Kafka la Poliția Rutieră

Tocmai mi-a relatat un foarte bun prieten ce a pățit atunci când a avut nevoie de poliția rutieră din țara lui numită România. O întâmplare pe care cred că în diverse variante ar putea-o povesti mulți dintre cei care au autoturisme, pentru care plătesc taxe și impozite care se duc la buget și de acolo se întorc, sub formă de salarii, în buzunarele celor care ar trebui să nu mai știe cum să facă să fie mai săritori și mai amabili cu contribuabilii. Dar iată despre ce este vorba.

O încercare de diversiune jegoasă

De câte ori, după 1989, „ciuma roșie” a fost atacată în vreun fel, purtătorii ei de cuvânt au replicat prin manipulări și diversiuni jegoase, care stârnesc greața oamenilor normali. Acum, când lumea e în stradă, evident că vectorii „ciumei roșii” au intrat din nou în pâine. Ceea ce scriu ei pe bloguri, pe Facebook ori pe site-urile ziarelor este în aceeași linie în care se exprima Hrebenciuc, tăticul lor neoficial, astăzi pușcăriaș de bază. O să mă refer la o manipulare atât de străvezie, încât chiar mă mir cum de o lansează, pentru că eu cred că se prinde de făcătură și un boschetar care nu s-a mai trezit din beție de 27 de ani.

Leon Dănăilă și Ana Birchall la antipozi

Nu pot decât să mă amuz citind comentariile pe care le fac pe Facebook și oriunde pot scrie gratis, adepții corectitudinii politice. Cuvintele lor predilecte sunt următoarele: sexist, bigot, homofob, rasist, misogin, intolerant, extremist, mai nou islamofob. În așa fel au evoluat concepțiile despre viață în anumite părți ale globului, încât „progresiștii” au ajuns să scuipe aceste cuvinte printre dinți cu fiecare prilej, știind bine că succesul le este garantat: numind pe cineva homofob, l-ai umplut automat de oprobriu, el începe să fie privit chiondorâș, este marginalizat și ajunge până la a-și pierde slujba, indiferent de valoarea lui profesională.

De la Dragnea la Hollande. Cale lungă...

Am serioase îndoieli că nea Ionescu, șef de filială PSD într-un oraș oarecare din România, dacă ar fi uns președinte al întregului PSD, ar trece la acțiuni de genul celor pe care le orchestrează Dragnea și acoliții lui. Sunt, cu alte cuvinte, convins că există două partide în PSD: unul al oamenilor de bună credință, care își doresc o stângă europeană și unul al celor gata să calce pe cadavre, să învrăjbească România și s-o orienteze către Moscova.

Lovitura de grație la adresa democrației: ordonanța Dragnea-Grindeanu-Iordache

Lovitura dată de guvernul Grindeanu la ceas de noapte, aproape pe șest, ar trebui să îi facă pe români să priceapă că PSD nu este un partid european, ci unul mafiot, în accepțiunea oferită de dicționar: „grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără reciproc interesele (meschine)”.

Promovarea arderii de tot

Pe site-ul unei firme care se ocupă cu incinerarea umană, am găsit o pagină interesantă, care conține 19 motive care ne-ar putea determina să alegem transformarea în cenușă după moarte. Un fel de advertising pentru incinerare (numită și cremație), la care nu m-aș fi gândit niciodată.

Stăniloiu și Cernea, nu vă lăsați!

Mai țineți minte elucubrațiile „activistului civic” Ioana Stăniloiu, „parteneră de viață” a „liber cugetătorului” Remus Cernea, cea care l-a reclamat pe profesorul Leon Dănăilă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că spusese, bazat pe experiența de o viață, că femeile și bărbații înalți și solizi nu sunt buni de chirurgi? Dacă nu, vi le reamintesc:

Ordonanțele lui Dragnea

Mitingul de duminică al bucureștenilor care nu doresc grațiere, amnistie etc a fost, pentru mine, un bun prilej de a-mi aduce aminte de personajele sinistre de genul Hrebenciuc, specialiști ai manipulărilor grosolane, indivizi lipsiți de rușine, gata să facă din alb negru printr-o singură întorsătură abilă de frază. Am văzut din nou la televizor bărbați și femei din PSD, susținând fără să clipească idei care mai degrabă și-ar găsi locul în manualele de psihiatrie. Mitingul a fost catalogat rapid ca o încercare de lovitură de stat, organizatorii au fost identificați printre liderii USR, președintele Johannis a devenit trădător de țară și multe altele.

Educație românească printre gunoaie

Zilele trecute am urcat pe peretele meu de Facebook un clip în care se poate vedea un desen animat cu titlul „Un motan cât un pisoi”. Textul, în esență, spune cam așa:

„Un motan cât un pisoi
Stă pe-o ladă de gunoi
Și tot caută în el
Să găsească-un șoricel.”

După care motanul se însoară și continuă să caute în gunoi, de data asta însă „hrană pentru opt pisoi”.

Stâlcirea numelor

O să scriu azi despre poreclele pe care românii le dau politicienilor, precum și despre stâlcirea, sau pocirea numelor - obicei larg răspândit printre noi. Și o să plec de la o întâmplare care s-a petrecut chiar ieri. Este vorba despre faptul că am descoperit, în postarea cuiva care scrie pe Facebook și are o anumită orientare politică, un text pe care nu-l reproduc, dar care conține două referiri la Nicușor Dan, liderul USR. Autorul ne aduce la cunoștință că Dan este un „retard” și un „dihor rânjit pe câmp”. Am postat pe contul meu de Facebook următoarele:

„Noi calificative acordate lui Nicușor Dan, doctor în matematică la Paris: „retard” și „dihor rânjit în câmp”.”

Serviciile secrete și absenteismul din 11 decembrie

A izbucnit un nou scandal în societatea românească, grație unor înregistrări puse la dispoziția presei de infractorul fugar Sebastian Ghiță. Aflăm de acolo că Traian Băsescu avea acces la informații din dosare grele înaintate istanțelor, cum ar fi cel al lui Dan Voiculescu. Vocea este a lui Băsescu și fostul președinte a recunoscut-o, susținând doar că înregistrările au fost editate ulterior.

Sevil Shhaideh - bucuria feministelor

Zilele astea se fac auzite tot felul de voci care se declară pro-Sevil Shhaideh, persoana propusă de Liviu Dragnea pentru funcția de premier al României. Aceste voci se declară mulțumite, ba chiar fericite pentru alegerea respectivă și chiar își explică starea de spirit, aducând și argumente. Doar că acele argumente sunt pur și simplu năucitoare prin, hai să zicem, naivitatea lor. Pentru că ele nu fac niciun fel de referire la calitățile necesare cuiva pentru a fi un bun prim-ministru, ci au în vedere cu totul alte criterii. O să dau câteva exemple și apoi o să încerc să comentez.

Bazaconiile lui Lăzăroiu

Cel mai mult mi-ar fi plăcut să fiu sociolog și politolog. Așa, ca Sebastian Lăzăroiu, pe care îl știe toată lumea și pe care chiar l-am văzut odată de la 3, poate 3 metri și jumătate, într-o cârciumă bucureșteană unde lua masa alături de o persoană suavă. De ce mi-ar fi plăcut? Ei bine, pentru că în felul ăsta m-aș fi putut juca de-a analistul și de-a omul care știe dinainte ce urmează să se întâmple, aș fi putut merge pe la televiziuni și prin redacțiile ziarelor, unde aș fi lansat teorii - ca să nu mai vorbesc că aș fi cunoscut domnișoare ziariste amabile și încântătoare.
Uite ce frumos scria Sebastian Lăzăroiu în 2015, sub titlul „De ce PSD va pierde guvernarea”:

Papa Francis și oamenii străzii din Roma

Azi, 17 decembrie 2016, Papa Francis a împlinit 80 de ani. Cu ocazia asta, a făcut mai multe gesturi caritabile sau măcar neobișnuite. De exemplu, a luat micul dejun împreună cu o trupă de 8 oameni ai străzii din Roma. Printre ei, doi români. Niciodată nu se întâmplă ceva ciudat sau tragic sau enervant pe planetă fără să fie implicați și români.

Cumplit...

Într-un spital din Pennsylvania, am întâlnit un băiat de aproape douăzeci de ani a cărui dorinţă de a muri înclin s-o cinstesc în mod special. S-a născut în Coreea şi a fost abandonat când era sugar; când a fost găsit, aproape mort de foame, a fost dus la un orfelinat din Seul, de unde a fost adoptat, când avea şase ani, de un cuplu american alcoolic, care l-a supus abuzurilor. 

Un discurs electoral

În cartea „Iașii de odinioară” publicată în 1923, de profesorul Rudolf Suțu, găsim transcrierea unui discurs electoral ținut în 1892 de un oarecare Sandu Râșcanu. Cred că merită cu prisosință citit.

Despre Sandu Râşcanu, ieşan ca şi vasluian, oricând îşi amintesc ieşenii, căci a rămas o vorbă celebră după dânsul, pe care o voi povesti-o acum. Junimist de frunte, cu „talentul” vorbei sale, a rostit la o întrunire în sala circului Sidoli, un discurs în anul 1892. Acest discurs a fost cules de o comisiune din gruparea literară din care făceau parte G. Catargi, Canari şi Eugen Ionescu şi publicat într-o broşură.

Cuprinsul discursului este următorul, cu pronunţarea specială a sa:

Marchizul de Lumbría ( o nuvelă exemplară a lui Unamuno)

Vasta casă strămoşească a marchizilor de Lumbría, palatul, după cum i se spunea în austerul oraş Lorenza, părea o corabie cu amintiri tăcute, învăluite în mister. Cu toate că era locuită, ferestrele şi uşile balcoanelor care dădeau spre lume rămâneau întotdeauna închise. Faţada, în mijlocul căreia te izbea, impunător, blazonul cu armele familiei de Lumbría, dădea spre miazăzi, spre piaţa cea mare a Catedralei, chiar în faţa fabricii, o construcţie greoaie şi barocă; şi cum soarele o scălda aproape ziua întreagă – iar în Lorenza rar se nimereşte câte o zi înnourată – toate orbitele ei rămâneau ferecate. Aceasta deoarece pe excelenţa-sa, domnul marchiz de Lumbría, don Rodrigo Suárez de Tejada, îl înspăimântau lumina soarelui şi aerul proaspăt. „Praful de pe stradă şi soarele, obişnuia el să spună, nu fac decât să ia lustrul mobilelor şi să vatăme odăile; şi apoi, mai sunt şi muştele…” Marchizului îi era o adevărată groază de muşte, care puteau să vină de la vreun zdrenţăros de cerşetor sau poate chiar de la un individ plin de păduchi. Marchizul tremura la gândul că ar putea să ia vreo boală de rând. Cei din Lorenza şi din împrejurimi erau atât de murdari…

Doamna80 în așteptare

Am stat de vorbă, ieri, la telefon, cu o doamnă în vârstă (peste 80 de ani), pe care o cunosc de multă vreme. Aflasem că e singură și destul de bolnavă, nu o mai caută nimeni etc. Vechea poveste. Așa că am sunat-o și am avut o lungă discuție despre lume și viață - sigur, după ce am isprăvit cu medicamentele, prețurile, căldura și celelalte. După cum mă așteptam, Doamna80 (așa o să-i spun, mă ajută la scris să-i spun cumva) a rămas aceeași persoană curioasă, locvace și sfătoasă, așa că nu după multă vreme am ajuns cu discuția la persoana mea.

Spaima de logică la habarniști

De-a lungul vieții, am întâlnit foarte mulți oameni capabili să argumenteze la nesfârșit în chestiuni la care nu se pricep. În marea lor majoritate, aceștia sunt persoane care cred în Dumnezeu. Și eu cred în Dumnezeu, însă am destule rezerve privind întâmplările relatate în Biblie. De asemenea, îmi vine foarte greu să admit că anumite susțineri ale slujitorilor Domnului trebuie urmate. Dau un singur exemplu: nu cred că trebuie să renunț la mersul în restaurant și să-l înlocuiesc cu ședințe de rugăciune în genunchi sau cu statul ore peste ore la biserică. 

Secureanu și ai lui