Legiunea blestematilor (2)

Eram legaţi doi câte doi cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini, cuprinşi şi de un alt lanţ lung, întins în jurul întregului detaşament. Ne‑au dus la gara de mărfuri sub paza severă a poliţiei militare, înarmată până în dinţi.

Am rămas îngrămădiţi în vagoane timp de trei zile şi trei nopţi...

 

MUREAU ZIUA, MUREAU NOAPTEA

„Înainte de a vă ura bun venit în mica şi drăgălaşa noastră pensiune de familie, lăsaţi‑mă să vă spun cine şi ce sunteţi!

         Nu sunteţi decât o adunătură de târfe păduchioase şi derbedei puturoşi, o turmă de porci şi de scroafe, droj­dia omenirii. Asta aţi fost dintotdeauna şi aşa veţi rămâne până la sfârşitul zilelor voastre. Şi ca să vă puteţi bălăci mai bine în mocirla voastră, luăm asupra noastră sar­cina de a vă face să crăpaţi încet, foarte încet, să aveţi timp să preţuiţi totul la adevărata sa valoare. Şi vă asigur că nu veţi duce lipsă de nimic, asta v‑o spun eu! Noi toţi de aici ne vom ocupa intens de lecuirea voastră. Aş fi profund dezamăgit dacă măcar unul dintre voi n‑ar avea parte de toate.

Acestea spuse, vă urez bun venit în „Lagărul Disciplinar SS al Wehrmacht‑ului de la Lengries."

O poveste despre putere a lui Pär Lagerkvist

Prinţesa şi întreaga împărăţie

A fost odată un prinţ care a purtat război ca s-o cîştige pe prinţesa a cărei frumuseţe era mai presus decît a oricărei alteia şi pe care o iubea mai presus de orice. Îşi riscă viaţa, luptă pas cu pas prin ţară străină, o pustii, nimeni şi nimic nu-l putu opri. Rănile îi sîngerau, însă el se arunca dintr-o bătălie în alta – cel mai viteaz cavaler ce se putea vedea şi cu scutul tot atît de pur ca şi trăsăturile chipului său tînăr. În sfîrşit, ajunse în faţa cetăţii în care prinţesa locuia în castelul său regesc. Acesta nu putu să reziste şi apărătorii lui trebuiră să cerşească îndurare. Porţile se deschiseră larg şi prinţul intră ca un învingător.

Aventurile lui Cepelica(27)

Pătlăgică pune impozit pe vremea rea

În vreme ce la oraş se desfăşu­rau marile curse de care împiedecate, Pătlăgică convocase într-una din încăperile castelului Cireşiamare, ce servea drept sală a tribunalului, pe toţi locuitorii satului, pentru a se da sen­tinţa într-o chestiune de cea mai mare importanţă. E de prisos, cred, să adaug că preşedintele era însuşi Pă­tlăgică, iar avocat domnul Mazăre; don' Pătrunjel era, ca de obicei, grefier şi însemna răspunsurile într-o condică uriaşă, scriind cu mîna stîngă, pentru a putea să-şi sufle în voie nasul cu dreapta.

Prajiturile nefacute ale mamei

Inainte de a muri, mama avea obiceiul sa zica, din cand in cand, lucruri de genul: "cand o sa ma fac bine, sa vezi ce prajituri bune o sa-i fac eu Mariei". Ori noi stiam cu totii ca boala ei este ireversibila si ca nu o sa se mai vindece. Dar ce puteam sa facem - incuviintam si spuneam ca abia asteptam momentul acela. 

Ma gandesc uneori, cu spaima, ca ma aflu si eu in situatia asta. Si eu imi spun, mereu, ca o sa-mi revin din marasm, din depresie, din sentimentul acut al lipsei oricarui sens. "Ei, o sa treaca si asta, cum au trecut atatea" - imi zic. Dar in acelasi timp, celalalt, fratele meu geaman interior, parca se aude susurand: "asta nu mai trece".

Legiunea blestematilor (1)

Această carte este dedicată soldaţilor necunoscuţi căzuţi pentru o cauză care nu era a lor, celor mai buni camarazi ai mei din Regimentul 27 (disci­plinar) Blindate, precum şi curajoaselor femei care m‑au ajutat în decursul acelor ani îngrozitori:

Oberst Manfried Hinka

Oberstleutnant Erich von Barring

Oberfeldwebel Willie Beier

Unteroffizier Hugo Stege

Stabsgefreiter Gustav Eicken 

Obergefreiter Anton Steyer

Gefreiter Hans Breuer

Unteroffizier Bernhard Fleischmann

Gefreiter Asmus Braun

precum şi

Eva Shadows, studentă în drept

Ursula Schade, doctor în me­dicină

Barbara von Harburg, infir­mieră

— Cele cinci minute s‑au scurs. Nu vă râmâne decât să suportaţi consecinţele...

Apăsară pe un buton. Doi SS‑işti mătăhăloşi în uni­formă neagră pătrunseră în sală. Un ordin sec... Au târât‑o apoi pe Eva până la o masă îmbrăcată în piele...

 DEZERTOR TICĂLOS

Genistul cel voinic fusese judecat în ajun şi condamnat la opt ani muncă silnică. Astăzi e rândul meu să ies la lumină. Doi „câini de pază" m‑au adus în faţa consiliului de război, care se ţinea într‑o încăpere mare împodobită cu două gigantice portrete aşezate faţă în faţă, unul al lui Adolf Hitler, celălalt al lui Friderich cel Mare. În spatele fotoliului preşedintelui mai atârnau, imense, stea­gurile armatei aerului, armatei terestre, flotei şi SS‑ului. Pe pereţi se înşiruiau fanioanele diferitelor arme: crucea neagră pe fond alb pentru infanterie, roşu pentru arti­lerie, galben pentru cavalerie, roz pentru trupele de blindate; negru cu franjuri de argint pentru geniu, cornul de vânătoare pe fond verde pentru vânătorii de munte, şi aşa mereu - până şi pupitrul judecătorului era acoperit cu steagul negru‑alb‑roşu al Wehrmacht‑ului.

Moartea locului doi

Zilele astea a murit Sven Hassel, in varsta de 95 de ani. Sincer sa fiu, credeam ca e mort demult. Asa ca nu am fost chiar atat de impresionat la aflarea tristei vesti.

Sven Hassel a fost pe locul al doilea, dupa Karl May si inaintea lui Henri Charriere, in clasamentul meu al autorilor de carti baietesti. Romanele lui de razboi m-au tinut cu sufletul la gura in anii adolescentei. Imi amintesc si acum fervoarea cu care cautam noi titluri, dupa ce citisem Gestapo si Monte Casino. Una din marile mele dorinte era sa am acasa, in biblioteca, absolut toate operele lui Hassel, frumos legate in piele. Sigur, n-a fost sa fie, iar apoi, cand as fi avut acces la ele, nu am mai fost interesat sa le citesc. 

Acum, la moartea lui Sven Hassel, m-am gandit sa-l omagiez urcand in serial primul dintre romanele lui, anume "Legiunea blestematilor". 

Sven Hassel

Eroii din romanele lui Hassel

Din seria "Cantecele uitate" (4)

Legendele Olimpului (18)

Prometeu 

          Zeus era stăpânitor deplin. Nimic nu‑i mai stătea în cale. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Doar cei de jos, de pe pământ, îi făceau uneori necazuri, căci ba cârteau, ba ridicau pumnul spre cer şi‑ameninţau...

Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape, cutremure, sau foc sau moarte adusă de năvălitori, oamenii se‑ndârjeau cumplit:

— El, numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor, întotdeauna, cum vor ei. Şi‑i este teamă că‑ntr‑o zi vom cuceri Olimpul său, cum proroceşte Prometeu...

Mici intamplari cu animale (89)

Treceam într-o dimineaţă prin piaţa Clujului, unde vin să­tenii cu produsele lor. Văd ciorchine de oameni în jurul unui ţăran şi mă apropii şi eu. Omul, care era dintr-un sat de pe Cîmpia Transilvaniei, adusese la vînzare o marfă neobişnuită. Nici el nu ştia ce ar fi anume, şi lăsa pe cei din jur să hotă­rască ei, ba că-i piele de pui de tigru, ba că-i de leopard. Era o blană de rîs. Am cercetat-o şi eu; încă nu era bine uscată. Poate că aş fi cumpărat-o dacă nu ar fi fost prost jupuită şi sfîrtecată în cîteva locuri. Eram însă curios să aflu cum a ajuns blana de rîs în mîna unui om dintr-un sat, aflat la o depărtare de cel puţin o sută de kilometri de vreun munte în care s-ar putea ţine rîşi. L-am poftit să-i fac cinste într-o crîşmuliţă din apropiere şi acolo mi-a povestit întîmplarea.

Viroza

Odata pe an, cand se raceste vremea, fac un fel de viroza nenorocita, care ma tranteste la pat. Frisoane, transpiratii, tuse, greutati in respiratie si alte simptome vin sa-mi amarasca doua-trei zile de toamna. 

Aseara, m-a palit din nou. Numai ca de data asta a fost atat de crancena, incat am crezut ca mor. N-are sens sa descriu tot ce mi s-a intamplat, e de-ajuns sa spun ca la un moment dat am strigat, de sub plapuma, "mama, vin si eu".

Acum sunt OK - se pare ca am scapat si de data asta.

Posturi cu accent pe u

Sticla cu gatul larg

E toamna, asa ca se cuvine sa preparam cateva retete esentiale. Una dintre ele este la indemana oricui si se numeste, simplu, "Macese cu miere". Iata cum se prepara aceasta miraculoasa reteta, cu ajutorul careia am tinut-o pe Maria departe de gripe, viroze si alte neplaceri asemanatoare.

Se culeg macese dintr-un loc cat mai putin poluat. Se spala, se taie moturile, se cresteaza cu cutitul, obtinand in final ceea ce se vede in poza:

Aventurile lui Cepelica(26)

Prinţul Lămiie la cursele de care împiedicate

Prinţul Lămîie pusese la cale o serbare măreaţă.

– Trebuie să-mi distrez supuşii – se gîndea prinţul Lă­mîie – aşa n-o să mai aibă timp să se gîndească la necazu­rile lor.

Organiză o mare cursă de cai, la care luau parte toţi Lămîii de la curte, de rangul întîi, doi şi trei (în calitate de că­lăreţi fireşte, nu de cai). Caii trebuiau să alerge înhămaţi – aşa prevedea regula­mentul – la care împiedecate. Înainte de plecarea în cursă, Lămîii puneau nişte frîne puternice, foarte grele, la roţile care­lor şi însuşi prinţul controla dacă frînele funcţionau cum trebuie. Şi funcţionau atît de bine, încît roţile erau complect în­ţepenite: caii se sforţau înzecit şi chiar însutit ca să poată urni carele din loc. Cînd prinţul dădu semnalul de plecare, bieţii cai îşi înfipseră potcoavele în pămînt, îşi încordară picioarele şi începură să se opintească din răsputeri, în timp ce-şi muşcau zăbalele spumegînd. Dar carele nu se clintiră c-o şchioapă. Atunci Lămîii scoaseră de la carîmbul cizmelor cravaşele împletite, biciuindu-i cu sălbăticie.

Faceti-va bine (162)

Linariţa

Denumire ştiinţifică: Linaria vulgaris.

Denumiri populare: bumbac de câmp, inişor, bumbăcăriţă.

Prezentare. Linariţa este o erbacee din flora spontană, remarcată atât datorită florilor sale galbene, cât şi numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. Aparţine familiei scrofulariaceelor. Linariţa înfloreşte începând din partea a doua a verii şi până toamna târziu. Creşte de-a lungul drumurilor, căilor ferate, prin terenuri înţelenite, la marginea păşunilor şi a pădurilor, în locuri părăsite. Pentru terapii medicinale se foloseşte partea aeriană a plantei, dar mai ales vârfurile cu flori, din care se prepară infuzie, decoct, extract.

O viziune a lui Buzzati

Sărmanul copil!

Aşa cum obişnuia în fiecare zi, doamna Clara îşi duse copilul în vârstă de cinci ani în parcul de pe malul râului. Era cam ora trei după-amiaza, pe o vreme nici frumoasă nici urâtă, cu un soare ce apărea şi dispărea şi c-un vânticel ce adia din când în când dinspre râu.

Şi nici copilul nu era un copil prea frumos, din contra, se putea spune despre el că era un copil trist, slăbuţ, plăpând, tras la faţă şi tare palid. Chiar verzui, încât tovarăşii lui de joacă, ca să-l necăjească, îl chemau Lăptucă. De obicei, copiii palizi, aveau, în schimb, doi ochi mari şi negri, strălucitori, pe feţişoara lipsită de viaţă, având astfel o expresie patetică. Micuţul Dolfi, însă, avea doi ochişori inexpresivi cu care privea în dreapta şi în stânga fără a spune nimic.

Gramatica si telefonie

In vremea lui Ceausescu ma amuza foarte tare o expresie pe care o folosea mai toata lumea in legatura cu ajungerea la o anumita varsta. Anume, la implinirea a 20, 30, 40 etc de ani (as zice ca la implinirea unui numar de ani divizibil cu 10), aproape fiecare roman isi anunta prietenii ca "schimba prefixul". Asadar, prima cifra din numarul anilor ar fi fost prefixul, asa, ca si cum varsta ar fi fost un numar de telefon. Sau, poate, ideea le venise din gramatica, unde prefixele se lipesc la inceputul cuvintelor pentru a le da noi sensuri. In acest caz, desigur ca ne-am putea gandi si la sufixe, care se lipesc la sfarsitul cuvintelor, drept pentru care sufixul s-ar schimba in fiecare an, in vreme ce prefixul doar odata la zece ani. Frumos, nu? Plastic.

Reintoarcerea

In mai 2011, postam pe blog o poveste scurta si dramatica, despre Evelina, colega Mariei de la Montessori, care fusese diagnosticata cu o boala foarte grava. Uite aici postarea.

Aflu azi cu bucurie si usurare, ca Evelina s-a facut bine. A invins boala si s-a intors la scoala. 

Fara sa vreau, imi vin in minte versurile colindului: "O, ce veste minunata"!

Evdelina in curtea scolii, acum cateva zile

O viziune despre Cioran

Mici intamplari cu animale (88)

În iernile grele şi îndelungate se întîmplă ca lupii, care în lăr­gime nu-şi mai pot agonisi hrana care să le astîmpere foamea crîncenă, să intre în sate. Le cad atunci victime mai ales cîinii de prin curţi, oile din ţarcurile deschise. Întîmplările de acest fel sunt atît de dese şi cunoscute, încît ar avea puţin interes să încrestăm cazurile observate.

Mai rar se întîmplă să se aventureze după pradă pînă la aşezările omeneşti rîşii şi pisicile sălbatice, fiare care au o viaţă mai ascunsă şi întîlniri rare cu omul, de care se feresc cît pot mai mult. Şi totuşi, şi acestea îndrăznesc să intre uneori în sate şi în curţi.

Povesti cu si despre sex(6)

O companie americana de zbor, Flamingo Air, a dat lovitura in materie de oferte atractive: curse speciale cu plecare din Cincinnati pentru cei care doresc sa faca sex in avion. E simplu: achiti 425 $, te sui in avion cu partenera (partenerul), primesti sampanie, cos cu flori etc, avionul decoleaza, faci sex cat te tin curelele, dar nu mai mult de o ora, pentru ca dupa 60 de minute avionul aterizeaza in apropierea unui club exclusivist.

Aparatul de zbor este un Piper Cherokee 6 si este pilotat de un domn pe nume MacDonald, care este si filosof si o persoana romantica, dupa cum reiese din interviurile pe care le ofera presei.

Ce mi se pare demn de retinut este ca 80% dintre rezervarile pentru astfel de zboruri sunt facute de femei, care se dovedesc astfel niste experimentatoare mult mai imaginative decat barbatii. As fi curios sa aflu care ar fi procentul in cazul unor oferte de tipul "Sex in cusca tigrului", "Sex sub rotile trenului", ori "Sex pe catafalc".

Iata-l pe capitanul MacDonald, la bordul aparatului sau, impreuna cu o doamna careia ii place sa faca sex in avion.