Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(45)

Tirul şi cimitirul 

Cafenea, la priveliştea cimitirului. — „Ciudată firmă — îşi spuse cel care se preumbla — dar bine ticluită ca să te înseteze! Negreşit, stăpînul cafenelei ştie să-l preţuiască pe Horaţiu şi pe poeţii ucenici întru Epicur. Poate cunoaşte chiar adîncul rafinament al vechilor egipteni, pentru care nu era ospăţ cumsecade fără un schelet, ori fără niscaiva emblemă a vremelniciei vieţii." 

Din povestile lui O. Henry (16)

Conştiinţă în artă

—  N-am putut niciodată să-l oblig pe Andy Tucker, partenerul meu, să se ţină de etica escrocheriei pure, mi se plîngea într-o zi Jeff Peters.

Andy avea prea multă imaginaţie ca să fie cinstit. Plă­nuia mereu să facă rost de sume atît de mari de bani şi în chip atît de fraudulos, încît nu ar fi putut fi trecute cu vederea nici folosind chiar portiţele oferite de legile indulgente din sistemul căilor ferate.

Eu, personal, n-am crezut niciodată că pot lua banii omului dacă nu-i dau ceva în schimb — ceva în genul bijuteriilor de aur laminat, seminţe de grădină, loţiune de lumbago, certificate de bursă, lac pentru sobe sau o scatoalcă după cerfă, care să-i arate omului pe ce a dat banii. Bănuiesc că aveam prin familie strămoşi din Noua Anglie şi le moştenisem ceva din teama grozavă, nestapînită, faţă de poliţie.

De-ale lui Zoscenko (50)

Piotr Ivanîci şi alţii

Un colonel-inginer, ieşind anul acesta la pen­sie, a hotărît să se însoare.

Da, desigur, era un om trecut de prima tine­reţe. Avea şaizeci de ani împliniţi. Dar nu arăta deloc bătrîn. Era un bărbat prezentabil, mustind de sănătate, am zice chiar frumos, dacă am socoti corpolenţa drept frumuseţe.

Pensia respectabilă şi suma frumuşică trecută în carnetul de economii îl puneau într-o situaţie avantajoasă în armata destrămată rău a preten­denţilor la însurătoare, al cărei stat-major s-a lăsat aproape în întregime capturat la timpul opor­tun de duşmanul perfid, înveşmîntat în mătăsuri şi blănuri.

Dată fiind profesia sa, colonelul nostru a pri­begit toată viaţa din oraş în oraş, fără a zăbovi prea mult nicăieri, din care pricină nici n-a avut soarta generalilor — nu s-a căsătorit şi nu şi-a întemeiat o familie.

Doua povesti surori ale lui André Gide (9)

Şcoala femeilor (i)

                                                                                                  15    noiembrie.

Robert caută să strîngă fonduri pentru a întemeia un jurnal literar în cadrul căruia el ar prelua direcţia po­litică. Jurnalul nu va începe să apară decît după ce ne vom întoarce din Tunis, adică în primăvară. Dar e bine ca totul să fie pus la punct înainte de plecarea noastră, care va avea loc imediat după cununie, adică... foarte curînd. Faptul că se ocupă atît de mult de mine nu pare, slavă Domnului, să-l stânjenească în activitatea pe care-o desfăşoară. L-aş iubi mai puţin dacă ar fi făcut din mine unicul ţel al vieţii lui. Exist pentru a-l ajuta, nu pentru a-l abate din drumul său. Privirile lui Robert trebuie să se îndrepte în sus, pe deasupra capului meu.

Cum am devenit hoț de biciclete (1)

O sa povestesc, asa cum am promis, cum am devenit hot de biciclete. Pentru a se intelege cu claritate ce s-a intamplat, e musai sa fac o mica descriere a lumii asa cum o percepeam eu la cativa anisori (da, am avut si varsta asta, chiar daca acum am senzatia ca m-am nascut direct asa cum sunt azi), lume redusa, de altfel, la interiorul vilei din strada Carpati in care familia mea ocupa un apartament de doua camere, si la imprejurimile compuse dintr-o bucata de strada si cateva terenuri virane. Locuiam acolo cu mama, cu tata si cu bunica din partea tatei, careia ii spuneam cu totii Babaca.

Panoramele lui David H. Gibson

Din vechiul meu blog literar(2)

Clanul Liberalilor

Sub conducerea lui Antonescu, PNL se transforma treptat intr-un clan - "Clanul Liberalilor", similar "Clanului sportivilor" ori "Clanului Camatarilor". Clanul liberalilor vede Romania ca pe un fel de imens Chicago al anilor '30, in care singurul lucru care conteaza este preluarea, prin orice mijloace, a controlului asupra economiei subterane. Pentru asta, liberalii au nevoie ca Antonescu sa puna mana pe palatul Cotroceni si pentru asta nu se dau in laturi de la absolut nimic: aducerea in partid a unor politicieni caricaturali, gen Becali, acceptarea, pentru interese obscure, a unor transferuri contra naturii, gen Stanisoara, numirea in fruntea ministerelor cu bani a unor penali gen Fenechiu, aliante cu turnatorii securitatii ceausiste, gen Voiculescu, rastirea la Uniunea Europeana, resuscitarea unor sentimente nelalocul lor in conditiile de azi, cum ar fi demnitatea nationala etc. Si, in timp ce executa aceste operatiuni, liderul clanului, recte Crin Antonescu, tine discursuri care par a fi desprinse din vechile rechizitorii staliniste impotriva dusmanilor poporului. 

Profesorul de geografie

Pentru că am scris despre şcoală, mi-am amintit o întâmplare din vremea când eram în clasa a opta la şcoala din centru, pe nume George Enescu. Nu mai învăţam nimic, catalogul era plin de note mici şi mama nu era prea fericită. O obişnuisem, în clasele primare, să iau numai premiul întâi cu coroniţă. La gimnaziu însă, descoperisem că rostul băieţilor pe lume nu este doar acela de a fi drăguţi şi cuminţi, aşteptând ca lumea să-i laude şi să-i mângâie pe creştet pentru că au învăţat bine. Mai erau şi pădurile, poienile cu flori sălbatice, zmeura şi frăguţele, prieteniile cu băieţi gen Huckleberry Finn, fumatul pe ascuns, târcoalele date fetelor din cartier etc. Aveam şi un câine, un maidanez pe nume Doly, care nu ştiu unde-şi făcea veacul, dar de câte ori ieşeam din curte, apărea şi el. Când plecam prin păduri, de multe ori mă însoţea şi îmi închipuiam că mă apără de urşi. Mergeam prin locuri neumblate, mă băgam prin smârcuri, prin hăţişuri, scormoneam peste tot, într-o febrilitate pe care astăzi nu o mai înţeleg. Dacă m-ar fi solicitat cineva, i-aş fi putut arăta comori de neînchipuit pentru băieţii care locuiau în centru şi nu ieşeau decât împreună cu părinţii, la plimbare prin parc.

Secretariatul școlar

Azi, Maria stă acasă. E prima zi de manifestare puternică a unei viroze, ori gripe, care încearcă să se instaleze de vreo săptămână. Procedurile sunt clare: am sunat la școală, am anunțat, altfel cei de-acolo intră în panică, pentru că n-au de unde să știe, atunci când un copil lipsește, dacă e acasă ori dacă i s-a întâmplat ceva pe drum. Dacă nu-i anunți, nu trece jumătate de oră și primești telefon de la secretariat și asta chiar nu-ți convine. Iar asta înseamnă, evident, că la nivel de secretariat se știe încă de la prima oră care elevi sunt în școală și care nu.

Doua povesti surori ale lui André Gide (8)

Şcoala femeilor (h)

                                                                                                           12 noiembrie.

In ultima vreme am văzut-o des pe Yvonne. Mi-am dat seama, stînd de vorbă cu ea, cît de uşor devii egoist cînd eşti fericit. Lucrul care mă induce în eroare e că mă gîndesc mai mult la Robert decît la mine. Dar, gîndindu-mă la el, nu fac decît să urmez glasul inimii mele. Nu e vorba, fireşte, de a-l iubi mai puţin, ci de a nu concentra numai asupra lui dragostea de care sunt în stare. Cum nu aveam ochi decît pentru el, nu mi-am dat seama decît joia trecută că Yvonne arăta foarte prost. Ochii mi s-au deschis dintr-odată, sau, mai bine zis, pînza străluci­toare care-mi acoperea ochii s-a sfîşiat. Yvonne mi s-a părut atît de schimbată că m-am speriat. Am insistat foarte mult să-mi spună ce o roade, şi pînă la urmă mi-a mărturisit motivul adîncii sale dureri. Tînărul, pe care ştiam că Yvonne îl iubeşte şi cu care era aproape logo­dită, o înşeală... a aflat, nu de mult, că trăieşte cu altă femeie...

Faceti-va bine (226)

Păştiţa

Denumire ştiinţifică: Anemone ranunculoides.

Denumire populară: păscuţă.

Prezentare. Păştiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păştiţă au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie şi până în mai. În număr de una sau două la fiecare

plantă, florile au culoare galben-aurie şi sunt elementul care deosebeşte păştiţa de floarea paştilor (Anemone nemorosa). Păştiţa creşte în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărişuri, pe marginea drumurilor – preferând locurile umbroase.

Întrebuinţări. Infuzia de păştiţă are efecte sedative şi chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie şi numai sub îndrumarea specialistului.

Tarzan of the apes (28)

Incheiere

         La apariţia lui Jane, izbucniră cu toţii în ţipete de uşurare şi de bucurie, iar cînd Tarzan îşi opri automobilul alături de celălalt, profesorul Porter îşi cuprinse copila în braţe.

O clipă, nimeni nu-l luă în seamă pe Tarzan, care rămase la volan, tăcut. Clayton fu cel dintîi care-şi aminti de el şi întorcîndu-se, îi întinse mîna.

— Cum am putea să vă mulţumim? exclamă el. Ne-aţi salvat pe toţi. La vilă mi-aţi spus pe nume, dar eu nu izbutesc să-mi aduc aminte de numele dumneavoastră, deşi îmi păreţi foarte cunoscut. Am senzaţia că v-am cunoscut bine cu multă vreme în urmă, în cu totul alte condiţii.

Taras Bulba (11)

Luleaua

Pe vremea cînd se desfăşurau întîmplările despre care se povesteşte aici, graniţele dintre ţări nu erau cercetate nici de vameşi, nici de grăniceri — spaima oamenilor întreprinză­tori — şi de aceea fiecare era liber să ducă cu el ce-i plăcea. Dacă se întîmpla uneori să te caute cineva şi să cerceteze ce duci, apoi o făcea de cele mai multe ori pentru plăcerea lui, mai cu seamă dacă în car se găseau lucruri ademenitoare pentru ochi, şi cînd se putea bizui pe puterea şi greutatea palmei sale. Dar cărămida nu găsea nici un doritor care s-o cerceteze şi de aceea carul intră fără nici o piedică pe poarta cea mare a oraşului. 

Anus contra naturii

Uitându-mă eu aseară la televizor, am dat peste emisiunea unuia dintre cei doi măscărici care fac monolog în faţa micului ecran. Sincer, nu ştiu dacă în ţările în care normalitatea s-a instalat şi nu mai pleacă, ființează astfel de emisiuni. Evident, există personaje de genul Oprah, ori Jay Leno, care fac (sau făceau, nu mai am idee) emisiuni de genul „eu centrez eu dau cu capul”, dar din câte am văzut, acolo vin (sau veneau) şi invitaţi, aşa încât nu cred că se poate întâmpla ca într-o astfel de emisiune să fie terfelit un personaj, fie el şi politic, câte o oră încheiată, fără că el să poate interveni măcar un minut, aşa cum se face la televiziunile noastre de hazna.

Tarzan of the apes (27)

Reapare uriaşul         

          Un taxi opri în faţa unei reşedinţe bătrîneşti aflate în împrejurimile oraşului Baltimore. Un bărbat de vreo patruzeci de ani, bine clădit, cu trăsături ferme şi regulate coborî din maşină şi, plătind şoferului, îl concedie. O clipă mai tîrziu, pasagerul taxiului intră în biblioteca reşedinţei bătrîneşti.

— Ah, domnule Canler! exclamă un domn în vîrstă, ridicîndu-se să-l salute.

— Bună seara, dragă domnule profesor! strigă bărbatul, întinzîndu-i cordial mîna.

Sultanul şi şeicul

Un sultan a aflat despre un şeic vestit, care trăia în Anatolia şi care avea sute de mii de credincioşi. Speriat de o asemenea putere, sultanul l-a chemat pe şeic la Istanbul şi l-a întrebat:

 - Ce mi-a fost dat să aud? Că ai sute de mii de oameni gata să moară pentru tine?

 - Nici vorbă, a răspuns şeicul. N-am decât unul şi jumătate.

   - Atunci de ce mi se spune că eşti în stare să ridici toată ţara? Să vedem. Toţi oamenii tăi să se adune mâine dimineaţă pe câmp. Lângă cetate.

Nils Holgersson (37)

Fuga lui Păr-Sur 

Din ziua venirii lui la casa pădurarului, Karr nu s-a mai dus să vâneze vietăţile mici ale codrului. Nu că se temea, dar nu voia să-l supere pe pădurar. De când acesta îl scăpase de la moarte, Karr ţinea la dânsul mai mult ca la oricine şi n-ar fi ieşit cu o iotă din vorba lui. Nu avea altă plăcere decât să-l urmeze, oriunde se ducea, şi să-l păzească. Când pleca pădurarul de acasă, Karr o lua înainte şi cerceta drumul, iar când stătea acasă, se aşeza în faţa uşii şi îi supraveghea pe toţi cei care intrau şi ieşeau.

Atunci când la locuinţa pădurarului se aşternea liniştea şi nu se mai auzeau paşi pe drum, iar stăpânul se ducea să trebăluiască la grădina de zarzavat pe care o avea în apropiere, Karr îşi petrecea vremea jucându-se cu puiul de elan.

Intamplari neobisnuite (6)

Capitolul VI. În care este întreruptă o convorbire telefonică între mistress Scorbitt şi J. T. Maston.

Afirmaţia preşedintelui Barbicane că-şi va atinge scopul nu era numai o vorbă aruncată în vânt. Cu capitalul pe oare-l avea acum la dispoziţie nu se mai putea lovi de nici o piedică. Cu siguranţă că n-ar fi îndrăznit să facă apel la subscrierea de capitaluri, dacă n-ar fi fost sigur de succes. În sfârşit, Polul Nord urma să fie cucerit, curând de tot, de geniul şi îndrăzneala omului.

Alte trei povesti scurte si incredibile ale lui Lev Tolstoi

Focul

         Era în toiul secerişului. Bărbaţii şi femeile din sat se duseră cu toţii la cîmp. Acasă rămăseseră doar bătrînii şi copiii. Intr-una din căsuţe era o bunică cu trei nepoţei. Bunica aprinsese cuptorul şi se culcase să se mai odihnească. Pentru că o tot supărau muştele, bătrîna şi-a tras pe faţă un ştergar şi de la o vreme a furat-o somnul.

Una din nepoatele ei, Maşa (care n-avea decît trei ani­şori), a deschis uşa cuptorului, a umplut un hîrb cu tăciuni aprinşi si s-a dus în tindă. Acolo erau rînduite mănunchiuri de paie anume pregătite de femei pentru legatul grîului în snopi. Maşa a aşezat frumuşel tăciunii sub paie şi a început sa sufle în ei. Cînd paiele au luat foc, fetiţa s-a bucurat tare mult. A intrat în casă, şi-a luat de mînă frăţiorul pe nume Kiriuşka (un băieţel de un an şi jumătate, care abia înce­puse să umble) şi i-a spus: