Mici intamplari cu animale (23)

Pe cînd petreceam vara la casa de vînătoare de la Oaşa, vine într-o zi un muncitor de pădure să se plîngă cerînd leacuri. Avea o împunsătură adîncă în coapsă, alta în palma stînga — străpunsă din parte în parte pînă în pielea podului palmei. Hainele îi erau sfîrtecate în mai multe locuri. Ne-a povestit ce i s-a întîmplat. Lucrau doi inşi la repararea unui scoc de plu­tire. Deodată aud tropot venind spre ei. Năpăstuitul abia a avut vreme să se întoarcă şi a si fost burduşit şi răsturnat de un căprior, care s-a repezit la el. Din prima lovitură a primit îm­punsătura în coapsă. L-a prins pe ţap de coarne cu mîna dreaptă; cînd să pună şi stînga, s-a smucit „fiara" şi i-a stră­puns palma. Pînă să sară tovarăşul şi să dea cu securea, i-a mai sfîrtecat şi hainele.

Am făcut ce ne pricepeam să facem cu medicamentele de campanie — spălătură, tinctură, bandaje, şi l-am sfătuit să meargă la Sebeş, la spital.

—  Ce să facem cu ţapul, domnule?

—  Ce să faceţi?... Îl mîncaţi...

A stat o clipa omul pe gînduri, apoi :

—  Dacă-i aşa, nu mă mai duc la niciun spital...

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor

Faceti-va bine (85)

Dalacul

Denumire ştiinţifică: Paris quadrifolia.

Prezentare. Aşa cum îi spune şi numele, planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite, numită dalac (antrax). Este o plantă erbacee, aparţinând de familia liliaceelor. Are un rizom târâtor, tulpina aeriană fiindu-i, în schimb, dreaptă. Dalacul înfloreşte în lunile mai şi iunie, având câte o singură floare pe fiecare plantă. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. Dalacul creşte prin pădurile cu umiditate, pe o arie largă, de la câmpie şi până la munte. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului, o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre, precum şi frunzele. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc p reparate din frunze. Dalacul este o plantă toxică. 

Traseism pre-electoral la varf

Ca om care a facut politica, nu pot decat sa ma bucur ca am iesit din haznaua asta nenorocita. Spun asta acum, inainte de alegeri, cand vad cum ies la iveala, ca dintr-o mlastina, cadavrele. Tara fierbe. De la consilierii locali si pana la presedintii partidelor, cu totii isi fac socoteli legate de ce portie de cascaval ar putea sa mai apuce. Fel de fel de conserve care au stat in asteptare, se desfac acum si te lasa sa intrezaresti mizeria care colcaie pe fiecare centimetru patrat al culiselor politicii. Intai a fost Melescanu - liberal de frunte, om serios, asezat, care stie ce spune. Dintr-odata am constatat ca el era omul lui Basescu in PNL. Apoi a urmat Frunzaverde - mason de frunte, un greu al pedelistilor. Brusc am aflat ca el e omul liberalilor in PDL.

Un râs sănătos

Sarcini aberante

În basmele româneşti se poate face cunoştinţă cu cel mai aberant tip de sarcină din câte pot fi trasate pe lumea asta. Ea este descrisă prin următoarele cuvinte: „Dacă îmi găseşti fata, ţi-o dau de nevastă şi îţi dau şi jumătate de împărăţie; dacă însă nu o găseşti, unde-ţi stau picioarele, acolo îţi va sta şi capul”.
Carevasăzică, eu mă duc la împărat, îi spun că sunt gata să plec în căutarea fiicei lui răpite şi pentru asta sunt dispus să înfrunt pericole inimaginabile - zmei, balauri, Talpa Iadului etc, iar el, în loc să-mi spună „bine fiule, dacă faci asta uite, eu îţi dau bani să ai o viaţă întreagă ba încă şi copiii tăi”, se apucă să îmi atragă atenţia că nu am decât două variante, una din ele fiind descăpăţânarea. Nenorocirea e că în momentul ăla nici nu mai poţi da înapoi, de-acum e ori-ori. Şi atunci mă întreb: de ce naiba pune împăratul problema în felul ăla? Care e raţiunea pentru care un om care s-a străduit din răsputeri să-i găsească împăratului fata, merită să moară fiindcă nu a reuşit? Ce filosofie adâncă o fi aici?
Probabil că pe vremea când se formau basmele, românii erau la fel de şmecheri ca şi azi. Ei se angajau la câte o treaba dificilă, apoi stăteau cu anii fără să facă nimic, doar păpând banii angajatorului. Şi atunci, nu-i exclus ca nişte împăraţi mai dibaci să se fi lămurit cum stă treaba şi să le fi zis şmecherilor respectivi ceva de genul: „eu vă angajez, dar dacă nu vă faceţi treaba, vă scurtez cu un cap”. 

Conspiratia lucrurilor

Ma enerveaza la culme lucrurile. Ele sunt lipsite de inteligenta si cu toate astea conspira impotriva mea. Mereu imi stau in cale. Daca vreau sa pun ceva undeva, locul ala e deja ocupat. Daca iau un lucru din dulap, cand vreau sa-l pun la loc constat ca pe locul lui au cazut intre timp alte lucruri. Daca vreau sa aud muzica, trebuie sa o fac prin intermediul lucrurilor. Daca am nevoie de frumusete, ea nu-mi poate veni fara mijlocirea lucrurilor. Orice ar vrea spiritul meu sa intreprinda, lucrurile intervin, intermediaza, ori se opun. Asa ca va trebui sa ma dispensez de lucruri.

Parcarile de la Sinaia

Ca vechi sinaian ce ma aflu, nu pot trece cu usurinta peste stirile despre orasul meu, nu pot ignora parerile unora si altora despre ce se petrece acolo. Asa ca nu am putut sa ma fac ca nu observ textul urcat de Mugur Bunea pe Facebook, in care nu face altceva decat sa reproduca scrisoarea pe care i-a adresat-o primarului de Sinaia, Vlad Oprea. Iata despre ce este vorba:

Bătrânul în fața pomului înflorit

Ieri, la şcoală, am trăit ceva greu de descris. Am ajuns ca de obicei pe la 15:05, am intrat în curte, agale, pentru că Maria nu iese mai devreme de 15:15 şi dintr-odată m-a izbit drept în faţă frumuseţea copacilor înfloriţi. Nu ştiu de ce nu i-am văzut şi alaltăieri. Poate au înflorit peste noapte. Poate mi s-au primenit ochii şi am început iar să văd ce uitasem că există. Nu ştiu. Dar pomii aia parcă erau acolo special ca să-mi ațină calea. Am simţit nevoia să fac ceva, să mă transform în bondar ca să mă bag cu totul într-o floare, să mă dau peste cap şi să fiu iar de 7-8 ani, apoi să mă cațăr până pe cea mai de sus creangă şi să mă simt rândunică, să mă subţiez ca un fum şi să învălui crengile înflorite într-o ceaţă imperceptibilă...

O poezie a lui Dan Galbina

Absenţă

Chiar acest gând îmi arde rădăcina părului

... El se află pretutindeni
dar asta înseamnă absenţă,
iată un adevăr ca o închisoare zidită de prizonier,
degeaba vin credinciosii si fac, cu pikamerul,
găuri parfumate în cer.

Arată-Te
fii de faţă cu mine
îţi cer o prezenţă scurtă
ca sclipitul sabiei lîngă gîtul condamnatului
îţi cer o prezenţă scurtă ca un haiku,
vino de trei ori
Dumneata Matale Tu !

si totusi si totusi
mai cade un vînt
prin este
si sînt.

Moşul german şi moşul român

Știre din Germania:

Un bărbat în vârstă de 78 ani ani a împuşcat mortal doi medici şi a rănit un ofiţer de poliţie înainte de a se sinucide la Weilerbach (sud-vestul Germaniei), au afirmat luni surse din cadrul poliţiei din oraşul vecin Kaiserslautern, informează AFP şi AP, citată de Agerpress.

Bătrânul a intrat într-o clinică din Weilerbach luni după-amiază şi a deschis focul, apoi a fugit. Fiind urmărit de poliţie, el a tras asupra ofiţerilor rănindu-l pe unul dintre ei în zona gâtului înainte de a se refugia în locuinţa sa.

În momentul în care poliţiştii au intrat în clădire l-au găsit pe bărbat mort în casă.
Motivul gestului nu este cunoscut deocamdată, iar poliţia a afirmat că nu se ştie încă dacă bătrânul, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, era un pacient al clinicii.

Deci avem aici ocazia de a constata superioritatea moșului german față de cel român. Cel german e în stare să tragă gloanțe la greu în doctori, apoi să fugă cu poliția pe urme. Moșul român zace resemnat prin câte-un pat putrezit și cam asta e tot. Chestie de mentalitate, de educație, dar și de nutriție, pentru că ai noștri au mâncat înlocuitori naturali (soia, năut), pe când ai lor au băgat înlocuitori artificiali (use search). Se pare că astea artificiale îl fac pe om mai responsabil, mai hotărât și mai viguros. Sau, cine știe, poate că la Ceaușescu și soia și năutul erau falsificate.
Cât despre motivele moșului german, ele încă nu sunt cunoscute. Dar fac pariu că aia doi medici împușcați s-au dat la amanta lui de 24 de ani.

Vinuri pe gustul meu

Am gasit, in sfarsit, niste vinuri care sa-mi placa. Bineinteles ca sunt italiene, nu nemtesti. Pana acum, cred ca am incercat vreo 5 soiuri autohtone si niciunul nu mi-a spus nimic. Astea italiene, insa.....

Iata-le, impreuna cu Fochis, ultima achizitie a Mariei. Bineinteles ca inainte de a le face poze, le-am golit, pentru ca m-am temut ca nu cumva sa le alterez buchetul cu zgomotul click-ului de la camera foto.

Piţigăiala

M-am saturat de pitzigaiala. Aproape in orice loc merg, apare cate o tipa cu voce studiata, subtire si vesela, de parca ar avea 14 ani, dar ea ori e o balabusta de 120 de kile, ori o namila cu aspect de cal ingrijorat, ajuns din eroare la etajul opt.

Ideea e ca tipele astea sunt, in realitate, de o duritate fara seaman. O receptionera, o functionara de la primarie, o vanzatoare la propriul mic magazin, in spatele zambetului standard si al vocii pitigaiate sunt niste fiare, au toate simturile incordate ca nu cumva sa le tragi pe sfoara, ori sa te piarda de client. Dar zambesc si isi subtiaza vocile, ca sa para zglobii.

Naiba stie daca o sa dau pe-aici peste vreun om in starea lui naturala. Probabil ca daca vreau asa ceva o sa trebuiasca sa-l injur pe vreun functionar, ca sa lase toate prefacatoriile laoparte si sa imi croiasca vreo doua pe spinare cu cablul de la imprimanta.

De-ale lui Zoscenko (6)

DECÎT AŞA RUDE, MAI BINE LIPSĂ

  Timofei Vasilievici a umblat două zile în cău­tarea lui nepotu-su, Serioga Vlasov. A treia zi, cînd să plece acasă, a dat de el. L-a întîlnit în tramvai.

S-a urcat în vagon, a scos o copeică, şi cînd s-o dea taxatorului, ce-i văd ochii? Figura omului care vindea bilete îi păru cunoscută. S-a uitat mai bine — da! Serioga Vlasov în persoană — taxator de tramvai.

— Tii! a strigat Timofei Vasilievici. Serioga! Tu eşti, bre, frăţioare?

Fîstîcit, taxatorul a potrivit ruloul cu bilete, cu toate că nu era de loc nevoie s-o facă, şi a zis:

Legenda copiilor din Hameln

Ieri am fost la Hameln. E vorba de un oras cu vreo 60.000 de locuitori, care si-a pastrat, in centrul istoric, aspectul medieval. El este faimos din pricina unei legende din secolul XIII, care spune ca un misterios cantaret din flaut (sau, mai degraba, fluier), pe nume Bundtig, a scapat orasul de sobolani cantand din instrumentul lui fermecat. Sobolanii, vrajiti, n-au putut sa reziste si s-au luat dupa cantaret, care i-a dus departe de Hameln. Apoi, el s-a intors dupa recompensa fagaduita, insa cei din Hameln, in cel mai pur stil romanesc, i-au spus: "ai de luat". El n-a zis nimic si a plecat. Dar in duminica urmatoare, cand toti adultii erau la biserica, s-a intors si a inceput sa cante din nou, iar toti copiii s-au luat dupa el. Nu se stie unde i-a dus, cert e ca nu au mai fost gasiti niciodata.

Faceti-va bine (84)

Dafinul

Denumire ştiinţifică: Laurus nobilis.

Denumire populară: laur.

Prezentare. Dafinul este planta gloriei, a glorioşilor, a învingătorilor. Cunoscut şi sub numele de laur, dafinul a făcut istorie în Antichitate, fiind considerat o plantă nobilă. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-şi are originile în zona Mediteranei. Aparţine familiei lauraceelor, fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. Frunzele dafinului au formă ovală, margini ondulate, sunt consistente şi lucioase. Pe faţă, au o culoare verde închis, cerată. Florile dafinului sunt mici, de culoare alb-gălbuie. Fructul este o boabă alungită. Întreaga plantă, dar mai ales frunzele, emană un miros specific, plăcut. Motiv pentru care frunzele de dafin poposesc, de multă vreme, nu numai pe capul celor atinşi de aripa gloriei, ci şi în oalele de gătit, ale noastre, ale tuturor. Dafinul este, în prezent, un condiment recunoscut de bucătăria universală. Dincolo de această calitate, dafinul are, însă şi o serie de proprietăţi medicinale semnificative.

Mici intamplari cu animale (22)

Sunt rare cazurile, dar ele nu lipsesc, cînd cerbi şi căpriori teferi, din libertatea şi sălbăticia lor, atacă omul. O asemenea întîmplare s-a petrecut pe Muntele Căzile, de pe valea Sebeşului.

Toată noaptea mugiseră cerbii în jurul cabanei, şi nici nu mijise de ziuă cînd am plecat ca să-i mai prind în plantaţia de molizi, întinsă din apropierea cabanei pînă spre culmea dante­lată de primii copaci ai pădurii seculare de dincolo. Vîntul bătea spre această frînghie de arbori.

Cu Mihai Tanasescu la groapa de gunoi

Vad in presa stirea bomba: Mihai Tanasescu a fost numit vicepresedinte al BEI (Banca Europeana pentru Investitii), in locul unui grec pe nume Plutarchos Sakellaris. Mare lovitura de imagine pentru Romania (asa cred eu, daca gresesc nu e nicio paguba). Daca scriu despre asta nu e nici pe departe pentru ca m-ar fi apucat niscai frisoane patriotarde, ci pentru ca mi-am adus aminte de o intamplare cu ursi in care a fost implicat Mihai Tanasescu.

Dovezi in sprijinul lui Darwin

Ieri, la ZOO, am avut prilejul sa meditez asupra faptului ca intr-adevar teoria lui Darwin nu e exclus sa fie corecta. Am vazut la o familie de maimute scene pe care le cunosc foarte bine, atat de la prieteni cat si din proprie experienta. Pun pozele si nu mai comentez nimic, dar cred ca darwinistii ar putea sa le preia si sa le foloseasca. Just take a look:

Românul ca ursul

Probabil de la întâmplările cu animale pe care le mai postez aici, m-am adus aminte de urșii din viața mea. Și au fost câțiva, unii în vis, alții în realitate. O să povestesc despre ei în mai multe posturi.
Primul de care-mi aduc aminte a apărut într-o seară la noi în curte. Era o ursoaica însoțită de doi ursuleți.

ZOO2

Azi am vizitat din nou ZOO. Am vazut hipopotamii. Spectacolul pe care il ofera ei este greu de descris. M-am luptat sa fac niste poze cu mobilul. Uite ce a iesit: