Poe's Raven

Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary,

Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,

While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,

As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.

“ ’Tis some visiter,” I muttered, “tapping at my chamber door —

Only this, and nothing more.”

 

Corbul lui Poe

La 19 ianuarie 1809 se nastea Edgar Allan Poe. Cine nu stie cu ce s-a ocupat acest domn, gaseste pe blogul meu cateva povesti scrise de el, una mai terifianta decat alta. Azi, de ziua poetului, o sa urc celebrul poem "The Raven", cu leitmotivul lui sinistru "nevermore". Traducerea este a lui Iuliu Cezar Savescu. O sa urc separat si textul original, in engleza si ilustratiile lui Gustav Doré (unul dintre cei mari - a ilustrat Biblia, Divina Comedie, Don Quijote etc)

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(29)

Jucătorul mărinimos

În treacăt, prin mulţimea bulevardului, m-am simţit ieri atins de o fiinţă misterioasă, pe care mereu năzuiam s-o cunosc şi pe care o recunoscui dintr-odată, deşi n-o văzusem nicicînd. Nutrea neîndoielnic pentru mine o dorinţă asemănătoare, fiindcă, trecînd, îmi făcu semn cu ochiul, lucru plin de înţeles de care mă grăbii să ascult. O urmai cu grijă, şi curînd coborîi în urmă-i într-o locuinţă subpămînteană, orbitoare, unde strălucea un lux de care nici una din locuinţele cele mai simandicoase ale Parisului n-ar putea să dea o pildă apro­piată. Mi se păru ciudat că am putut trece de atîtea ori pe lîngă această minunată vizuină fără să-i ghicesc intrarea. Domnea o atmosferă delicioasă, deşi ameţitoare, făcîndu-te să uiţi aproape într-o clipă toate grozăviile plictisi­toare ale vieţii; aici sorbeai o beatitudine întunecată, asemenea celei ce vor fi simţit-o mîncătorii de lotus cînd, coborînd din corăbii într-o insulă vrăjită luminată de lucorile unei veşnice după-amieze, simţiră născîndu-se în ei, la zvonul toropitor al melodioaselor cascade, dorinţa de a nu-şi mai vedea nici­odată penaţii(*), soţiile, copiii, şi de-a nu se mai încumeta niciodată pe înaltele talazuri.

O poveste a lui Kipling

Azi se implinesc 2013-1936 ani de cand a murit Rudyard Kipling (ah, fir-ar, datorita noii culturi imi vine sa zic "Keep linging"), autorul uneia dintre cartile esentiale ale copilariei unor oameni (in special cei nascuti pana prin 1980), anume "Jungle Book". Multa lume, in special doamnele si domnisoarele sensibile, il cunosc mai degraba dupa poemul sau "If", care stoarce pretutindeni lacrimi, suspine si diverse alte sunete de aprobare. Iata una din povestile sale mai putin cunoscute:

Slugile Măriei Sale

Plouase necontenit şi din greu, vreme de o lună înche­iată, peste tabăra formată din treizeci de mii de oameni, câteva mii de cămile, de elefanţi, de cai, de boi şi de catâri care fuseseră concentraţi într-o localitate numită Raval Pindi, pentru a fi trecuţi în revistă de Viceregele Indiei. Acesta se pregătea să primească vizita Emirului din Afga­nistan, un domnitor sălbatic, dintr-o ţară şi mai sălbatică. Emirul adusese cu el o gardă personală formată din opt sute de călăreţi şi tot atâţia cai, care nu văzuseră până atunci niciodată un cantonament şi nici o locomotivă: oameni săl­batici şi cai sălbatici din funcul cel mai întunecat al Asiei Centrale. 

Kipling cu Mark Twain

Din povestile lui O. Henry (13)

Calliope se reformează

Calliope Catesby era iarăşi prost dispus. Se plictisea. Promontoriul ăsta arătos, zis pămînt — şi mai ales porţiu­nea din el cunoscută drept Quicksand — i se părea o masă pestilenţială de vapori. Copleşit de urît, filozoful îşi poate găsi consolare în solilocvii; doamnele pot găsi alinare în lacrimi; locuitorul de pe coasta Atlanticului, cam vlăguit, ocăreşte notele de plată de la modistă făcute de persoanele de sex feminin din familie. Dar asemenea refugii erau insu­ficiente pentru locuitorii Quicksand-ului. Mai ales Calliope, era deprins să-şi exprime plictiseala în felul lui propriu.

De-ale lui Zoscenko (42)

Cutremurul

În timpul faimosului cutremur de pămînt din Crimeea, locuia la Ialta un oarecare Snopkov.

Cizmar de meserie. Ţinea colo un atelier. Vorba vine atelier: era o gheretă, o coşmelie cu pereţii de zid.

Lucra cu un tovarăş. Niciunul nu era din partea locului. Făceau reparaţii la încălţăminte, atît pentru localnici, cît şi pentru cetăţenii ve­niţi la băi.

O duceau binişor. Iarna, e drept, cam strîngeau cureaua, dar vara aveau de lucru berechet. Cîteodată nici să dea ceva de duşcă n-aveau timp. Adicătelea, cred că pentru treaba asta tot găseau ei vreme. Alta ca alta...

Aventurile lui Tom Sawyer (20)

În aşa fel îl sărutase mătuşa Polly pe Tom, că parcă îi luase cu mâna supărarea. Acum se simţea iar vesel şi cu inima împăcată. Porni spre şcoală şi avu norocul să dea peste Becky Thatcher în capul Drumului Poienii. Tom se purta întotdeauna după starea sufletească în care se găsea. Fără să şovăie o clipă, alergă la ea şi-i spuse:

- Am fost un ticălos azi, Becky, şi-mi pare foarte rău. N-o să mă mai port niciodată aşa, cât oi trăi. Te rog, împacă-te cu mine, vrei?

     Fata se opri şi-i aruncă o privire dispreţuitoare.

- Te-aş ruga să nu mă mai plictiseşti, domnule Thomas Sawyer. N-am să mai vorbesc cu dumneata niciodată!

Poveste de iubire (10)

Dacă există vreun cuvânt care să poată desemna corect viaţa noastră de zi cu zi în primii trei ani de căsnicie, cuvântul acesta e "şmotru". De dimineaţă până seara târziu, în fiecare clipă, eram "intraţi la şmotru" - preocupaţi neîncetat unde şi cum să facem rost de pitaci pentru cutare sau cutare lucru, cum şi în ce fel să încercăm să tragem tunul. În general, totul se reducea la o chestiune de linie de plutire. Cam atât. Şi, desigur, nimic romantic - vă rog să mă credeţi. Vă amintiţi probabil de celebra stanţă a lui Omar Khayyam - cartea cu stihuri sub tufiş, codrul de pâine, ulciorul de vin şi restul - ... înlocuiţi stihurile cu manualul meu de Drept civil, şi veţi avea o idee despre modul cum această viziune poetică se potrivea idilei existenţei mele de zi cu zi, în acel timp. Oh, da, paradisul! Şi totuşi nu. Borş de ştevie. Mă obseda în permanenţă gândul banilor cu care să-mi procur manualele (de ocazie, de pe la vreun anticar, când se putea), de unde să fac rost de gologani pentru pâinea cea de toate zilele şi pentru "vin"; în sfârşit, de unde să storc, la luptă mare, sumele pentru care eram datori vânduţi în mai multe locuri.

O poveste despre nestatornicie si uitare (2)

Mendel, omul cărtilor (2)

Stefan Zweig

Unde oare dispăruse, ce se întâmplase cu el? Am chemat chelnerul şi l-am întrebat. Nu, un domn cu numele de Mendel, cu regret, nu cunoaşte, niciun domn cu acest nume nu frecventează cafeneaua. Dar poate ştie ceva talul. Talul îşi împinse cu greu spre mine pântecele ascuţit, şovăi, stătu pe gânduri; nu, nici el nu cunoştea niciun domn cu numele Mendel. A, poate că e vorba de domnul Mandl, de domnul Mandl de la merceria din Floriangasse? Am simţit pe buze un gust amar, gustul deşertăciunii — de ce mai trăieşti, dacă vântul îţi şterge urma paşilor abia făcuţi? Treizeci de ani, poate patruzeci, un om respirase, citise, gândise, vorbise în încăperea aceasta de câţiva metri pătraţi şi doar trei ani, patru, au fost de ajuns ca să vină un faraon nou şi nimeni să nu mai ştie de Iosif; în cafeneaua Gluck nu mai ştie nimeni de Jakob Mendel, omul cărţilor! 

Mici intamplari cu animale (128)

În aceste locuri golite, pesemne căldicele în bătaia soarelui, îşi făceau iepurii bucuros covrurile. Era zăpadă de un lat de mînă. Am luat marginea de jos a viilor şi aveam nădejde să văd de aici iepure chiar în culcuş. „Am să-l apropii, şi cînd sare îl plesnesc"; era planul care reuşise altă dată. Deci un fel de vînătoare la ochi, la care nu poate să lipsească un binoclu bun. Înaintez pe liziera viilor, mă opresc din loc în loc şi, cu ochii liberi sau cu binoclul, caut după iepuri la soare. După ce ai obişnuinţa, nu-i greu să-i descoperi în asemenea locuri. Stau în covru totdeauna cu capul spre vale şi cu spatele îndesat în deal, ca în lojă.

Faceti-va bine (207)

Nucul
Denumire ştiinţifică: Juglans regia.

Prezentare. Nucul este un arbore impunător, înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Aparţine familiei juglandaceelor. Scoarţa nucului este netedă, cu o plăcută culoare cenuşiu-argintie. Frunzele sunt penat-compuse, iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţişori). Nucul înfloreşte în luna mai. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). Nucul este un arbore cultivat, dar poate fi întâlnit şi în amestec, în pădurile de foioase. Frunzele nucului, învelişul verde al nucilor şi amenţii (mâţişorii) au valoare medicinală şi, prin urmare, se recoltează. Naturiştii consideră că şi nuca are valoare medicinală. Totuşi, cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie, decoct, poţiune, vin tonic, cataplasme. Se utilizează, în terapii medicinale, şi frunzele fragede sau cojile de nucă proaspete. Substanţe active importante conţinute de frunze, coji şi mâţişori: taninuri, acizi, vitamina C, flavone, ulei volatil, substanţe minerale şi o substanţă specifică – hidrojuglona.

Omul care a dansat

A fost odata un om gras care avea o fetita. Si la un moment dat, a simtit ca i s-a apropiat sfarsitul.
Asa ca intr-o zi, pe cand era in bucatarie si astepta sa se incalzeasca mancarea, a dansat sub privirile fetitei lui, care abia venise de la scoala, pe un ritm pentru grasi inventat de el insusi: rrrrrrrum-cichi bum-cichi bum-cichi bum.
Fetita a ras si s-a bucurat. L-a strans in brate, a dansat si ea si s-a simtit foarte foarte aproape de tatal ei.
Iar el se gandea ca vor trece anii si, din tot ce a fost el pe lumea asta, vor ramane doar cateva fragmente de penumbra, precum amintirea acelor clipe din bucatarie, imaginea din mintea fetitei lui, cu lumina inserarii, cu pozitiile farfuriilor si scaunelor si florilor uscate din glastre, cu pantalonii lui de trening falfaind grotesc-armonios si albastru: rrrrrum-cichi bum... rrrrrrum-cichi bum.
Si apoi, se mai gandea el, candva, tarziu, acea imagine o sa dispara cu desavarsire, pentru ca n-o sa mai existe nicio memorie care sa o retina, asa ca se va transforma intr-o imagine pierduta pentru eternitate, cu ritmurile ei cu tot - rrrrrrrrum-cichi bum, rrrrrrrrum....

Din povestile fratilor Grimm (4)

Împăratul Cioc de Sturz

         A fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată nespus de frumoasă, dar atât de trufaşă, de nu putea să-i găsească nici un peţitor pe gustul ei. Pe cei care veniseră-n peţit până atunci, fata reuşise să-i facă să-şi ia tălpăşiţa. Ba îi mai şi batjocorise pe deasupra!

       Dar iată că într-o bună zi împăratul dădu un bal mare, la care-i pofti pe toţi flăcăii dornici de însurătoare. Şi de cum se înfăţişară aceştia, veniţi din toate părţile lumii, împăratul îi şi orândui după rang şi stare: în frunte veneau împăraţii, apoi prinţii, conţii şi baronii, iar la urmă, nobilii de mâna a doua.

O poveste despre nestatornicie si uitare (1)

Mendel, omul cărtilor (1)

Stefan Zweig

Întorcându-mă la Viena după o vizită prin suburbii, m-a surprins o ploaie zdravănă care gonea oamenii, biciuindu-i cu apa ei, spre porţile caselor şi spre adăposturi; în grabă, am căutat şi eu vreun acoperiş sub care să mă adăpostesc. Din fericire, la Viena, la fiecare colţ de stradă dai de o cafenea — aşa că m-am refugiat în cea de peste drum, cu pălăria şiroind de apă şi cu umerii leoarcă. După interiorul ei, părea o cafenea de mahala, tradiţională după tipic, fără momelile de modă nouă ale cafenelelor din centru, imitate după cele din Germania. Era o cafenea veche, vieneză, de tip burghez, plină de oameni mărunţi care consumau mai mult gazete decât prăjituri. Acum, spre seară, aerul înăbuşitor părea marmorat cu cerculeţe albăstrii de fum. Totuşi, cafeneaua făcea impresia că e curată, cu canapelele ei de pluş, desigur noi, şi casa de aluminiu luminos. Din grabă nici nu-i citisem numele de pe firmă. De altfel, la ce bun? Acum stăteam la căldură şi priveam nerăbdător prin geamurile ce se acopereau de şiroaie albăstrii, dornic să văd când va binevoi ploaia cea plicticoasă să se mute cu câţiva kilometri mai încolo.

Marea răscolire

În județul X, unul dintre capii poliției este o brută neevoluată, un fel de om al cavernelor, care comite infracțiune după infracțiune: bate oameni, conduce beat rangă, accidentează pietoni, șantajează bătrâni etc, etc. Din când în când e prins și chiar filmat. Fiecare scandal în parte este mușamalizat. Când nu se poate altfel, pitecantropul este retrogradat, dar de îndată ce scandalul este dat uitării, este pus înapoi în funcția lui, unde își continuă activitatea de bestie subumană: în afară de tot ce făcea până atunci, trece la chestii și mai grave - violuri în grup cu perversiuni etc.

Nils Holgersson (26)

Răpit de ciori 

Gâştele sălbatice se sculaseră cu noaptea-n cap spre a-şi face rost de puţină mâncare înainte de a porni la drum spre Östergötland. Ostrovul din Gosfjärd, unde dormiseră, era mic şi sterp, dar în apa dimprejurul lui creşteau din belşug ierburi cu care se puteau sătura. Mai rău era însă de băiat, care nu găsea nimic de mâncare prin acele locuri.

Pe când stătea flămând şi abătut, aruncându-şi privirea în toate părţile, doar o găsi ceva de mâncare, dădu cu ochii de nişte veveriţe care se jucau pe un promontoriu împădurit, din faţa ostrovului stâncos. Se gândi atunci că veveriţelor le-or mai fi rămas ceva din merindele lor de peste iarnă şi îl rugă pe gâscanul cel alb să-l ducă până la ele, ca să le ceară câteva alune.

Ion Rațiu

În urmă cu treisprezece ani, în ziua de 17 ianuarie 2000, murea Ion Raţiu - candidat ţărănist la preşedinţia României în anul 1990, alături de Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Iliescu (FSN). Erau primele alegeri libere din România. De atunci, se aude în permanență teoria că ăla a fost momentul în care am fi putut da de pământ pentru totdeauna cu comuniştii, alegând Raţiu sau Câmpeanu. Românii au votat atunci în proporţie de peste 85% cu Ion Iliescu - comunist de frunte al epocii Ceauşescu. Raţiu a luat 4.29%, iar Câmpeanu 10.64%.

Cainii subacvatici

Intelepciunea singuratatii

S-au scurs câțiva ani de cand, intr-o noapte, mergeam cu masina pe un drum care serpuia printr-o padure, in dreapta mea aflandu-se o persoana draga mie si pe ale carei pareri puneam foarte mult pret. Eram intr-o perioada de framantari sufletesti, un intreg capitol al vietii mele urma sa ia sfarsit. Paseam cu incredere intr-un viitor pe care mi-l doream izbavitor. Aproape fara incetare mintea mea era preocupata de evaluarea trecutului. Descopeream mereu cat de multe greseli facusem, cat de pacatos eram in ordinea crestina, uneori chiar fapte ale mele pe care le considerasem bune mi se aratau intr-o noua lumina, tulbure. 

Destinul unui compozitor (6)

DR. J. PETRU

VI. Text la Judita.

AM FOST PREZENTAT domnului Folten în foaierul unui teatru cu ocazia unei premiere. Mi se vorbise deja de el ca despre un tînăr ex­trem de bogat şi în acelaşi timp amator de artă. Chiar de la această primă întîlnire mi-a făcut impresia unui tînăr puţin afectat şi arogant, dar sincer; nu mi-au plăcut favoriţii lui, monoclul, eleganţa lui parfumată şi lănţişorul de aur la în­cheietura mîinii. Sincer vorbind, mi-am zis ime­diat: un snob. Mi-a strîns mîna cu o căldură şi un entuziasm neobişnuit şi m-a invitat imediat la el, „la doamna Charlotta şi la mine”, cum spu­nea, „la seratele noastre muzicale intime”. A insistat atît de mult, încît i-am promis să vin, chiar dacă nu cu dragă inimă; apoi am primit o invitaţie tipărită pentru o soiree musicale chez Mme et Maitre Beda Folten Comme chez soi.