Între doi vieri mistreţi
Pădurarul V. R. supraveghea transportul lemnelor de foc într-o
exploatare de fag din regiunea izvoarelor Tîrnavei Mici. Gerul lui ianuarie era
aspru, zăpada zăcea groasă. La amiază oamenii s-au strîns în jurul focului, au
deznodat traistele cu merinde şi acum îşi pîrpăleau bucăţile de slănină în
ţepile frigărilor, deasupra jeraticului. Vorbe cădeau puţine, piciorul de munte
era degerat în tăcere. Aşa au putut auzi venind din valea de dincolo un guiţat
scurt, apoi frînturi de grohăit. Mistreţi erau, veniţi la jir; se băteau
desigur vierii, acum în zodia împerecherii. S-a tulburat pădurarul că tocmai de
data aceasta şi-a lăsat puşca acasă în cui (odată se întîmplă să-ţi fie lene să
o mai porţi în spinare, şi atunci se potriveşte să ai mai mare nevoie de ea).
Totuşi nu s-a răbdat să nu meargă să vadă ce se întîmplă acolo. A pus mîna pe o
secure, a luat doi oameni şi au pornit în grabă.