Vreau să mori!

"Nu mi-a plăcut şi nu-mi place gramatica, de multe ori mă încurc când scriu, nu pun doi de i unde trebuie, nu despart, scriu dintr-o bucată. Dar, cu greşeli gramaticale, pot să scriu ceva de nota 10 pentru literatură" 

Asta declară Tudor Sişu într-un inteviu pentru ziarul Gândul. Tudor Sişu este un cântăreț hip-hop, care a cântat în trupa „La Familia”, împreună cu alt individ, care-și zice Puya. Ce cântă acești oameni? Iată:

Domnisoarele sensibile si tepele

O amica din Targu Mures m-a cautat aseara tarziu pe mess ca sa ma intrebe ce sa faca: primise un mail de la firma S.C. Direct Office S.R.L, care a pus-o pe jar. Pur si simplu, era convinsa ca a castigat 20.000 lei, adica 200.000.000 lei vechi. O suma frumusica, oricui i-ar prinde bine (chiar si lui Tiriac, bani de buzunar).

M-am uitat pe net dupa firma asta si ce am gasit m-a ingrozit. Oamenii primesc mailuri, in care este scris asa: 

Draga domnule XYZ. Avem o veste foarte buna pentru dumneavoastra: Ca in fiecare an, pentru a ne recompensa clientii, organizam trimestrial remiteri de premii. Vestea buna, draga domnule XYZ, este ca ati fost nominalizat castigator la "Suma unica de remis: 20.000 lei". Este adevarat, nu e vorba de o greseala informatica. Nu va vine sa credeti? Intr-adevar, draga domnule XYZ pe numele dumneavoastra a fost emis un Borderou de Remitere, prin care puteti cere premiul de 20.000 lei.

Din 100 de oameni, sunt convins ca 90, citind acest text, capata convingerea ca au castigat 20.000 de lei. Nu-si bat capul, nu se intreaba "dar de ce s-a emis pe numele meu un "Borderou de Remitere" si nu un CEC?" Asa ca se grabesc sa trimita datele personale, conform urmatorulul paragraf din mail:

Final Countdown

Nu stiu cine m-a pus sa ma duc ieri la Selgros. N-am mai fost pe-acolo de multe luni, de obicei umplu cosul pe la Real, Metro sau Auchan. Ei bine, cu toate ca stiu clar ca preturile sunt tot alea, ca oferta e aceeasi, m-am dus la Selgros. Nu aveam de luat mare lucru, as fi putut foarte bine sa ma duc si la magazinul din colt, dar deh, mai frumos e la supermarket, ca au aer conditionat.

Absurdul desavarsit

Broasca mea testoasa - are si un nume, dar imi scapa acum - a ajuns sa manance aproape orice. Cand am luat-o, nu manca nimic. Apoi a inceput sa infulece rosii. Dupa o vreme, s-a dedulcit si la mere. Ei bine, acum cateva zile am prins-o tragand de o bucata de carnat oltenesc pe care nu-l mai putea manca Richi2.

Broasca in blidul lui Richi2

Sila de politica

Unul dintre cititorii blogului imi spune, pe Facebook, ca n-ar fi trebuit sa raman la taranisti. Dar ce-ar fi trebuit sa fac? Sa ma mut la alt partid? Pentru ce sa fi facut asa ceva? Ca sa ma lipesc de diverse pozitii prin administratie? Ca sa fac afaceri cu banii statului? Sau pentru ce altceva? 

Postul dulce

Mai nou (cel putin pentru mine), taranii din piata vand cirese "de post". Am intrebat ce vrea sa insemne asta si mi s-a explicat cu un zambet: fara viermi. Aha, m-am luminat, daca aveau viermi aveau carne. Foarte ingenios.

Cat priveste oferta generala de cirese, mi se pare ca e mult mai serioasa decat in alti ani. Numai ca toate sunt la fel, chiar daca pe unele scrie "de Lipova", pe altele "de Sag". Mari, carnoase si nu tocmai dulci. Tare ma tem ca e vreo noua inventie in materie de productie fortata, ca la merele alea care nu se strica nici in sase luni de zile. Am aflat de la un tip mai cherchelit ca toata lumea aduce aceste cirese de la Arad. Mai mult nu mi-a spus. 

Gasesti si cirese normale, dar foarte rar. Ele sunt mai mici, culoarea merge de la rosu inchis la portocaliu, dimensiunile variaza semnificativ. Alea sigur sunt de prin curtile vanzatorilor.

Congresul - fantomă

Astăzi, fostul și actualul meu partid, PNȚCD are un nou congres. Un congres - fantomă, cu spectre antebelice, lozinci găunoase și lamentații sinistre pe marginea a ceea ce am fost odată (și nu vom mai fi în vecii vecilor). Mult prea bătrânul Ion Diaconescu a ieșit din nou la rampă și a cerut ca toți țărăniștii, inclusiv cei excluși din partid, să participe la reconstrucție.

Gabriel Țepelea - emblemă a PNȚCD

Pierderea paradisului pierdut

Racoasa a fost, multa vreme, pentru Costica, paradisul pierdut. Pe unde a umblat, prin cate locuri a stat cu anii, intotdeauna a fost constient ca orice i s-ar intampla, oricat de rau ar cadea, ii va ramane, totusi, o salvare: satul lui. Totul era acolo: amintiri, rude, locuri, morminte, imagini. Tot, absolut tot. Si cat de bine e sa ai un asemenea loc - paradisul tau pierdut, care poate fi recuperat atunci cand nu mai ai nicio speranta...

Dar Costica a comis eroarea uriasa de a trece la fapte: s-a intors la Racoasa, asa ca a pierdut paradisul pierdut. Acum, daca-i e greu, nu mai are unde visa ca se va intoarce.

Povestea frumoasei Remedios din Macondo

Frumoasa Remedios a fost singura care a rămas imună la această epidemie bananieră. Ea se fixase într-o adolescenţă magnifică, tot mai refractară faţă de con­venţii, mai indiferentă faţă de răutăţi şi suspiciuni, fe­ricită într-o lume cu realităţi foarte simple şi pe potriva ei. Întrucât nu înţelegea pentru ce-şi complică femeile viaţa cu tot felul de corsete şi jupoane, îşi confecţionă o sutană largă din pânză groasă de cânepă pe care nu tre­buia decât să o tragă peste cap, şi rezolvă fără nici o altă formă de procedură problema îmbrăcăminţii, fără să se lipsească de impresia că este goală, care după felul ei de a vedea lucrurile era singura ţinută decentă pe care tre­buie să o ai acasă. O sâcâiră atât de mult ca să-şi taie pă­rul care-i cădea în valuri până la călcâie şi să-şi facă nişte conciuri prinse cu piepteni sau cozi cu panglici colo­rate, încât îşi rase pur şi simplu capul, iar din păr făcu peruci pentru sfinţi. Ceea ce era uimitor în instinctul ei simplificator era că, cu cât respingea mai tare moda în fa­voarea comodităţii şi convenţiile pentru a asculta numai de spontaneitate, cu atât mai tulburătoare părea frumuse­ţea ei incredibilă, şi mai provocatoare comportarea ei faţă de oameni. Când fiii colonelului Aureliano Buendía veniseră pentru prima oară la Macondo, Ursula îşi aminti că în vinele fiecăruia curge acelaşi sânge ca şi în cele ale strănepoatei ei, şi o groază pe care o crezuse uitată o făcu din nou să freamăte: "Deschide-ţi bine ochii, o preveni. Cu

Îngeri printre rafturi

Acum două zile, m-am dus la Auchan după mâncare clonată, procesată, injectată şi îngheţată - că doar n-o să merg să fur găini din curţile oamenilor, prin sate. Mergând eu cu coşul printre rafturi, m-a copleşit sentimentul insuportabil că nu există nimeni, nicăieri, care să ştie de mine, căruia să-i pese de mine, care să stea, altfel spus, cu ochiul aţintit asupra mea. Cu excepţia lui Dumnezeu, desigur. Mă gândeam că dacă ar fi să mă prăbuşesc la pământ, abia atunci un număr de oameni s-ar preocupa de mine: m-ar întreba unde mă doare, la cine să sune, poate unii m-ar stropi cu apă plată (Dorna sau Borsec - altceva n-aş suporta).

O spaimă a copilăriei

Printr-o întâmplare, am reuşit să găsesc scanate şi urcate undeva de un anonim, ilustraţiile din Muc cel Mic de Wilhelm Hauff - ediţia din 1962. Nu am cum să mai ştiu în ce an am citit eu cartea asta, însă pot să spun că ilustraţiile m-au îngrozit cumplit. Ceva în ele mi se părea atât de îngrozitor, încât de câte ori le priveam simţeam senzaţia aia teribilă pe care nu pot s-o descriu nicicum. După ani şi ani, când eram deja adolescent, am regăsit cartea şi am privit ilustraţiile: senzaţia a revenit, intactă.
Aseară târziu, am descărcat pozele şi le-am privit îndelung. Doamne, cât îmi sunt de familiare! Însă efectul acela, spaima de copil, a dispărut. N-aş sputea spune că mă lasă indiferent, e ceva care parcă stă să iasă, nu ştiu cum să mă exprim. Poate, dacă aş avea cartea tipărită, s-ar produce un declic şi aş redeveni copil. Nu sunt sigur că aş vrea aşa ceva. Mă gândesc, însă, că ar fi interesant să mă duc la un psiholog bun cu ilustraţiile astea şi să-l întreb: doctore, ce se ascunde aici?

Nostalgiile lui Costica

Cam odata pe saptamana, la Sinaia, faceam gratare la Costica. Incepeam mereu cu o gustare atat de imbelsugata, incat mai-mai ca ne venea sa renuntam la carnurile fripte. Beam cate doua - trei paharele de tuica, mancam slanina, ceapa, rosii, salam, branza, masline, etc. Apoi frigeam 10-20 de mici, cotlete, pulpe de pui si carnati. Adriana facea un tuci imens cu cartofi prajiti si ne puneam pe ospat. Ma simteam precum Gargantua, insa nu am cum sa fiu ipocrit: imi placea ipostaza. Mai ales ca beam si un vin bun de tot, pe care il procuram de prin partile Urlatilor. 

Gargantua

Omul zilei: Imre Nagy

Unul dintre cei mai cunoscuţi lideri maghiari din secolul XX, Imre Nagy, este considerat drept un adevărat erou naţional în ţara sa natală. El a condus Revoluţia anticomunistă din 1956, deşi provenea tocmai din rândurile Partidului Comunist. Imre Nagy, care a fost arestat de sovietici după înăbuşirea Revoluţiei, a fost adus ca deţinut în România şi ţinut prizonier la Snagov. Ulterior, el a fost trimis înapoi în Ungaria, unde a fost executat după un simulacru de proces. Astfel, Imre Nagy, pentru mulţi dintre maghiari, a împrumutat parcă ceva din aura unui martir. Însă, pentru mulţi dintre ruşi, Imre Nagy nu este altceva decât unul dintre asasinii ţarului Nicolae al II-lea şi a membrilor familiei acestuia. Şi asta pentru că el a făcut parte, în calitate de militar în Armata Roşie, din detaşamentul care l-a păzit pe fostul Ţar al Tuturor Rusiilor şi, probabil, din grupul de şapte persoane care a asasinat familia Romanov.

Trenul lui Sorescu

Marin Sorescu - în opinia mea un poet bun - a scris un text simpatic despre handicapul materiei față de spirit. Se cheamă Drumul și îl pomenește pe Zenon, filosoful grec despre care Bertrand Russell scria așa:

"În această lume capricioasă, nimic nu este mai capricios decât faima postumă. Una din victimele cele mai remarcabile ale lipsei de judecată a posterității este eleatul Zeno. După ce a inventat patru argumente, toate nemăsurat de subtile și de profunde, majoritatea filozofilor care i-au urmat au spus despre el că este numai un șarlatan ingenios, și că argumentele sale nu sunt decât niște sofisme. După două mii de ani de respingere continuă, aceste sofisme au fost repuse în drepturi, devenind temelia unei renașteri a matematicii..."

Sorescu - Pictura

Părăsirea naturii

Pe un site de medicină, găsesc nişte lucruri uimitoare legate de înţepăturile de albine şi viespi. În primul rând, că ele pot fi mortale. Din câte ştiam eu, dacă te mușcă de limbă, ai încurcat-o. Mai departe, aflu că un om normal poate suporta peste 1000 de înţepături, în funcţie de greutate (probabil că eu pot suporta 2000). În sfârşit, sfaturi privind primul ajutor:

Parlamentul de pluta

In anumite zone din Portugalia se cultiva in mod traditional asa-numitul "stejar de pluta". Coaja lui, care se desprinde, cu multa grija, de pe trunchi, o data la 10 ani, se foloseste, printre altele, la confectionarea celebrelor "dopuri de pluta". Frumos si interesant este, insa, faptul ca prima jupuire a stejarului de pluta nu se poate face decat dupa o perioada care variaza intre 30 si 50 de ani, in functie de ceea ce spun specialistii locali, altminteri copacul se usuca pur si simplu. Practic, se intampla ca un portughez care planteaza un stejar de pluta sa nu apuce sa traiasca atat incat sa vada prima coaja curatata. Asa ca de roadele muncii lui se bucura copiii si nepotii, care, probabil binecuvinteaza amintirea inaintasului lor, de pe urma intelepciunii caruia au acum un venit sigur.

Oamenii care planteaza stejari de pluta, cu toate ca stiu ca nu vor apuca sa se bucure de prima recolta de coaja, se ocupa de toate cele tebuincioase pentru ca arborele sa fie plantat asa cum trebuie, sa fie udat, ingrijit, curatat periodic. Singura bucurie si, totodata, speranta a unui astfel de om, este ca peste cateva zeci de ani, truda lui sa foloseasca unor oameni care nici nu s-au nascut: nepotii si stranepotii cultivatorului.

Cred ca cel mai bun parlament ar fi unul format din plantatori de stejari de pluta. 

Serviciile Postei Romane

Sa presupunem ca, exact a doua zi dupa ce ai plecat la mare cu familia, primesti un aviz postal. Ai de ridicat o suma de bani, dar nu stii asta, pentru ca e vorba de Vasile, care s-a hotarat sa-ti plateasca o mai veche datorie si nu e suficient de civilizat incat sa te sune si sa-ti spuna ca a pus banii la posta. Conform regulamentului postei, dupa zece zile banii se inapoiaza expeditorului. Vii acasa, gasesti avizul in cutia postala. El arata asa:

Te duci la posta si intrebi ce e cu avizul asta. Dar nimeni nu stie sa-ti spuna, pentru ca "informatiile despre trimiterile neridicate nu sunt stocate nicaieri". Asadar, nu stii cine ti-a trimis banii, nu stii cati bani au fost. Te duci pe la toate ghiseele si pana la urma cineva accepta, plictisit, sa intre in sistem, cauta acolo data trecuta pe aviz, cauta numarul avizului si, surpriza: iti spune suma. Totusi, o urma exista undeva. Au fost 100 de lei, sa zicem. Dar nimeni nu poate sa-ti mai spuna de unde au fost trimisi banii, sau numele persoanei care ti i-a trimis, pentru ca avizul a fost completat de mana si doar atat, cel care l-a completat fiind postasul. Dupa sase luni, iti amintesti de datoria lui Vasile, il cauti si il faci albie de porci la telefon, la care el iti da replica: "eu ti-am trimis banii, am dovada, insa nu te-ai ostenit sa-i ridici de la posta".

Nu interlopii, ci justiția omoară copii

În Oradea, un individ beat, care conducea cu 160 km/oră a omorât o tânără. El a fost prins - spuneau reporterii - în timp ce încerca să fugă din ţară. A fost dus în faţa judecătorului, care a decis: „va fi judecat în stare de libertate”. Punct.
Când citesc despre lucrurile astea, am o senzaţie de panică amestecată cu disperarea. Mă gândesc imediat la multele cazuri similare petrecute în ultimii ani şi în care ucigaşii au scăpat fără o zi de puşcărie.
Îmi revine în memorie colonelul Bernevig - fost şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei - care în 1997 a omorât cinci oameni într-un accident produs între Bucureşti şi Predeal. În 2001, el a fost condamnat la trei ani cu suspendare.

Evadare din supermarket

De fiecare dată când merg la supermarket, am un sentiment teribil al inutilității. Mă plimb printre rafturi, nu trebuie decât să întind mâna și să apuc, apoi să bag în coș. Toate sunt acolo, ciorapi, conserve, pungi, mături, jucării, cârnați...o adevărată babilonie. Nu trebuie să fac nimic decât să mă plimb, să apuc și să bag în coș. Nu trebuie nici măcar să dau fuga cu taxiul până pe strada Gării, unde au ouă proaspete. Nu trebuie să îmi fac griji că borșul nu e proaspăt. Nu trebuie decât să am un card în buzunar. Mă cuprinde lehamitea, sila, urâtul: toate sunt acolo, mă duc cu ele acasă fără să fi făcut nimic decât să plătesc. Îmi vine în minte vânătorul din preistorie, care își risca viața pentru a aduce acasă o ciozvârtă de ursus spelaeus. Eu nici de ghioagă n-am nevoie - merg legânăndu-mă din cauza burții, scot o bucată de carton și gata, am ce mânca trei zile.

Coșmar

Îmi aduc aminte de vremea lui Ceaușescu, de cozile imense, de disperarea că „nu mai apuc”, de senzația unică de fericire, de siguranță, care mă cuprindea când umpleam plasele cu mâncare. Era o luptă, luptam ca să trăiesc. Și acum? La ce bun să umplu coșul? Pot să fac asta și mâine, pot să mă duc și noaptea să cumpăr o pâine, dacă rămân fără carne știu sigur că am de unde să mă aprovizionez. Nu, nu, nu e în regulă, simt cum mă cuprinde depresia. Trebuie să evadez, altfel nu mai răspund de mine. Umplu repede de tot coșul și fug la cassă. Plătesc, alerg la mașină, arunc toate de-a valma în portbagaj, mă sui la volan și plec în trombă. Mă duc până la Arad, sau până la Lugoj, pun Pink Floyd sau Led Zeppelin, deschid geamul fără să-mi mai pese de curent: sunt liber, am scăpat.

Sfarsitul prezicatorului

Citesc intr-un ziar ca "Predicatorul fundamentalist Harold Camping, care a devenit celebru pentru ca a prezis apocalipsa pe 21 mai 2011, este internat in spital, dupa ce a suferit un accident vascular usor. Doctorii il tin sub supraveghere stricta pe Camping (89 de ani) incepand de joia trecuta, de cand a fost dus la un spital din California."