Faceti-va bine (118)

Ghimberul

Denumire ştiinţifică: Zingiber officinale.

Denumire populară: ghimbir, gingiber.

Prezentare. Ghimberul este o erbacee tropicală, prezentă în Orient, în India, Malaezia, Nepal, Bangladesh. Această plantă are un rizom puternic, din care se extrag uleiuri aromate.

Substanţe active importante: compuşi specifici numiţi gingeroli, fenoli, ulei volatil.

Întrebuinţări. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare, precum şi împotriva alergiilor, împotriva transpiraţiei. Consumat zilnic, provoacă diureză şi contribuie la detoxifierea sistemului circulator. Ghimberul este folosit, adesea, ca antidot în caz de rău de mare. Este întrebuinţat, de asemenea, pentru combaterea răului de altitudine, de maşină, de mişcare de rotaţie. Ghimberul acţionează şi împotriva

stărilor de vomă, greţurilor, deranjamentelor stomacale sau intestinale.

Se spune despre ghimber că are şi proprietăţi afrodiziace, stimulative, tonifiante, acţionând – prin grupul de compuşi numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic, hipotensiv, antitusiv.

 

Banda de netrebnici

Deprimare maximă. La București, o bandă de netrebnici (printre care, vai, un fost amic de-al meu) „calcă totul în picioare”, expunand România unei apropieri de Belarus în percepția UE. Nu-mi mai arde să scriu, nu-mi mai arde să fac nimic: la ce bun? Am trăit din 89 încoace în politică, ca membru de partid și, în ultimii ani, ca simplu observator și comentator pe blog; mi-am sacrificat ani din viață, am militat, am trudit. Inclusiv cu micul meu aport, în România s-a instalat ceva care ar fi trebuit să-i asigure Mariei o viață lipsită de teamă. Și acum, vine banda de netrebnici și distruge totul, făcând să renască spaimele care mi-au bântuit tinerețea. Oamenii ăștia mă fac să fiu din nou atent la ce spun, să îmi imaginez scenarii în care pentru simplul fapt că am scris pe blogul meu despre banda de netrebnici, pot avea de suferit.

Flori si floricele

Alaltaieri, intr-un loc pe care l-am ochit de ceva vreme, aflat la zece minute cu masina de scoala Mariei. Acum, ca a venit si Michelle, am hotarat sa trec la fapte. Am oprit in curba si am tras pozele. Nu m-a claxonat decat un singur tip.

Povestea adevarată a Bestiei din Gevaudan (Partea III)

Au circulat diverse teorii pe marginea evenimentelor legate de Bestie. Una din ele il are ca protagonist pe Jean Chastel, alta pe un anume conte Vargas. Iată-le.

Jean Chastel, luat prizonier şi torturat într-o temniţă orientală, s-a întors cu o boală, pe care i-a transmis-o apoi şi fratelui său, Pierre, precum şi fiului său, Antoine Chastel. Dominat de această cumplită boală - licantropia, Pierre şi-ar fi ucis unul din nepoţi, apoi ar fi reuşit să îşi ţină în frâu pornirile criminale. Mai puţin norocos, şi neputându-şi controla stările, Antoine s-a retras pentru a trăi ca un pustnic într-o zonă muntoasă, spre care Bestia a fost văzută îndreptându-se de mai multe ori. Bănuit de localnici şi denunţat lui Beauterne, a fost vizitat de archebuzier; la întrebările acestuia Antoine ar fi răspuns cu un urlet animalic, repezindu-se asupra ofiţerului. Arestat şi întemniţat, a fost în cele din urmă eliberat din lipsă de probe, dar în perioada cât a stat arestat, nu au avut loc crime.

O poveste a lui Idries Shah

REGELE, SUFITUL ŞI CHIRURGUL

În vremurile de demult, un rege al Tartariei se plimba împreună cu câţiva dintre nobilii săi. Pe marginea drumului era un ascet, un sufit rătăcitor, care striga în gura mare: „Cui îmi dă o sută de dinari, o să-i dau şi eu un sfat bun.”

Regele s-a oprit şi a zis: „Ei, ascetule, care este acest sfat bun care merită o sută de dinari?”

Sinuciderea ca metoda de diferentiere a formelor de relief

Oamenii care locuiesc în vecinătatea mării se sinucid mai uşor decât cei de la poalele munţilor înalţi. Când iau hotărârea să o facă, e adevărat, şi unii şi ceilalţi se gândesc la un singur lucru: copiii lor, care vor rămâne singuri. Dar singurătatea e de multe feluri şi nimeni nu se teme de ea pentru ea însăşi. Fiecare se teme de un anume fel de singurătate. Unii se tem de întuneric – forma supremă a singurătăţii, alţii de imposibilitatea comunicării – consecinţă directă a înţelegerii. Singurul care nu se teme este Dumnezeu – cel prin excelenţă singur, dar el trăieşte şi lângă mare şi departe de ea, şi pe vârfurile inaccesibile ale munţilor şi în centrul geometric al deşertului. El trăieşte peste tot, adică nicăieri şi asta îl aruncă în plin paradox al omnipotenţei, pentru că el nu poate cunoaşte frica. Dar Dumnezeu nu se poate nici sinucide, precum oamenii din vecinătatea mării, sau a munţilor înalţi.

Mici intamplari cu animale (50)

Vulpea şi raţele

Am fost martorul unei scene care s-a petrecut altfel decît cum mă aşteptam si cum, desigur, altfel şi-ar închipui-o cei mai mulţi. Ieşisem la oleacă de hoinăreală, fără de ţintă pre­cisă. Poate să culc vreun iepure, poate să zburătăcesc vreo potîrniche; în tot cazul să mă mai aerisesc după lungile zile de birou. Prin terenul unde mă găseam trece un rîu, iar din acesta coteşte un braţ mort. Cursese pe aici odinioară apa; cînd s-a construit linia ferată au tăiat cotul, îndreptînd cursul apei, aşa că acolo acum se încovoia aproape în cerc o apă stătătoare, cu oarecare stufărie pe margini.

Văd venind un pîlcuşor de raţe. După ce s-au rotit de cîteva ori pe deasupra, s-au lăsat pe oglinda apei.

Faceti-va bine (117)

GENŢIANELE

Ghinţura galbenă

Ghinţura pătată

Denumire ştiinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata.

Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă şi ghinţura pătată, precum şi ghinţura albastră şi cea violetă, sunt plante cunoscute şi sub numele de genţiane.

Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor şi creşte în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul şi distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege.

Inmultirea

Peste cateva ore, asteptam sosirea urmatoarei trupe din Romania: Lili, Mitza, Michelle, Cindy, Tina. So, de azi ne inmultim (de remarcat ca partea femeiasca se inmulteste de  sase ori, in vreme ce partea barbateasca ramane la vechile valori). Starea de agitatie - nerabdare - emotie care a cuprins-o pe Maria este greu de comparat cu ceva. Mai pe scurt, e fericita. Uite ce desen a facut, dupa ce am ispravit cu pregatirile:

SPRE GERMANIA

O poveste a lui Hemingway

Veşti bune de pe continent

Timp de trei zile a bătut dinspre sud, îndoind crengile palmierilor regali pînă ce le-a desprins, în şir, de pe trunchiurile gri, aplecate de vînt. Tulpinile de un verzui închis se zbăteau sălbatic, ucise pe rînd de vîntul tot mai puternic. Crengile de mango se cutremurau şi în cele din urmă se rupeau trosnind, iar florile erau arse de vîntul fierbinte, pînă ce ajungeau să fie maronii şi prăfuite, cu petalele uscate. Iarba se uscase, pămîntul nu mai avea nici urmă de umezeală şi praful era purtat de vînt.

A bătut fără oprire timp de cinci zile, iar cînd s-a oprit, jumătate din crengile palmierilor atîrnau moarte pe lîngă trunchiuri, florile verzi de mango zăceau întinse la pămînt sau printre crengile copacilor cu mugurii uscaţi şi petalele uscate. Recolta de mango era distrusă, ca şi restul recoltelor ce trebuiau culese în anul acela.

Legătura prin telefon cu continentul se restabili şi centralistul îi spuse:

— Da, îl aveţi pe doctorul Simpson.

După aceea îi auzi vocea aia de sărăntoc sudist:

De-ale lui Zoscenko (17)

SOŢUL

Ce se petrece, măi fraţilor, pe frontul familiei, hai? Păi aşa e vai de capul soţilor! Mai cu seamă a acelora ale căror soţii au preocupări înalte.

Acu, să vedeţi ce mi s-a întîmplat mie zilele astea. Vin eu acasă, intru şi bat la uşă. La uşa camerei mele. Nu-mi deschide nimeni.

— Maniusia — îi zic nevesti-mii — sînt eu, Vasea.

Nici un răspuns.

Deodată, aud de cealaltă parte a uşii vocea lui Mişka Bocikov. Mişka Bocikov e un coleg de-al neveste-mii.

— A — zice — dumneata erai, Vasili Ivanîci. Imediat, imediat. Aşteaptă un pic.

Zău, parcă mi-a dat cu un lemn în cap.

„Ce se petrece, măi fraţilor, pe frontul fami­liei? Văd că soţii nu mai sînt lăsaţi să intre în casă!”

Mă rog frumos:

— Deschide, Mişa, fir-ai tu să fii! Nu-ţi fie teamă, că nu sar la bătaie.

Mici intamplari cu animale (49)

Prada ştiucii

Un prieten pescar-sportiv, care dispreţuieşte mărunţişul şi este un mare meşter cu lanseta la peşti răpitori, mi-a trimis o ştiucă frumoasă, lungă de vreo cincizeci de centimetri. Eram curios să văd ce aş găsi în stomacul acestei spaime a apelor domoale în care trăieşte. Am aflat cîţiva peştişori şi... o rîn­dunică. Avea penele toate şi era macerată puţin — semn că nu de mult a fost prinsă. Nu-i lucru rar ca hrăpăreaţă ştiucă să se apropie hoţeşte de puii de raţă sălbatică ce înoată pe apă şi — haţ! — apucă unul şi îl trage în adînc, bucată bună. Dar rîndunică?

Faceti-va bine (116)

Gălbinelele
Denumire ştiinţifică: Lysimachia vulgaris.

Denumire populară: iarba ciorilor.

Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică şi ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede şi peţiol scurt. La rândul lor şi florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben şi roşu, chiar roşu închis la interior.

Florile apar în lunile iulie şi august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua creşte în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaştinilor, stufărişurilor.

Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită şi în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide şi a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinşi sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga şi chiar va distruge muştele.

Semne de la prietenii lui Buzatti

Cocoaşele din grădină

Când se lasă noaptea, îmi place să fac o plimbare prin grădină. Să nu credeţi că sunt bogat! O grădină ca a mea aveţi şi voi. Şi mai târziu veţi înţelege de ce.

Pe întuneric, dar nu este întuneric cu desă­vârşire, pentru că de la ferestrele luminate ale casei vine o vagă reverberaţie, pe întuneric eu umblu pe pajişte, cu pantofii afundându-mi-se puţin în iarbă, şi în vremea asta gândesc şi, gândind, ridic ochii să privesc cerul dacă e senin şi, dacă sunt stele, le contemplu, întrebându-mă o mulţime de lucruri. Totuşi, în unele nopţi nu-mi pun întrebări, stelele stau cât se poate de stupide deasupra mea şi nu-mi spun nimic.

Eram tânăr când, făcându-mi plimbarea obiş­nuită, m-am împiedicat de un obstacol. Pentru că nu se vedea, am aprins un chibrit. Pe suprafaţa netedă a pajiştii era o protuberantă, şi faptul era ciudat. Poate că grădinarul a făcut vreo lucrare, m-am gândit eu, o să-l întreb mâine dimineaţă.

A doua zi îl chem pe grădinar, numele său era Giacomo. Îi spun:

— Ce-ai făcut în grădină, pe pajişte, e ceva ca o cocoaşă, ieri-seară m-am împiedicat de ea şi azi-dimineaţă, de cum s-a făcut lumină, am văzut-o. E o cocoaşă scundă şi ovală, seamănă cu un mormânt. Vrei să-mi spui ce înseamnă asta?

— Nu numai că seamănă, domnule, spune grădinarul Giacomo, chiar este un mormânt. Pentru că ieri, domnule, a murit un prieten al dumneavoastră.

Moartea lui Mişi

Se fac două săptămâni de când am primit incredibila veste că a murit unul dintre colegii mei de clasă, Marius, pe care-l supranumisem Mişi. Dumnezeu să-l odihnească!
La primirea mailului despre moartea lui Mişi, primul meu gând a fost: „a început!” Mi-am adus aminte de mama şi de felul în care primea ea astfel de veşti, cu o tulburare pe care abia acum încep s-o înţeleg. Când moare unul dintre cei cu care ai copilărit, cineva de aceeaşi vârstă cu tine, pe care l-ai cunoscut, cu care ai fost prieten, e ca un fel de întoarcere bruscă a zeului către tine, o scurtă întâlnire a privirilor, din care pricepi până la nivelul ultimei celule că rândul tău poate veni în orice clipă. Aşadar, a început.

Povestea adevarată a Bestiei din Gevaudan (Partea II)

Bucuria străbate ţinutul. Animalul este disecat de chirurgul Boulanger. În procesul-verbal redactat de Beauterne, se poate citi această introducere stranie şi contradictorie: „Noi declarăm prin prezentul proces-verbal semnat de mâna noastră, că nu am mai văzut niciodată un lup care să semene cu acest animal. De aceea credem că ar putea fi Bestia Feroce sau Lupul Mâncător de Oameni care a făcut atâtea ravagii. Şi pentru a fi mai siguri, am cerut să fie desfăcut de către domnul de Boulanger, chirurg expert al regiunii Sauges, în prezenţa a…”. Imediat după redactarea procesului-verbal, s-a trecut la îmbălsămarea şi conservarea animalului. Într-o scrisoare din 23 septembrie către domnul de Ballanvilliers, intendentul provinciei Auvergne, Beauterne îşi exprimă dorinţa de a se efectua o pictură fidelă a animalului vânat, de teamă că îmbălsămarea nu va putea păstra proporţiile şi forma particulară a „lupului”:

Din instructiunile lui Cortazar (6)

Instrucţiuni pentru omorârea furnicilor din Roma

Hotărât lucru, Roma va fi mâncată de furnici. Le vezi umblând printre lespezi; ce şirag de pietre preţioase taie gâtul lupoaicei? Undeva ţâşneşte apa izvoarelor, ardezia vie, cameele tremurătoare care bolborosesc în noapte povestind istoria şi dinastiile şi comemorările. Ar trebui găsită inima care face să zvâcnească izvoarele şi să o păzim de furnici, ar trebui organizat în oraşul ăsta invadat de sânge şi de sfeşnice înălţate ca mâinile unui orb, un rit izbăvitor pentru ca viitorul să-şi tocească dinţii în munţi, să se târască blând şi neputincios, scăpat pentru totdeauna de furnici.