Povestea despre prinţul cel neadevărat (2)
Sultanul
abia aştepta să vadă ce fel de caftan avea să facă fiul său; dar şi soţiei sale
îi bătea inima cu nelinişte, gîndindu-se dacă şiretlicul îi va fi de folos.
Celor doi tineri li se dădură două zile ca să isprăvească treaba; în cea de-a
treia zi, sultanul trimise după soţia lui şi cînd aceasta veni, porunci să fie
aduse cele două caftane, precum şi pe cei ce le făcuseră.