Zile de nastere

Totdeauna cand caut cate ceva in computer, ies la iveala niste chestii pe care ma mir ca le-am salvat. De data asta, am dat peste un gen de observatii asupra oamenilor in functie de zilele in care sunt nascuti. Eu in general nu dau doi bani pe astfel de lucruri, dar, citind despre cei nascuti intr-o zi de 20, am fost efectiv surprins sa vad ca lucrurile scrise acolo mi se potrivesc de minune (mai putin in vreo doua din partile esentiale, ce-i drept). Presupun ca din cauza asta am si salvat textul asta, cine stie acum cati ani. Uite despre ce e vorba:

Incremenirea in proiect

Vorbeam aici despre un posibil destin potrivnic finalizarii traducerii povestilor mele. Amicul David din USA, cel care s-a angajat sa-mi faca lucrarea pana la 15 octombrie, pare-se ca are anumite probleme. Nu vreau sa spun despre ce e vorba, intrucat e doar o banuiala.

Pe 23 octombrie mi-a scris asa: 

Raul, thanks ever so much for your patience. Family matters have been resolved and I'm back on track with your stories. I will have the revisions to you by this weekend. 

Micul print (21)

            În preajma acelei fântâni, se aflau ruinele unui vechi zid de piatră. A doua zi spre seară, pe când mă înapoiam de la treburile mele, l-am zărit încă de departe pe micul meu prinţ, şezând acolo, sus, cu picoarele atârnând în gol.

            Şi l-am auzit vorbind:

            - Cum adică, nu-ţi aduci aminte? zicea el. Nu e chiar aici?

            Fără îndoială, i-a răspuns un glas de undeva, căci el din nou s-a-mpotrivit:

            - Ba da! Ba da! Ziua e aceasta, dar locul nu-i aici...        

Inalta aventura (6)

Asaltul elveţienilor

   Ne-am odihnit două zile lîngă un mic lac din apropierea gheţarului Ngojumba, dormind aproape întruna. Vremea era caldă şi liniştită. Ne procurasem ceva hrană proaspătă, formată din cartofi în cantităţi mari, unt şi iaurt de iac. Vechea noastră întrebare ne obseda într-una: „Ce au făcut oare elveţienii ?"  Eram în 5 iunie şi ar fi fost timpul să se întoarcă din munţi cu veşti de izbînda sau de înfrîngere. Nerăbdători, am hotărît să mergem pînă la ei.

 

Trei milenii de umor (33)

Prinţul Cosimo de Medici aprecia arta într-un fel personal faţă de ceilalţi nobili ai vremii. Sculpta şi era atît de încîntat de propriile sale opere încît n-a ezitat să-şi expună într-o piaţă florentină o statuie reprezentîndu-l pe Neptun. Apre­cierile curtenilor nu l-au mulţumit şi atunci i-a cerut părerea lui Michelangelo. Creatorul lui „Moise" i-a răspuns:

— Eu mă rog lui Dumnezeu ca să vă ierte c-aţi pră­pădit o aşa de mare bucată de marmură folositoare la multe alte lucruri.

Faceti-va bine (305)

Talpa gâştei

Denumire ştiinţifică: Leonurus cardiaca.

Denumiri populare: cătuşniţă, talpa lupului, laba lupului, somnişor.

Prezentare.  Talpa  gâştei este o  erbacee  perenă,  puternică,  înaltă  de circa  un metru. Frunzele sunt lungi, crestate, peţiolate. Florile, dispuse la subsuoara frunzelor, au  culoare  roz  sau  roşie  violacee.  Talpa  gâştei  este  o  plantă  meliferă.  Creşte  în flora spontană de la câmpie şi deal, prin liziere, pe maidane înţelenite, pe marginea drumurilor, prin tufărişuri şi foste exploatări forestiere. 

Arghezi povestind copiilor (3)

Papuc 

    Motanul Papuc, poate că cel dintîi din neamul lui de jaguari, degeneraţi pînă la prinderea şoarecilor domestici, suferă de strabism. Privirea lui saşie, orientată anapoda, îi dă un aspect ciudat şi o autoritate de gravură chineză. Pestriţ ca un şal şi ros ca un ghiozdan, în toate colţurile, la bot, la ceafă, la genunchi şi în vîrful urechilor, discret şi taciturn, el îşi petrece timpul, construit pe marginea mesei rotunde ca un animal decorativ, şi examinează viaţa apartamentului chiorîş.

Câinele lup și sufletul

Când eram copil, mi-am format convingerea că animalele îi deosebesc pe cei buni de cei răi. Așa că de fiecare dată când mă împrieteneam cu vreun câine ori pisică, mă gândeam că respectivul animal a simțit în mine bunătatea și de aia îmi acceptă prietenia. Am trăit în eroarea asta multă vreme. Îmi amintesc un episod din vremea studenției mele bucureștene, petrecut într-una din zilele în care aveam obiceiul să rătăcesc fără țintă, doar pentru că-mi plăcea să descopăr locuri noi. Aveam pasiunea asta, mi se părea că oricând, după orice colț, mă pot întâlni cu ceva minunat, nu știu cu ce anume, nu mi-am formulat niciodată obiectul căutării.

Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(1)

Dacă totuşi noaptea...

– Măcar să presupunem! am spus eu, cu toate că mă plictisisem.

– De ce să presupunem? zise ea. N-are nici un rost să presupunem ce nu ştim. Şi uiţi că noaptea trebuie să dorm.

Doctorul bea cafea, lăudînd-o în tăcere. Se uita la cafea cu interes, după aceea se uita la noi. Totuşi mai tîrziu interveni:

– Poţi să presupui ce vrei. Presupunerile sunt un cîştig.

Încurajat, am zis repede:

Micul print (20)

- Oamenii, zise micul prinţ, se înfundă în trenurile lor rapide, dar nu mai ştiu nici ei ce caută. Aşa că se frământă şi se sucesc de colo-colo.

Şi adăugă:

- Nu merită atâta osteneală...

Fântâna pe care o descoperisem noi nu semăna deloc cu fântânile sahariene. Fântânile sahariene sunt nişte simple gropi săpate în nisip. A noastră era aidoma unei fântâni de ţară. Prin părţile acelea însă nu se afla niciun sat, iar mie mi se părea că visez.

- Ciudat, îi spusei micului prinţ, sunt toate gata pregătite: scripetele, ciutura şi funia...

Mici intamplari cu animale (174)

Şcoală de înot

De îndată ce au ieşit din găoace şi s-a uscat puful de pe ei, puii de raţă intră cu mama lor în apă şi înoată minunat. Ai crede că lucrurile se petrec la fel şi cu puii de vidră, mamifer pentru care apa e în cea mai mare parte mediu de viaţă şi elementul care o hrăneşte. Se pare însă că vidra s-a desprins de neamul ei terestru — bursuc, jder, beică...— prea degrabă, deşi cu milioane de ani înainte, pentru ca puii să fi moştenit instinc­tiv modul de viaţă acvatic, cu toate că corpul şi labele lor li s-au adaptat la înot. Se întîmplă că vidre ţinute în captivitate, prinse de pui foarte mici, nu se îndeamnă să intre în apă, nu ştiu să prindă peşte, deşi îl mănîncă cu plăcere pe cel dat de mîna omului. La început vidra-mamă trebuie să-şi îndemne puii ca să intre în apă şi apoi să-i înveţe să vîneze peşte. Paznicul Achim, care avea în grijă o apă cu păstrăvi, mi-a povestit o scenă petrecută între o vidră şi doi pui mărişori, cam de trei luni.

Cum contrazic bichonii darwinismul

Acum cateva zile, m-am trezit cu catelusa Cindy bolnava. Statea pur si simplu intr-un singur loc, fara sa se aseze, tinea capul in pamant si ofta - cel putin scotea niste sunete care mie mi se parea ca aduc cu oftatul. De mancat a mancat, dar ceva mai tarziu a vomitat niste lichide. Asa ca la patru cand am ajuns acasa, am luat-o pe sus si, impreuna cu Maria, am mers la Kleintierklinik. Am asteptat ce-am asteptat, pana a aparut o domnisoara subtire, care ne-a dus intr-un mic cabinet, ne-a cerut tot felul de informatii despre Cindy, apoi a plecat si a zis ca doamna doctor o sa vina imediat.

Inalta aventura(5)

Peste Nup La

      Dorisem dintotdeauna să încerc o ascensiune peste trecătoarea Nup La. În 1951, Riddiford şi ceilalţi din grupul nostru încercaseră să urce căderile ei mari de gheaţă, dar fuseseră siliţi să se întoarcă din drum. În afară de satisfacţia de a fi primii care au atacat această trecătoare formidabilă, George şi cu mine mai aveam un plan ascuns. Nup La este trecătoarea de la izvoarele rîului Dudh Kosi şi capătul gheţarului Ngojumba. De partea cealaltă a ei, drumul duce la Rongbukul-de-vest – uriaşul gheţar – şi la povîrnişurile nordice ale muntelui Everest. Ne gîndeam că în cazul cînd izbuteam s-o escaladăm, am fi putut face o incursiune rapidă în partea nordică a Everestului, prin locurile devenite celebre, datorită expediţiilor anterioare, şi poate să încercăm chiar cîteva ascensiuni. Numai faptul de a ne găsi în preajma versantului de nord al Everestului, care ne devenise atît de cunoscut din cărţi şi fotografii, era o perspectivă care ne umplea de entuziasm. Mai întîi însă trebuia să traversăm Nup La.

Faceti-va bine (304)

Ştevia

Denumire ştiinţifică: Rumex patientia.

Denumiri populare: dragomir, măcriş de grădină.

Prezentare. Ştevia, o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor, este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. Tulpina  este  dreaptă,  puternică,  înaltă  până  la  doi metri.  În  partea  superioară, tulpina  de  ştevie  este  ramificată,  purtând  pe  ea  frunze  mari,  cu  peţiolul  consistent. Florile sunt grupate, verzui, purtând pe ele un cerc roşu-palid sau roşu-vişiniu. Pentru nevoi  alimentare  se  culeg  frunzele  tinere,  primăvara,  atunci  când  se  dezvoltă  doar frunzele bazale. 

Ardei umpluti

A trecut ceva vreme de cand n-am mai urcat nicio reteta, asa ca o sa recuperez cu o chestie absolut fantastica: ardei umpluti. Dar nu umpluti oricum, ci cu chestii speciale, in asa fel incat la sfarsit nici n-o sa-si dea seama lumea ca nu-i carne inauntru. In plus, nu se prajeste nimic, nici macar nu se caleste ceapa si nu se foloseste niciun fel de grasime. Optim, nu?

Micul print(19)

Ne aflam în cea de-a opta zi de când rămăsesem în pană în pustiu şi, în timp ce ascultam povestea cu neguţătorul, sorbisem şi cel din urmă strop al proviziei mele de apă.

- Vai! i-am spus micului prinţ, sunt foarte frumoase amintirile tale, dar eu încă nu mi-am reparat avionul, nu mai am nimic de băut şi aş fi la rându-mi fericit de-aş putea porni în linişte spre o fântână!

- Prietena mea, vulpea... zise el.

- Dragul meu băiat, nu mai e vorba de vulpe!

- Cum aşa?

- Pentru că avem să murim de sete...

Saint-Exupery cu micul print

Rocada Corleone-Gino: de ce acum?

Una dintre cele mai iritante, imbecile si sinistre intrebari care bantuie Romania needucata inca din vremea lui Ion Iliescu este urmatoarea: "de ce acum?" Aproape ca n-a existat dezvaluire cu privire la faptele de coruptie ale celor de la putere, in legatura cu care sa nu apara aceasta intrebare perversa. Tot felul de fosti securisti se infiintau si inca se infiinteaza in studiourile de televiziune de unde, cu ranjetul specific diversionistilor de profesie, croncaneau (si croncanesc): "de ce acum?" Iar romanii se inghesuie sa preia si sa raspandeasca mizeria, pana cand scopul diversionistilor este atins: nimeni nu mai da doi bani pe fapte, dar toata lumea este preocupata sa afle ce dusmani ai faptuitorilor fac dezvaluiri exact in acel moment. 

O spaima

Neîndurători sunt îngerii,

Şi incoruptibil, judecătorul;                       

Puternic e soborul,

Şi nepărtinitor, tribunalul;

Cumplite sunt ameninţările,

Şi crude pedepsele;

Arghezi povestind copiilor (2)

Jucăriile

     Am făcut pentru tine o povestire mică, mică de tot, cît o batistă. M-am deşteptat din somn dinaintea feres­trei, acoperit pe de-a-ntregul de soare, şi ridicînd capul din perini, ca dintr-o groapă cu nimburi, m-am uitat în munţi şi am rîs. Mi s-a părut că mă scol de unde mă cul­casem azi noapte, dintr-o albie de rîu, care cîntă fur­nicată de soare şi de-a lungul căreia curge borangicul printre năframe şi giulgii de mătase. Se întocmise fără să ştiu, din nou, toată împrejurimea, şi stihiile dumnezeieşti ale miracolului din cer şi din pămînt, voiau să dea o pildă de zi fericită, pierdută, fără alţi martori decît viţeii, în eternităţi.

Trei milenii de umor (32)

La Cazinoul din Frankfurt pe Main, unde Schopenhauer se afla în prezenţa unor cunoscuţi, un tînăr înfumurat şi nu prea deştept a afirmat următoarele:

- Să ştiţi că-i aşa cum vă zic: dacă Dumnezeu îi dă cuiva un post, îi dă şi inteligenţa necesară!

Replica filozofului nu s-a lăsat mult aşteptată:

-  Domnul meu, rugaţi-l pe îngăduitorul dv. Dumnezeu cît se poate de fierbinte să vă facă rost de un post, dar cît mai repede posibil!