

Un om are un copil. Îl creşte până la vârsta la care înţelege ce e viaţa, ce e societatea, ce-s legile, ce-i bine şi ce-i rău etc după care îi spune aşa: "Fiule, tu trebuie să faci următoarele lucruri - a, b şi c şi este foarte important să nu le faci pe celelalte - e, f şi g. Dacă faci ce-ţi spun eu, o să-ţi fie bine şi o să te răsplătesc cu toate bunătăţile posibile. Dacă însă nu faci cum zic eu, o să te pedepsesc cu cele mai grele şi înspăimântătoare pedepse, până la sfârşitul zilelor tale".

Asta pățești dacă ajungi în iad. La infinit.

Trei milenii de umor (28)

Aristip trăia la curtea unui tiran, acolo unde se afla şi adver­sarul său de idei, Diogene. Ultimul executa cu plăcere diferite munci casnice, de cîte ori era solicitat la curte. Surprinzîndu-l într-o zi pe Diogene curăţînd fructe, Aristip i-a spus că aceasta este o muncă josnică, demnă de sclavi.

—    Te înşeli, a răspuns liniştit Diogene. Dacă înveţi să cureţi fructe, nu mai trebuie să te laşi scuipat de nici un tiran!

—    Dacă ai învăţat temeinic cum să te porţi cu oamenii — i-a întors vorba Aristip — n-ai nevoie de ştiinţa ta de-a curăţa fructe!

Un filozof l-a oprit pe Temistocle şi l-a întrebat:

—    Dacă zeii ţi-ar da voie să alegi, ce-ai vrea să fii, Ahile sau Homer?

Fără să stea prea mult pe gînduri, învingătorul perşilor a răs­puns:

—    Iar voi ce-aţi vrea să fiţi? Învingătorii jocurilor olimpice sau toboşarii care anunţă cetăţii intrarea triumfală a campio­nilor?