Trei milenii de umor (36)

Luchian era nervos în timpul lucrului. Într-o zi l-a văzut pe un elev de-al său cu o ţigară în mînă şi l-a întrebat:

—    Ce vrei să faci cu această stranie pensulă?

Tînărul nu şi-a pierdut cumpătul şi a răspuns:

—    Să pictez nori, maestre!

Faceti-va bine (310)

Teiul

Denumire ştiinţifică: Tilia tomentosa.

Denumiri populare: teiul argintiu, teiul alb, teiul văratic.

Prezentare. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge şi înălţimea de 30 de metri. Aparţine familiei tiliaceelor. Lemnul său are culoare alb-roşietică, fiind  uşor  şi omogen. Coroana teiului este bogată şi plină  de ramuri. Frunzele au conturul  inimii şi sunt peţiolate. Florile, alb-gălbui, sunt melifere şi plăcut mirositoare, mierea de tei fiind un aliment excepţional. Teiul creşte în păduri, în grădini, în parcuri, ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor şi şoselelor, pretutindeni în zonele de câmpie şi de deal. 

Mici intamplari cu animale (178)

Familii de randunele

Perechea de rîndunele de sub streaşina casei unde locuiam a scos primul rînd de pui. S-au trudit greu pînă i-au crescut şi, într-o bună zi, i-am văzut pe toţi şase puii înşiraţi pe sîrma con­ductei electrice. In curînd au învăţat măiestria zborului şi abia mai primeau hrană de la bătrîni. Aceştia nici nu le mai puteau purta de grijă: îndată au început al doilea cuib, cu ouşoare, cu clocit, cu alţi pui golaşi şi urîţi care cereau necontenit de mîn­care. Bătrînii cărau toată ziua gîzele pe care le prindeau în zbor, dar... cum e asta? Uneori vin la cuib cu hrană pentru pui trei, chiar patru rîndunele şi hrănesc. Părinţii sunt numai doi, iar hrănitorii mai mulţi! Apoi am desluşit că unele dintre rîn­dunelele acestea au haina mată, iar furca cozii cu mult mai scurtă: erau pui din cuibul dintîi. Adică luau parte la truda părinţilor în creşterea rîndului al doilea, al fraţilor din cuibul al doilea. Pînă au luat aripi şi fraţii mai mici veneau cu hrană cei vîrstnici, apoi s-au învăluit toţi în stolul care începuse să se formeze în pragul călătoriei celei lungi.

Imparatia oglinzilor strambe (4)

În care Olga şi Aglo nimeresc în bucătăria palatului

   Cerul era spuzit de stele cînd Olga şi Aglo ajunseră în faţa palatului. Înăuntru, în sălile vaste, ardeau zeci de policandre, şi lumina lor, oglindindu-se în pereţii şi în gemurile de cristal, părea un şuvoi revărsat în care străluceau toate culorile curcubeului. Dincolo de zidul palatului se auzea clipocind apa havuzurilor, iar în copaci răsuna cîntecul vrăjit al unor păsări nevăzute.

Sinuciderea și gradul de ocupare al Iadului

Dacă încerci să-ți pupi cotul (nu contează că e stângul sau dreptul), o să constați că nu reușești nicicum. Singura variantă, în caz că vrei cu tot dinadinsul, ar fi să-ți tai brațul. Dar presupun că dacă ai face-o, după aia n-ai mai fi în stare de nimic din cauza durerii și a slăbiciunii. Și oricum ai fi un om nebun. Nebunii fac multe din cele pe care nu le pot face oamenii sănătoși mintal.

Inalta aventura (9)

Şaua de sud

   Alergam disperat să-mi salvez viaţa! Aruncîndu-mă de pe un bloc de gheaţă pe altul şi sărind ca un nebun crevasă după crevasa, căutam să scap de un morman înspăimîntător de gheaţă care se prăvălea pe urmele mele. Dar oricît căutam să scap, mormanul se apropia tot mai mult. Deodată, o crevasă uriaşă se căscă drept în faţa mea! Eram prins! Ingrozit, privii înapoi spre grămada de sfărîmături de gheaţă care se îndrepta ameninţătoare spre mine...

  

Creștinii conjuncturali

Aşa cum, desigur, era de aşteptat într-o ţară ca a noastră, scandalul legat de moartea prin sfâşiere de către câini a unui copil din Bucureşti nu i-a creat primarului Oprescu niciun fel de problemă. Bătrânul Golan Miştocar e tot acolo, îşi vede mai departe netulburat de ale lui, câinii sunt în continuare pe străzi, firmele prietenilor de familie ai trăgătorului de autostrăzi suspendate au în continuare activitate profitabilă, activiştii nu mai activează sau o fac la ei acasă etc etc etc. Nimeni, dar absolut nimeni nu are nicio vină pentru că un copil a murit. Ba da, pardon - de vină este însuşi copilul. Punct.

Sfidarea

Nu știu de ce trebuie neapărat ca indivizii care fac munci mizerabile să-ți întoarcă rânjete sfidătoare când treci pe lângă ei și îi privești. Mie mi se întâmplă des să merg dimineața prin locuri unde anumiți indivizi, în special negri, curăță mizeria produsă în timpul nopții. Și neapărat, dacă mă uit la ei, trebuie să-mi arunce niște privizi pline de obrăznicie, de parcă i-aș fi jignit cu ceva. Cu cât face omul o muncă mai scârboasă, cu atât se uită mai sfidător la cei care trec prin preajmă. Asta arată că nici pe departe nu s-a ajuns la performanța ca munca să fie privită ca o activitate care te umple de noblețe. Altfel, orice persoană care face o muncă mizerabilă, ar zice cam așa: „este adevărat că eu golesc tomberoane și râcâi găinaţul de pe caldarâm, în vreme ce tu lucrezi la birou, în fața unui computer, dar și ce fac eu și ce faci tu tot muncă se cheamă și tot bani se câștigă de pe urma ambelor". În loc de asta, ăla cu găinaţul îți aruncă niște rânjete atât de fioroase, încât n-ai cum să nu te gândești că dacă te-ar prinde la înghesuială numai bine nu ți-ar fi.

Faceti-va bine (309)

Tătăneasa

Denumire ştiinţifică: Symphytum officinale.

Denumiri populare: tătăneaţă, barba tatei, iarbă întăritoare.

Prezentare.  Tătăneasa  este  o  plantă  erbacee  dezvoltată,  aparţinând  familiei boraginaceelor. Tulpina este rămuroasă şi acoperită cu peri. De fapt, întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. 

Trei milenii de umor (35)

Renoir împlinise respectabila vîrstă de şapte decenii şi a fost vizitat de amicul său, Aristide Maillol. Discutînd despre artă, vizitatorul, care avea pe atunci cincizeci de ani, a spus:

—    Visul visurilor mele este să modelez o fată între şaisprezece şi douăzeci de ani, aşa cum mi-o închipui eu.

—    Ţelul meu, a răspuns Renoir, a fost mereu altul: cum aş putea picta un şervet alb...

Imparatia oglinzilor strambe (3)

În care Olga face o plimbare prin oraşul de poveste şi se convinge că nu tot ce străluceşte e aur

     Cele doua fetiţe ajunseră pe culmea dealului, de pe care se deschidea o privelişte minunată. De aici pornea o scară uriaşă de sticlă, iar jos, la capătul ei, se întindea oraşul. Era un oraş cu clădiri făurite din sticlă multicoloră, cu nenumărate turnuri în care razele de soare se răsfrîngeau ca o văpaie şi-ţi luau ochii.

Ţinîndu-se de mînă, Olga şi Aglo începură să coboare scara. Treptele sunau ca nişte strune sub picioarele lor. De o parte şi de alta, scara era străjuită de oglinzi imense. Privind într-una din ele, Olga văzu două fetiţe foarte grase şi îndesate.

Header

Am schimbat headerul blogului. M-am luptat ceva sa gasesc toate instrumentele necesare, dar pana la urma i-am dat de capat. Pentru cine e interesat, recomand doua site-uri care te pot ajuta sa faci adevarate minuni cu pozele tale, cu conditia sa ai rabdare si bunavointa: 

http://www.picmonkey.com/

http://pixlr.com/

Mici intamplari cu animale (177)

Pui de raţă paraşutaţi

In terenul pe care vînam se găseşte un lac cu păpuriş şi cu ochiuri ascunse. Clocesc multe raţe sălbatice aici, fiind un loc de pace. Intr-o dimineaţă am băgat de seamă că o pereche de raţe mari (Anas platyrhyncha) a ocupat un cuib de cioară pă­răsit, care era clădit într-un salcîm, la o înălţime de cinci-şase metri. Salcîmul era la marginea apei, la cîţiva paşi de aceasta. Trecînd pe acolo şi oprindu-mă, am observat cu multă plăcere cum perechea de raţe şi-a dres cuibul după pofta specială răţească, cum venea şi pleca, pe urmă cum clocea, văzîndu-se doar ciocul lat deasupra marginii cuibului.

O lege fundamentala

Cu toate ca poate parea de necrezut, azi am primit ultima poveste aranjata de David. E cea mai lunga dintre toate si sincer nu ma asteptam sa o primesc mai devreme de 15 decembrie. Am luat, cu ocazia asta, trei hotarari. Prima e sa caut totusi pe cineva care sa arunce o ultima privire asupra textului, el fiind, cum s-ar zice, in varianta finala. A doua e sa-i cer lui David ca intr-un soi de rascumparare  pentru luna de intarziere, sa-mi mai aranjeze ceva: un articol din Formula As in care este prezentata cartea mea de povesti. 

Romania Needucata

Atunci cand am sustinut ca romanii sunt un popor needucat si ca liderii politici au tot interesul sa nu faca educatie, am stiut foarte bine ce spun. Acum avem la indemana un exemplu care ar trebui sa-i faca pe multi sa inteleaga ce ar insemna educatia si de ce nu este ea dorita de liderii politici. Ma refer la imensul scandal care a izbucnit odata cu anuntul lui Basescu privind refuzul lui de a semna memorandumul cu FMI. 

Faceti-va bine (308)

Tămâiţa

Denumire ştiinţifică: Chenopodium ambrosioides.

Denumire populară: lămâiţa.

Prezentare.  Tămâiţa  este  o  erbacee  anuală,  originară  din  America  Centrală, denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate, fibroase, iar tulpina, înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie, este puternic ramificată. Frunzele de tămâiţă sunt verzi-gălbui, au peţiolul scurt şi sunt dinţate. Florile, de culoare verzuie, apar la subsuoara frunzelor. 

Tricolorul de la Focsani

Si fost si 1 Decembrie - ziua mandriei nationale fara sens si a patriotismului desantat. Ca si in ceilalti ani, FB s-a umplut de mesaje cu urari de viata lunga, mii de romani si-au pus tricolorul in balcon, sute de mii s-au imbatat ranga, alte sute de mii s-au imbatat crita si, in fine, cateva milioane doar s-au imbatat. Rastimp, autoritatile au mai pus de-o spaga. Au organizat parade si defilari, cu prilejul carora o gramada de bani publici au intrat in buzunarele smecherilor din administratie, prin intermediul firmelor prietene care au asigurat logistica. 

Supervizor

In urma unui supra-efort facut de David, americanul care-mi aranjeaza traducerea cartii de povesti, am primit si penultimul text. Mai am de primit doar "Fendrik, capetenia lupilor", dupa care urmeaza aranjarea ilustratiilor si contractul cu Amazon.

Imparatia oglinzilor strambe (2)

În care Olga face cunoştinţă cu propria ei imagine şi nimereşte într-o ţară de poveşti

   Sunetele cristaline răsunau din ce în ce mai puternice. Va­luri albastre porneau unul după altul pe suprafaţa lucie a oglinzii. Ele deveneau tot mai albastre, şi mai albastre, pînă cînd cristalul ajunse să nu mai oglindească nimic. Apoi valu­rile se împrăştiară aşa cum se împrăştie ceaţa, şi sunetele dispărură. Din nou Olga văzu în oglindă şi antreul, şi propria ei imagine. Cristalul dispăruse însă. Rămăsese numai rama oglin­zii, şi Olga simţi cum de acolo, din partea cealaltă, vine o adiere de vînt.

  

Inadecvarea(2)

Spuneam aici ca eu sunt printre cei care daca nu se pot exprima, se duc. Adica mor. Si mai spuneam ca internetul, slava Domnului, imi ofera posibilitatea de a ma exprima: am un blog, scriu zilnic in el, asadar ma exprim. Apoi spuneam ca ma gandesc sa inchid blogul. Adica sa nu mai scriu. Adica sa nu ma mai exprim.