O poveste a lui Voltaire (21 - final)

Ghicitorile

Zadig, ieşit din fire ca un om lângă care a căzut trăsnetul, mergea în neştire. Sosi în Babilon în ziua când cei care se luptaseră în arenă se adunaseră în vestibulul palatului ca să ghicească ghicitorile şi să răspundă la întrebările marelui mag. Toţi cavalerii veniseră, afară de cel cu platoşă verde. Îndată ce Zadig intră în oraş, norodul se adună împrejurul lui; ochii nu se mai săturau să-l privească, buzele să-l laude, inimile să-i ureze domnia. Invidiosul îl văzu trecând, se cutremură şi întoarse capul. Norodul îl duse pe braţe până la locul adunării. Regina, care află de sosirea lui, fu cuprinsă de teamă şi de speranţă. Neliniştea o rodea: nu pricepea nici de ce Zadig era fără arme, nici de ce Itobad purta platoşa cea albă.

Grohăieli în franceză

În România, televiziunile sunt împărţite pe căprării, după cum bate vântul politicii. Unele posturi sunt cu puterea, altele cu opoziţia. Şi în fiecare parte găseşti indivizi de tipul one-man show, care se ocupă cu spurcatul părţii adverse. La trustul Varanului, el lider maximo la înjurat şi manipulat este Mircea Badea. Dincoace, capo di tutti capi e Radu Banciu. Aşa încât românul adevărat, pasionat, implicat, are de ales între cei doi. Sincer să fiu, a fost o vreme când mă uitam şi colo şi colo, nu de alta dar un om informat trebuie să ştie de toate. Până la urmă, după ce mi s-a făcut greaţă de Badea şi societatea lui (Gâdea, Grecu şi celelalte scolopendre), am rămas la Banciu. În fond, omul e mai altfel, puţin mai aşezat, vorbeşte ca un ardelean, înjură numai un sfert din emisiune, în rest bate câmpii pe teme culturale, sociale, erotice, prezintă câte o carte, arată câte un cur de VIP, scoate limba ca Miley Cyrus, grohăie, citează în franceză, blesteamă. Un adevărat om-orchestră. Aşa că, repet, m-am obişnuit să mă uit seara la Banciu.

Trei milenii de umor (27)

—  Luaţi-vă manuscrisul, a zis redactorul unei rubrici de specialitate al unui ziar. Operaţi modificările conform punc­telor mele de vedere. Apoi veniţi mîine din nou.

—   Dacă mîine va fi un alt redactor, cu alte puncte de vedere? — a întrebat autorul.

—   Fiţi liniştit, a venit răspunsul. Mîine am să fiu tot eu, dar cu alte puncte de vedere.

Despre formalismul unor răspunsuri „competente" practicate de unele reviste, zise de „specialitate”. La redacţie soseşte o scrisoare: „Am încercat să creştem găini de rasa Sussex. Am păstrat şi-am aplicat toate prescripţiunile specialiştilor englezi. Cu toate acestea în fiecare zi găsim găini cu capul în nisip şi cu picioarele în sus. Ce au?”

După douăzeci de zile abonaţii au primit următorul răspuns laconic: „.Sunt moarte!“

Micul print (8)

Aveam, în scurtă vreme, să  cunosc această floare mai în amănunt. Pe planeta micului prinţ crescuseră dintotdeauna flori ca toate florile, împodobite doar cu câte o singură cunună de petale, şi care se mulţumeau cu foarte puţin loc, şi care nu supărau pe nimeni. Răsăreau de dimineaţă, printre ierburi, şi pe urmă, seara, se stingeau. Aceasta însă încolţise într-o bună zi dintr-o sămânţă adusă de nu se ştie unde, iar micul prinţ luase foarte îndeaproape seama la creşterea mlădiţei celei noi, care nu se asemuia prin nimic cu celelalte mlădiţe.

O poveste a lui Voltaire (20)

Pustnicul

Cum umbla el aşa, întâlni un pustnic cu o barbă albă şi venerabilă, care îi ajungea până la brâu. Ţinea în mână o carte din care citea cu luare-aminte. Zadig se opri şi îi făcu o închinăciune adâncă. Pustnicul îi răspunse cu un aer atât de măreţ şi de blând, încât Zadig vru să stea de vorbă cu dânsul. Îl întrebă ce carte citeşte.

— Asta e cartea sorţii, spuse pustnicul; vrei să citeşti puţin?

Şi puse cartea în mâinile lui Zadig, care, deşi cunoştea mai multe limbi, nu putu să înţeleagă nici măcar o literă. Asta îl făcu şi mai curios.

Mici intamplari cu animale (165)

Am văzut de departe mîţa care ieşise la braconat. Cum căuta printr-o trifoişte cosita de curînd venind spre mine, am rămas nemişcat pînă va ajunge la o distanţă bună pentru cara­bina mică pe care o aveam. A observat ceva. S-a tupilat una cu pămîntul, din capul coborît privea ţintă, apoi a încercat să se furişeze încet, tîrîndu-se, lucrînd cu picioarele mărunt şi ascunse sub burtă. Se oprea cîteodată, rămînea nemişcată, numai vîrful cozii îi tremura în agitaţie. Pornea iar cu multă grijă pînă să se apropie pentru săriturile de moarte. 

Faceti-va bine (290)

Sovârful

Denumire ştiinţifică: Origanum vulgare.

Denumiri populare: busuioc de pădure, trifoişte.

Prezentare. Sovârful este o erbacee perenă a cărei înălţime, la maturitate, nu trece de 60 cm. Face parte din familia labiatelor. Tulpina sovârfului este dreaptă şi păroasă, cu nişte ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. Acestea au culoare rozalie spre roşu, uneori fiind şi de culoare albă. Înflorirea se desfăşoară pe tot parcursul verii. Sovârful, plantă aromatică şi meliferă, creşte în flora spontană de la marginea pădurilor, pe pajişti, pe marginea drumurilor şi a căilor ferate, pe fâneţe.  Planta aceasta şi-a câştigat de multă vreme locul ei în bucătărie şi are şi o valoare medicinală deja recunoscută. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori.  

Gelsomino in tara mincinosilor(12)

Şchioapa citeşte ziarul ca pe-o carte şi ultima pagină o tulbură foarte

Bananito ieşi devreme, încotoşmănat cu pensule, pînze şi entuziasm, nerăbdător să arate tuturor priceperea sa. Gelsomino mai dormea încă, dar Şchioapa îl însoţi o bucată de drum, dîndu-i poveţe de folos:

—  Pictează flori şi vinde-le: sunt sigură că te vei întoarce acasă cu o grămadă de bani falşi, fără de care în această ciudată ţară nu e de trăit. Fă însă flori care  nu-s de sezon, fiindcă pe celelalte lumea le poate găsi la florărie. Şi încă ceva: nu zugrăvi şoricei, pentru că doamnele se înspăimîntă de dînşii. Asta ţi-o spun spre binele tău: mie, dimpotrivă, mi-ar conveni de minune.

Blestemul uselistilor

Faptele sunt urmatoarele: in 2012, sub conducerea lui Dan Voiculescu, PSD si PNL au incercat o lovitura de stat, vizand debarcarea lui Basescu si preluarea controlului absolut asupra tuturor institutiilor statului. Scopul final: rezolvarea favorabila a dosarelor de coruptie ale lui Voiculescu, Dragnea etc. Lovitura de stat nu a reusit datorita interventiei UE si SUA si, in ultima instanta, datorita Curtii Constitutionale. Astazi, avem prilejul sa vedem ce s-ar fi intamplat in mod constant in Romania daca puciul lui Voiculescu ar fi reusit. 

Bani de la prieteni

Un principiu pe care este esential ca omul sa-l urmeze in viata este cel care spune ca nu trebuie nici sa ceri bani cu imprumut de la prieteni si nici sa nu le dai daca-ti cer. Sigur, exista exceptii. Se intampla, uneori, sa fii cu un prieten intr-un magazin, el sa vada un lucru pe care il cauta de multa vreme, sa vrea sa si-l ia numaidecat dar sa nu aiba niciun ban in buzunar. Sigur ca atunci ii dai suma de care are nevoie, pentru ca de la magazin mergeti impreuna la banca, el scoate banii si ti-i restituie. Sunt destule astfel de exceptii.

O poveste a lui Voltaire (19)

Luptele

Regina fu primită în Babilon cu dragostea pe care lumea o are totdeauna faţă de o prinţesă frumoasă care a îndurat necazuri. Babilonul părea atunci că s-a mai liniştit. Prinţul Hyrcaniei fusese omorât într-o luptă. Babilonienii, învingători, hotărâră ca Astarte să se mărite cu acela care va fi înălţat rege. Ei nu voiau ca cea mai înaltă slujbă din lume, care era aceea de soţ al Astartei şi rege al Babilonului, să atârne de sforării şi de tertipuri. Toţi jurară că vor înălţa rege pe cel mai viteaz şi mai înţelept. 

Din spatele portii negre (9)

O comedie

Magistraţii de la Curtea Marţială, uneori civili strămutaţi în uniformă, suferă de darul prieteniei cu devotament. Comisarul regal N. S-a distins întodeauna prin dragostea lui excesivă faţă de clienţi.

—   Ei, ce mai faceţi băieţi? Imi pare bine că vă văd sănătoşi. N-aveţi idee cât sufăr pentru voi! Nu-i nimic: răbdare. O să vie vremea să vă spun totul. Iscăleşte, te rog, hârtia asta.

Clientul iscăleşte.

—   Mă rog, domnule comisar regal, ce am iscălit?

Cu Cehov, la un spital de ţară

Esculapi rurali

Un spital al zemstvei. E dimineaţă.

În lipsa doctorului, plecat la vânătoare cu şeful poliţiei de plasă, bolnavii sunt examinaţi de felcerii Cuzma Egorov şi Gleb Glebîci. Pacienţii sunt cam vreo treizeci la număr. Aşteptând să se ispră­vească înscrierea bolnavilor în registru, Cuzma Egorov şade în sala de consultaţii şi bea cafea de cicoare. Gleb Glebîci, care nu s-a spălat şi nu s-a pieptănat de când l-a făcut mama, şade cu registrul în faţă, cu pieptul şi cu burta lăţite pe masă, şi înscrie, morocă­nos, bolnavii. Înscrierea se face pentru statistică. Se notează numele de botez, numele tatălui, numele de familie, profesiunea, domiciliul, dacă bolnavul ştie carte sau nu, vârsta, apoi, după examinare, boala şi doctoria prescrisă.

Faceti-va bine (289)

Sorbestreaua

Denumire ştiinţifică: Sanguisorba officinalis.

Denumire populară: cerbărea, cerbăreaua.

Prezentare. Sorbestreaua este o erbacee perenă, aparţinând familiei rozaceelor. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. Are un rizom gros. Tulpina aeriană este dreaptă şi se ramifică în partea superioară. La baza tulpinii, frunzele formează o rozetă, în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung, aşa cum sunt aşezate frunzele de salcâm. În vârfurile ramurilor apar florile, sub formă de capitule. Culoarea florilor este mov spre roşu purpuriu. Sorbestreaua înfloreşte pe tot parcursul verii. 

Limba lui Hannah Montana

O mai tineti minte pe Hannah Montana? Era o adolescenta cu figura neprihanita, care ducea, intr-un serial american de mare succes, o viata dubla: ziua eleva ca oricare alta, noaptea star rock. Imi amintesc de anii in care Maria avea camera plina cu postere de-ale HM-ei, plus penare, creioane, gume si tot ce se mai poate imagina in materie de obiecte inscriptionabile, toate cu acelasi zambet care nu spune nimic al unei fete ca oricare alta, transformata de industria minciunii americane in zeita. 

Gelsomino in tara mincinosilor(11)

Dac-un pictor nu trage meşteşugul de păr, atunci frumosul poate deveni adevăr 

Bananito a rămas cu gura căscată ascultînd cum Gelsomino şi Şchioapa îşi istoriseau boroboaţele. Pic­iorul ţinea încă în mînă şişul, dar acum nu-şi mai amin­tea nici el precis de ce îl luase.

—  Ce voiaţi să faceţi cu el? îl întrebă, bănuitoare, Şchioapa.

—   E ceea ce mă întreb şi eu, răspunse Bananito. Dar, aruncînd o privire în jur, fu iarăşi cuprins de cea mai neagră disperare: îşi avea în faţă tablourile, iar tablourile erau urîte ca şi capitolul nouă al acestei po­vestiri.

—  După cîte îmi dau seama, dumneavoastră sunteţi pictor, zise cu respect Gelsomino, care nu avusese încă timp să facă această descoperire.

 

Micul prinţ (7)

       În cea de-a cincea zi, tot datorită oii, mi se dezvălui şi această taină din viaţa micului prinţ. Deodată, fără nici o pregătire, mi-a pus o întrebare, rod al unor gânduri multă vreme frământate în tăcere:

          - O oaie, dacă mănâncă arbuştii, mănâncă şi florile?

          - O oaie mănâncă tot ce nimereşte.

          - Chiar şi florile cu spini?

          - Da. Chiar şi florile cu spini.

          - Păi atunci, spinii la ce folosesc?

       

O poveste adevarata a lui Morgan Scott Peck (2)

Bărbatul care a făcut un pact cu diavolul (partea a doua)

     Într-o dimineaţă, la aproape patru luni după ce începuse terapia, George a ve­nit la şedinţă fluierând şi în mod clar vesel. Imediat am co­mentat această schimbare.

— Da, cu siguranţă mă simt bine astăzi, a recunoscut George. Nu ştiu de ce. N-am mai avut niciunul dintre gându­rile mele de patru zile şi nici nevoia de a mă întoarce în anu­mite locuri. Poate din această cauză. Poate că încep să văd lumina de la capătul tunelului.

Totuşi, în ciuda faptului că nu mai era preocupat de simptomele sale, George nu părea mai dornic să se ocupe de rea­lităţile dureroase ale vieţii de acasă sau ale copilăriei lui. Reluându-şi felul de a fi „Joe Cool", vorbea în mod deschis despre aceste realităţi doar la îndemnul meu, fără să aibă vreun sentiment real despre ele. Apoi, chiar înainte de sfârşi­tul şedinţei, m-a întrebat complet pe neaşteptate:

Mici intamplari cu animale (164)

Pentru derutarea duşmanului

A fost adeseori observată şi descrisă manevra potîrnichii cu pui prin care aceasta încearcă să atragă asupra ei atenţia duşmanului, luînd fel de fel de atitudini care o prezintă be­teagă, neputincioasă, pradă uşoară. In felul acesta îndepăr­tează primejdia de la locul unde îi sînt ascunşi puii. Este o comportare care pune întrebări. Oare această metodă de sal­vare a puilor este proprie potîrnichilor sau o aplică şi alte păsări? E pusă în practică numai faţă de duşmanul-om sau şi faţă de alţii? O astfel de acţiune, care presupune raporturi de cauzalitate destul de complicate şi o ascuţită şiretenie, poate fi trecută numai în tainele instinctului sau îşi are parte în alcătuirea ei şi inteligenţa? Argumente pot fi aduse pentru încercări de soluţionare a acestei din urmă întrebări şi într-un sens şi în altul. Problema e de domeniul psihologiei animale. La primele două întrebări dau un răspuns precis observările certe. Prima am mai scris-o undeva.

Faceti-va bine (288)

Soia

Denumire ştiinţifică: Glycine hispida; Soja hispida.

Prezentare. Soia îşi are originile în China şi Japonia, fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. Aparţine familiei leguminoaselor, fiind o erbacee anuală. Soia are frunzele paripenat-compuse, moi, de un verde intens pe faţa expusă  la soare. Florile sunt mici şi au culoare albă sau violetă. Fructul este o păstaie, care conţine boabe. Aceste boabe, folosite în alimentaţia curentă, dar şi în industrie, au şi proprietăţi medicinale. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia, făină de soia, germeni de soia.