vineri, 9 septembrie 2011

Aritmetica Herbalife

A noua zi cu Herbalife. Simt in mod deslusit ca slabesc. Singura problema e ca mi s-a terminat cutia cu prafuri care trebuia sa ma tina doua saptamani. Fac investigatii si nu reusesc sa gasesc explicatia.
Am descoperit o chestie cam aiurea, astept sa ma intalnesc cu meseriasul care mi-a dat produsele, ca sa vad ce zice. Iata despre ce e vorba. Pe cutie zice asa: 
INSTRUCTIUNI DE FOLOSIRE:
Amestecati doua linguri (26g) de pudra cu 250 ml de lapte...etc
Prin lingura se intelege lingura de plastic pe care o primesti de la ei cand incepi cura.
Sa facem un calcul: doua linguri au 26 g, inseamna ca o lingura are 13 g. Eu inlocuiesc doua mese pe zi cu prafurile Herbalife, deci pe zi folosesc patru linguri, adica 52g. Asadar in 30 de zile, am nevoie de 52 inmultit cu 30, adica de 1560 g. 
O cutie cu prafuri are 550 g (asa scrie pe ea), deci doua cutii au 1100 g. 
Eu, pentru trei luni de cura, am primit 6 cutii, ceea ce inseamna 2 cutii pentru fiecare luna. 
Concluzie: eu am nevoie de 1560 g/luna si am primit 1100 g/luna.


joi, 8 septembrie 2011

Interzicerea unor cuvinte aflate pe buzele tuturor

Cunosc un cuvânt care începe cu p, continuă cu i, pe la mijloc are un z, se termină cu a și are pe penultima poziție un d. Mai cunosc un cuvânt care începe cu p, se termină cu a și înăuntru mai are, în ordine inversă, un l și un u. De fapt, cred că nu există român care să nu știe cuvintele astea. Ce e interesant, este că ele nu pot fi rostite la televizor, nu pot fi scrise în ziare, nu pot fi folosite de către profesori în relațiile cu elevii lor, de către politicieni de la tribune etc. Niciodată nu am reușit să înțeleg de ce aceste două cuvinte sunt așa, un gen de paria printre cuvintele limbii române. Dar ca să mă conformez, o să le spun altfel. Primului o să-i zic pijlă și celuilalt o să-i zic puplă. Cred că așa nu o să fie nimeni ofuscat.


miercuri, 7 septembrie 2011

Maria și mijloacele de transport

Sunt gata să fac pariu cu oricine că nu ghicește din 500 de încercări ce a făcut Maria ieri, după școală.
De obicei, eu o iau la ora 6 (adică 18) de la școală și o aduc acasă. Uneori, merge la o colegă și o iau mai târziu de acolo. Ei bine, ieri a fost una din zilele în care s-a înțeles cu o colegă, așa că a rămas să o ia maică-sa pe la 8 (adică 20). Toate bune și frumoase, am putut să mă ocup serios de masa de seară, să gătesc ceva mai interesant - văd că programul asta de slăbire mă face să-mi doresc mâncăruri gustoase.
Maria a venit pe la 9 (adică 21). Și mi-a dat vestea: distracția fetelor a constat în plimbarea cu elicopterul!
Ca să nu o mai lungesc, părinții colegei la care s-a dus ea au la firma un elicopter așa că s-au gândit să meargă acolo și să ducă fetele acasă pe calea aerului. Acum, Maria socotește cu ce mijloace de transport a mers în cei aproape nouă ani de când a răsărit pe acest pământ. S-ar părea că mai are să se suie în submarin și în rachetă, în rest le-a încercat pe toate.


Trei povesti scurte chinezesti


Mama micuţului Zhai Yongling era o budistă foarte evlavioasă. Era atât de pioasă, încât recita din scripturile budiste fără încetare, de dimineaţa până seara.
Într-o zi, Yongling vru să-i spună ceva şi o strigă tocmai când aceasta invoca mai abitir numele lui Budha.
Mama rezistă cât rezistă la chemările fiului, dar îşi pierdu în cele din urmă cumpătul:
- Isprăveşte! îl mustră ea, supărată. De ce mă tot strigi atâta?
- Vezi, mamă, replică fiul, te superi pe mine doar pentru că te-am chemat de câteva ori. Închipuie-ţi, atunci, cât de supărat trebuie să fie Budha, când îi chemi numele de mii de ori pe zi!
Abia atunci în capul mamei începu să se facă lumină...



O amintire de-a lui Panait Istrati


REGINA – HOTEL
Bătaia şi darea afară din servici, fără plată, au devenit nişte lucruri atât de banale pentru lumea muncitoare, încât trecem de multe ori cu vederea, ca peste un fapt normal. Ceea ce s-a petrecut însă în acel local în ziua de 15/28 curent şi al cărui martor ocular am fost, a trecut peste putinţa unei răbdări omeneşti.
Fără vreo anunţare prealabilă, canalia-patron al acestui hotel şi restaurant, M. Schwartz, concediază pe chelnerul Apostolescu Vasile, în ajunul citatei date, spunându-i să vină a doua zi să-şi ia plata. Victima nu protestează, ci a doua zi se prezintă şi se vede sub nas cu un cont în care constată:



Șapca și ghiveciul

Câteodată, mă apucă să cumpăr de la piaţă o tonă de legume, în ideea că o să fac un ghiveci uriaş, din care o să mănânc o săptămână. De cele mai multe ori, însă, cam 75% din legume putrezesc înainte de a le da eu vreo întrebuinţare.
De la piaţă până acasă sunt cam cinci minute de mers cu mâinile în buzunare şi vreo şapte de mers cu paporniţe în ambele mâini. Problema e că drumul asta este foarte plictisitor. Nu ştiu cum pot merge unii pe jos câte jumătate de oră, încărcaţi cu sfeclă, cartofi şi praz. Eu, unul, mă plictisesc de moarte în numai două minute. Şi atunci, trebuie să fac şi altceva decât să merg.


Calcaiul in televizor

Mi se intampla cateodata sa ma uit la televizor, pe un post local, exact cand vine oficialul sa ne explice cum stau lucrurile. Cand spun post local, nu inseamna neaparat unul din Timisoara. Nu, ultima data s-a intamplat la Giurgiu, cand eram in vizita la amicul meu Velicu. Iar cand spun oficialul, ala poate fi oricare din administratie: primar, vice, director de birou, presedinte de comisie etc. De obicei, oficialul isi structureaza interventia in doua parti Prima este dedicata laudei de sine, in care ne arata cat de multe si cat de bune a facut el pentru oras, cu toate ca tot felul de forte malefice s-au opus. A doua este destinata explicatiilor complexe date nerealizarilor. Aici, se vorbeste mereu despre fel de fel de lucruri intamplate la nivelul guvernului si a ministerelor, ni se explica foarte amanuntit, intr-un limbaj tehnic, cum au circulat banii pe cai interzise, cum s-au impotmolit hotarari ale consiliului prin hatisurile din prefectura si multe multe altele. Atat de enervant devine totul, incat mie imi vine sa bag un calcai in televizor, cu viteza cu care zboara mingea din racheta lui Nadal.



Cum se formeaza convingerile

Sa presupunem ca aici, in Timisoara, vad gropi in asfalt. Imediat, il injur bine pe Ciuhandu. Apoi, intr-o zi, merg la Oradea si vad si acolo gropi in asfalt. OK, ma interesez cine e primar la Oradea si il injur si pe ala. Dupa cateva zile, ajung la Cluj si iarasi gasesc gropi in asfalt. Il injur, natural pe Funar, apoi pe Boc, ca amandoi au fost primari de Cluj; il injur pe actualul primar si plec mai departe. Dar deja imi incolteste o banuiala sumbra: in toate orasele Romaniei sunt gropi in asfalt. Poate gresesc, poate sunt rautacios, ori inclinat catre generalizari pripite. Asa ca merg si mai departe.



marți, 6 septembrie 2011

Un text al lui Cioran, din vremea cand mai avea o urma de poezie in suflet


Adesea mi-am luat rămas-bun de la viaţă. Îmi ziceam întru inima mea: firea e pecetluită. Ce să mai cauţi în ea? Pentru tine nu e loc: desparte-te de toate, fă o cruce pe ce-ai fost şi una şi mai mare pe ce-ai fi putut să fii, trînteşte-ţi trupul de pămînt, sfîşie-ţi veşmintele şi fostele credinţe, smulge-ţi părul dintr-o glăvăţînă(1) asasină de speranţe, şi cu braţe crîncene deznodînd încheieturile suprimă pomenirea întîmplării tale.



Un repetent pe nume Jakob

Maria si-a facut cont pe Facebook. Chestia asta mi se pare OK cata vreme pot sa o tin sub control. Dar deja vad ca au aparut pe-acolo "prieteni" despre care nu am auzit niciodata. Spre exemplu, un anume Jakob. Acest Jakob, m-am gandit eu, trebuie sa fie un analfabet de tip nou, din aia care nu au habar sa scrie nimic corect si mai degraba scot sunete nearticulate decat sa rosteasca ceva. De unde am scos-o? Pai iata de unde. Maria a urcat urmatoarea poza:




O poveste a lui Ernest Hemingway

SAT INDIAN 
La malul lacului fusese trasă încă o barcă. Cei doi indieni stăteau si aşteptau.
Nick şi tatăl lui se aşezară la pupa bărcii, indienii o împinseră în apă, apoi unul din ei urcă şi trecu la rame. Unchiul George se instală la pupa bărcii venite din sat. Indianul cel tînăr împinse barca în apă şi urcă în ea ca să vîslească.
Cele două bărci o porniră în întuneric. Nick auzea ramele celeilalte bărci scîrţîind în negură, mult înaintea lor. Indienii tăiau apa cu lovituri repezi de vîslă. Nick se lăsase pe spate, şi tatăl lui îl luase de umeri. Pe apă era rece. Indianul trăgea la rame din greu, dar cealaltă barcă se auzea mereu înaintea lor în beznă.
-  Unde mergem, tăticule? întrebă Nick.
-  În sat, la indieni. E o femeie acolo, tare bolnavă.
-  Aha, spuse, apoi tăcu.



luni, 5 septembrie 2011

Copite meritate

Şi pentru că am vorbit de măgarii dobrogeni, mi-am adus aminte de un măgar de la Sinaia. Când eram pe la vreo zece ani, mergeam cu tata la Piscu' Câinelui - cabană care astăzi este închisă, din câte am auzit. Când ajungeam, întotdeauna găseam acolo un măgăruş. Nu mai ştiu cum am descoperit că-i plac ţigările, aşa că-i aduceam câte un pachet de Carpaţi fără filtru şi îi dădeam să mănânce, pe rând, cele douăzeci de ţigări. La un moment dat, stând eu în spatele lui, mi-a tras două copite destul de puternice. Cred că le meritam.
La Piscu Câinelui, cu tata, în 1971



Magarul ca bogatie naturala

La Tulcea, am stat la o familie cu care ma cunosc din vremea studentiei. Ce-i drept, nu ne-am mai vazut cam de atunci, insa a fost ca si cum ne-am fi despartit acum o luna. De la ei am invatat un lucru: vantul este o bogatie naturala a Dobrogei. Tocmai de aia, acolo se va construi un imens parc eolian.



Panait Cerna si cura de slabire

Acum ceva vreme am urcat aici o poezie a lui Panait Cerna: http://totusipovestile.blogspot.com/2011/08/un-sonet-al-lui-panait-cerna.html Hodoronc, tronc, vor fi spus unii. Dar nu e deloc asa. Pentru ca in plimbarile mele prin judetul Tulcea, am trecut prin satul in care s-a nascut acest domn. Pana atunci, daca m-ar fi intrebat cineva cine a fost Panait Cerna, i-as fi raspuns: un scriitor. Acum insa stiu mult mai multe. Iata dovada:
.
Curtea lui Cerna cu bustul lui Cerna



Placinte cu branza si cu carne

A cincea zi cu Herbalife. Am fost la control, la tipul care mi-a vandut produsele si care m-a masurat si verificat cu tot felul de aparate. Are un catastif unde noteaza meticulos evolutia slabirii mele. Mi-a masurat iarasi circumferinta gatului, a toracelui, a bratului, a abdomenului, a pulpei, a gambei. O fi uitat ceva? Apoi, a verificat pe aparate cata grasime mai am, ce indice de masa musculara si multe alte lucruri interesante dar care pe mine ma lasa rece: EU VREAU SA DAU BURTA JOS!!!!
OK, mi-am iesit din fire, este efectul detoxifierii. Prezint scuze. 
In patru zile am slabit 1,4 kg. Asadar pot spera ca intr-o luna o sa ajung sa descarc vreo 7 kg. Nu mi se pare rau! Totul e sa rezist. Chiar acum, cand scriu, ma cam incearca o mica pofta de placintele cu branza si cu carne. Foame nu-mi e, dar pofta...mama, mama!
Cat eram acolo, in birou, a aparut si o tipa de la ei cu care am facut cunostinta data trecuta. Cand a auzit ca am dat jos 1,4 kg, a inceput sa topaie, scotand tot felul de exclamatii: bravo!, excelent!, nemaipomenit!, fantastic!, tine-o tot asa!, cand ajungi sub suta facem chef mare! Ziceai ca a slabit ea personal si ca acei 1,4 kg erau tot ce-i mai prisosea ca sa ajunga Miss Univers. Lunea viitoare ma duc din nou.


Saliva de purice

Deoarece Richi2 (zis, de-acum inainte, Richi) are nu stiu ce probleme care-l determina sa se scarpine necontenit, Ali cea cuminte s-a gandit ca e bine sa il duca la veterinar. Eu nefiind acasa, l-a dus fara sa ma mai anunte. Acolo, au constatat ca are nu stiu ce probleme de la pureci si ca saliva de pureci (nu stiam ca exista asa ceva) ii irita pielea. Acum va trebui sa-i dam pilule. 
Pentru ca tot era acolo si pentru ca baietii de la cabinet sunt foarte comunicativi, s-a gandit Ali sa-i intrebe cum e cu soriceii dansatori. Ei bine, vestea primita mi se pare alarmanta: soricioaicele intra in calduri odata la patru zile! Sunt gestante doua saptamani, nasc, apoi ciclul se repeta. Asta poate genera diverse probleme de perspicacitate: daca la inceput am o soricioaica si un soarece care fac patru pui - doua femele si doi masculi si apoi fiecare femela se imperecheaza si face cate patru pui si apoi din nou etc, oare cati soareci o sa am dupa un an? Si cat de mare va trebui sa fie terariul care sa-i cuprinda pe toti? Si cati bani va trebui sa cheltui eu lunar pe mancarea lor? Dar doctorul care o sa-mi desfunde de doua ori pe saptamana urechile nimicite de chitaitul sutelor de soricei  cat o sa ma coste? Da' halatu', cat e halatu'?
Purice hranindu-se din pielea lui Richi



Inca o poveste a lui Andersen

Cufărul zburător
Era odată un negustor asa de bogat încât ar fi putut să pardosească cu bani de argint toată strada lui si pe lângă asta si o ulicioară. Dar nu le pardosea pentru că-si întrebuinta altfel banii si când dădea o para, lua înapoi un galben, fiindcă era foarte dibaci. Dar într-o bună zi a murit.
Fecioru-său a mostenit toată averea si, când s-a văzut cu atâta bănet, a început să ducă o viată de petreceri; făcea zmee din banii de hârtie si arunca în apă galbeni în loc de pietre. Cu asemenea îndeletniciri, paralele s-au isprăvit repede si nu i-au mai rămas decât patru bănuti de aramă, iar haine nu mai avea decât un halat vechi si o pereche de papuci. Prietenii acuma nici nu mai voiau să stie de el, pentru că nu puteau să iasă pe stradă cu dânsul asa îmbrăcat. Numai unul din ei, care era mai bun la suflet, i-a trimis un cufăr vechi cu o scrisorică: „Fă-ti bagajul!“ Dar el n-avea ce bagaj să-si facă si de aceea s-a băgat chiar el în cufăr.



Aliens 2

Constat cu uimire ca puii soriceilor dansatori cresc intr-un ritm alert. Acum au pete, le iese par, cred ca in cateva zile o sa faca si ochi. Deocamdata, arata tot ca niste aliens.



duminică, 4 septembrie 2011

Tentativa de troc

Miercuri, a sosit din state un amic mai degraba virtual, care e de bastina de prin Arad. Omul e un intelectual, si-a dat doctoratul in filosofia presocraticilor daca nu ma insel, a scris romane si poezii, dar lucreaza ca supraveghetor hotelier ori asa ceva. L-am asteptat la aeroport sau, mai degraba m-a asteptat el pe mine, pentru ca am intarziat cateva minute din cauza unor intamplari cu Maria. Fapt e ca exact cu o zi inainte, se intamplase urmatorul fenomen: in timp ce ma tundeam zero, cum fac de vreo trei ori pe an, mi-a venit ideea sa intrerup operatiunea si sa las anumite portiuni de scalp neatinse, in special ca sa vad cum reactioneaza Maria. Cand a sosit si m-a vazut, a inceput sa strige ca trebuie sa ma tund complet, ca daca raman asa sa nu ma mai duc s-o iau de la scoala etc. Atunci mi-a venit ideea sa fac un troc: eu ma tund complet si Maria umbla toata luna lui septembrie cu parul strans. E atat de frumoasa cu parul prins la spate, incat nu ma mai satur privind-o. I-au spus multi lucrul asta, insa ea, cu incapatanarea pe care o mosteneste, din cate vad, pe partea feminina a familiei, refuza pana si sa incerce. La propunerea mea a stat, s-a gandit si in cele din urma a refuzat. Asadar m-a acceptat in felul asta:



Nervii si sote-ul de morcovi

A patra zi de Herbalife. Deja se instaleaza o stare de nervozitate. Am nadejdea ca va trece, altfel nu cred ca o sa pot continua. Pe vremea cand eram profesor la Sinaia si aveam vreo 30 de ani, am tinut post negru patru zile. Nu stiu ce m-a apucat atunci, dar nu am mai mancat absolut nimic patru zile. Nici apa n-am baut cine stie ce. In seara celei de-a patra zile, cum stateam si ma uitam la televizor (pe bulgari), am simtit brusc o stare de nervi atat de puternica incat am sarit in picioare si m-am gandit ca trebuie sa distrug ceva. Este foarte greu de descris starea aia, insa imi aduc aminte de ea ca de ceva "evil". Mama era acasa, i-am spus ce se intampla si ea s-a dus repede la bucatarie sa prepare ceva. Stiam ca dupa ce te-ai abtinut multa vreme trebuie sa o iei usurel, sa nu te apuci sa mananci ca disperatul. Asa ca am ciugulit un sote de morcovi, care a avut un efect benefic. Nervii mi-au trecut si s-a instalat foamea. Am uitat sa spun ca in cele patru zile nu mi-a fost foame deloc. De aia mi-a si venit usor sa tin post negru.
Anul trecut, am mai facut o experienta: am stat sapte zile numai cu sucuri de legume si fructe. A fost mai dificil, chiar daca nu-mi era foame si nici stari de nervi nu am avut. Insa ceva nedeslusit a fost prezent tot timpul, un fel de ingrijorare, ceva asemanator cu o durere de dinti, de care nu poti uita orice-ai face, pana nu o elimini. 
Acum, vad ca ma incearca o oarecare iritare. Si sunt abia in ziua a patra. Ce ma fac in urmatoarele 86 de zile?



După mine!