Intamplari neobisnuite(1)

8 ianuarie e ziua de nastere a lui Jules Verne. Merita sa urc unul din romanele lui mai putin cunoscute, anume "Intamplari neobisnuite".

Choosing not to choose

Azi, incredibila pornire anti-internet. Nu-l mai suport, nici pe el si nici pe mizerabilul de computer. Nu mai vreau sa primesc si sa trimit mailuri, nu vreau sa mai vad scarbosenia de f si nici uratenia de B. Ma intreb brusc ce caut eu pe facebook si pe blogger. 

Si pentru ca nu mai vreau sa am de-a face cu netul, am intrat ca sa consemnez asta pe blog...........

Ati vazut Trainspotting? Nu? Pai ce mai asteptati? Ia uite cum incepe:

Din povestile lui Mircea Eliade (1)

Şanţurile

— N-are să plouă, le-am spus. Dacă ne ajută Dumnezeu şi Maica Domnului, în noaptea asta o găsim.

Dar eram puţini, vreo douăzeci. Lixandru cu nepoţii, Popa, dascălul; restul, multe femei.

— Unde sunt ceilalţi, părinte? l-am întrebat. Popa ridică din umeri.

— Te faci că nu vezi, nu auzi, spuse. Ia ascultă!...

Am întors capul spre vale. Se auzeau acum mai desluşit, dar încă foarte departe.

— Astea nu-s tunuri ruseşti, părinte, l-am liniştit. Astea sunt ale noastre. Dar nu vin într-aici. N-au ce să caute pe-aici. Ţi-am spus, urcă toţi spre Oglindeşti. Acolo s-au concen­trat nemţii. Acolo au să se înfrunte, într-o zi, două...

Faceti-va bine (216)

Orzul

Denumire ştiinţifică: Hordeum sativum.

Denumiri populare: orz de primăvară, orz de toamnă.

Prezentare. În mod obişnuit, orzul este cultivat ca plantă furajeră şi industrială. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie, însă, consumat şi de oameni. Astfel, orzul este folosit la fabricarea berii, a surogatului de cafea, a alcoolului. Arpacaşul este un produs obţinut şi din orz. Tot din orz se prepară şi malţul. Orzul este o plantă anuală. Aparţine de familia gramineelor. Ajunge la aceleaşi dimensiuni ca şi grâul, adică maximum 1,5 metri înălţime. Are frunze aspre, fără perişori, numărul de internoduri fiind între cinci şi şapte. Orzul înfloreşte în lunile iunie-iulie. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic, ceva mai mic însă decât spicul grâului. Valoare medicinală au boabele de orz. Se prepară decoct, făină, malţ. Malţul conţine enzime şi vitamine.

Din povestile lui Jack London (2)

Comportamentul omului alb

— Vreau să îmi încălzesc mâncarea la focul vostru şi să dorm sub acest acoperiş, i-am zis bătrânului Ebbits când am intrat în cabana lui.

M-a privit cu un uşor dispreţ, în vreme ce Zilla s-a uitat de-a dreptul urât la mine şi a mormăit supărată. Zilla era soţia lui, iar în ţinutul udat de Yukon nu găseai vreo bătrână squaw mai neîndurătoare şi cu limba mai rea ca ea. Nu m-aş fi oprit acolo dacă n-ar fi fost atât de obosiţi câinii mei sau dacă ar mai fi locuit altcineva în acel sat. Dar cabana aceea era singura în care găseai oameni, aşa că am fost obligat să caut adăpost la ei.

Geanta Mariei

Acum două zile, după școală, am mers cu Maria la Edeka. Lucrul asta se întâmplă relativ des, drept pentru care deja avem un fel de procedură de la care nu ne abatem. Eu parchez, Maria își ia haina și iese din mașină, mergem să luăm un coș apoi intrăm în magazin. De data asta, a apărut ceva nou: Maria m-a întrebat dacă să își ia telefonul, ca să nu i-l fure vreun spărgător de mașini. „Ia-l Maria, sigur, cine știe cum apare vreun borfaș român, vede numărul de România și se gândește să dea lovitura.” Mai trec câteva secunde și-mi zice: „Să iau și geanta?” La care eu bineînțeles că i-am zis: „Pe aia las-o, nu ți-o fură nimeni, doar dacă vine vreo spărgătoare, ceea ce e greu de crezut”. Pe urmă numai ce-o aud că insistă. C-o fi, c-o păți, începusem să mă gândesc că are ceva de preț în geanta aia, ceva de care eu nu trebuie să știu. M-am uitat in spate și mi-am dat seama că nu cunosc geanta. „E nouă geanta asta?” „Da, zice, mi-a luat-o mama ieri”. Frumos, ce să zic. „Oricum, Maria, las-o aici, nu te mai cărăbani cu ea”. Și atunci a venit replica nimicitoare: „Dar îmi place!” Așadar, asta era! Geanta îi plăcea și dorea să se afișeze cu ea. Cât de simplu! „Doamne, mi-am spus, am ajuns la 53 de ani și încă nu am înțeles lucrurile astea! Oare o să le mai înțeleg vreodată?” M-am simțit ca un fraier de duzină. I-am spus Mariei: „Ah, atunci ia-o, sigur că da, la cât e de frumoasă ar putea să îi placă și ăluia care vine să fure". Și asta a fost.

Noaptea lui Debbie Caffery

Bricheta divină

M-am tot gândit în ultima vreme la absurdul desăvârșit al teoriilor creștine despre naștere, viață, moarte, viață veșnică, judecată de apoi, rai și iad. Dacă le citești superficial, teoriile astea par a avea un sens, e o succesiune logică, toate se petrec conform cu ideea creatorului, dar dacă le analizezi mai în detaliu, ele încep să se clatine. De fapt ce se întâmplă, conform acestor teorii? Există, undeva în Împărăția lui Dumnezeu, suflete. Jos, pe pământ, doi oameni fac sex, un spermatozoid întâlnește un ovul și, în momentul ăla, un suflet este trimis să aprindă viața la nivel infinitezimal, acolo, în entitatea rezultată din uniunea spermatozoidului cu ovulul. A apărut un om (la fel apar și vulpile, ori maimuțele, nici nu s-ar fi putut altfel). Omul ăla se dezvoltă o vreme în „pântecele” maică-sii, apoi se naște. Crește, face ceea ce crede el că are de făcut, moare. Sufletul lui se întoarce acolo de unde a plecat, dar nu oricum, ci încărcat de păcate și fapte bune în diverse proporții.

Infernul - autor necunoscut, aprox 1515

Aventurile lui Tom Sawyer (29)

Vestea se răspândi ca fulgerul şi vreo douăsprezece bărci încărcate cu oameni porniră îndată spre peştera lui McDougal, iar vaporaşul ticsit de lume îl urmă peste puţin. Tom Sawyer se afla în barca ce-l ducea pe judecătorul Thatcher.

Când fu descuiată uşa, o privelişte înfiorătoare se desprinse din penumbra văgăunii. Joe Indianul zăcea întins pe jos, mort, cu faţa aproape de crăpătura uşii—ca şi cum ochii lui ar fi fost aţintiţi până în ultima clipă asupra luminii şi voioşiei vieţii de afară. Tom era mişcat, căci ştia din proprie experienţă cât trebuie să fi suferit ticălosul acela. Îi era milă şi totodată îl năpădi un simţământ de uşurare şi de siguranţă, care îl făcea să-şi dea seama abia acum cât de mare fusese povara spaimei ce-i apăsa sufletul, din ziua în care îşi ridicase glasul împotriva fiorosului bandit.

Din povestile lui Victor Eftimiu (2)

Un "Millet" original

Prietenul meu Adolphe C, astăzi milionar, proprietar de castel în Fontainbleau, împărţea cu noi, acum cîţiva ani, mizeria, plictiseala şi farmecul Cartierului Latin.

Ca să scăpăm de odaia sărăcăcioasă a hotelului de pe rue Cujas şi de întunericul cafenelei „Vachette”, ne adă­posteam pe vreme de ploaie în muzeul „Luxemburg", iar cînd era senin, rătăceam prin grădina uriaşă de la spatele muzeului. Eram credincioşii statornici ai cartierului. Aveam un nobil dispreţ pentru Parisul modern ce se americaniza în fiecare zi. Nu treceam Sena cu lunile. În cartier vei găsi întotdeauna zece boemi, cari pun mai presus „Odeonul" decît „Comedia franceză", fiindcă e în cartier, „Luxembur­gul” mai presus decît „Luvrul", fiindcă „Luvrul” e dincolo de apă, şi în virtutea acestui obicei... democratic, Academia „Goncourt” mai presus de cea Franceză, pe Jean Moreas mai presus de toţi ceilalţi poeţi francezi, fiindcă venea la ca­feneaua noastră... Prietenul Adolphe C. era dintre aceştia. Ce era al cartierului era şi al lui. Ajunsese să socotească al lui şi al cartierului tot ce n-avea celebritatea întîietăţii. N-ar fi dat toate „vechiturile" „Luvrului” pe o pînză de Claude Monet, iar Venera din Milo îi părea un moft pe lîngă Cariatida din sala impresioniştilor.

Nils Holgersson (32)

Secarea lacului

Casa rămase într-adevăr pustie după plecarea lui Jarro. Câinele şi pisica se plictiseau, nemaiputându-se ciorovăi din cauza lui, iar stăpâna era tristă că nu mai auzea măcăitul vesel al bobocului care o încânta de câte ori venea să-l vadă. Cel mai mult îi era însă dor de el băieţelului Per Ola; Nu avea decât trei ani şi era singurul copil al stăpânilor. În toată viaţa lui nu avusese un tovarăş de joacă la fel ca Jarro, care să-i facă toate voile, şi de aceea îl îndrăgise. Auzind că bobocul plecase de la fermă – ca să-şi ducă iarăşi viaţa pe lac laolaltă cu suratele lui băieţelul nu se putea împăca deloc cu gândul ăsta şi îşi făcea fel de fel de socoteli cum să-l aducă înapoi.

Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(35)

Ferestrele

Cel ce priveşte din afară printr-o fereastră deschisă niciodată nu vede atîtea ca acela ce priveşte o fereastră închisă. Nu există obiect mai adînc, mai tainic, mai fecund, mai tenebros, mai orbitor ca o fereastră luminată de o candelă. Ceea ce poate fi văzut la soare e întotdeauna mai puţin interesant decît ce se petrece în dosul unui geam. În această bortă neagră ori luminoasă trăieşte viaţa, visează viaţa, suferă viaţa.

Dincolo de talazurile acoperişurilor, zăresc o femeie vîrstnică, brăzdată, săracă, veşnic aplecată pe ceva, şi care nu iese din casă niciodată. Cu chipul, îmbrăcămintea, gestul, cu aproape nimic, am refăcut povestea acestei femei, ori mai degrabă legenda ei, şi uneori mi-o spun mie însumi plîngînd.

Şi dacă ar fi fost un biet bătrîn, i-aş fi alcătuit-o cu aceeaşi uşurinţă.

Şi mă culc, mîndru de a fi trăit şi suferit în alţii mai degrabă decît în mine însumi.

        Poate îmi veţi spune: eşti sigur că această legendă e adevărată? Ce-mi pasă care poate fi realitatea din afara mea, dacă ea m-a ajutat să trăiesc, să simt că exist şi că sunt ceea ce sunt?

Tarzan of the apes (13)

Cei asemeni lui

     A doua zi dimineaţă, Tarzan, şchiopătînd şi suferind dureri mari de pe urma rănilor pe care i le provocase Terkoz, o porni spre apus, către coasta mării. Înaintă foarte încet, petrecînd noaptea în junglă şi ajunse la cabană spre sfîrşitul dimineţii următoare. Cîteva zile nu se prea îndepărtă de casă, decît ca să adune fructele şi alunele necesare pentru a-i astîmpere foamea. După zece zile era din nou teafăr şi sănătos, în afară de o cumplită cicatrice, numai pe jumătate tămăduită, care pornea de deasupra ochiului stîng, străbătea creştetul şi sfîrşea la urechea dreaptă. Era semnul lăsat de Terkoz cînd îi sfîşiase pielea capului.

Directorul si cancelarul

Cum spuneam, pana la urma mi-a venit gandul cel bun in legatura cu traducerea povestilor mele. Mi-am spus asa: frate, ai incercat o multime de variante, n-a mers niciuna; ai apelat la prieteni si cunostinte, n-ai facut nimic; ai dat cartea si traducerea ambelor profesoare ale Mariei, n-au zis nimic; ia du-te du direct la Mr. Pearson, unul dintre directorii scolii - il cunosti, e un tip de soi, vorbeste engleza ca Sean Connery; pana la urma, incercarea moarte n-are, vezi ce zice, poate e de acord sa te ajute, poate nu, dar, vorba lui McMurphy, macar ai incercat. 

Iarba, ciorapii si sticlele de plastic

Am realizat, in sfarsit, de ce-mi vine atat de greu sa duc lucrurile pana la capat. Stiu acum de ce intotdeauna las cate ceva nefacut, un amanunt, ceva, uneori un fleac, dar care poate strica toata impresia. De multe ori o strica efectiv, cunosc cazuri destule. Sunt oameni care vad limpede ca ai tuns, sa zicem, iarba din curte si ca ai facut o capita de doi metri, dar inca si mai limpede vad ca pe langa gard au ramas niste fire netaiate. Pentru acest gen de oameni, exact firele alea ar fi fost cele mai importante, incat iti vine sa te intrebi: oare ar fi fost multumiti daca taiai doar acele fire si restul il lasai neatins? 

Ultravioletele lui Stalin

Copiii ăștia făceau tratament cu ultraviolete, în vremea lui Stalin, ca să compenseze lipsa luminii soarelui. Unii zic că asta se întâmpla doar în extremitatea nordică a URSS, unde pe timpul iernii nu era suficient soare. Alții vorbesc despre faptul că Stalin ar fi încercat să blocheze lumina soarelui, ca să se apere în acest fel de nu știu ce roboți aeropurtați trimiși de Hitler și care se deplasau pe bază de energie solară, drept pentru care copiii erau obligați să compenseze cu băi de ultraviolete. Dacă știe cineva care e realitatea și mă poate lumina, i-aș rămâne recunoscător.

O alegere

Exista de ceva vreme o campanie de potentare a calitatilor individuale dusa prin mesaje care iti cer sa te simti unic, extraordinar, puternic, plin de succes etc etc. E un fel de invitatie la autosugestie. Daca cineva isi spune non-stop ca este, sa zicem, neinfricat, pana la urma chiar se va comporta asa. Astfel de tehnici sunt cunoscute de mii de ani. 

Mici intamplari cu animale (134)

Pe prima zăpadă din toamna aceea tîrzie, cei doi paznici în­cercaţi au ocolit în zori şi au constatat prezenţa unui urs. Urmă mare, ieşită din hoinăreala de noapte, aceeaşi urmă intrată iarăşi în coasta rea cuprinsă în molidiş străvechi. Goana a dat greş. Ursul a ieşit pe un flanc, a scăpat fără împuşcătură şi s-a dus. Altă nădejde de urs nu aveam în ziua aceea. Ca să treacă vremea şi să-mi astîmpăr curiozitatea, m-am gîndit să cercetez locul unde a zăcut fiara. Lucrul era uşor, urma pe zăpadă limpede; paznicii m-au dus la aceea de astă-dimineaţă, lăsată de ursul care se întorcea acasă.

Faceti-va bine (215)

Orezul

Denumire ştiinţifică: Oryza sativa.

Prezentare. Orezul este o graminee anuală, mare iubitoare de umezeală. Tulpina plantei de orez este dreaptă, cilindrică, noduroasă – mai ales spre bază. La o anumită înălţime de la sol, această tulpină se ramifică. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1,30 metri. Frunzele orezului sunt lungi, liniare, cu peri pe ele. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar şi la 30 cm lungime, fiind în formă de ciorchine. Florile apar în iulie şi august. Fructul de orez este o cariopsă. După cum se ştie, orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. Fiind un aliment foarte hrănitor, orezul are şi o serie de proprietăţi medicinale. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez, mucilagii de orez, decoct, orez fiert.

Aventurile lui Tom Sawyer (28)

Venise şi ziua de marţi, se lăsă şi seara. Târguşorul St. Petersburg tot cufundat în jale zăcea. Copiii pierduţi nu fuseseră găsiţi. Oamenii se rugaseră pentru ei din toată inima, şi cu preotul în biserică şi singuri acasă. Dar de la peşteră tot nu sosea nici o veste bună. Cei mai mulţi dintre târgoveţi încetaseră căutatul şi-şi reluaseră îndeletnicirile obişnuite, spunând că era limpede că cei doi copii nu vor fi găsiţi niciodată. Doamna Thatcher căzuse greu bolnavă şi aproape toată vremea aiura. Lumea spunea că ţi se rupea inima văzând-o cum îşi cheamă copilul, cum înalţă capul de pe pernă şi ascultă aşa în neştire, câte un minut întreg, pentru ca apoi să cadă iar obosită în culcuş, gemând. Mătuşa Polly se cufundase într-o posomorâre statornică şi părul ei cărunt aproape că albise de tot. În noaptea de marţi spre miercuri, locuitorii târgului merseră la culcare mâhniţi şi fără de nădejde.