Din povestile lui Emil Garleanu (4)

Boierul Iorgu Buhtea

Boierul Iorgu Buhtea şi Toader Buhtea, nepotul lui, înfăţişau cea mai aleasă spiţă a boierimii moldoveneşti.

Neamul Buhteştilor, nu prea numeros, coborâtor mai mult în partea bărbătească, fusese alcătuit din oameni isteţi la minte şi tari la trup; unii dintre dânşii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani.

Pe un molitvenic, rămas din moşi strămoşi în neamul Buhteştilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: „Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută“. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu îşi amintea bine chipul măreţ, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său.

Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-şi facă spiţa neamului.

Splendoare în iarbă

Azi e ziua în care, acum 103 ani, s-a născut Elia Kazan. Un regizor important, de origine greacă (numele lui real era Kazanjoglu). Cred că oamenii se mai uită și azi la „Un tramvai numit dorință” sau la „East of Eden”. Pentru mine, însă, numele lui este legat ombilical de filmul „Splendoare în iarbă”. 

Ape, orizonturi si verticale

O poveste a lui James Joyce (8)

O mică înnorare

Cu opt ani în urmă îl condusese pe prietenul său la Gara North Wall şi-i urase noroc. Gallagher ajunsese cineva. Vedeai asta numaidecît după aerul lui de om umblat prin lume, după croiala hainei de tweed, după siguranţa cu care vorbea. Puţini aveau talentele lui - şi încă şi mai puţini fuseseră în stare să rămînă neschimbaţi în rău de asemenea succes. Gallagher era un om inimos - merita să reuşească, însemna ceva să ai un asemenea prieten.

O alta poveste a lui Gogol (Nikolai Vasilievici)

Însemnările unui nebun

3 octombrie

Azi s-a întâmplat ceva neobişnuit. M-am sculat destul de târziu şi când Mavra mi-a adus cizmele curăţate, am întrebat-o cât e ceasul. Auzind că-i trecut demult de ora 10, m-am grăbit să mă îmbrac. Drept să spun, n-aveam deloc chef să mă duc la departament, dacă aş fi ştiut ce mutră acră are să-mi facă şeful. De când îmi tot spune: „Ce-i cu tine, măi omule, de eşti atât de zăpăcit? Ba umbli ca un năuc, ba încurci câte o lucrare, că nici dracu n-o mai poate descurca; scrii titlurile cu literă mică – nu pui nici data, nici numărul…” Pisălog afurisit! Mă invidiază pesemne că stau în cabinetul directorului şi ascut pene pentru excelenţa sa!

Dragostea si moartea

Intr-o seară, cînd ieşisem la plimbare cu iubita mea, s-a deschis deodată poarta unei case sumbre pe lîngă care treceam şi un amoraş a făcut un pas din întunecime. Nu era micul amoraş obişnuit, ci un flăcău zdravăn, masiv, vînos, acoperit cu păr pe tot corpul, părînd a fi mai curînd un arcaş brutal, stînd acolo cu arbaleta lui grosolană şi ţintindu-mă. A tras o săgeată care m-a nimerit în piept, pe urmă s-a retras şi a închis poarta casei care părea un castel întunecat şi lipsit de veselie. Am căzut jos; iubita mea şi-a continuat drumul. Nu cred că a observat că am căzut. Dacă ar fi observat, cu siguranţă că s-ar fi oprit, s-ar fi aplecat deasupra mea şi ar fi încercat să facă ceva pentru mine. Din faptul că şi-a continuat drumul, am putut să înţeleg că nu observase nimic. Sîngele meu a curs un moment în urma ei prin rigolă, pe urmă însă s-a oprit.

Pär Lagerkvist

 

Jocuri circulare

Ia uite doua idei inovatoare de jocuri la mese rotunde:

Mici intamplari cu animale (78)

Prin experimentare s-a constatat că păsările, în general, au simţul mirosului foarte slab. Nici chiar vulturii hoitari nu-şi găsesc hrana mirositoare cu ajutorul simţului olfactiv, ci cu ochii lor extrem de ageri. În schimb, corbii detectează evident si prin miros, de pildă un cadavru acoperit gros de zăpadă. O întîmplare m-a făcut să mă conving că micii piţiguşi au simţul mirosului bine dezvoltat.

Faceti-va bine (148)

Lămâiul

Denumire ştiinţifică: Citrus limonum; Citrus medica.

Denumiri populare: alămâi.

Prezentare. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean, în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. Patria lui de origine este, însă, India. Face parte din familia rutaceelor. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul, poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite, groase şi lucioase, adesea având o culoare verde-închis. Florile sunt albe, uneori roze sau gălbui. Fructul este o bacă, binecunoscuta lămâie. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele, florile şi frunzele, din care se prepară decoct, infuzie, extracte, sucuri, ulei volatil.

Aventurile lui Cepelică (16)

Cepelică  se  împrieteneşte  cu  un  urs simpatic

Să ne întoarcem cu un pas îndă­răt – cum se zice – mai precis cu două zile, altminteri n-o să izbutim să aflăm ce se petrecuse în peşteră.

Moş Dovleac şi neica Afină erau nemîngîiaţi din pricina căsuţei. O îndrăgiseră amîndoi şi suspinau după cele o sută optsprezece cărămizi, ca după o sută optsprezece copii. Lovi­tura asta a destinului îi apropiase şi mai mult.

– Dacă o să ne redobîndim vreodată căsuţa noastră, o să locuim împreună – îi făgădui moş Dovleac lui Afină şi acesta primi cu lacrimi de recunoştinţă.

O poveste traita de Hemingway

Fluturele si tancul

In seara aia mă-ntorceam spre casă, de la biroul de cenzură spre hotelul Florida, şi afară ploua. Aşa că pe la jumătatea drumului m-am săturat de-atîta ploaie şi m-am oprit la Chicote pentru un pahar. Era a doua iarnă de bombardament de cînd începuse asediul Madridului şi ne lipseau toate, inclusiv tutunul şi calmul, şi mai tot timpu' ţi-era puţin foame şi te enervai brusc şi fără măsură pe lucruri împotriva cărora oricum n-aveai ce să faci, ca de exemplu vremea. Ar fi trebuit să mă duc direct acasă. Mai erau doar vreo cinci străzi, dar cînd am văzut uşa de la Chicote m-am gîndit să intru pentru una mică şi să mă ocup pe urmă de alea şase străzi, pe Gran Via, prin noroiul şi molozul de pe bulevardul distrus de bombardamente.

Sfantul Petru si lupii

Legenda câinelui

Demult, demult, când Sfântul Petru umbla pe Pământ printre oameni spre a-i cunoaşte şi a-i ajuta, într-un vârf de munte trăia un cioban alături de turma sa de mioare. Pleca primăvara devreme şi se întorcea târziu în miez de toamnă, la ai săi în sat. Dar într-un an, peste cioban dădu un mare necaz. Lupii se învăţaseră la oi, şi, cum îl vedeau că se depărtează de turmă, cum ieşeau de sub poalele pădurii hămesiţi de foame şi, înşfăcând ce puteau, răreau pâlcul de mioare, care se împuţina în fiece zi.

Cateva idei de imbinare a vechiului cu noul

Calatoria in timp a lui Asimov

Schimb cinstit

Leşinam şi îmi reveneam fără încetare şi, din când în când, în cap îmi răsuna un fragment de melodie.

Apoi au venit şi cuvintele: "În timp ce prostănacii ajung baroni şi lorzi, nimic nu li se oferă celor deştepţi, dar anonimi".

Mi-am dat seama că era lumină, apoi am văzut faţa lui John Sylva aplecându-se deasupra mea.

― Bună, Herb, au rostit buzele lui.

Nu am auzit cuvintele, dar i-am văzut buzele formându-le. Am dat din cap şi iarăşi am leşinat. Când mi-am revenit din nou, era întuneric. O soră medicală se fâţâia în preajma mea, dar am stat liniştit şi individa a dispărut în cele din urmă.

Mă aflam într-un spital, fără îndoială.

Aventurile baronului Munchhausen (14)

A noua aventură pe mare

O altă călătorie pe mare, din Anglia până în Indiile Răsăritene, am făcut-o în tovărăşia căpitanului Hamilton. Aveam cu mine un prepelicar care, fără să-l laud, preţuia mai mult decât greutatea lui în aur, fiindcă nu m-a înşelat niciodată. Într-o zi, când, după cele mai precise observaţii pe care le-am putut face, ne găseam cam la vreo trei sute de mile de ţărm, câinele a înlemnit deodată, ca şi cum ar fi simţit vânatul. L-am privit mirat vreun ceas întreg, după care le-am spus căpitanului şi tuturor ofiţerilor de pe bord că trebuie să fim pe aproape de ţărm, deoarece câinele meu simte vânatul.

O poveste cu fantome a lui Dino Buzzati

Prietenii

Fabricantul de instrumente cu coarde Amedeo Torti şi soţia stăteau la o cafea. Copiii se culcaseră. Cei doi tăceau, aşa cum se întâmpla adesea. La un moment dat ea spuse:

— Vrei să-ţi spun ceva? Toată ziua am avut o senzaţie ciudată... De parcă în seara asta ar trebui să vină Appacher pe la noi.

— Nici în glumă să nu spui asta! i-a replicat soţul, supărat.

Mici intamplari cu animale (77)

Cocoşi de munte nesperioşi

Vînătorii ştiu cît e de sperios cocoşul de munte, şi cum atunci cînd îl vînează în rotitul lui, cea mai mică greşeală în­seamnă că l-au pierdut: cocoşul dispare deodată în zbor cotit printre molizi, o împuşcătură în zbor fiind imposibilă. Aşa-i, fără îndoială, şi... totuşi. Uneori cocoşul parcă-şi pierde pro­verbiala frică de om. Sunt întîmplări rare, pe care le păstrează memoria în care s-au îngropat fără urmă cele, destul de multe, în care simţurile cocoşului au învins isteţimea vînătorului încercat.

Faceti-va bine (147)

Lăcrimioara

Denumire ştiinţifică: Convallaria majalis.

Denumire populară: mărgăritar.

Prezentare. Lăcrimioara este o plantă erbacee, perenă. Face parte din familia liliaceelor. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. Rizomul de lăcrimioară este alungit. Această frumoasă plantă înfloreşte în lunile mai şi iunie, mai puţin în iulie, având o mireasmă inegalabilă. Florile sunt albe, sub formă de clopoţei.

Micul Cantemir iese din încercuire

Ce linişte se făcu în jurul micului Cantemir! Pendula din odaia mătuşii Magdalena trimitea bătăi lungi şi scurte, printre ele, întrebări, o laponă cu breton lucios, sania din oase de morsă, renul. Hamuri din solzi de peşti-împăraţi, gînduri, gînduri, limba alămie a pendulei care nu ştie decît două vorbe: bun-rău, bun-rău, bun-rău...

Instinctul cârnatului

Îi ştiţi pe indivizii ăia care îşi etalează lanţurile de aur, maşinile luxoase, cărămizile de bani etc? Nu ştiu cum se numesc ei - cocalari, gherţoi, nu mă pricep şi chiar nu are importanță. Întrebarea este: de ce etalează acei oameni cu ostentaţie ceea ce au? Pentru ce le trebuie ca noi, ceilalţi, care nu avem, să luăm notă că ei au?