duminică, 27 octombrie 2013

Faceti-va bine (297)

Stirigoaia
Denumire ştiinţifică: Veratrum album; Veratrum nigrum.
Prezentare. Stirigoaia  este  o  erbacee  perenă,  din  marea  familie  vegetală  a liliaceelor,  fiind  întâlnită  în  zonele  de  munte şi  de  deal – prin  pajişti  umbrite şi  alte locuri umede, cu vegetaţie de pământ înţelenit. Are o înălţime ce trece de 1,5 metri. În pământ are un rizom, de circa opt centimetri, cu rădăcini puternice, dezvoltate. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică şi acoperită cu perişori scurţi. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. 


Inimile ratelor

Luni, cand m-am trezit si mi-am dat seama ca sunt la Timisoara, mi-a si incoltit gandul: trebuie sa merg la mall. Si m-am dus. Dupa ce am colindat prin librarii, pe la naturisti, pe la telefoane etc, m-am dus si la Auchan. Ma gandeam sa iau cate ceva de pus in tigaie, din cele care pe la Hanovra nu le gasesti niciunde ori, daca le gasesti, au alt gust decat cel cu care te-ai obisnuit. Asa ca m-am infiintat in zona carnurilor si, ce sa vezi, mi-au cazut ochii peste niste pungi cu inimi de rata. Fapt e ca niciodata pana atunci nu-mi inchipuisem ca se poate gasi asa ceva in comert. N-am mai stat pe ganduri si am luat o punga - nici nu costa mult, vreo 6 lei aproape juma' de kil. Cand am ajuns acasa, am bagat punga in frigider si mi-am vazut mai departe de treburi.


joi, 24 octombrie 2013

De ce Tatoiu?

Cel putin de doua ori pe saptamana, uitandu-ma pe diverse canale de stiri si palavrageli, dau peste cate o emisiune de tipul talk-show, unde este invitata Monica Tatoiu. Intrebarea pe care mi-o pun in legatura cu aceste aparitii este urmatoarea: ce anume o recomanda pe respectiva femeie pentru a participa la emisiuni televizate? Face cumva rating? Adica de indata ce apare ea intr-o emisiune, numarul celor care comuta pe respectivul post se dubleaza? Sau poate exista alt gen de studii de piata din care rezulta ca Tatoiu trebuie invitata neaparat la emisiuni?


miercuri, 23 octombrie 2013

Tarifarea la ochi

Azi am fost să tund câinii. De fapt, numai pe Cindy, pe Richi îl duc peste jumătate de oră. E o frizeriţă de câini aici în Timişoara, la care am mai tuns animalele. Lucrează cu o asistentă simpatică şi amândouă iubesc în mod evident câinii. Am sunat-o şi am făcut programările, la 11 am dus căţeluşa, la 13:30 m-am dus s-o iau. Nu terminaseră încă, aşa că am mai stat pe-acolo să privesc finalul operaţiunii. Şi pentru că aşa-i romanul (dar şi neamţul, asta v-o spun sigur), ne-am apucat să pălăvrăgim pe diverse subiecte. 


Cum mi-am vazut moartea

Stiti cum se vad lucrurile atunci cand le citesti in carti. Toate capata un fel de aureola, ceva special care le face sa para a veni dintr-un taram magic. Insasi moartea devine acolo purtatoare de farmec, batranii se duc fericiti vazand ca nepotii lor sunt sanatosi, frumosi si destepti, luptatorii inving multime de dusmani, dupa care mor si ei frumos, pentru ca moartea este sfarsitul firesc al tuturor. Personajele din carti traiesc si dupa moarte - in mintile noastre - asa incat moartea lor nu mai e perceputa drept o tragedie.
Oare e posibil sa te vezi pe tine insuti murind si continuand sa traiesti ca si cum ai fi un personaj dintr-o carte? Am avut astazi senzatia ca da. Nu stiu exact cum am simtit asta, dar am vazut mai multe imagini suprapuse - un stalp de poarta taraneasca, niste flori, o pata de soare, un fluture, albastrul cerului, am auzit o pala de vant si un tril de pasare si cam asta a fost tot. N-a durat decat o secunda, insa a fost de ajuns ca sa ma vad murind fara spaima, integrat intr-un ciclu universal perfect.


Criticarea nemților

I-am criticat pe nemţi în mod constant pentru modul în care conduc prin oraşele lor. De mii de ori i-am înjurat ca un birjar, am făcut gesturi exasperate, am construit îndemnuri de genul "mişcă-te băi cheagule de sânge", am clătinat din cap dezaprobator. Sigur că nu am deschis portiera, precum cocalarii, nu m-am dat jos la ei, dar nici impasibil n-am rămas când i-am văzut cum încetinesc la o sută de metri de semaforul verde în loc să accelereze ca să nu prindă roşu, când am stat după ei aşteptând să facă dreapta cu viteza cu care merge dricul etc etc. 


Micul print (13)

Cea de-a cincea planetă era cu totul neobişnuită. Era cea mai mică dintre toate. Cuprindea numai atâta loc cât să încapă pe ea un felinar şi un lampagiu. Micul prinţ nu izbutea să înţeleagă la ce putea fi de folos un felinar şi-un lampagiu undeva, pe cer, pe o planetă fără case şi fără locuitori. Cu toate acestea, îşi spuse:
„Se prea poate ca omul acesta sa fie un nerod. E totuşi mai puţin nerod decât regele, decât vanitosul, decât businessmanul şi decât beţivul. Munca lui măcar are o noimă. Când îşi aprinde felinarul, e ca şi cum ar face să se mai nască o stea sau o floare. Când îşi stinge felinarul, îşi adoarme floarea sau steaua. O îndeletnicire foarte frumoasă. Cu adevărat folositoare de vreme ce-i frumoasă.”


Mici intamplari cu animale (169)

La o vînătoare cu goană din munţii de pe la Gheorgheni unuia dintre vînători i-a ieşit în cale o ursoaică însoţită de doi ursaci, în anul al doilea. Vînătorul, calm şi corect, n-a voit să tragă în ursă, cu toate că puii pe care îi conducea erau deja mărişori. N-a voit, dar a trebuit: cum l-a zărit, ursoaica a dat semne evidente că vrea să-l atace. Or, în asemenea cumpănă a vieţii tale alegere n-ai. A căzut îndată bătrîna, ursacii au sărit in pădure şi au dispărut.



Ponta la Biden

Ieri, Victor Ponta a fost primit la Casa Alba de vicepresedintele american Joe Biden. Nu stiu ce fel de discutii au purtat cei doi intre patru ochi, nimeni nu spune astfel de lucruri si, in cazul lui Ponta, chiar daca ne-ar povesti cu lux de amanunte ce i-a spus Biden, nu l-am crede, stiut fiind ca el minte fara incetare, cu usurinta cu care stranuta. Asa ca nu vom afla niciodata ce au discutat cei doi, exact cum nu stim ce s-a discutat la scurta intalnire Merkel - Ponta. 


luni, 21 octombrie 2013

Faceti-va bine (296)

Stejarul
Denumire ştiinţifică: Quercus robur.
Denumire populară: tufan.
Prezentare. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – şi foarte puternic. Face parte din familia fagaceelor. Impresionantul arbore are o coroană largă, bogată, cu frunze alterne, lobate. Scoarţa este colorată diferit, în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţişori). Stejarul înfloreşte în luna mai. Fructul este binecunoscuta ghindă. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului, din care se face decoct. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie, pulbere, tanin.




vineri, 18 octombrie 2013

Niste poze aparute din adancuri

Maine foarte devreme plec spre Timisoara, drept pentru care in seara asta a trebuit sa-mi fac, cum se zice, bagajul. Cautand eu anumite hartii de care am nevoie, am dat peste o cutie de lemn, destul de mica, plina cu tot felul de lucrusoare din alea care starnesc nostalgia - poze, scrisorele, insigne etc. Printre ele, un mic album fotografic, cu copertele imbracate intr-un material asemanator cu panza de sac, dar avand o tesatura cu mult mai fina. Lipit pe el, un ciobanas facut din placaj si vopsit, cam cum erau diversele figurine pe care le decupam la traforaj pe cand eram pionier. Inauntru.....


Gelsomino in tara mincinosilor(16)

Bananito, ministrul regelui, în dizgraţie cade, dar ştiţi pentru care motive neroade?
Şeful gărzii nu era un nătîng, ci, dimpotrivă, un ins de o viclenie cum nu întîlneşti la orice pas.
„Omul acesta, calcula el în timp ce-l însoţea pe Bananito către palatul regal, preţuieşte tot atîta aur cîtă greutate are, ba poate chiar cîteva chintale peste. Şi întrucît casa mea de fier e destul de încăpătoare, ce noimă ar avea ca atîtea kilograme de aur să nu ni­merească în ea? De-abia ar fi să stea la răcoare şi la adăpost de şoareci. Negreşit că regele îmi va da o frumoasă răsplată pentru fapta mea."



Micul print (12)

Cea de-a patra planetă era locuită de un businessman. Omul acesta era atât de ocupat, încât nici nu-şi înălţă capul când sosi micul prinţ.
- Bună ziua, spuse micul prinţ. Vi s-a stins ţigara.
- Trei şi cu doi fac cinci. Cinci şi cu şapte, doisprezece. Doisprezece şi cu trei, cincisprezece. Bună ziua. Cincisprezece şi cu şapte, douăzeci şi doi. Douăzeci şi doi şi cu şase, douăzeci şi opt. N-am timp s-o aprind. Douăzeci şi şase şi cu cinci, treizeci şi unu. Uff! Face, deci, cinci sute unu milioane, şase sute douăzeci şi două de mii, şapte sute treizeci şi una.



Inalta aventură(1)

           In 1965 aparea in romana cartea lui Edmund Hillary intitulata "Inalta aventura". Scrisa in 1955, cartea relateaza ascensiunea lui Hillary din 1953 pe muntele Everest. Impreuna cu serpasul nepalez Tenzing Norgay, Edmuln Hillary a ajuns pe varf, fiind primul om care a reusit aceasta performanta.
            Prin 1975 am dat de "Inalta aventura" in biblioteca unei batrane la care locuiam in gazda. Am citit-o pe nerasuflate si, bineinteles, mi-am dorit sa urc si eu pe Everest. Visul meu nu s-a implinit, insa pasiunea mea pentru inaltimi a inflorit. Pana la sfarsitul studentiei, atacasem destule trasee nu chiar usoare din Bucegi si din Piatra Craiului. O sa povestesc despre ele, dar pana atunci, iata si povestea lui Edmund Hillary, scrisa de el insusi.


Faceti-va bine (295)

Sporiciul
Denumire ştiinţifică: Verbena officinalis.
Prezentare. Sporiciul este o erbacee mare, cu tulpina dreaptă, modelată de patru muchii, având o înălţime de circa un metru. Aparţine familiei verbenaceelor. Este o plantă medicinală comună, răspândită în zone părăsite, necultivate, pe marginea drumurilor de ţară, pe pârloage, pe terenuri înţelenite. Frunzele sunt peţiolate, opuse, cu forme diferite, în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. Florile, de mici dimensiuni, grupate în spic, au culoare roşie sau violetă, uneori albă. Sporiciul înfloreşte cinci luni pe an, din iunie şi până în octombrie. Pentru uz medicinal se foloseşte partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, extras, tinctură. 


O rețetă de la Maria

Lapte de pasăre



joi, 17 octombrie 2013

Mici intamplari cu animale (168)

In relatările vînătorilor de fiare mari din Africa se arată adeseori că puiul mic de elefant, sau de rinocer, rămîne încăpăţînat lîngă cadavrul mamei împuşcate şi uneori poate fi şi prins. Probabil că puiul nu-şi dă seama ce s-a întîmplat cu mama, de lîngă care nu e obişnuit să se îndepărteze. Şi vînătorii noştri povestesc despre iezi de căprioară care nu au plecat de lîngă mama lor nici cînd omul a fost lîngă victima sa. Aceşti pui însă au ţinută pasivă, rămîn lîngă mama lor moartă şi lucrul e uşor de înţeles. De gîndit îţi dau însă întîmplări ca aceea ce urmează, cu totul reală, oricît de ciudată ar părea.


Cateva clipe oprite de Elaine Mayes



miercuri, 16 octombrie 2013

Din povestile lui Haruki Murakami(4)

Omul de Gheaţă
Eu m-am căsătorit cu Omul de Gheaţă. L-am întâlnit într-un hotel de la o staţiune de schi - cel mai potrivit loc pentru a întâlni un Om de Gheaţă, aş putea spune. Stătea în holul hotelului plin de tineri gălăgioşi, retras într-un colţ, în locul cel mai depărtat de şemineu. Aşezat pe un scaun, citea liniştit o carte. Era aproape mijlo­cul zilei, însă lumina rece şi clară a dimineţii de iarnă părea că străluceşte numai asupra lui. „Uite, acela este Omul de Gheaţă", mi-a spus prietena mea cu o voce şoptită. Dar atunci habar n-aveam ce e acela un Om de Gheaţă. De fapt nici prietena mea nu ştia mai multe despre el. Ştiam doar că există o fiinţă care se numeşte Omul de Gheaţă. „Precis e făcut din gheaţă şi de aceea se numeşte Omul de Gheaţă", a spus ea cu o faţă foarte serioasă, parcă ar fi vorbit despre o fantomă sau un pacient cu o boală contagioasă. 


Marin Preda si arta abstracta

Sperietori de ciori
Am văzut zilele astea ceva foarte vesel în saloa­nele de toamnă „Apolo" de pe Calea Victoriei. Sculptură pop-art, dacă nu cumva mă înşel asupra denumirii. Era prezent mult tineret. Nu ştiu dacă aceste sperie­tori de ciori (fiindcă aşa îmi păreau acele producţiuni plastice expuse în salonul de jos, se puteau vedea şi din stradă) erau sau nu pe placul cuiva, dar mie mi-au descreţit fruntea. Groteşti, copilăresc sinistre, aceste întruchipări caraghioase, compuse din fier for­jat, măşti de gaze şi alte elemente constituind parcă probe ale unei civilizaţii arse de incendii uriaşe, ne înveselesc prin prezenţa imaginaţiei care contribuie la alcătuirea lor şi care pe această cale au, deci, ceva legătură cu arta cea mare, aşa cum a avut totdeauna caricatura în formele ei cele mai diverse. Cine nu e convins de această apropiere poate răsfoi şi găsi ase­menea viziuni într-un album de reproduceri de Bosch, Bruegel sau chiar Goya.


După mine!