Educatie sanitara in comunism (6)

Surpriza

De cîte ori îşi aminteşte, Sandu încearcă un fel de tristeţe aparte; un sentiment de regret, de părere de rău, o suferinţă anume, şi în gîndul său îşi reproşează sincer, cu toate că ştie precis că n-a făcut-o cu rea in­tenţie şi nici din neştiinţă.

Dar tocmai pentru aceasta, îl mustră pe el conştiinţa şi gîndurile nu-i dau pace; este cu atît mai condamna­bil, cu cît a făcut-o din neglijenţă, dintr-un fel de ne­socotinţă, din desconsiderare a muncii mamei sale, care trudeşte din zori şi pînă-n seară pentru ca lui să nu-i lipsească nimic.

Mici intamplari cu animale (205)

Un profesor, vestit vînător de fiare mari, vîna la ursi în Munţii Bîrgăului. Plăcerea lui era să vîneze ursi cu cîini, si în­tr-adevăr avea pe atunci doi copoi pe care i-a dresat să nu gonească decît urs şi mistreţ. Pasionaţi ca toţi copoii, curajoşi, cu nas fin, găseau uşor sălbăticiunea şi, odată găsită, nu o mai slăbeau.

Inca o poveste marca Stefan Zweig(1)

Asfinţitul unei inimi(1)

Pentru zdruncinarea definitivă a unei inimi, soarta nu are totdeauna nevoie de o lovitură grea şi de o forţă brutală; să provoace distrugere tocmai din cauze fugare — iată ce aţâţă neînfrânata-i plăcere de plăsmuitoare. În limba noastră omenească tocită numim această primă atingere uşoară prilej, şi comparăm, miraţi, dimensiunea ei minusculă cu forţa care adesea continuă să lucreze puternic. Dar după cum o boală nu începe în clipa când ne apare nouă, nici soarta unui om nu începe abia atunci când devine vizibilă şi eveniment. Totdeauna — în spirit şi în sânge — soarta cârmuieşte înlăuntru cu mult înainte de a atinge dinafară sufletul. A se recunoaşte, înseamnă a se apăra; de cele mai multe ori, în zadar.

Din pozele color ale lui Elaine Mayes

Mici intamplari cu animale (204)

Mergeam călare pe un plai nebătătorit încă în anul acela de oieri, ca să străbat pînă la o colibă din apropierea unei tăieturi, în care voiam să aştept un căprior. Deodată calul dă semne de nelinişte, sforăie, se opreşte. Nu observ nimic, nu aud nimic. Dar calul, cu simţurile lui mai agere, nu se putea înşela; era ceva. Am descălecat, am priponit calul şi în curînd am găsit cadavrul unui căprior. Avea corniţele curăţite de moţ — era prin 10 mai — era aproape complet năpîrlît, căprior în toata puterea. Putea să fie căzut cel mult de o zi — nu avea niciun semn de descompunere. 

Povestile lui Wilhelm Hauff (20)

Povestea despre prinţul cel neadevărat (2)

Sultanul abia aştepta să vadă ce fel de caftan avea să facă fiul său; dar şi soţiei sale îi bătea inima cu nelinişte, gîndindu-se dacă şiretlicul îi va fi de folos. Celor doi tineri li se dădură două zile ca să isprăvească treaba; în cea de-a treia zi, sultanul trimise după soţia lui şi cînd aceasta veni, porunci să fie aduse cele două caftane, precum şi pe cei ce le făcuseră.

Bataie in sediul politiei

S-au umplut ecranele de imagini ale unor palme, pumni si suturi aplicate de seful politiei din Piatra Neamt unei fete de 14 ani. Individul ii trage cateva bucati, nici prea-prea nici foarte-foarte, dupa care o apuca de par si o scoate din camera respectiva. Ce mi se pare interesant e ca individul stia foarte bine ca este filmat dar l-a durut fix in pix de amanuntul asta. De aici, se poate deduce ca dumnealui este un zbir fara pereche, care nu avea nicio indoiala ca nimeni pe lume nu va avea curajul sa faca publice imaginile luate de camera de supraveghere. 

Vizavi de Starbucks

În buricul Hanovrei există un loc unde se duce toată lumea pentru o bere, o cafea, un sandviș, plus cumpărături mai mari sau mai mici. Locul asta este un mall - Ernst August Galerie. De vreo câteva luni, fiică-mea s-a hotărât să meargă acolo fără părinți. Noi am fost de acord, cu condiția să nu fie chiar singură. Așa că din când în când, ea se duce la mall cu câte o colegă. Pleacă împreună de la școală, merg pe jos sau cu tramvaiul, intră în mall precum Iona în burta chitului, după care, la ora stabilită, mă duc după ele. Avem un loc de întâlnire, vis-a-vis de Starbucks, unde nu găsești parcare decât dacă ai mare noroc. Așa că fetele trebuie să fie acolo la ora stabilită, fără să întârzie niciun minut, ca eu să opresc în trafic, să pun pe avarie până se urcă ele și să plecăm rapid. 

Mici intamplari cu animale (203)

Bătrînul vînător T. din Copăcel (Făgăraş) povestea:

In ianuarie anul trecut, pe zăpadă mare, am ieşit la mistreţi. După un timp cîinii au dat glas şi, apropiindu-se, vînătorii au descoperit sălbăticiunea înfundată sub un brădui, şezînd, încît numai rîtul i se vedea de sub cetinile pline de zăpadă. Împuşcătura a culcat-o pe loc. Scoţînd-o din cotlonul ei — era o scroafă mare — oamenii au băgat de seamă numaidecît un lucru ciudat: scroafa era începută la ceafă, unde îi lipsea din carne cît doi pumni. Rană proaspătă, cu sînge. În altă parte, prin burtă, urmă de glonţ intrat şi ieşit. Rană veche, de cîteva zile. Intrigaţi de cele constatate au cercetat locul primprejur şi au lămurit în curînd. In jurul cotlonului unde zăcuse mistreaţa, zăpada era plină de urme de jder.

Cinci sticle de bere

În celebrul roman Winnetou al lui Karl May se petrece o întâmplare de care mi-am adus aminte urmărind  uriaşul scandal ar cărnii alterate care este în plină desfăşurare zilele astea. După cum se ştie, tone peste tone de carne stricată au fost distribuite în România de o mafie transnaţională, condusă de nişte nenorociţi de-ai noştri, gata de orice numai să facă un ban. Ani de zile românii au mâncat porcăriile respective, mulţi s-au îmbolnăvit şi cine ştie câţi or fi şi murit. Cei 150 de mafioţi implicaţi în afacerea asta murdară sunt anchetaţi. Pot să pun pariu că cei mai mulţi vor scăpa, datorită unor mafioţi încă şi mai mari decât ei, care sunt avocaţii. Aşa că vă rog să citiţi fragmentul din Winnetou despre care vorbeam, ca să vedeţi cum s-ar putea face dreptate în cazul criminalilor care ne-au vândut carne alterată.

Blowin' in the wind

Copiii nostri devin tot mai dependenti de Internet. Ma uit la Maria: daca ar avea posibilitatea, ar sta non-stop conectata. In permanenta, atunci cand e acasa, se aud fel de fel de bip-uri din iPhone si din computer, semnale de mesaje pe Skype, pe Facebook si pe unde mai umbla fiica-mea. Mi se pare incredibil. 

De la afrodiziac la venotonic

Afrodiziac  - substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale.

Albuminurie - boală în care albumina ajunge în urină.

Anafrodiziac - substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale.

Angiocolită - inflamaţie a căilor biliare, apărută ca urmare a unor boli.

Anorexie - afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare.

Povestile lui Wilhelm Hauff (19)

Povestea despre prinţul cel neadevărat (1)

A fost odată o cinstită calfă de croitor, pe nume Labacan, care învăţa meseria la un meşter iscusit din Alexandria. Nu se putea spune că Labacan mînuia cu stîngăcie acul; dimpotrivă, făcea treabă foarte bună. De asemenea, ar fi fost nedrept să-l socoteşti leneş. Ceva însă tot nu era în bună rînduială la el, căci deseori putea să coasă ceasuri în şir, pînă ce acul se în­cingea şi aţa fumega; atunci făcea treabă ca nimeni altul. Dar alteori, şi din păcate lucrul acesta se întîmpla mai adesea, şedea adîncit în gînduri, privea ţintă drept înaintea lui, iar faţa şi întreaga-i făptură aveau atunci ceva atît de ciudat, încît meşterul şi celelalte calfe nu vorbeau niciodată de starea aceasta altfel decît: «Labacan arată din nou ca un om de neam».

 

Romania needucata (5)

Cazul Elena Udrea

Elena Udrea este prima femeie din Romania post-decembrista care a ajuns prin merite proprii sa aiba o putere reala in politica si in administratie. Intre ea si diverse cucoane de tip Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb, Monica Ridzi, Daciana Sarbu, Maria Grapini, Sulfina Barbu etc, e o diferenta ca de la cer la pamant.

Faceti-va bine (350 - last)

Zorelele

Denumire ştiinţifică: Ipomaea purpurea; Ipomaea purga.

Denumire populară: bună dimineaţa.

Prezentare. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. Fac parte din familia convolvulaceelor şi au, de obicei, o dezvoltare anuală. Tulpina, subţire, poate avea o lungime de trei metri. Frunzele au formă de inimă şi sunt de un verde închis. Florile, în formă de pâlnie, au culori diferite, mai ales albastru şi mov-roşcat. 

O poveste cu profesorul Challenger a lui Conan Doyle (1)

Când a răcnit pământul    

Îmi amintesc vag că l-am auzit pe prietenul meu Edward Malone de la Gazette vorbind despre profesorul Challenger, cu care a participat la câteva remarcabile aventuri, sunt însă atât de ocupat cu propria-mi profesie, iar firma mea a fost copleşită într-atât cu comenzi, încât ştiu prea puţin despre ceea ce se întâmplă în lume, cu excepţia treburilor mele personale. În general îmi amintesc că Challenger era zugrăvit ca un geniu sălbatic, cu o fire violentă şi intolerantă. Am fost nespus de mirat când am primit de la el o scrisoare de afaceri, redactată în termenii următori:

Faceti-va bine (349)

Zmeurul

Denumire ştiinţifică: Rubus idaeus.

Denumire populară: mălină.

Prezentare. Zmeurul este un arbust ghimpos ce creşte sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece, uneori, chiar şi de doi metri. Face parte din familia rozaceelor. Ramurile zmeurului sunt subţiri şi pline de ghimpi. Frunzele sunt aproape albe (argintii) pe faţa inferioară şi verde-deschis pe faţa superioară. Florile au culoare albă şi se adună în inflorescenţe bogate. Zmeurul înfloreşte din luna mai şi până în luna august.

Din pozele lui David Bailey

Educatie sanitara in comunism (5)

În colonie  

Cînd au venit delegaţii Crucii Roşii în clasă şi au întrebat cine vrea să se înscrie la cursul F.G.P.A.S, Florin nici n-a vrut s-audă de aşa ceva.

E drept că cele ce le-au spus delegaţii erau cît pe-aci să-l determine pe Florin să se înscrie. Cum func­ţionează organismul omului, ce sînt aceia microbi pro­ducători de boli, cum să te fereşti de îmbolnăviri, cum să-ţi ajuţi colegii dacă se rănesc şi multe alte lucruri pe care i-ar fi plăcut să le ştie, şi le-ar fi putut învăţa toc­mai la cursul F.G.P.A.S.

Marin Preda şi mămăligarii

Ciudatele obiceiuri ale bucureştenilor

Pînă acum cîteva zile am crezut că obiceiul de a mînca mămăligă la masă îl au doar ţăranii şi nu mi-aş fi putut închipui că bucureştenii ar putea să stea într-o zi în şiruri lungi, la cozi, să obţină mălai. Ei bine, am văzut fenomenul cu ochii mei: bucureştenii au deve­nit mămăligari. Vrînd eu însumi să cumpăr de la casa de comenzi „Mercur" cinci kilograme, mi s-a răspuns:

― Nu, numai două.